Colegiul Prefectural Constanța UPDATE. Informații despre autorizarea clădirilor și implementarea proiectelor în școlile și liceele din județ (FOTO)
Colegiul Prefectural Constanța: UPDATE. Informații despre autorizarea clădirilor și implementarea proiectelorUPDATE 7
A luat apoi cuvântul Sorin Mihai de la ISJ Constanța.
Acesta face o prezentare a proiectelor.
Legat de pază, Sorin Mihai a spus că sunt numărate școlile cu pază.
UPDATE 6
Reprezentantul IJJ Constanța a luat cuvântul.
Pe linia prevenirii violenţei în mediul şcolar, ofițerul specialist din cadrul Compartimentului Prevenirea și Combaterea Faptelor Antisociale a executat 98 activități de intervenţie preventivă în cooperare cu reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa, Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, conform proiectelor „Adolescenţă- fără droguri şi violenţă!”, „Siguranța ta are prioritate!”, „Școala în siguranță”, „Școala fără violență și droguri”. Cu ocazia activităţilor menţionate au fost informaţi 3099 de participanţi.
Grupurile ţintă au fost elevii cu vârsta cuprinsă între 11 şi 18 ani, cărora le-au fost prezentate aspecte privind consecinţele unui comportament violent și deviant de la normele de conduită socială, atât în incinta instituţiilor de învăţământ, cât şi în afara acestora, precum şi repercusiunile legale în cazul adoptării unui astfel de comportament.
UPDATE 5
Chestorul Glugă Constantin ia cuvântul.
Principalele activități în domeniul siguranței școlare se derulează având ca reper de bază măsurile dispuse la începutul anului de învățământ prin Planul Național Comun de Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar în anul de învățământ 2022 – 2023 nr. 111.613 din 03.08.2022 (M.A.I).
Pentru prevenirea violenței în mediul școlar pe parcursul anului școlar 2022-2023, la nivelul IPJ Constanţa au fost implementate activitățile din Planul Teritorial Comun de Acțiune nr. 25889/02.09.2022, având ca scop creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar.
În cursul anului școlar 2022-2023, în județul Constanța au existat 526 unități de învățământ preuniversitar (510 ui+16 unități conexe), din care 265 de unități pe raza municipiilor și orașelor și 261 în mediul rural.
Dintre acestea, 477 de unități de învățământ se regăsesc în sistemul de învățământ de stat și 49 în cel privat, 237 având personalitate juridică, iar 289 fără personalitate juridică.
Pentru menținerea ordinii și siguranței publice în zona adiacentă, în special la intrarea/ieșirea elevilor la/de la cursuri, unitățile școlare au fost date în responsabilitate după cum urmează: 416 unități de învățământ poliției, 16 unități de învățământ jandarmeriei și 92 de unități de învățământ poliției locale.
Media zilnică de asigurare a prezenței forțelor de ordine publică în zonele adiacente unităților de învățământ a fost de 52 de patrule, în cadrul cărora au acționat reprezentanți ai forțelor de ordine (poliție, jandarmerie, poliție locală).
UPDATE 4
Constantin a mai spus că au scăzut numărul de decese, cât și cel de naștere, iar sporul natural este negativ, ca în toată țara. Rata șomajului este cea mai scazută din țară. Pensionarii - numărul este de 149.000 cu o pensie medie de 1.886 lei.
UPDATE 3
Constantin de la Statistică ia cuvântul.
“Efectivul de salariați la finele anului a fost de 196.000 de salariați. Câștigul mediul net a fost 3.081 lei. Constanța este pe locul 5 ca număr de salariați și locul 11 ca salarii.”
Față de anii precedenți sunt luați la calcul și turiștii din apartamente și camere de închiriat.Legat de turism, anii aceștia au fost puțin altfel decât Constanța, sunt ani marcați se pandemie. 2022 a fost un an aproape obișnuit. Avem 1.455.000 persoane în 2022 față de 1.451.000 în 2021.
Județul Constanța este pe locul 2 în țară, după București, urmat de Brașov. În prezent, este o creștere de 20% față de primele șase luni 2022.”
UPDATE 2
Prefectul Silviu Coșa a facut prezența.
UPDATE 1
Diana Constantin de la Inspectoratul Județean de Statistică, Gluga - IPJ Constanța, Valentin Rădulescu de la Jandarmerie, Sorin Mihai - ISJ și Stelian Marius Gherghișan din cadrul ISU Constanța sunt prezenți la eveniment.
Astăzi, 26 iulie, în Sala „Remus Opreanu“, are loc o ședință a Colegiului Prefectural, în care vor fi prezentate mai multe teme legate de unitățile de învățământ din județ: modul în care este asigurată apărarea împotriva incendiilor, din punctul de vedere al solicitării și obținerii avizelor/autorizațiilor de securitate la incendiu, implementarea proiectelor cu fonduri europene nerambursabile, dar și activitățile desfășurate pentru creșterea gradului de siguranță în incinta și zonele adiacente școlilor și liceelor.
În același timp, este prezentată și evoluția principalilor indicatori statistici ai județului Constanța în anul 2022.
Evenimentul se desfășoară în sistem mixt. Restul reprezentanților Colegiului Prefectural sunt în regim videoconferință.
Citește și:
Un al doilea campus școlar va fi construit la Ovidiu, județul Constanța. Investitor, statul turc printr-o fundație
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp