Interviu online cu dr. George Răzvan Maxim - „Viitorul manager trebuie să sprijine sistemul public şi să ofere transparenţă“

Dr. George Răzvan Maxim este unul dintre cei mai tineri cardiologi ai Constanţei, un medic ce are competenţe profesionale recunoscute în Uniunea Europeană care a ales să rămână în România, în Constanţa. Dr. Maxim activează în cadrul Secţiei de Cardiologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. 
 
L-am provocat aşadar pe dr. Maxim la o discuţie cu cărţile pe masă despre situaţia din Spitalul Judeţean, cu bune şi rele, despre „era Căpăţînă”, despre statutul medicului în România şi într-un spital de provincie cum este cel din Constanţa, despre lipsurile sistemului, despre pacienţi şi boli cardiovasculare.
 
„Am fost deprofesionalizat din februarie 2015, de când nu am mai putut efectua în SCJU cardiostimulare, activitate pentru care eu m-am pregătit tot anul 2012, în Spitalul de Urgenţă Floreasca, sub coordonarea dr. Vătăşescu, în cel mai mare laborator de electrofiziologie din ţară.
 
În februarie 2015, managerul spitalului de la Constanţa a decis externalizarea acestui serviciu, unde eu şi colegul meu efectuam intervenţii în mod gratuit, zilnic, ori de câte ori era nevoie, la orice oră şi cu succes. Ulterior, sub pretextul că nu avem «competenţă românească», a fost adus un medic din Bucureşti, care deţine o funcţie de conducere în cadrul Societăţii Române de Cardiologie şi care ar fi trebuit să ne sprijine împotriva acestui abuz, lucru pe care nu l-a făcut”, a povestit dr. Maxim.
 
În opinia dr. Maxim, SCJU este singura unitate medicală de urgenţă din judeţ, iar principalele probleme ale acesteia derivă din supraaglomerare, afluxul de pacienţi şi deficitul de personal din UPU, de aici rezultând timpii mari de aşteptare în urgenţa spitalului. Dr. Maxim reclamă şi lipsa unui angiograf public, a unui laborator dedicat pentru electrofiziologie şi cardiostimulare, lipsa anumitor medicamente.
 
În prezent, SCJU are un manager interimar şi urmează un concurs, care va fi organizat până la începutul toamnei. Dr. Maxim este de părere că spitalul are nevoie de un manager care să găsească surse de finanţare alternative, să sprijine sistemul public, şi nu pe cel privat, şi să ofere transparenţă în ceea ce priveşte cheltuielile publice ale unităţii sanitare.
 
Întrebările redacţiei:
 
Nu v-am întrebat niciodată de ce aţi ales profesia de medic. Şi mai ales pe cea de medic cardiolog.  

 
Nu pot să-mi dau seama exact de momentul în care m-am hotărât să devin medic, dar ştiu că a fost în copilărie. Ştiu că încă din liceu am ales o specializare care urma să-mi pregătească drumul spre facultatea de medicină. Primul contact cu cardiologia l-am avut în facultate, l-am admirat mult pe dr. Ţoringhibel, care mi-era asistent şi poate asta a fost o motivaţie.
 
Am rememorat, în textul de promovare a acestui interviu, circumstanţele în care v-am cunoscut. Mi-amintesc că, în momentul în care v-am citit postarea, în vara anului trecut, mi-am spus: uite un medic care are curaj să vorbească, există o speranţă! Vă mai amintiţi care a fost istoria acelei postări? Bănuiesc că nu era o situaţie singulară. Ce v-a determinat să izbucniţi? Care a fost catalizatorul?
 
Acea postare venea după patru luni, perioadă în care îmi fusese interzis să mai efectuez activitatea de cardiostimulare temporară şi permanentă, activitate pe care o desfăşurasem din mai 2013, interval în care am implantat cu succes, în SCJU, circa 110 stimulatoare definitive şi am efectuat numeroase stimulări temporare de urgenţă, câteodată noaptea, veneam de acasă. În acea perioadă se acumulaseră multe frustrări din pricina acestei nedreptăţi. Nu îl cunoşteam pe pacientul care fusese trimis la Bucureşti cu elicopterul SMURD pentru stimulare temporară, care putea fi făcută la Constanţa, însă nu se permitea.
 
Vă propun o întoarcere în timp. Şi vreau să ne oprim la momentul în care aţi decis să lucraţi în Spitalul Judeţean. Când s-a întâmplat? Ce ştiaţi despre această unitate medicală?
 

M-am decis să lucrez în spital, în momentul în care soţia mea, constănţeancă fiind, medic şi ea, specialist în boli infecţioase, a început activitatea la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, în 2011. Până în acel moment, noi eram medici rezidenţi în Bucureşti. Efectiv, am început să lucrez în SCJU în mai 2013, dar din ianuarie 2012 am început să efectuez gărzi. Cunoşteam spitalul din timpul facultăţii de medicină pe care am absolvit-o la Constanţa.
 
De ce Constanţa, şi nu Bucureşti?
 
Pentru familie.
 
Cum să atragi medicii într-un oraş de provincie: le oferi cazare, masă şi dotări, aşa cum spune un domn de la CJC? Este suficient?
 
Trebuie făcută distincţia între un oraş de provincie şi Constanţa, care nu este doar un oraş de provincie, este centru universitar în care se pregătesc numeroşi medici rezidenţi şi studenţi. În centrele universitare, Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Cluj etc., încă nu se simte atât de puternic marele deficit de medici din ţară. Dar dacă ne uităm la ce se întâmplă la Tulcea, Călăraşi, Slobozia şi în multe alte oraşe, observăm cum se închid secţii din lipsa de personal. În situaţiile acestea, autorităţile locale trebuie să se implice pentru a atrage medici şi într-adevăr trebuie să le ofere condiţii. Dar nu este cazul Constanţei, pentru că la noi se simte încă acest lucru.
 
Personal m-am simţit jignit de afirmaţia unui reprezentant al administraţiei judeţene care a spus că „un doctor bun nu vine să lucreze la Constanţa fără 5.000 de euro pe lună”. Personal, nu câştig aceşti bani, am venit la Constanţa, lucrez în SCJU şi mă consider un doctor bun. Pacienţii mei pot confirma asta.
 
Haideţi să vorbim despre spital şi despre cum a încercat fostul manager să vă deprofesionalizeze! Cum v-aţi pierdut, brusc, competenţele profesionale?
 
Am fost deprofesionalizat din februarie 2015, de când nu am mai putut efectua în SCJU cardiostimulare, activitate pentru care eu m-am pregătit tot anul 2012, în Spitalul de Urgenţă Floreasca, sub coordonarea dr. Vătăşescu, în cel mai mare laborator de electrofiziologie din ţară. În februarie 2015, managerul spitalului de la Constanţa a decis externalizarea acestui serviciu, în care eu şi colegul meu efectuam intervenţii în mod gratuit, zilnic, ori de câte ori era nevoie, la orice oră şi cu succes.
 
Ulterior, sub pretextul că nu avem „competenţă românească”, a fost adus un medic din Bucureşti, care deţine o funcţie de conducere în cadrul Societăţii Române de Cardiologie şi care ar fi trebuit să ne sprijine împotriva acestui abuz, lucru pe care nu l-a făcut.
 
Ştiu că aţi informat despre această situaţie autorităţile până la nivel de ministru… Care a fost răspunsul instituţiilor?
 
Niciun răspuns.
 
Mi-aţi spus, la un moment dat, când eraţi dezamăgit, că puteţi pleca oricând, şi iată… astăzi vorbim la Constanţa. Ce vă ţine aici?
 
Familia, în primul rând, dar recunosc că ne gândim din ce în ce mai serios să plecăm, să lucrăm în condiţii civilizate, într-o ţară în care munca să ne fie respectată şi apreciată la întreaga ei valoare. Sunt mulţi medici din generaţia mea care, dacă n-au plecat încă, se gândesc s-o facă în viitorul apropiat. Zilnic primim oferte. Dacă ar fi să plec, aş alege Suedia, pentru sistemul de protecţie socială, medical, familial. Am doi colegi cardiologi stabiliţi recent în Suedia şi sunt extrem de mulţumiţi.
 
Vreau să discutăm despre competenţa europeană în cardiostimulare, pentru care aţi muncit mult. Câţi medici constănţeni au astfel de competenţe?
 
Suntem doi medici cu aceste competenţe. Cum spuneam: am făcut pregătirea în România la Floreasca în 2012, apoi în iunie 2014 am promovat examenul la Nissa, Franţa, obţinând certificatul european ECDS1. La acest examen, organizat o dată pe an de cea mai mare organizaţie profesională din Europa (EHRA), s-au înscris peste 130 de medici de pe tot continentul şi au promovat 51,3% (doi din Constanţa). Ulterior, am finalizat acest proces de acreditare, trimiţând lista de proceduri efectuate şi obţinând atestatul maxim ECDS2.
 
În România nu mai există în nomenclatorul Ministerului Sănătăţii competenţa de cardiostimulare, aceasta fiind desfiinţată în urmă cu vreo opt ani. Care este situaţia în celelalte spitale din ţară, cum lucrează medicii aflaţi în aceeaşi situaţie ca dvs.?
 
Din anul 2004 nu se obţine competenţă de cardiostimulare şi electrofiziologie în România. În ţară, sunt 24 de centre care efectuează cardiostimulare şi care derulează programe naţionale ale Ministerului Sănătăţii pe stimulare cardiacă, prevenţia morţii subite (defibrilator automat implantabil) etc. Cei mai mulţi medici care activează în aceste centre nu deţin niciun fel competenţă, fiind doar cardiologi, aproximativ zece deţin competenţă europeană şi mai sunt cei care deţin competenţă MS, anterioară anului 2004. Întrebarea mea este: de ce se poate efectua această activitate în multe unităţi spitaliceşti din ţară, cum ar fi Spitalul Floreasca din Bucureşti, unde activează trei medici cardiologi cu competenţe europene şi care derulează toate programele MS, deşi nu deţin competenţă românească?! Alte spitale: Spitalul „Sf Ioan” Bucureşti, „Bagdasar-Arseni”, SJU Ploieşti, Spitalul de la Craiova sau cel din Braşov. Cum se poate acolo, iar aici nu?
 
Cum aţi caracteriza mandatul de manager al SCJU al lui Dănuţ Căpăţînă? Ce rămâne după acest mandat prelungit?
 
O pată pe imaginea instituţiei care va fi greu de spălat.
 
Care sunt problemele spitalului, aşa cum le-aţi perceput dumneavoastră?
 
SCJU este singura unitate medicală de urgenţă din judeţ. Supraaglomerarea, afluxul de pacienţi din UPU, deficitul de personal din UPU, de aici rezultând timpii mari de aşteptare în urgenţa spitalului. Lipsa unui angiograf public, a unui laborator dedicat pentru electrofiziologie şi cardiostimulare, lipsa anumitor medicamente.
 
Ce tip de manager ar putea rezolva problemele SCJU? De ce fel de manager are nevoie spitalul?
 
Spitalul are nevoie de un manager, din punctul meu de vedere, care să nu se mulţumească cu banii care vin de la Casa de Asigurări şi care tot timpul sunt insuficienţi şi să găsească surse de finanţare alternative. Refuz să cred că dacă ar cere, ar face o solicitare comunităţii, pentru investiţii, sponsorizări, achiziţii de aparatură medicală, nu ar primi un răspuns pozitiv.
 
Viitorul manager trebuie să sprijine sistemul public, şi nu pe cel privat şi să ofere transparenţă în ceea ce priveşte cheltuielile publice ale spitalului.
 
Încă o chestiune legată de spital. Sigur, e treaba anchetatorilor şi a instanţelor să stabilească vinovăţiile unuia sau ale altuia, dar constănţenii ce vină au să se trateze într-un spital de stat şi să scoată bani din buzunare pentru analize, intervenţii, medicamente…?
 
Este adevărat că sistemul de sănătate este subfinanţat, dar, în acelaşi timp, surse importante se scurg din sistem prin contracte frauduloase, cum putem observa din dezvăluirile făcute în presă. Referitor la trierea pacienţilor, nu cred că iese fum fără foc.
 
Vreau să lămurim şi chestiunea cu medicamentele şi cu sacul fără fund pe care CJC l-ar fi pus la dispoziţia spitalului pentru medicamente, astfel încât pacienţii să nu mai fie nevoiţi să le cumpere. Vă întreb iar: când aţi dat ultima reţetă-hârtie de mână pentru un pacient?
 
Nu este etic să nu-i administrezi unui pacient un medicament de care are nevoie doar pentru că acesta nu se găseşte în farmacia spitalului. Faţă de cum a fost în 2012-2013, când veneam în gardă cu punga de medicamente, cumpărate de mine, pentru că în SCJU nu aveai nici medicamente de urgenţă, în ultimii doi ani, situaţia este mult mai bună, se găsesc medicamente de bază, iar restul se cumpără.
 
Vreau să discutăm puţin şi despre activitatea dvs. profesională, profităm de prezenţa dvs. ca să vă cerem sfaturi, informaţii. Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în ultimii ani. Din păcate, debutul acestor boli se întâmplă la vârste din ce în ce mai scăzute. Care este situaţia la Constanţa în rândul pacienţilor?
 
Bolile cardiovasculare, în ultima perioadă, apar la vârste din ce în ce mai fragede. Pe cel mai tânăr pacient pe care l-am avut l-am tratat de infarct miocardic acut, avea 29 de ani. Dar sunt pacienţi şi cu vârste mai fragede. Recent, o colegă de-a noastră, medic, 30 de ani, a suferit un infarct miocardic acut după 40 de ore de gardă efectuată în SCJU. Incidenţa bolilor cardiovasculare în Constanţa este în continuă creştere, factorii sunt multipli: fumatul, hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, obezitatea, sedentarismul, dislipidemia, stresul, factori din ce în ce mai prezenţi în societatea zilelor noastre.
 
Cum i se schimbă viaţa unui om după ce a suferit un infarct?
 
Un pacient cu infarct, în funcţie de complicaţii, devine dependent de medicul cardiolog şi de tratament pentru tot restul vieţii.
 
Cum recunoaştem semnele unui infarct?
 
Durerea toracică anterioară „in piept”, prelungită - peste 30 de minute -, care iradiază pe membrele superioare, în gât, în spate, însoţită de transpiraţii abundente şi de lipsă de aer trebuie să alerteze pacientul, fiind necesar ca acesta să se adreseze celei mai apropiate unităţi medicale.
 
De ce e important ca pacientul cu infarct să ajungă cât mai repede la spital?
 
În infarctul miocardic acut, „time is muscle”. Scopul tratamentului infarctului miocardic acut este reprezentat de deschiderea vasului, „înfundat”. Cu cât deschiderea vasului are loc mai repede, cu atât necroza miocardică este mai mică şi prognosticul pacientului pe termen lung este mai bun. La modul ideal, timpul de deschidere a vasului trebuie să fie sub două ore, astfel încât beneficiile să fie maxime. Cu cât acest timp se prelungeşte, beneficiile scad, astfel că, după circa 12 ore de la debutul infarctului, nu mai sunt beneficii în deschiderea vasului, muşchiul fiind deja necrozat.
 
Deschiderea vasului se poate face în două feluri: gold standard (standardul de aur) este angioplastia cu implant de stent, dacă are cine să-l efectueze şi dacă ai angiograf, sau tromboliza intravenoasă cu substanţă chimică, cu risc de complicaţii hemoragice, ulterior, transferul pacientului pentru efectuarea coronografiei şi/sau angioplastiei.
 
Care sunt alimentele recomandate şi alimentele interzise pentru buna funcţionare a inimii?
 
Alimentele recomandate sunt cele din dieta mediteraneană: peşte, fructe de mare, legume, fructe, cereale integrale, ulei de măsline, un pahar de vin roşu pe zi (vinul roşu conţine cea mai mare de substanţe antioxidante -resveratrol). Alimentele interzise: grăsimi saturate - carne grasă, alimentele bogate de sare, mare atenţie la sarea ascunsă din alimente (mezeluri, murături, conserve, telemea etc).
 
Cum previi boala de inimă?
 
Controlând factorii de risc cardiovasculari, şi anume: evitarea sedentarismului, a supraalimentaţiei, a obezităţii, renunţarea la fumat, tratamentul hipertensiunii, exerciţiul fizic regulat, chiar şi mersul pe jos, minimum 30 de minute pe zi, şi să nu uităm alimentaţia (dieta mediteraneană).
 
Un doctor cardiolog poate observa dacă un pacient suferă de o boală a inimii doar uitându-se la el? Sunt semne vizibile?
 
Nu pentru toate bolile de inimă, dar multe afecţiuni le poţi diagnostica la o simplă examinare vizuală a pacientului. Exemplu: insuficienţa cardiacă congestivă, dislipidemia familială - xantelasme, obezitatea etc.
 
Vin constănţenii din timp la medic?
 
Nu, din păcate! Prevenţia primară a bolilor cardiovasculare este deficitară atât din cauza pacienţilor care nu se adresează medicului generalist, de familie, cât şi din cauza acestora din urmă, care, din lipsa timpului, pe fondul aglomeraţiei etc., omit această etapă foarte importantă. Şi informaţia online este bună dacă este obţinută de pe site-uri avizate, dar pacienţii e bine doar să se informeze, nu să-şi aplice singuri tratament. Personal, am 25 de ani de şcoală şi consider că încă nu ştiu medicină.
 
Este greu să convingi un pacient cu o patologie cardiacă că el trebuie să-şi schimbe modul de viaţă?
 
Da. În prevenţia primară este foarte greu să convingi un pacient să-şi schimbe stilul de viaţă. În schimb, după primul infarct miocardic acut, majoritatea îşi schimbă stilul de viaţă, renunţă la fumat, încep o viaţă sănătoasă. Toate acestea se întâmplă de frică!
 
Ce cazuri deosebite aţi întâlnit în activitatea dumneavoastră?
 
Am avut embolii pulmonare la femei tinere care au şi decedat din cauza utilizării anumitor anticoncepţionale, asociate cu o stare protrombotică, disecţie de aortă la o femeie de 30 de ani care trăieşte şi în ziua de astăzi, pacienţi cu stimulare cardiacă etc.

Întrebări de la cititori:

Maria: Bună ziua, dle doctor. Fetiţa mea cu vârsta de 16 ani cred că are o tensiune cam mare pentru vârsta ei. În general, o are în jur de 14 cu 8-9. Însă, într-o zi, la şcoală, la cabinetul medical a fost înregistrată cu o tensiune de 16. Ce ar trebui să fac? Medicul de familie îmi spune că nu este cazul să intru în panică. Menţionez că tatăl ei este hipertensiv.

Răzvan Maxim: Trebuie să vă adresaţi unui medic cardiolog pentru evaluarea fetiţei, hipertensiunea la aceasta vârstă poate să fie o hipertensiune secundară unei alte afecţiuni (boli de rinichi, boli endocrinologice etc.). Necesită o evaluare completă!

Costea: Aşa este, e un om bine pregătit, conştiincios, care îşi face meseria în orice condiţii, dar curios că şefa lui de secţie este o doctoriţă care, în afară de a ţipa la pacienţi, nu ştiu câtă meserie cunoaşte. În medicină te tratezi şi cu o vorbă bună, dacă o spui la momentul potrivit, nu numai cu medicamente, care au şi reacţii adverse. Dar parcă tot spitalul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Căpăţînă. Începând de la infirmiere şi până la director, dacă se poate să nu facă nimic, să ia şpagă şi să ceară salarii cât mai mari. Mă întreb pentru cine făcea Căpăţînă economie la medicamente? Dar cum nu a văzut nimeni de lângă el în ce hal conduce acest spital şi ce şmecherii făcea?      
             
Răzvan Maxim: Vă mulţumesc pentru aprecieri.