Interviu online cu Bianca Mihal, arbitru de fotbal din Constanța „A crezut în mine și m-a încurajat atunci când mi-a fost greu“

Componentă a corpului constănțean de arbitri de fotbal, Bianca Mihal este o tânără de 17 ani căreia îi plac foarte mult sportul-rege și arbitrajul. Bianca a moștenit aceste pasiuni de la tatăl ei, Dumitru Mihal (49 de ani), arbitru încă din 1991 și care oficiază în continuare. Tânăra este arbitru din 2016, iar din septembrie anul trecut deține categoria I, pe care a obținut-o cu punctaj maxim. Are aspirații înalte în arbitraj, însă, deocamdată, o ia pas cu pas, treaptă cu treaptă, fiind delegată, pe plan local, numai ca arbitru asistent până acum, la meciuri de juniori, dar și de seniori (Liga a 4-a, a 5-a și a 6-a).


Cum reușește să se impună în aceste partide, ea, o tânără, în fața bărbaților? Cât de greu e să fii femeie arbitru și care sunt planurile sale în arbitraj? Am discutat despre aceste aspecte, dar și despre altele, cu Bianca Mihal, vineri, 13 martie, în cadrul unui interviu online, în direct pe www.ziuaconstanta.ro.


1. Când ți-ai dat seama că îți place arbitrajul și că îți dorești să ai o carieră în acest domeniu?


Odată cu trecerea timpului și pe măsură ce am realizat că este activitatea care mi se potrivește cel mai bine dintre toate cele pe care le-am încercat. Realizând cât de mult îmi place, am luat în calcul și posibilitatea de a avansa, de a mă perfecționa, atât teoretic, cât și fizic.


2. Cum ai trăit primul meci la care ai fost delegată și cât de mari au fost emoțiile?



Primul meu meci a fost între FC Viitorul 2 și Academia Farul, în 2016. Emoții am avut mai degrabă din cauză că nu cunoșteam pe nimeni, nici măcar pe colegii cu care urma să arbitrez. La acel moment, nu realizam ce însemna arbitrajul cu adevărat, însă a fost o experiență frumoasă.


3. Sunt multe partide la care sunteți delegați în familie, tu și tatăl tău. În aceste întâlniri, ai o presiune în plus, te gândești mai mult să nu greșești în prezența lui sau meciul decurge firesc, ca oricare altul?


Emoții mai mari am atunci când nu suntem la același meci și când tata poate să vadă cu exactitate prestația mea; își notează fiecare semnalizare de-a mea - fie ea corecta sau greșită - pe o foaie, iar, la finalul meciului, discutăm deciziile luate, întotdeauna încurajându-mă. În schimb, atunci când suntem delegați la același meci, totul decurge firesc, iar eu am mai multă încredere.



4. Ce reprezintă pentru o femeie să fie arbitru de fotbal, într-un sport preponderent al bărbaților? E greu, e ușor? Cum reușești să te impui în fața jucătorilor? Cum ți se adresează și cum te tratează aceștia?


Pentru mine nu este dificil, doar că a trebuit să mă obișnuiesc în special cu limbajul jucătorilor. Iar legat de a mă impune, cred că ar fi mai degrabă vorba de respect reciproc.


5. Discuți, alături de tatăl tău, meciurile la care ai oficiat, ce a fost bine și, poate, mai puțin bine? Care este cel mai important sfat pentru arbitraj pe care l-ai primit de la părintele tău?


Așa cum am menționat anterior, discutăm mereu despre diverse faze. Chiar și atunci când nu poate să fie prezent la meci, îi povestesc cum am văzut eu anumite situații, iar uneori analizăm și pe foaie, pentru a se asigura că am înțeles. Cel mai bun sfat indirect a fost acela că a crezut în mine și m-a încurajat atunci când mi-a fost greu. De altfel, cel mai des îmi zice: „Hai, cu curaj!“. Mă simt privilegiată pentru faptul că am pe cineva care să mă îndrume și să îmi spună atunci când greșesc!


6. Ai fost delegată până acum numai ca arbitru asistent. Ești pregătită și pentru prima partidă la centru, atunci când va veni?


Momentan, îmi doresc să mă perfecționez ca arbitru asistent, să fiu sigură pe toate deciziile mele, iar mai apoi voi încerca și fluierul.


7. Se știe că fotbalul județean abundă în episoade hazlii. Te-ai confruntat și tu cu partide marcate de asemenea întâmplări?


La un meci la Liga a 6-a, în toamna anului trecut, a fost o fază în care doi jucători își disputau mingea de momente bune, foarte aproape de mine, iar eu, fiind concentrată să văd cui îi va reveni aruncarea de la margine, nu am realizat că cei doi se vor împiedica, făcându-mă și pe mine să mă dezechilibrez, spre amuzamentul tribunei pline. Iar la o altă partidă, în timp ce urmăream faza, alergând, nu mi-am dat seama că mi-a căzut bucata de material a fanionului, astfel rămânând pentru ceva timp doar cu bățul propriu-zis în mână.


8. Care este dorința ta cea mai arzătoare în arbitraj?


Se zice că, daca îți spui dorința, nu se mai îndeplinește! Momentan, mi-am propus să ajung la juniori republicani anul viitor.


9. Ce idoli ai, dintre arbitri: atât români, cât și străini?


Nu aș putea spune că am idoli, îmi place să învăț câte ceva de la fiecare, chiar și de la colegii mei. Îmi place să urmăresc poveștile de succes ale arbitrilor din țară, în special ale fetelor, printre care și doamna Petruța Iugulescu sau Karolina Bojar, din Polonia.


Citește și:

Dumitru şi Bianca Mihal Tată şi fiică, în aceeaşi brigadă de arbitri la meciuri de fotbal din judeţul Constanţa (galerie foto)

„Ne-am bucura să fim chemaţi şi la majorat“ O nouă întâlnire de final de an a arbitrilor constănţeni. Care a fost cel mai tânăr participant (galerie foto)