Editorial Români doar de sărbători? Ziua lui Eminescu și amnezia colectivă a autorităților

Astăzi, 15 ianuarie, îl celebrăm pe Mihai Eminescu, poet național al României, simbol al literaturii noastre și vocea care a cântat despre neam, iubire și dor într-un mod unic.

Din păcate, această zi, la fel ca multe alte momente importante din calendarul nostru național, scoate la lumină o realitate tristă: mândria de a fi români pare să fie doar un spectacol temporar, regizat de autorități cu ocazia sărbătorilor naționale.
 
De Ziua Culturii Naționale, autoritățile se grăbesc să organizeze vaste evenimente pentru a-și arăta, în mod public, respectul pe care îl au față de cultură: recitaluri de poezie, depuneri de coroane, expoziții și dezbateri dedicate lui Eminescu. Discursurile despre importanța culturii și identității naționale se rostesc cu patos. Însă, pe cât de grandioase sunt manifestările de astăzi, pe atât de grăitoare este tăcerea care se așterne în restul anului.
 
Cu ce rămânem după aplauze?
 
În afara acestor momente punctuale, autoritățile par să uite complet de promovarea valorilor naționale. Cât de des auzim despre proiecte dedicate tinerilor care să-i apropie de literatura lui Eminescu? Unde sunt inițiativele care să sprijine traducerea operei sale în alte limbi? Ori, unde sunt ascunse  programele educative care să scoată poezia din paginile manualelor prăfuite? Realitatea tristă este că, abia dacă mai găsim câteva străzi care să-i poarte numele și busturi ignorate în parcuri.
 
O fi vreun cerc vicios fără sfârșit? Întrebarea este una retorică, bineînțeles.

Aceeași poveste se repetă de Ziua Națională a României sau de alte date simbolice. Fluturăm steaguri, ne îmbrăcăm în costume populare și cântăm imnul național, dar, a doua zi, uităm de toate și cel mai trist este faptul că, uităm să ne mândrim cu identitatea noastră națională. Identitatea noastră națională devine un decor temporar, abandonat imediat ce reflectoarele se sting. Ne comportăm de parcă suntem obligați de calendar să ne „trezim” din somnul adânc, măcar de câteva ori pe an. Și vă întreb, privind din această perspectivă, nu e trist câtuși de puțin?
 

De ce doar „români de serviciu”?
 
Această amnezie colectivă nu vine doar dintr-o lipsă de interes, ci mai degrabă dintr-o atitudine superficială față de cultură și istorie. Autoritățile preferă să bifeze pe foaie evenimente fastuoase, mai ușor de mediatizat, decât să investească în inițiative de durată.
 
Iar noi, cetățenii, ce facem când vedem astfel de demonstrații aproape regizate, aș spune? Nimic...ne lăsăm pradă acestei inerții.
 
Ziua lui Mihai Eminescu nu ar trebui să fie doar un prilej de festivism, ci o invitație la reflecție. În această zi, cu toții ar trebui să ne întrebăm ce înseamnă să fim români în fiecare zi? Cum ne respectăm moștenirea culturală dincolo de sărbători?

Concluzia?

 
Poate că adevărata celebrare a lui Eminescu nu constă în a recita „Luceafărul” o dată pe an, ci în a ne asuma responsabilitatea de a păstra vie cultura română. Acest lucru nu poate fi realizat doar de autorități, ci de noi toți, printr-un angajament constant față de ceea ce suntem.
 
Până atunci, rămânem doar „români de serviciu”, mândri și patrioți pentru câteva zile pe an, uitând, în restul timpului, că avem motive să ne mândrim în fiecare zi.


Citește și
EditorialConstanța prin ochii unei bistrițence crescute la sat, aproape de poalele muntelui