Baaklini, Bogatu, Chebuţiu şi Preda, menţinuţi sub control judiciar de ginerele fostului preşedinte al CJC şi al PD (document)
Baaklini, Bogatu, Chebuţiu şi Preda, menţinuţi sub control judiciar de ginerele fostului preşedinte al CJC
10 Jun, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
3724
Marime text
Judecătorul Damian Dolache este, potrivit surselor noastre, ginerele lui Stelian Duţu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi al vechiului PD Constanţa
Judecătorii Vasile Băjan şi Damian Dolache, de la Curtea de Apel Bucureşti, au luat o hotărâre definitivă în dosarul UCM Reşiţa. Magistraţii au admis cererile formulate de Adrian Chebuţiu, preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general al SC UCM Reşiţa SA, Adrian Coriolan Preda, director executiv al UCM Reşiţa, dispunând încetarea obligaţiei impuse celor doi de a nu se apropia şi de a nu comunica, direct sau indirect, pe vreo cale, între ei. Tot cei doi judecători au menţinut măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de afaceristul Said Baaklini, Chebuţiu Adrian şi Preda Coriolan-Adrian, precum şi faţă de Eugen Bogatu, fost director al Direcţiei Domenii Portuare din Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, pe o perioadă de 60 de zile.
Următorul termen a fost stabilit pentru data de 8 iulie. Dosarul UCM Reşiţa a fost instrumentat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit cărora, „la data de 31 august 2010, ca rezultat al unei înţelegeri anterioare, SC UCM Reşiţa SA a emis o factură din care rezulta că ar fi vândut către SC Libarom Agri SRL un număr de patru motoare contra sumei totale de 250 de milioane de euro plus TVA“. „Factura a fost emisă pe baza unui contract conţinând obligaţii fictive pentru cei doi contractanţi. Motoarele respective erau într-o avansată stare de degradare, nu erau funcţionale, erau alcătuite din piese uzate, demontate de la alte instalaţii.
În aceste condiţii, prin constatare tehnico-ştiinţifică administrată în cauză, a rezultat că valoarea reală a mărfii respective era de aproximativ 214.000 de euro, adică de circa 50 de ori mai mică decât cea consemnată în factură. În baza acestei facturi supraevaluate, în cursul lunii septembrie 2010, SC Libarom Agri SRL, reprezentată de Said Baaklini, a cerut restituirea de la bugetul de stat a taxei pe valoare adăugată (TVA) aferentă acestei tranzacţii, adică suma de 253.749.507 lei, echivalentul a 60 de milioane de euro“, conform DNA. Prima instanţă, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, l-a condamnat pe Bogatu la 2,6 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Baaklini a primit şapte ani de detenţie, iar Preda și Chebuţiu s-au ales cu câte cinci ani de închisoare.
Întregul comunicat poate fi citit accesând secţiunea „Documente“ din ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa.
Un fost judecător din Constanţa va „tranşa“ celebrul dosar UCM Reşiţa (documente)
Eugen Bogatu, fost director al Direcţiei Domenii Portuare, și afaceristul Said Baaklini rămân sub control judiciar (document)
Eugen Bogatu, trimis în judecată din greşeală
Mohammad şi Yacoub, condamnaţi în ultima parte a dosarului UCM Reşiţa (document)

Citeşte şi
Ginerele fostului preşedinte al CJC şi al PDUn fost judecător din Constanţa va „tranşa“ celebrul dosar UCM Reşiţa (documente)
Eugen Bogatu, fost director al Direcţiei Domenii Portuare, și afaceristul Said Baaklini rămân sub control judiciar (document)
Eugen Bogatu, trimis în judecată din greşeală
Mohammad şi Yacoub, condamnaţi în ultima parte a dosarului UCM Reşiţa (document)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii