O nouă sentinţă în dosarul „Păgubiţii Vectra“
O nouă sentinţă în dosarul „Păgubiţii Vectra“
18 Feb, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2826
Marime text
Curtea de Apel Constanţa a luat, ieri, prima decizie definitivă în dosarul cunoscut generic „Păgubiţii Vectra“, cauză în care judecătorul Lucian Lică, din Tribunalul Constanţa, a dictat, în primă instanţă, aproape 60 de ani de detenţie.
Ieri, instanţa a menţinut măsurile preventive privind suspendarea procedurii de lichidare sau dizolvare a persoanei juridice, interzicerea oricăror operaţiuni patrimoniale susceptibile a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvenţa persoanei juridice, interzicerea activităţilor de natura celor cu ocazia cărora a fost comisă infracţiunea pentru persoanele juridice inculpate dispuse faţă de inculpatele SC Vectra Imobiliare SRL Constanţa, SC Vectra Construct SRL Constanţa şi SC City Invest SRL Constanţa.
Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă.
Aproape de finele lunii decembrie 2015, Adrian Roșu, Gabriel Moise şi Cosmin Moldoveanu, în calitate de persoane fizice ori de reprezentanţi ai SC Vectra Imobiliare SRL, SC Vectra Construct SRL şi SC City Invest SRL, au fost condamnaţi la ani grei de închisoare.
Adrian Roșu a luat 20 de ani de închisoare, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni. Gabriel Moise a fost condamnat tot la 20 de ani de închisoare, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Cosmin Moldoveanu s-a ales cu 18 ani de închisoare, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, şi asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni.
SC Vectra Imobiliare SRL, SC Vectra Construct SRL şi SC City Invest SRL au primit câte o amendă de în cuantum de 900.000 de lei, pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, plus pedeapsa complementară a dizolvării.
De asemenea, instanţa a dispus acordarea unor despăgubiri de câteva milioane de euro către cele aproape 200 de părţi civile.
Conform DNA, „părțile vătămate au achitat prețul integral al apartamentelor în avans (spre exemplu, sume între 20.000 și 46.000 de euro pentru un apartament) și au fost menținute în eroare și după încheierea contractelor de execuție - construire, întrucât imobilele nu au fost edificate deloc sau au fost construite doar parțial“.
Citeşte şi Judecătorul Lucian Lică a dictat aproape 60 de ani de detenţie în dosarul cunoscut „Păgubiţii Vectra“ (galerie foto)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii