Editorial Constanța prin ochii unei bistrițence crescute la sat, aproape de poalele muntelui

În calitate de bistrițeancă, crescută într-un mic sat la poalele munților, am învățat de mică să iubesc liniștea, aerul curat și priveliștea vastă a pădurilor. De la „v-ați ascunselea” până la micile năzbâtii cum ar fi furatul porumbului din grădinile vecinilor, copilăria la sat avea un farmec aparte.

Fiecare dimineață începea cu sunetul cocoșilor, iar serile se încheiau cu apusuri roșietice și masa în familie. Deși locurile acelea au un farmec aparte, viața a făcut ca drumul meu să mă poarte, la un moment dat, departe de munți, în celălalt capăt al țării, în Constanța.

Prima mea impresie despre Constanța a fost amestecată între fascinație și entuziasm. Oarecum, toate acele imagini pitorești și familii sătești cu care eram obișnuită păreau atât de îndepărtate, înlocuite acum de clădiri înalte, valuri infinite și un peisaj cu totul nou și impresionant. La mare totul părea deschis, fără margini... era un orizont nesfârșit de apă și cer.

În satul meu din județul Bistrița-Năsăud, timpul părea să curgă altfel. Viața era simplă și regulată, legată de ritmurile naturii: semănatul, secerișul, iernile lungi și verile scurte. În Constanța, însă, totul părea să se miște cu o viteză amețitoare. Orașul avea o energie deosebită și diferită, iar marea era elementul central, definitoriu.

La sat, fiecare schimbare de anotimp era marcată de culori bogate: verdele intens al primăverii, galbenul aurit al verii și ruginiul toamnei. În Constanța, am descoperit o paletă diferită: albastrul infinit al mării și al cerului, contrastat de nuanțele gri și bej ale nisipului. Marea are un fel aparte de a-ți prinde privirea și de a te invita să contemplezi. O priveliște care, deși complet diferită de dealurile și munții copilăriei mele, își are propria frumusețe captivantă.

Poate cea mai mare diferență pe care am resimțit-o între viața la sat și cea în Constanța este legată de oameni. În satul meu din județul Bistrița-Năsăud, toată lumea se cunoștea. Era imposibil să mergi la magazin fără să te întâlnești cu cineva care să te întrebe ce mai faci și încotro te îndrepți. Era o comunitate mică, dar strânsă.

În Constanța, însă, am întâlnit o diversitate neașteptată de oameni. Un oraș-port are acest dar de a aduce laolaltă culturi și povești diferite. De la pescari locali la turiști veniți din toată Europa, de la studenți străini la vânzători ambulanți de pe plajă, orașul mi s-a dezvăluit ca un cumul fascinant de vieți. A fost o schimbare radicală, dar mi-a oferit o nouă perspectivă asupra lumii și asupra a ceea ce înseamnă să trăiești într-o comunitate urbană și multiculturală.

La mare, totul este în continuă mișcare. Chiar și atunci când plaja este goală, marea nu se oprește niciodată. Valurile se aud constant, iar orizontul pare mereu să promită ceva nou și necunoscut.

Am ajuns să apreciez vibrația și dinamismul Constanței. Există un farmec în forfota plajei vara, în aerul sărat al brizei și în priveliștea răsăritului peste mare, care te lasă fără cuvinte. Dacă în munți răsăritul e un moment intim și liniștit, aici la mare, este un spectacol grandios, la care participă valurile, soarele și cerul în toate nuanțele lor.

Deși dorul de munți mă va însoți întotdeauna, am învățat să iubesc Constanța. Este un oraș care te provoacă, te inspiră și îți deschide noi orizonturi, la propriu și la figurat. Marea m-a învățat că uneori, trebuie să îți lași rădăcinile să se întindă în alte locuri, să îți lași inima să fie deschisă către necunoscut. Marea, în acest moment al vieții mele, reprezintă o prelungire în plan extern a interiorității.

Ca bistrițeancă crescută între munți și dealuri, marea a fost pentru mine o revelație. Este altfel decât tot ce am cunoscut până acum, dar tocmai acest „altfel” m-a făcut să mă îndrăgostesc treptat de ea. Și poate că, așa cum marea și munții se completează în frumusețea lor diferită, și noi, cei care călătorim între aceste două lumi, devenim mai bogați în experiențe și mai deschiși în a accepta diversitatea și frumusețea ne așteptată a vieții.