Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:46 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IGSU În urma incendiului de amploare din Maramureș, șase anexe și un garaj au fost afectate

ro

08 Sep, 2024 10:47 411 Marime text
Sursa foto: ISU Tulcea




 
  • Peste 300 de pompieri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Bihor au fost mobilizaţi, sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie izbucnit în judeţul Maramureş, care a cuprins 500 de hectare şi care ameninţa să se extindă în trei localităţi - Arieşu de Pădure, Coltău şi Lăpuşel.
 
Pe întreg parcursul nopții, pompierii salvatori maramureșeni  au continuat misiunile de localizare și stingere a focarului și de eliminare a pericolului de propagare și extindere a acestuia, potrivit unui conunicat al IGSU.
 
În acest sens, salvatorii continuă misiunile specifice de lichidare a unor mici porțiuni unde mai există vegetație arsă, precizând că la acest moment pericolul de extindere este eliminat.
 
De asemenea, persoanele evacuate preventiv s-au întors la locuințele lor.
 
Totodată, în urma situației generate de incendiile din județul Maramureș, unde și 6 anexe și un garaj au fost afectate, precizăm ca la acest moment nu se impune ajutor de urgență pentru populație.
 
Reamintim că peste 290 de pompieri și alte forțe aflate în sprijin, în număr de peste 100 de persoane  (MAI -poliție, jandarmerie,MAPN- 2 aeronave Spartan, Salvamont, Ocolul Silvic, Aeroclubul teritorial, operator privat ) au conlucrat eficient în scopul eliminării riscului de propagare și extindere a incendiului la comunități .


Citește și
Misiunile pompierilor din perioada 1 iunie - 31 august 2024. Eforie Sud aflată în topul intervențiilor
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii