Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:11 27 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Kamala Harris îl provoacă pe Donald Trump la o dezbatere televizată la CNN

ro

21 Sep, 2024 21:20 594 Marime text

 
  • Candidata democrată Kamala Harris l-a provocat sâmbătă pe oponentul său republican Donald Trump să participe la o nouă dezbatere televizată, organizată de CNN pe 23 octombrie, cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA.

Candidata democrată Kamala Harris l-a provocat sâmbătă pe oponentul său republican Donald Trump să participe la o nouă dezbatere televizată, organizată de CNN pe 23 octombrie, cu câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale din SUA, relatează AFP şi Reuters, conform Agerpres.

„Vicepreşedinta Harris este gata să-l înfrunte pe Donald Trump din nou pe scenă”, a scris echipa ei de campanie într-un comunicat.


Kamala Harris a acceptat o invitaţie din partea CNN de a participa la o dezbatere pe 23 octombrie, a precizat echipa ei.

Donald Trump nu ar trebui să aibă nicio problemă în a fi de acord cu această dezbatere. Este acelaşi format şi organizare ca dezbaterea CNN la care a participat şi a spus că a câştigat-o în iunie, când i-a lăudat pe moderatori, regulile CNN şi ratingurile, a declarat Jen O'Malley Dillon”, şefa echipei de campanie a Kamalei Harris.


Fostul preşedinte republican a respins până acum ideea de a-şi înfrunta din nou rivala democrată înainte de alegerile din 5 noiembrie.

Echipa lui Donald Trump nu a răspuns imediat solicitărilor AFP cu privire la posibilitatea ca acesta să accepte în cele din urmă să participe la o nouă dezbatere televizată.

„Nu va exista o a treia dezbatere”, a declarat candidatul republican la mijlocul lunii septembrie, luând în calcul dezbaterea televizată pe care a avut-o în iunie cu preşedintele Joe Biden, pe atunci încă candidat la Casa Albă, în plus pe lângă dezbaterea sa cu vicepreşedinta Kamala Harris.




Citește și:
Atacul cu cuțitul în care o persoană a fost ucisă în Rotterdam, posibil atac terorist
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii