Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:17 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu acordul Primăriei Constanţa Caraivan, fost partener de afaceri cu Giurgiucanu din dosarul Retrocedărilor, supraetajează blocul din Mamaia

ro

06 Nov, 2015 00:00 3578 Marime text

Iorgoveanu Stere, Caraivan Octavian, Chiru Marcela şi Petre Viorica, asociaţi în societatea Blue Bike Development SRL au decis să modifice blocul ridicat în zona hotelului Marea Neagră. Două corpuri A şi B ale blocului vor fi supraetajate cu un nivel, iar corpul C va suferi recompartimentări interioare şi modificări la faţade.
 
Primăria Constanţa a emis, pe data de 5 noiembrie, două autorizaţii de construire pentru societatea Blue Bike Development SRL. Autorizaţia de construire nr. 1943 constă în „Modificare proiect autorizat cu AC nr. 1313/04.08.2015 prin modificare proiect în curs de execuţie, autorizat cu AC nr. 707/13.05.2014 - Modificare proiect în curs de execuţie autorizat cu AC nr. 1990/06.11.2013 - «Construire imobil P+5-6E apartamente de locuit şi de vacanţă» prin supraetajare cu un nivel cu 20% din suprafaţa desfăşurată imobil P+6-7e cu apartamente de locuit şi de vacanţă corp A şi B şi recompartimentări interioare şi modificări faţade“. Cât priveşte autorizaţia de construire nr. 1944, acesta constă în „Modificare proiect autorizat cu AC nr. 1257/24.07.2015 prin modificare proiect autorizat cu AC nr. 122/20.01.2015 «Construire imobil P+6E+terasă circulabilă şi piscină, cu funcţiunea de apartamente de vacanţă», corp C, prin recompartimentări interioare şi modificări faţade“. Cele trei corpuri sunt situate în zona hotelului Marea Neagră din staţiunea Mamaia.

Registrul Comerţului despre SC Blue Bike Development SRL

SC Blue Bike Development SRL a fost înregistrată la registrul Comerţului în anul 2012 şi are sediul social în municipiul Constanţa, strada Ştefan cel Mare nr. 92. Capitalul social este deţinut de Iorgoveanu Stere, Caraivan Octavian, Chiru Marcela şi Petre Viorica. Fiecare asociat deţine câte 5 părţi sociale (25% din capitalul social). Administratorii societăţii, care se ocupă de „Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale“, sunt Caraivan Octavian, Petre Ştefan Cătălin şi Iorgoveanu Stere.
 
Potrivit date-financiare.ro, în anul 2013, societatea, cu zece angajaţi, a declarat o cifră de afaceri netă de 3.246.075 de lei şi un profit brut de 500.158 de lei. Numele lui Iorgoveanu Stere mai apare în SC Constantin SRL, Lands SRL (radiată) şi Sunrise Mamaia SRL (radiată). Chiru Marcela a mai fost asociat în Mirmaty SRL, în prezent radiată.

Legăturile cu Borcea şi Giurgiucanu

Numele lui Octavian Caraivan este legat de cel al lui Cristian Borcea, fost acţionar Dinamo, în prezent încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă. Potrivit Monitorului Oficial nr. 0277/2002, Octavian Caraivan a fost administrator, alături de Georgică Giurgiucanu şi de Stan Ion, al societăţii Holiday Club Neptun SRL, ai cărei acţionari erau Cristian Borcea, Maria Măriuţa, Rodica Cristina Ghionea, George Giurgiucanu, SC Neptun-Olimp SA şi SC GG & Son Trading SRL. În 2008, Georgică Giurgiucanu intra în societatea Pro-Verbe SRL, aducând aport în natură la capitalul social un teren de 11.354,85 mp, situat pe bulevardul Mamaia nr. 564, lot 2, număr cadastral 14986/2 (potrivit Monitorului Oficial 2580 din 2008). Pământul fusese intabulat în cartea funciară 51848, conform înscrierii 7578/2006, eliberate în dosarul 7578 din 7 aprilie 2006. Odată cu intrarea lui Giurgiucanu în societatea menţionată, administrator a fost numit Octavian Caraivan. Georgică Giurgiucanu este una dintre „vedetele“ Dosarului Retrocedărilor. Prin dispoziţia 796 din 19 martie 2004, primarul Radu Mazăre a retrocedat mai multe suprafeţe de teren către Georgică Giurgiucanu, Cristian Borcea, Maria Măriuţa, Mihai Camboianu şi SC Habitat şi Ambient SA. În rechizitoriul DNA se vorbeşte despre „modul de operare D“, în care sunt învinuiţi, printre alţii, următorii: Radu-Ştefan Mazăre, Nicuşor Daniel Constantinescu, Ramona Dospinescu, Constantin Racu, Ion Marica, Georgică Giurgiucanu, Dragoş Emil Săvulescu, Mihai Camboianu, Cristian Borcea, Gheorghe-Valentin Ionescu, Basarab Popa, Alin Horaţiu Dima şi Maria Măriuţa.
 
Citeşte şi:
 
Bloc de şase etaje, cu piscină: Octavian Caraivan, fost partener cu Borcea şi Giurgiucanu din Dosarul Retrocedărilor, investeşte în Mamaia

Fost partener cu Giurgiucanu, o „vedetă“ a Dosarului retrocedărilor: Octavian Caraivan ridică un bloc de şase etaje în Mamaia (rechizitoriu + galerie foto)

Fost partener de afaceri cu Borcea şi Giurgiucanu din dosarul retrocedărilor: Bloc de trei etaje pe terenul lui Octavian Caraivan de pe strada Sarmisegetusa (rechizitoriu + galerie foto)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii