IPJ Constanța Doi minori, reținuți de polițiști, după ce ar fi furat un autoturism de pe strada I.L. Caragiale
IPJ Constanța: Doi minori, reținuți de polițiști, după ce ar fi furat un autoturism de pe strada I.L. Caragiale
29 May, 2024 13:56
ZIUA de Constanta
1115
Marime text
- Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
La data de 28 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, doi minori, de 14 ani, respectiv 15 ani, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, printr-un comunicat.
Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Astfel, conform spuselor anchetatorilor, la data de 22 mai a.c., în jurul orei 23.00, aceștia ar fi sustras un autoturism parcat pe strada I.L. Caragiale din municipiul Constanța.
Minorul de 14 ani ar fi condus vehiculul respectiv pe o distanță de aproximativ un kilometru, abandonând, ulterior, autoturismul.
De asemenea, cei doi ar fi sustras mai multe bunuri din interiorul acestuia.
La data de 28 mai a.c., polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz, au efectuat două percheziții domiciliare la locuințele minorilor.
În urma acestora, au fost descoperite o parte din bunurile sustrase și cheia autoturismului respectiv.
Minorii au fost reținuți, pentru 24 de ore, conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Astăzi, vor fi prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală, a transmis sursa citată.
La percheziții au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Scandal pe aleea Hortensiei din Constanța - Un bărbat de 29 de ani reținut de polițiști, după ce și-ar fi agresat concubina
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii