Florin Cârstocea va edifica un complex hotelier. Primăria Constanța a emis două acte de urbanism pentru Hotel Central SA
Florin Cârstocea va edifica un complex hotelier. Primăria Constanța a emis două acte de urbanism pentru Hotel
26 Feb, 2025 11:48
ZIUA de Constanta
297
Marime text



- Pe data de 25 februarie 2025, a obținut de la Primăria Constanța a emis două certificate de urbanism pentru Hotel Central SA.
- Firma va construi un complex hotelier 2S+P+5-8E, dar și imobil S+P+1E pentru alimentație publică și cazare.
- Ambele investiții vor fi realizate în Constanța.
Pe data de 25 februarie 2025, Hotel Central SA a obținut de la Primăria Constanța două certificate de urbanism pentru dezvoltarea unor proiecte majore în municipiul Constanța. Aceste inițiative vizează extinderea capacităților de cazare și servicii de alimentație publică, contribuind la dezvoltarea infrastructurii turistice din zonă.
Certificatul de urbanism CU nr. 236 - Construire complex hotelier cu regim de înălțime 2S+P+5-8E în Constanța. Certificatul de urbanism permite construirea unui complex hotelier cu regim de înălțime 2S+P+5-8E, în conformitate cu reglementările urbanistice stabilite prin P.U.Z. aprobat cu H.C.L. nr. 121/2013.
Certificatul de urbanism CU nr. 235 - Construire imobil S+P+1E pentru alimentație publică și cazare în Constanța. Certificatul de urbanism permite edificarea unui imobil cu regim de înălțime S+P+1E, destinat activităților de alimentație publică și cazare, incluzând o parcare auto la subsol. Lucrările se vor desfășura conform P.U.Z. aprobat cu H.C.L. nr. 121/2013.

Scopul lucrărilor: Obținerea autorizației de construire. Ambele acte se urbanism sunt valabile 24 luni, până la 25 februarie 2027.
Precizăm că în cele două acte de urbanism emise de Municipalitate nu sunt precizate adresele celor două imobile.
Aceste proiecte reprezintă un pas semnificativ pentru modernizarea și extinderea sectorului hotelier din Constanța, oferind mai multe opțiuni de cazare și facilități moderne pentru turiști și rezidenți.
Reamintim că Primăria Constanța a emis, pe 28 februarie 2022, CU 220 pentru construire imobil S+P-1E – alimentație publică și cazare cu parcare auto la subsol.
Despre Hotel Central SA
Societatea a fost fondată în anul 1995, cu sediul social la Hotel Central din Mamaia. Acționari în firmă sunt Cârstocea Manuela-Olguţa, cu 5.57% din capitalul social, Pavel Georgeta, cu 5.571% din capitalul social, Cârstocea Florin, cu 48.737% din capitalul social, Pavel Cornelius, cu 32.084% din capitalul social, Petrescu Dan-Gabriel, cu 4.084%din capitalul social, Acţionari Listă, cu 2.697% din capitalul social, Toma Teodor-Lucian, cu 1.257% din capitalul social.
Administratori firmei sunt: Popa Raluca, Pavel Cornelius, Cârstocea Florin - președinte consiliu de administratie. Firma a declarat, pentru anul 2023, o cifră de afaceri de 2.383.160 lei, 12, salariați, o pierdere de 156.815 lei.
Numele lui Florin Cârstocea mai apare și în Ecorom Vit SRL (asociat), Grup Petrol Marin SA(acționar și administrator), Petrogrup SRL(asociat), Petroserv SA(acționar și administrator), Rig Service SA(acționar și administrator), Romagro Prod SRL(asociat), Sadon SRL (asociat și administrator), World Class Project SRL(asociat și administrator).
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Imobil de 9 etaje în Mamaia Nord. Firma Grup Petrol Marin a lui Florin Cârstocea, titularul proiectului
Cârstocea de la Hotel Central ridică un nou imobil în Mamaia! Va avea funcțiune de cazare și alimentație publică
Firme Constanța: AGA la Hotel Central SA. Decizii cu unanimitate de voturi
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii