Intervenție salvatoare a unui jandarm pentru viața unui bebeluș, în Bihor
Intervenție salvatoare a unui jandarm pentru viața unui bebeluș, în Bihor
28 Jul, 2024 13:00
ZIUA de Constanta
454
Marime text
- Un jandarm din Bihor a salvat viața unui bebeluș, care se înecase cu lapte. Romeo Jarca a auzit strigătele disperate a două femei, mama și bunica micuțului, și a intervenit de urgență.
Romeo Jarca era în timpul liber, sâmbătă, când a auzit țipete venind din depărtare. El a urcat în mașină, pornind la drum pentru a identifica sursa țipetelor, relatează știripesurse.ro.
„Ajuns la fața locului, a constatat că erau strigătele de disperare ale unei mame și ale bunicii, care țineau în brațe un bebeluș inconștient, ce nu răspundea la niciun stimul extern, având căile aeriene obstruate din cauza inhalării de lapte. Colegul nostru a acționat rapid, așezând bebelușul pe antebraț, cu fața în jos, și aplicându-i lovituri interscapulare (între omoplați)”, transmite, duminică, Jandarmeria Bihor.
În urma acestor tehnici de prim ajutor, bebelușul a început să dea semne de revenire, iar în scurt timp a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate
Citește și
Unitatea Specială 72 Jandarmi Cernavodă a început campania de recrutare! Detalii
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii