Editorial Litoralul, tărâmul vacanțelor sau talcioc?

 

• La un circuit traversat de la un capăt la altul al litoralului, mai exact pe traseul mai bătătorit de la Năvodari, Mamaia Nord cu punct terminus Vama Veche, se poate observa un aer comun al tuturor stațiunilor prin care treci. La început nu-ți dai seama ce este, în afara faptului că marea este vecină cu toate și că se află în aceeași zonă dobrogeană.

 
Cert este că te simți impactat de un aspect evident…și anume că fie pe timp de zi, fie pe timp de seară, e o zumzaială continuă, o forfotă și o aglomerare de nedescris. Dar asta nu doar din pricina numărului mare de turiști sau mai redus. Senzația de claustrofobie te însoțește mai peste tot,  este vorba de clădirile și spațiile amenajate în orice loc îți îndrepți privirea. Aproape orice faleză, oricât de  largă ar fi ea, este sufocată de magazine, magazinașe, tarabe, gogoșerii, patiserii, etc.
 
De plaje nu mai vorbesc, nu mai ai vreo șansă să zărești marea de la nivelul falezei, iar nisipul pe „ici, pe colo, prin punctele esențiale”, parafrazându-l pe marele Caragiale. Beach bar-urile au devenit laitmotiv pentru orice plajă care se respectă și nu doar atât, acestea au crescut precum ciupercile după ploaie de ceva ani încoace. Să ne înțelegem, chiar nu am nimic împotriva lor, au farmecul lor, iar turiștii sau localnicii care vin la plajă pot găsi aici o oază de umbră și un suc, o apă rece să se hidrateze și răcorească. Ideea și conceptul în sine este în regulă, numai că tot ce este exagerat nu iese bine, după cum spune o lege nescrisă. Nu doar că s-au înmulțit de nu mai găsești nisipul de sub picioare, dar pe lângă aceste beach bar-uri au mai crescut și niște baldachine, balansoare, paturi de mărimea celor matrimoniale, zone de masaj și alte servicii asociate.
Și dacă tot au mers așa bine beach bar-urile, unii au avut și revelația, din punct de vedere al profitului, de a folosi spațiul și pentru zonă de clubbing.
 
Aspectul este foarte evident și abundă în Mamaia, a cărei zonă de nisip a fost asediată de beach bar-uri ce funcționează și noaptea în regim de club.
 
 

Practic, s-a transformat într-o lume în sine, în care artificialul este la el acasă, iar natura, plaja, nisipul nu mai au mare lucru de spus fiind sufocate și aproape imposibil de perceput (darămite de admirat) în această lume a zgomotului, a muzicii dată la maxim și în aburii alcoolului sau a unor substanțe interzise. Dar cred că știm cu toții că trend-ul este o moștenire a administrației Mazăre, care s-a extins și spre zone mai sudice ale litoralului nostru. Așadar neaoșele micul, berea și covrigul se consumă vizavi de beach bar-ul unde se soarbe alene dintr-un cocktail sofisticat și exotic.
 
Dar să continuăm periplul pe țărmurile Mării Negre, în care mai putem sesiza cu greu diferențele dintre o stațiune sau alta. Mai exact, aceeași aglomerare urbană de clădiri construite de-a valma, deseori fără nicio legătură arhitectonică una cu alta, stațiunile au devenit niște cartiere în care blocuri gigant sunt la doi pași de câte o construcție P+2. Amalgamul de culori și stiluri arhitecturale se poate vedea peste tot, nu știu să fie vreo stațiune care să fi scăpat de acest virus ce le-a cuprins după 1989. Până și Vama Veche, altădată o stațiune aerisită și cu un aer studențesc, a fost cuprinsă de febra construcțiilor fără noimă și viziune, și aici talciocul s-a așezat bine mersi, cu tarabele, sugiucurile și shawormeriile ei. Costinești, stațiunea tineretului, la fel, pe partea falezei, mai ales. Te afli în buza mării, dar abia se mai simte briza din cauza turnului Babel creat.
 
Nu sunt nici pe departe vreo nostalgică, dar până și în era de tristă amintire comunistă exista o viziune de ansamblu, unii poate își mai amintesc de diversitatea stațiunilor de pe litoral. Fiecare avea un stil anume, unic, creat cu un scop pentru o anumită categorie de turiști. Hotelurile, clădirile aveau toate „amprenta” stilistică a stațiunii din care făceau parte. Multe terase, restaurante cu specific traditional, chiar și hoteluri au fost lăsate în ruină, să se degradeze și s-au construit altele, fiecare după cum a considerat de cuviință, în majoritatea lor fără gust, ca să nu zic kitsch, cu mici excepții. După căderea regimului, ne-am fi așteptat ca lucrurile să evolueze, să se creeze ceva frumos pe ceea ce era deja existent. Interesul comercial este de înțeles și nu poate fi negat, dar dacă s-ar fi îmbinat utilul cu plăcutul, nu era mai bine?
 
Și dacă interesele mici, meschine, ar fi fost înlocuite de o strategie mai amplă, la nivel mai înalt, pe termen mai lung? Eu cred că în acest caz, ar fi fost pe conceptul win-win, în care toată lumea avea de câștigat. Dar ce știu eu? Pe de altă parte, realitatea nu este formată din „ce ar fi fost dacă”, ci din ceea ce este (așa cum este) sau nu este.
 
 

Citește și
EditorialUnde ne mai petrecem vacanța, în goana după o fărâmă de umbră?