Editorial COVID-ul care ne divide

Covid-ul a ridicat-o nonșalant, dar rapid între „noi“ – românii de aici, din interiorul țării - și „ei/voi“ – românii din afara granițelor
 
 
Recunosc, am râs când românii își făceau provizii ca nebunii, încă de la primele semne ale apariției COVID-19 pe meleagurile noastre. Mă gândeam că virusul e departe, în China. Că noi suntem feriți. Mi s-a părut o măsură pripită închiderea unităților școlare. Și totuși, iată-ne aici, în starea de urgență decretată în weekend de președinte. Mai grav însă, iată-ne cu numărul cazurilor de COVID-19 ori Coronavirus (cum doriți să-i spunem) crescând rapid și în țara noastră. Iată cunoștințe de-ale mele și, cu siguranță, ale multora din noi, diagnosticate cu Coronavirus ori aflate în autoizolare ori, foarte probabil, nedepistate încă.
 
Cel mai rău însă, dincolo de starea de urgență, dincolo de numărul cazurilor, dincolo de orice, îmi pare a fi un aspect scos la iveală de această pandemie. Un aspect despre care nu se vorbește prea mult la nivel oficial, dar pe care îl simțim cu toții în aer, ori de câte ori deschidem rețelele de socializare. Iar aici mă refer la granița virtuală, artificială, pe care COVID-ul a ridicat-o nonșalant, dar rapid între „noi“ - românii de aici, din interiorul țării, și „ei/voi“ - românii din afara granițelor, din diaspora.
 
Numărul crescut de cetățeni români ce au dorit să revină în țară odată cu izbucnirea violentei epidemii de Coronavirus în Italia ne-a speriat pe „noi“, românii de aici. Și nu neapărat pentru că ne-ar seca resursele, ci doar pentru că de mult prea multe ori „ei/voi“ din diaspora și-au manifestat disprețul față de România. Așa încât pare cel puțin ipocrit ca „ei/voi“ din diaspora să vrea să revină în țara în care, totuși, „noi“ am rămas în ciuda tuturor vitregiilor. Recunosc, la început și eu m-am gândit, într-o anumită măsură, la fel. Pentru că nu mi se pare corect, în general nu doar acum, să arunci cu noroi într-un om ori într-o țară, pentru ca apoi, când ai nevoie, să te întorci la acel om ori la acea țară, ca și cum nimic nu s-a întâmplat, iar tot ce ai spus s-a șters cu buretele.
 

„Suntem valuri ale aceleiași mări“...

 
Repet, la început, așa vedeam lucrurile. Însă priveam strict din perspectiva mea. Iar apoi, după ce a trecut valul inițial de indignare, am început să ascult, să citesc, să caut informații și din partea cealaltă a talerului - căci este imposibil ca o parte să dețină adevărul absolut. Am aflat evidentul: că oamenii aceia nu se întorc în țară pentru că țin cu tot dinadinsul să ne îmbolnăvească pe „noi“ - românii de aici. Nu țin să aducă virusul acasă la familiile lor. Mulți dintre ei au rămas pe drumuri, la propriu, după ce familiile pentru care munceau și unde locuiau în schimbul serviciilor prestate s-au îmbolnăvit ori chiar au murit. Altora li s-au încheiat brusc contractele de muncă, iar banii de chirie nu aveau de unde să mai vină. Altora le-au închis toți ușile. Pe alții i-au chemat soțiile, frații, rudele în țară, să îi știe alături de ei în această încercare. Și tot așa, lista continuă. Unde să se ducă, unde să meargă acești oameni, cărora li s-au închis toate ușile și toate căile de existență, dacă nu înapoi „acasă“ - în România?
 
Corect, mulți dintre cei veniți din Italia au mințit la graniță când au fost întrebați de unde vin, pentru a evita carantina. Mulți dintre ei au ieșit în inconștiența lor din carantină ori autoizolare și s-au plimbat nestingheriți pe la doctori, să se caute de rău. Ori prin alte părți. Mulți dintre „ei/voi“ ne-au îmbolnăvit pe „noi“, cei de acasă. Nu au respectat măsurile de siguranță. Și aceștia nu au nicio scuză pentru modul în care s-au comportat. Nimic nu scuză o inconștiență ce a dus la starea de urgență în care ne aflăm zilele acestea.
 
Dar dacă tot vorbim despre inconștiență, nu putem să nu amintim și de inconștiența unor oameni mai „sus-puși“ (să spun așa), a unor români dintre „noi“, care ar fi trebuit să dea dovadă de mai multă deschidere la minte, într-o astfel de situație. Putem aminti de unul dintre primele cazuri semnalate în București (caz 17), al fostului ofițer MAI care a declarat, cu nonșalanță, că nu vine dintr-o țară afectată de COVID-19 și despre care s-a stabilit ulterior că venea, bine-mersi, din Israel. Și mai sunt și alții în situații similare. Alții de la care, de asemenea, aveam pretenții.

 
Așadar, dincolo de starea în care România se află acum, să încercăm, fiecare din noi, să nu îi mai privim pe românii din diaspora ca pe niște inamici. Să nu lăsăm COVID-ul să fie virusul care ne divide.
 
Pe avionul ce a adus în Italia provizii medicale din China era scris un mesaj pe care cred că ar trebui să îl interiorizăm  toți, mai ales în aceste zile grele. Îmi permit să îl redau aici și să vă invit să reflectați la el: „Suntem valuri ale aceleiași mări, frunze ale aceluiași copac, flori din aceeași grădină“.
 
Citește și:
 
Editorial:
Care sunt părțile bune ale unei pandemii?

 

Editorial:
Atenție la un alt „virus” care se răspândește rapid și sigur!