Amplă acțiune de control pe calea ferată! Mecanici și șefi de tren beți, depistați de polițiști

21 Jul, 2024 11:43
ZIUA de Constanta
636
Marime text
În perioada 1 aprilie – 30 iunie 2024, polițiștii de la transporturi au acționat pentru creșterea gradului de siguranță a circulației feroviare.
Obiectivele acțiunilor au fost prevenirea producerii de evenimente/accidente feroviare precum şi a altor fapte care prin natura lor pot pune în pericol siguranța feroviară, prevenirea riscurilor profesionale, protecția sănătății și securității lucrătorilor, prevenirea şi combaterea consumului de alcool și substanțe interzise, în timpul serviciului de către personalul cu atribuții privind siguranța circulației și verificarea modului de respectare a normelor naţionale de siguranţă feroviară şi a regulamentelor europene aplicabile domeniului feroviar.
Astfel, în trimestrul al II-lea din anul 2024, au acționat polițiști de la transporturi, lucrători de la A.S.F.R., sprijiniți de angajați feroviari, care au executat 284 de controale și au efectuat verificări în 174 de unități de cale ferată și 104 trenuri.
În cadrul activităților preventive, au fost verificate cu etilotestul/alcoolscopul 813 persoane cu atribuții în siguranța circulației, de către reprezentanții A.S.F.R. și au fost verificați 160 mecanici de locomotivă.
Pe durata acțiunii, polițiștii au constatat 11 infracțiuni, fiind cercetate 11 persoane, dintre care 8 persoane au fost depistate în flagrant delict, toate persoanele fiind conduse la spital, în vederea prelevării probelor biologice de sânge.
Exemple:
1. La data de 2 mai 2024, în localitatea Găești, județul Dâmbovița, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Titu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că șeful unui tren de marfă prezenta halenă alcoolică.
În urma testării alcoolscopice, a reieșit o valoare de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.
2. La aceeași dată, în localitatea Găești, județul Dâmbovița, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Titu au fost sesizați telefonic de către impiegatul de mișcare din stația CF Găești, cu privire la faptul că un mecanic de locomotivă al unui tren de marfă nu ar fi respectat semnificația semnalului de oprire în zona stației CF Găești, acesta prezentând modificări de comportament.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și l-au testat pe mecanicul de locomotivă cu aparatul etilotest. În urma testării, a rezultat 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
3. La data de 11 mai 2024, ora 22.45, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Ghimeș au fost sesizați de către un șef de stație cu privire la faptul că impiegatul de mișcare a fost depistat în serviciu sub influența băuturilor alcoolice.
Echipa operativă deplasată la fața locului a constatat că aspectele sesizate se confirmă, respectivul impiegat de mișcare fiind testat cu fiola din dotarea unei instituții publice din Galați, rezultatul indicând consumul de băuturi alcoolice.
În urma unei testări efectuate de către un echipaj de poliție, rezultatul a indicat 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În baza acestui rezultat, impiegatul de mișcare a fost condus la Spitalul de Urgență Orășenesc Comănești, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
4. La data de 15 mai 2024, ora 14:48, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Târgu Jiu au fost sesizați telefonic de către Dispeceratul Secției Regionale de Poliție Transporturi Craiova cu privire la faptul că o drezină a deraiat între stațiile CF Copăcioasa și Pojogeni.
La fața locului s-a deplasat o echipa operativă și a constatat faptul că pe secția de cale ferată nr. 202, la km feroviar 56+500, o drezină a deraiat de pe ambele osii, în dreptul macazului de cale ferată nr. 1.
Drezina în cauză era deservită de un ajutor mecanic și un mecanic, ambii fiind testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat la mecanic și de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat la ajutorul de mecanic.
La fața locului s-au prezentat specialiști din cadrul Regionalei CF Craiova, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor care au condus la deraierea drezinei.
Ulterior, drezina a fost repusă pe linie.
5. Polițiștii Postului de Poliție Transporturi Satu Mare s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că în dimineața zilei de 22 mai 2024, la ora 06:47, fiind în exercitarea atribuțiilor de control și supraveghere la intrarea în serviciu a personalului, un manevrant vagoane cu atribuții privind siguranța circulației feroviare a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Respectivul manevrant de vagoane a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
6. La data de 26 mai 2024, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Roșiori Nord au fost sesizați telefonic de către impiegatul de mișcare din cadrul stației CF Roșiori Nord cu privire la faptul că organele de control din cadrul Revizoratului Central SC solicită sprijinul poliției la biroul de mișcare.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde un revizor central SC din cadrul Revizoratului General de Siguranța Circulației le-a transmis că, în urma unui control cu aparatul etilotest, a depistat sub influența băuturilor alcoolice un meseriaș de cale cu responsabilități în siguranța circulației.
Persoana în cauză a fost testată cu aparatul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Roșiori de Vede, rezultând 1,11 mg/l în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Roșiori de Vede, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Citește și:
Circulație feroviară oprită din cauza unui incendiu pe ruta Palas - Valu lui Traian! Traficul a fost reluat

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii