Declarații Procurorul criminalist Zafer Sadîc din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, despre cei trei asistenți de la morgă, suspectați că ar fi primit mită (VIDEO)
Declarații: Procurorul criminalist Zafer Sadîc din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, despre
28 May, 2024 15:09
ZIUA de Constanta
3695
Marime text
Procurorul criminalist Zafer Sadîc din cadrul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a precizat că cei trei asistenți de la morga Spitalului Județean Constanța, respectiv la punctul de lucru al Serviciului de Medicină Legală Constanța, unde se efectuează autopsiile, a Cimitirului Central, ar fi cerut bani de la familiile îndoliate, în principal, pentru a urgenta realizarea documentațiilor pentru ridicarea defuncților.
„În cauza respectivă a fost format un denunț de către un martor, așa încât, pentru a verifica susținerile denunțătorului a fost autorizat de către procurorul investigator sub acoperire care să facă câteva investigații, câteva verificări în teren, iar după realizarea acestor investigații, atât la compartimentul de Prosectură al Spitalului Clinic Județean Constanța, respectiv la punctul de lucru al Serviciului de Medicină Legală Constanța, unde se efectuează autopsiile, a Cimitirului Central din oraș, s-a stabilit că cele trei persoane inculpate în cauză ar avea un adevărat modus operandi din a primi de la aparținători diferite sume de bani pentru a le urgenta, în principal, documentația pentru ridicarea defuncților. După ce au fost efectuate perchezițiile la locuințele celor trei inculpați, respectiv la locurile de muncă, unde se presupunea că ar putea să fie găsite sumele de bani, au fost ridicate anumite sume de bani de la locurile perchezițiilor și cei trei inculpați au fost audiați și reținuți pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi, față de unul dintre cei trei inculpați a fost formulată propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, care ar fi fost admisă de către judecătorul de Drept și Libertăți de la Tribunalul Constanța, iar față de ceilalți doi inculpați din cauză, a fost luată măsura cercetării, în continuare, sub control judiciar”, a transmis procurorul Zafer Sadîc.
PRECIZĂRI:
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
UPDATE Percheziții Constanța Procurorul Andrei Bodean instrumentează dosarul în care sunt anchetați trei asistenți de la morgă pentru luare de mită! (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii