Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
06:00 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Domnilor candidați, unde sunt centrele regionale de dezintoxicare pe care le-ați votat în Parlament?

ro

30 Oct, 2024 17:00 2189 Marime text
  • România nu mai este de cel puțin 10 ani doar o țară de tranzit, suntem o țară cu mulți consumatori, unde traficul de substante se face atât în online cât și în offline
  • Substanțele sintetice puternice, noile amestecuri se vând pe internet!
  • Și-atunci ce să mai faci cu acțiuni și politici antidrog și de prevenție, de tipul drogurile nu te fac „high”, ci te aduc „low” ? Nimic !
  • Legile privind drogurile sunt adesea considerate dure, însă pedepsele pentru port sau trafic de droguri în alte țări, în special în America Centrală, America de Sud și Asia de Sud-Est, pot fi mult mai severe. De ce nu le dăm și noi în Parlament?
  • Și mai ales ce facem pentru recuperare, pentru cei care, din nefericire, ajung să treacă prin experiența nocivă a consumului de droguri?
  • Unele cifre arată că în România sunt două milioane de consumatori de droguri, în timp ce infrastructura de tratare și recuperare a dependenților este practic inexistentă
 
 



Vedete, persoane publice sau oameni absolut banali au fost prinși în ultimii ani la volan sub efectul substanțelor psihotrope, minorii se droghează de pe băncile școlii generale, se fac săptămânal percheziții în fiecare colt din țară pentru destructurarea unor grupări infracționale, degeaba!
Au murit deja câteva sute de oameni în urma unor accidente provocate de consumatori, așa și ?

Zeci de dosare în care sunt cercetate fapte care au legătură cu deținerea, traficul sau consumul de droguri sunt pe rolul instanțelor, degeaba!
Din când în când mai au loc și arestări, asta pentru că în România nu se pedepsește deținerea de substanțe în vederea consumului propriu.

Politicienii aflați în permanentă campanie electorală vorbesc despre succesul demersurilor pentru combaterea consumului de droguri care în mintuța lor alterată depinde de eficiența măsurilor de prevenție. Un dezastru!

Prăfuiții ăștia care ne conduc ori nu cunosc realitatea, ori o denaturează cu nonșalanță.

România nu mai este de cel puțin 10 ani doar o țară de tranzit, suntem o țară cu mulți consumatori, unde traficul de substante se face atât în online cât și în offline.

Substanțele sintetice puternice, noile amestecuri se vând pe internet!

Și-atunci ce să mai faci cu acțiuni și politici antidrog și de prevenție, de tipul drogurile nu te fac „high”, ci te aduc „low” ? Nimic !

 
Legile privind drogurile sunt adesea considerate dure, însă pedepsele pentru port sau trafic de droguri în alte țări, în special în America Centrală, America de Sud și Asia de Sud-Est, pot fi mult mai severe. De ce nu le dăm și noi în Parlament?

Și mai ales ce facem pentru recuperare, pentru cei care, din nefericire, ajung să treacă prin experiența nocivă a consumului de droguri?


Unele cifre arată că în România sunt două milioane de consumatori de droguri, în timp ce infrastructura de tratare și recuperare a dependenților este practic inexistentă.

Parlamentul a aprobat în luna iunie o lege pentru înființarea a opt centre regionale de dezintoxicare pentru dependenții de droguri.
Legea a fost promulgate de președintele României.

Documentul prevede înfiinţarea unor centre de dezintoxicare şi recuperare care vor funcționa în subordinea Ministerului Sănătății.

Pentru construcţia, înfiinţarea şi funcţionarea centrelor trebuie să se aloce în proporţie egală, 50% din bugetul de stat prin Ministerul Sănătăţii şi 50% din bugetele autorităţilor publice interesate.


În total, ar urma să fie înființate opt centre, câte unul în fiecare regiune de dezvoltare ale României: Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest, Centru și București-Ilfov.

Agenția Națională Antidrog care ar trebui să facă evaluare, consiliere și prevenire are o rețea de centre conduse de polițiști de birou, dar nu dispun de suficienți terapeuți și nici de logistică.

Care este stadiul centrelor antidrog care trebuiau înființate în baza unei legi adoptate în luna iunie? Nimeni nu știe!

A mișcat cineva vreun pai în ultimele trei luni ca aceste centre măcar să înceapă să prindă viață? NU!

Vom pune vreodată stavilă acestei drame sau lupta e din start pierdută?

 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Mesajul tarotului pentru parlamentarele de la Constanța Decepții, vindecare, bârfă, rebeliune, ruinare, vitalitate și noi începuturi!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii