În prima jumătate a veacului al XIX-lea, vechiul oraş antic Tomis - devenit în eră bizantină Constantia şi sub stăpânire otomană Kustenge (Kiustenge, Kostence, Kustendje - alte forme) - a fost la un singur pas de dispariţie. Vremurile erau extrem de tulburi, Dobrogea era răvăşită de sângeroasele războaie ruso-turce iar Constanţa avusese foarte mult de suferit de pe urma acestor confruntări, devenind un sat amărât, străjuit de ruine care abia dacă mai aminteau de extraordinara şi milenara istorie a locului. 
 
Războiul ruso-turc din 1828-1829 şi pacea ce i-a urmat (de la Adrianopole) conduc la distrugerea tuturor fortificaţiilor otomane din Dobrogea. La fel se întâmplă şi cu Kustenge, oraş asediat şi cucerit de ruşi şi care rămâne fără zidurile impunătoare de apărare de altădată.
 
Într-o zi de vară a anului 1840, scriitorul danez Hans Christian Andersen (venit de la Constantinopole) poposeşte  la Kustenge, unde rămâne câteva zile. El va povesti ulterior în memoriile sale (publicate în 1855) că localitatea era formată din "case sărăcăcioase şi dărăpănate aşezate de o parte şi de alta unei străzi late cât palma". Andersen a fost şocat de "tristeţea şi singurătatea caselor cu balcoane atârnate de-a lungul străzilor, sprijinite cu o bârnă sau cu o scândură de lemn ca să nu cadă".
Kustenge este la această dată un sat cu populaţie majoritar musulmană iar turcii pe care Andersen îi întâlneşte sunt indiferenţi faţă de străinii ajunşi în localitatea lor. Andersen scrie că ei îşi văd nepăsători de fumatul de ciubuce şi de cafele lor şi că adesea aceşti „bărbaţi în toată firea, cu bărbi lungi, turbane şi încălţări din piele de oaie, adunau de pe stradă balega lăsată de vite pentru a face focul din ea“.
 
Constanţa otomană îl şochează pe danez, care atunci când debarcase în port, călcase pe o coloană impunătoare din granit roşu, care în vechime fusese cu siguranţă folosită ca parte dintr-un templu antic. Portul Constanţa este şi el mic, nesigur şi la rândul său cu ruine (ale unor cheiuri genoveze ce datau din sec.XIII, pe când navigatorii italieni primiseră de la bizantini monopol comercial în Marea Neagră).
 
Andersen mai scrie în memoriile sale că a fost cazat la singurul hotel din oraş, deţinut de văduva unui armean. La acest hotel îl dusese proprietarul singurului han din oraş, un croat pe nume Toma Radicevici. Acest Radicevici era angajatul unei companii austriece şi se îngrijea de singurul far rămas în picioare după distrugerile din războaie. Radicevic făcea zilnic focul la Far şi când rămânea fără combustibil, folosea seu de oaie. Croatul i-a povestit lui Andersen că iarna, uneori intrau în sat haite de lupi iar el era forţat să meargă la far însoţit de ajutoare înarmate cu puşti şi săbii.
 
În Constanţa există şi astăzi o frumoasă legendă urbană, potrivit căreia Andersen s-ar fi îndrăgostit la Kustenge de actuala Stradelă a Vânturilor, pe care apoi ar fi descris-o într-una din scrierile sale ("Fetiţa cu chibrituri"). Este, din păcate însă, doar un mit, întrucât la 1840, Stradela nu exista, aceasta apărând abia în primii ani ai sec.XX (1902-1903), după o sistematizare a urbei Constanţa. Chiar şi aşa rămâne o frumoasă legendă...
 
Andersen a rămas câteva zile la Kustenge apoi a plecat cu un convoi de căruţe până la Bogazchioi (Satul de la Vărsare - Cernavodă de azi). De aici s-a urcat pe un vapor al Companiei Lloyd, care  a plecat apoi în amonte, spre Budapesta şi Viena.
 

Aşa cum spuneam, amintirile lui Andersen au fost publicate în anul 1855, la 15 ani de la vizita sa la Kustenge. Timpul nu a schimbat însă prea multe în acest interval. Ca şi cum nu ar fi fost deja o aşezare ruinată, în perioada 1853-1856, Kustenge primeşte alte noi lovituri. Dobrogea este iarăşi scena unui război (Războiul Crimeii - oct.1853-feb.1856), purtat de Imperiul Otoman (aliat cu Franţa şi Anglia) împotriva Rusiei Țariste.
 
În iunie 1854, impresionante forţe franco-engleze (peste 50.000 de soldaţi) debarcă la Varna, pentru a veni în ajutorul aliaţilor turci, care fuseseră deja atacaţi de ruşi la Silistra. Este o vară caniculară, pământurile sunt pustiite de război iar apa de băut este foarte puţină. O divizie franceză condusă de generalul de brigadă Charles Marie Esprit Espinasse porneşte spre Constanţa. Pe drum nu găseşte apă de băut, iar holera începe deja să producă victime printre oamenii săi. Este însă doar începutul tragediei, numărul morţilor este încă mic.
Espinasse se opreşte pe 28 iulie la Palazu, pe malul lacului Siutghiol, dar apa de aici nu rezolvă problemele. În fiecare zi, mor tot mai mulţi soldaţi aşa că generalul decide să se retragă la Kustenge, de unde îşi poate trimite bolnavii, cu vasul "Pluton", înapoi la Varna.
 
Pe 1 şi 2 august 1854, la Kustenge sunt înregistraţi 1300, respectiv 900 de morţi din cauza holerei. Cei mai mulţi vor fi înhumaţi în gropi comune, pe malul mării... Osemintele lor vor fi descoperite după decenii (în 1892 şi în 1902), atunci când în Constanţa modernă se vor construi Cazinul (1892) şi ulterior Cazinoul Comunal. Și astăzi, amintirea francezilor răpuşi de holeră este păstrată prin obeliscul memorial aflat în Cimitirul Comunal.
 
Războiul Crimeii este devastator pentru Dobrogea şi implicit pentru Constanţa. Paradoxal însă, deznodământul acestui conflict va avea şi aspecte benefice în ceea ce priveşte istoria Constanţei. Aliaţii turco-francezo-englezi câştigă războiul şi reuşesc să obţină numeroase beneficii în urma Tratatului de la Paris. Spre exemplu, ruşii pierd controlul dorit asupra Principatelor Române iar acest lucru va face posibilă ulterior Unirea Principatelor de la 24 ianuarie 1859, sub Alexandru Ioan Cuza.
 

După Tratatul de la Paris este decretată libera circulaţie pe Dunăre şi Marea Neagră şi se înfiinţează Comisia Europeană a Dunării, cu sediul la Sulina.
Toate statele vestice sunt dornice să facă afaceri la Gurile Dunării şi în Dobrogea, aducând cereale din zonă sau din ţările române. Regatul Marii Britanii este cel mai interesat de cereale, mai ales că trecuse încă din 1847 printr-o mare secetă şi invazie de insecte care îi afectaseră propriile culturi. Importul cerealelor devine aşadar o mare prioritate pentru englezi.
 
Aşa se naşte ideea unor afacerişti britanici, printre care se numără şi inginerul John Trevor Barkley, de a prelua un port dobrogean, unde să îmbarce cereale aduse din Principatele Române. Englezii îşi formează societatea DBSR (Danube Black Sea Railway) şi cer Imperiului Otoman dreptul de a construi calea ferată Cernavodă (Bogazchioi) - Constanţa (Kustenge) precum şi dreptul de a administra portul Kustenge.
 
Sultanul Abdul Medgid acceptă propunerea englezilor şi în septembrie 1857 le oferă concesiunea pe calea ferată şi pe portul Kustenge pentru o perioadă de 99 de ani (de la data dării în funcţiune a liniei feroviare)...
 
(Va urma)
 
Bibliografie
 
Colonelul M Ionescu Dobrogianu - Tomis - Constanţa, monografie 1931
MD Ionescu - Dobrogia în pragul veacului al XIX-lea, 1904
Petre Covacef - Onomastica străzilor din Constanţa, Ex Ponto 2010
Petre Covacef - Povestea Farului Genovez
Doina Păuleanu - Cazinoul din Constanţa, boemă, loisir şi patrimoniu european
 
Imaginile reprezintă ilustraţii din monografia „Tomi Constanţa“, a col. Marin Ionescu-Dobrogianu. Puteți vizualiza toate imaginile din această carte accesând Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța.
 

Despre Cristian Cealera

 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.
 
Citeşte şi:
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Cum arăta Constanţa în perioada 1880-1895? Populaţia, vechile străzi şi clădirile publice (I) (galerie foto)

„Tomi - Constanța“, de colonelul Ionescu M. Dobrogianu, 1931 

„Dobrogia în pagul veacului al XX-lea, de M.D. Ionescu“