Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:34 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Nimic nu are vreun rost în afară de rostul pe care îl atribuim noi

ro

23 Apr, 2022 00:00 3850 Marime text
  • Poți fi regizorul propriei tale vieți, cu condiția să ieși din filmul altora și să îți creezi propriul tău scenariu
 
Cu toții avem așteptări. Chiar și atunci când ne propunem să nu le avem.
Avem nevoi de tot felul – știute sau neștiute, conștientizate sau nu  – și ne dorim lucruri, fapte, emoții, dovezi că ceilalți ne văd, ne aud, ne validează.
Cel mai trist, totuși, este să trăiești tot timpul așteptând, nefiindu-ți niciodată suficient, neavând niciodată impresia că ești exact acolo unde trebuie și că nu mai ai nevoie să alergi, bezmetic, căutând mereu altceva.

Oamenii din jur fac și ei ce pot pentru noi, ne asistă și ne sprijină cum se pricep mai bine – fie că e vorba de părinți, rude, prieteni, colegi sau simpli amici. Totuși, ei nu ne vor putea oferi niciodată ceea ce ne lipsește pentru a fi împliniți.  Din simplul motiv că nici ei nu sunt, în majoritatea cazurilor, suficienți cu ei înșiși, sunt lipsiți de viziune, de credință, de limpezimea valorilor.
Și atunci, ce rămâne de făcut?

Înțelepții spun că secretul fericirii este asumarea responsabilă a propriei vieți. TU ești scenaristul, regizorul și protagonistul existenței tale. Atunci când vei accepta asta, nu vei mai aștepta nimic de la nimeni, îți vei lua înapoi puterea și vei căuta resurse în tine însuți. Nu e nimeni vinovat pentru ce sau cine ești, pentru ce ți se întâmplă sau pentru ce simți – singurul „în culpă” ești tu. Și orice încercare de a arunca responsabilitatea pe alții, nu va face decât să te deconecteze de tine și să te facă să joci după regulile altora, servind dinamici care nu îți aparțin, care îți fac doar deservicii și te transformă în omul pe care, adesea, nici nu-l mai recunoști în oglindă.

Nivelul împlinirii pe care o simți înlăuntrul tău – pacea, bucuria, extazul, dragostea sau orice altceva îți dorești – este rezultatul direct al modului în care comunici cu tine însuți. Felul în care simţi nu depinde de ceea ce se întâmplă în viaţa ta - ci de interpretarea a ceea ce se întâmplă.

Doar tu poţi decide ce să crezi şi cum să reacţionezi pe baza căilor pe care le alegi pentru a-ţi înţelege viaţa. Nimic nu are vreun rost în afară de rostul pe care îl atribuim noi.
Pentru a obţine exact rezultatele pe care le aşteaptă, regizorul unui film manevrează tot ceea ce vezi şi auzi. Dacă vrea să te înspăimânte, dă sunetul mai tare şi foloseşte, la momentul potrivit, tot felul de efecte speciale. Dacă vrea să te însufleţească, va potrivi muzica, luminile, umbrele şi orice se vede pe ecran, ca să obţină efectulscontat. Un regizor poate face o comedie sau o tragedie pornind de la aceeaşi întâmplare, în funcţie de ceea ce hotărăşte să se petreacă pe ecran.


„Şi voi puteţi face acelaşi lucru pe ecranul minţii voastre”, spunea Tony Robbins. „Vă puteţi regiza activitatea mentală, care este temelia oricărei acţiuni fizice, cu aceeaşi pricepere şi putere. Puteţi mări volumul sunetului şi lumina mesajelor pozitive din creierul vostru şi puteţi slăbi lumina şi sunetul imaginilor negative. Vă puteţi conduce creierul cu priceperea cu care Spielberg sau Scorsese îşi conduc platoul de filmare.”

E suficient să vă amintiți că dețineți întreaga putere și că vă puteți transforma viața în filmul preferat, cu condiția să ieșiți din filmul altora și să vă creați propriile scenarii, unice și care vi se potrivesc doar vouă!
 

Citește și:

Editorial Dacă ai fugi din calea războiului, ce ai lua cu tine?
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii