Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:47 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

După mai bine de un deceniu, se reiau lucrările la complexul rezidențial de pe strada Duiliu Zamfirescu, din Constanța (galerie foto)

ro

30 Jul, 2021 00:00 6498 Marime text
  • Primăria Constanța a eliberat un certificat de urbanism pentru societatea Old International Imobiliare SRL
  • „Construire comple rezidențial S+P+5E+6E retras și împrejmuire teren” este proiectul preluat de o firmă cu sediul în Târgu Jiu
  • Imobilul S+P+5E+6E (retras) are o suprafață construită de 1.160 mp, suprafață utilă de 6.466,15 mp, suprafață desfășurată de 7.655 mp
 
Primăria Constanța a eliberat un certificat de urbanism pentru societatea Old International Imobiliare SRL, care dorește decerea la bun sfârșit a proiectului imobiliar demarat acum mai bine de un deceniu pe strada Duiliu Zamfirescu.
 
Astfel, prin Certificatul de Urbanism cu numărul 580, din data de 29 iulie 2021, societatea anunță continuarea lucrărilor autorizat cu AC nr. 251/16.02.2008 „Construire comple rezidențial S+P+5E+6E retras și împrejmuire teren”.
 
Amintim că în martie 2020, lichidatorul judiciar al Sigur Industrial Construct SRL (fosta Baumeister) anunță organizarea și desfășurarea unei licitații pentru valorificarea unui complex de locuințe și teren deținute de debitoare. Mai exact, este vorba despre un complex de locuințe S+P+5E+6E (retras) și teren aferent, situate în Constanța, strada Duiliu Zamfirescu nr. 34. Complexul a fost evaluat la prețul de 2.159.500 de euro.
 
Imobilul S+P+5E+6E (retras) are o suprafață construită de 1.160 mp, suprafață utilă de 6.466,15 mp, suprafață desfășurată de 7.655 mp, iar terenul are o suprafață de 3.000 mp. Complexul a fost construit în anii 2008 - 2012, stadiul actual fiind de structură în curs de execuție.
 

Despre Old International Imobiliare

 
Societatea a fost înființată în anul 2020, cu sediul social în municipiul Târgu Jiu, pe strada Popa Șapcă. Asociați în firmă sunt oamenii de afaceri Dănuț Marius Neacșu și Lucian Orban, ambii cu 50% aport la capitalul social. Dănuț Marius Neacșu este administratorul firmei. Pentru anul 2020, firma a raportat 0 salariați, cu o cifră de afaceri 0 și cu o pierdere de 26.321 lei.
 
Dănuț Marius Neacșu este asociatul unic de la Beroe Games SRL, societate cunoscută pentru sălile de jocuri de noroc „Play”. El mai este asociat la Elmedo Automatizări SRL, la Otoagrorent SRL, la Soho Investment SRL, la Terre di Dobrogea SRL și la The Ring Place SRL.
 
 

Povestea imobilului de pe Duiliu Zamfirescu


În octombrie 2006, Consiliul Local Constanța aproba Planul Urbanistic de Detaliu - Construire Complex Rezidențial S+P+5-6E, cu asigurarea a 73 de locuri de parcare în limita terenului, pe strada Duiliu Zamfirescu nr. 34, lot 2, teren în suprafață de 3.006 mp, conform documentației anexate care face parte integrantă din hotărârea respectivă. Terenul, identificat cu nr. cadastral 14687/2/2, fiind înscris în Cartea Funciară sub nr. 53719, așa cum rezultă din Încheierea nr. 16102/2006 eliberată de OCPI Constanța, era atunci proprietate a SC West House Group SRL, conform contractului de vânzare-cumpărare 2862/2006, autentificat de notar public Cristina Budei. La acea data, Westhouse Group SRL, subsidiară a RomReal, condusă în România de defunctul Kay Tonnes Thorkildsen, propunea ca pe acest amplasament să se realizeze 73 de unități locative (garsoniere, apartamente cu două/trei camere). Proiectul propunea inclusiv amenajarea subsolului ca parcare pentru 56 de autoturisme, iar la nivelul solului, alte 17 locuri de parcare, în limita proprietății. Restul de teren avea destinația de spațiu verde și alei pietonale.

 

De la Westhouse, la Adamescu?

 
Lucrările la ansamblul rezidenţial Oasis, aparţinând tot Grupului Westhouse, au fost suspendate din cauza vânzărilor slabe, în 2008. Pentru Central Apartments, aşa era denumit proiectul de pe Duiliu Zamfirescu, Baumeister, împreună cu Nova Group Real Estate (TNG), s-a asociat cu Westhouse Group pentru a finaliza lucrările. Cele două firme aparţineau omului de afaceri Dan Adamescu.
  
Potrivit unei decizii din decembrie 2013 a Consiliului Concurenţei, Nova Group Investments SA, care deţinea Societatea de Asigurare-Reasigurare ASTRA SA, era deţinută, la rândul său, în totalitate, de The  Nova Group Investments B.V. („Grupul NOVA“), aflat sub controlul unic al lui Dan Grigore Adamescu. În martie anul acesta, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au instituit măsura sechestrului asigurător, până la concurenţa sumei de 857.301.363,37 de lei, asupra a 435.759.255 de acţiuni şi 20.406 părţi sociale
pe care Dan Grigore Adamescu le deţine la diferite societăţi comerciale.
 
„Această măsură asigurătoare a fost dispusă de procurorii Anticorupţie în vederea confiscării speciale și a recuperării pagubei produse prin săvârșirea de către inculpat a infracţiunilor de abuz în serviciu, spălare a banilor și complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit“, se arată în comunicatul procurorilor.

PRECIZĂRI

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și
Complexul de locuințe deținut de Sigur Industrial Construct SRL, fosta Baumeister, pe strada Duiliu Zamfirescu din Constanța, scos la mezat (document)

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii