Editorial „Dacă trăiești o viață care nu merită trăită, schimb-o!”
Editorial: „Dacă trăiești o viață care nu merită trăită, schimb-o!”
14 May, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
8691
Marime text
- Connie Larkin, cea care a promovat educația ontologică în România, nu mai este printre noi, dar prețioasa sa moștenire rămâne neștearsă.
Am descoperit-o pe Connie Larkin în urmă cu mai mulți ani, ascultându-i interviurile, citindu-i cartea, participând la un curs pe care l-a ținut, în 2019, în Constanța.
Felul ei de a spune lucrurilor pe nume, tranșant și fără menajamente, a fost ca un duș rece, ușor inconfortabil, dar revigorant și transformator.
De la ea, am aflat de educația ontologică, de Est Training, de Photoreading, de ecologie mentală și de atâtea alte căi de a crește și a trăi în adevăr.
Cu Connie Larkin am învățat despre autenticitate, despre responsabilitate și despre dansul magic cu prezentul.
Născută la București, dar fugită în lume pentru a respira libertate, Connie s-a întors în România și, în ultimii săi ani de viață, a ars ca o flacără, promovând neobosit educația ontologică și principiile sale, menite să schimbe perspective, să scuture bariere mentale și prejudecăți.
Faimoasa sa întrebare-capcană „Ce dă vaca?”, pe care o punea deseori interlocutorilor ei, a rămas ca o parabolă a necesității de a ne asuma responsabilitatea deplină pentru viețile noastre, căci vaca nu dă decât balegă, iar laptele trebuie să ni-l luăm singuri, coborând de pe gard, renunțând să ne mai lamentăm, suflecându-ne mânecile și angajându-ne să aducem plus valoare, să facem o diferență, atât cât trăim.
Era îndrăgostită de India, de Osho, de Carlos Castaneda, de simplitatea conversațiilor socratice, care „desțelenesc” mintea.
Era atât de vie, respira bucurie de viață prin toți porii, încât pare greu de crezut că nu mai e printre noi, că silueta ei colorată, învăluită în punjabi, a plecat în neant și nu ne va mai apărea niciodată aievea.
Vocea ei va rămâne totuși în conștiința tuturor celor care au avut privilegiul s-o cunoască, iar dialogurile cu ea (destul de abrupte și neconvenționale) rămân înregistrate pentru cei care urmează să o descopere.
Drum bun în lumină, Connie, și mulțumim pentru tot ce ai fost, pentru tot ce ai făcut ca să ne trezim! Aceste valori nu au nevoie de trup, pentru a continua să existe! Acum ești pretutindeni!
Felul ei de a spune lucrurilor pe nume, tranșant și fără menajamente, a fost ca un duș rece, ușor inconfortabil, dar revigorant și transformator.
De la ea, am aflat de educația ontologică, de Est Training, de Photoreading, de ecologie mentală și de atâtea alte căi de a crește și a trăi în adevăr.
Cu Connie Larkin am învățat despre autenticitate, despre responsabilitate și despre dansul magic cu prezentul.
Născută la București, dar fugită în lume pentru a respira libertate, Connie s-a întors în România și, în ultimii săi ani de viață, a ars ca o flacără, promovând neobosit educația ontologică și principiile sale, menite să schimbe perspective, să scuture bariere mentale și prejudecăți.
Faimoasa sa întrebare-capcană „Ce dă vaca?”, pe care o punea deseori interlocutorilor ei, a rămas ca o parabolă a necesității de a ne asuma responsabilitatea deplină pentru viețile noastre, căci vaca nu dă decât balegă, iar laptele trebuie să ni-l luăm singuri, coborând de pe gard, renunțând să ne mai lamentăm, suflecându-ne mânecile și angajându-ne să aducem plus valoare, să facem o diferență, atât cât trăim.
Era îndrăgostită de India, de Osho, de Carlos Castaneda, de simplitatea conversațiilor socratice, care „desțelenesc” mintea.
Era atât de vie, respira bucurie de viață prin toți porii, încât pare greu de crezut că nu mai e printre noi, că silueta ei colorată, învăluită în punjabi, a plecat în neant și nu ne va mai apărea niciodată aievea.
Vocea ei va rămâne totuși în conștiința tuturor celor care au avut privilegiul s-o cunoască, iar dialogurile cu ea (destul de abrupte și neconvenționale) rămân înregistrate pentru cei care urmează să o descopere.
Drum bun în lumină, Connie, și mulțumim pentru tot ce ai fost, pentru tot ce ai făcut ca să ne trezim! Aceste valori nu au nevoie de trup, pentru a continua să existe! Acum ești pretutindeni!
Citește și:
Editorial Nimic nu are vreun rost în afară de rostul pe care îl atribuim noi
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii