Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:12 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cel puţin 14 trenuri Eurostar au fost anulate din cauza închiderii unei linii lângă Londra

ro

30 Dec, 2023 13:29 691 Marime text
Foto Pixabay
  • Cel puţin 14 trenuri Eurostar au fost anulate sâmbătă dimineaţa din cauza închiderii unei linii ferate lângă Londra, a anunţat compania, informează AFP.
     
Cel puţin 14 trenuri Eurostar au fost anulate sâmbătă dimineaţa din cauza închiderii unei linii ferate lângă Londra, a anunţat compania, informează AFP, conform Agerpres.

„Din cauza unei probleme de infrastructură la linia de mare viteză de lângă Londra, suntem nevoiţi să anulăm unele trenuri cu plecare sau destinaţie la Londra”, a scris Eurostar pe site-ul său.


Aceste anulări, care intervin în timpul unuia dintre cele mai aglomerate weekenduri din an, vor bloca mii de pasageri.

Potrivit agenţiei britanice PA, trenurile au fost anulate din cauza inundării unui tunel în sudul Angliei. Trenurile au fost anulate „până la sfârşitul zilei”, în timp ce sunt aşteptate ploi puternice, adaugă PA.

Pe 21 decembrie, în plină perioadă a plecărilor în vacanţă, pasagerii de Eurostar s-au confruntat deja cu numeroase anulări de trenuri, din cauza unei greve-surpriză ce a paralizat tunelul de sub Canalul Mânecii, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Poliţia din Turcia a arestat 189 de presupuşi membri ai grupării Stat Islamic
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii