Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:17 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial De la Generația de Aur la Generația de Suflet. Vara în care inima României a bătut pe stadion

ro

05 Jul, 2024 17:00 1966 Marime text
  • Spiritul de luptă al tricolorilor și atașamentul extraordinar al suporterilor au impresionat la EURO 2024. 
 
După campanii de calificare ratate de echipa națională și, implicit, turnee finale pe care le-am privit la televizor, căutându-ne, în lipsa României de la festinele fotbalistice, altă echipă cu care să ținem, în această vară, bucuria fotbalistică nu ne-a mai ocolit.
 
România a revenit după o absență de opt ani la un turneu final, la Campionatul European din Germania, iar, pe cât de lungă a fost așteptarea, pe atât de puternică a fost emoția națională, dată de calificarea de pe locul întâi în grupa preliminară, fără înfrângere, de un debut incredibil (3-0 cu Ucraina) și de calificarea în optimile EURO 2024 (de asemenea de pe locul întâi în grupă). Totul sub bagheta selecționerului Edward Iordănescu.
 
Ceea ce a dat apreciere evoluțiilor României a fost spiritul de luptă etalat, în toate cele patru partide (trei în grupă și una în optimi), deși două meciuri s-au pierdut (0-2 cu Belgia, 0-3 cu Olanda). Chiar și în aceste partide, contra unor adversari redutabili, care au arătat de ce valorează atât, tricolorii au avut momentele lor (de joc și ca ocazii). În optimi, au avut un start avântat contra Olandei, însă apoi „Portocala mecanică“ și-a respectat supranumele, devenit celebru în istoria fotbalului mondial.
 
Chiar dacă, la EURO 2024, au înfruntat adversari cu nume mai mari în fotbalul actual, care joacă la echipe de top, tricolorii au impresionat la capitolul implicare, luptă, familie, echipă și organizare de joc. În condițiile în care unii români erau sceptici că România va depăși grupa, surpriza a fost cu atât mai mare și mai plăcută! Iar spectacolul a fost total prin prisma legăturii strânse echipă - suporteri! România a avut una dintre cele mai frumoase, mai vocale și mai numeroase galerii de la turneul final, la fiecare partidă zona „galbenă“ din stadioane fiind predominantă! Ca să nu mai spun de spectacolul din preajma arenelor și de pe străzi. Cu ocazia EURO 2024, România s-a mutat pe stadion!
 
De la EURO 2024 rămânem, în afară rezultatele înregistrate, care au dus România în primele 16 formații de pe continent, cu spiritul de luptă al tricolorilor și cu atașamentul extraordinar al suporterilor. „Generația de Suflet“, cum inspirat a fost numită de selecționerul Edward Iordănescu, s-a angajat să preia ștafeta de la Generația de Aur. Să sperăm că o va face cu succes și că acesta a fost un punct de cotitură, un punct zero, iar, în continuare, actualii tricolori vor lega calificări și turnee finale reușite, precum iluștii lor predecesori.      
 
Citește și:
 
LIVE TEXT
Învinsă de Olanda, România s-a oprit în optimi la EURO 2024 (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii