Compania SpaceX a lansat racheta sa Starship, însă nu a reușit recuperarea primei trepte
Compania SpaceX a lansat racheta sa Starship, însă nu a reușit recuperarea primei trepte
20 Nov, 2024 10:35
ZIUA de Constanta
763
Marime text
- Sub privirile lui Donald Trump, compania SpaceX a lansat marţi mega-racheta sa Starship, însă a fost nevoită să renunţe la recuperarea primei trepte a acesteia cu ajutorul unor braţe mecanice uriaşe, nereuşind această manevră complexă, pe care o realizase cu succes luna trecută.
Decolarea celui de-al şaselea zbor de testare al acestei rachete gigant a avut loc la ora locală 16:00 (22:00 GMT) de la baza Starbase a companiei, din Boca Chica, Texas, potrivit Agerpres.
Preşedintele ales a sosit purtând celebra sa şapcă roşie, iar Elon Musk s-a declarat "onorat" de prezenţa sa. Cei doi miliardari şi-au afişat astfel noua apropiere şi interesul comun pentru cucerirea spaţiului.
SpaceX îşi propune să folosească Starship, cea mai mare şi mai puternică rachetă din lume, pentru colonizarea planetei Marte. Dezvoltarea rachetei este, de asemenea, urmărită îndeaproape de NASA, care se bazează pe aceasta pentru a readuce astronauţii săi pe Lună.
Obiectivele acestui nou zbor de testare au fost în mare parte similare cu cele ale zborului de testare anterior, din luna octombrie.
Racheta este compusă din prima treaptă, Super Heavy, şi, deasupra acesteia, nava spaţială Starship, care, prin extensie, dă numele întregului lansator.
După ce propulsează Starship, Super Heavy se desprinde şi începe să coboare. În octombrie, în loc să-şi încheie cursa în mare, propulsorul a reuşit o manevră fără precedent.
Încetinit cu ajutorul retrorachetelor, el a revenit pe platforma sa de lansare şi, chiar înainte de a atinge solul, braţe mecanice instalate pe turnul de lansare - supranumite "baghete" - s-au închis asupra sa şi l-au imobilizat.
De această dată însă, SpaceX a anunţat imediat după decolare că nu erau îndeplinite criteriile pentru a încerca această operaţiune, iar Super Heavy a amerizat în Golful Mexic, unde s-a dezintegrat.
Nava Starship şi-a continuat zborul, înainte de a ameriza în Oceanul Indian pe timp de zi, permiţând pentru prima dată filmarea unor imagini preţioase.
Citește și
SpaceX, compania deținută de Elon Musk, va avea o ieșire în spațiu, una din cele mai riscante din ultima vreme
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii