Interviul online cu deputatul Gheorghe Dragomir, preşedinte PNL Constanţa s-a terminat Tema a fost „Cazinoul, obiect de tranzacţie şi împărţirea zonelor de influenţă în USL"!
Interviul online cu deputatul Gheorghe Dragomir, preşedinte PNL Constanţa s-a terminat: Tema a fost „Cazinoul,Sinteză:
Gheorghe Dragomir: „Eu nu sunt pentru nicio alege variantă propusă de sondajul Primăriei, în locul lui Radu Mazăre aş iniţia contractarea unui credit pentru salvarea Cazionului"
„Propun ca fondurile ce urmează să fie folosite pentru campania din 2012 să fie donate pentru salvarea Cazionului, oricum rezultatele sunt previbile"
Gheorghe Dragomir despre Cazino: „Sunt dintre cei care cred că această superbă clădire ar trebui să rămână în patrimoniul municipiului Constanţa. Asta nu înseamna că vreunul dintre noi deţinem la ora actuală
soluţia miraculoasă prin care în foarte scurt timp Cazino-ul poate să devină ceea ce ne-am dori, o clădire cu toate reparaţiile la zi.Sondajul nu hotaraste, se cere doar o parere.
Indiferent de rezultatul sondajului
făcut de primărie, discuţiile trebuie să continue în Consiliul Local, să se facă studii în ceea ce priveşte reparaţiile şi variante de atragere de surse pentru această investiţie. Primăria cred că
poate face acest efort pentru Cazino. Eu nu aş alege nicio variantă din cele trei propuse, ci aş iniţia contractarea unui credit care pentru bugetul Constanţei nu ar fi o problemă" .
Gheorghe Dragomir despre Gigi Chiru: „Nu vreau să comentez nici un gest/campanie iniţiată de autopropusul candidat la primăria Constanţei."
Gheorghe Dragomir despre campania electorală din 2012 : „Propun să nu se mai cheltuie banii pentru campanie şi bugetele partidelor să le donăm la Primărie pentru salvarea Cazino-ului. Decât să umplem oraşul cu bannere şi afise, mai bine donăm banii şi asa se ştie care va fi rezultatul alegerilor".
„USL la Constanţa are 63%, PNL a scăzut la 21%"
Gheorghe Dragomir despre sondajele USL: „Sondajele se fac la Constanţa, sunt plătite de filiale, dar sunt centralizate de Bucureşti. Ce ştiu despre noi este că PNL a scăzut în jur de 21% şi nu mă miră pentru că intrarea în USL ne-a facut să pierdem din electorat dar ne-am asumat acest risc. Mă rog, după ce ne vom lămuri, vom mai avea de lucru să-i convingem pe cei care nu cred înca în USL, că se pot reîntoarce către PNL. USL ştiu că are la Constanţa undeva la 63%".
„PNL va avea la Constanţa viceprimar şi vicepreşedinte de CJ"
Gheorghe Dragomir despre candidaţii USL:"Acolo unde candidaţii sunt în funcţie ei rămân în continuare candidaţi, aşa scrie în protocol. La Constanţa, USL va merge cu Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu. Şi noi suntem pregătiţi să dăm un candidat, dar nu-l avem desemnat. Şi PNL şi PC şi PSD au obligaţia să-i susţină pe cei care sunt în funcţii. Vom avea un viceprimar şi un vicepresedinte de Consiliu Judeţean, probabil vor fi şi desemnati. Discuţiile se vor purta din timp. Candidaţii pentru CL şi CJ vor fi oameni deosebiţi, vor fi oameni cu notorietate, unii poate mai noi în politică, dar oameni de nădejde care vor şti să reprezinte interesele constănţenilor şi ale judetului şi municipiului. Nu neapărat preşedinţii de filiale municipală şi judeţeă vor fi cap de listă în alegeri".
Gheorghe Dragomir despre tensiunile din filialele USL: „ Nu am semnat încă protocolul la Constanţa pentru că am dorit să facem un eveniment politic, dar fiind vară nu merge, aşa că o vom lăsa pentru la toamnă. În Tuzla, Năvodari, Mangalia, şi Cernavodă recunosc că sunt probleme şi îi mai lăsăm să discute".
Intrebarile redactiei:
1. În calitate de cetăţean, cum comentaţi intenţia primarului Radu Mazăre de a vinde Cazinoul constănţean?
G.D.: Sunt intre cei care cred ca aceasta superba cladire ar trebui sa ramana in patromoniul municipiului Constanta. Asta nu inseamna ca vreunul dintre noi detinem la ora actuala solutia miraculoasa prin care in foarte scurt timp Cazino poate sa devina ceea ce ne-am dori, o cladire cu toate reparatiile la zi.
2. Vânzarea imobilului care urma să fie aprobată în Consiliul Local s-a amânat şi ca reacţie a solicitării venite din partea celor doi consilieri locali liberali care au cerut amânarea discuţiilor. Ce mandat au consilierii liberali în legătură cu acest proiect privind Cazinoul?
G.D.: Am cerut un ragaz pentru a putea impreuna cu specialisti in materie de imobile care sunt deja in patromoniul national si care care necesita reparatii speciale, sa se pronunte. Sa vedem cat costa o reparatie, cat bugetul poate sa suporte. Au dreptate si cei care spun ca primaria si-a permis sa cheltuie bani pe diferite obiective, dar sa nu uitam ca la ora actuala toate bugetele au de suferit si aici ma refer la bugetul national, al primariilor, cu exceptia celor care primesc cadouri de la Guvern.
3. Domnule preşedinte aţi afirmat că este nevoie de o consultare mai largă pe acest subiect - Cazionului. Iată că această consultare nu a întârziat să apară, chiar dacă ea se face pe site-ul instituţiei Primăriei. Aţi văzut sondajul propus de administraţia locală?
G.D.: da.
4. Cetăţenii sunt invitaţi să-şi exprime părerea alegând una dintre variantele:
Q.1. Se poate vinde, pentru a fi renovat şi introdus în circuitul mondial de cazinouri, de către un investitor privat.
Q.2. Poate fi păstrat şi reparat de Primărie cu 10 milioane de euro, ceea ce ar putea însemna 5 ani de pachete pentru bătrâni sau un an de asfaltare străzi şi trotuare.
Q.3. Poate fi conservat, fără investiţii mari, cu riscul de a se degrada iremediabil.
Indiferent de cum sunt intrebarile formulate, orice isi poate spune parerea. Sondajul nu hotaraste, se cere doar o parere.
Indiferent de rezultatul sondajului, discutiile trebuie sa continue in Consiliul Local, sa se faca studii in ceea ce priveste reparatiile si variante de atragere de surse pentru aceasta investitie. Primaria cred ca poate face acest efort pentru Cazino.
Eu nu as alege nicio varianta din cele trei ci as initia contractarea unui credit care pentru bugetul Constantei nu ar fi o problema si concomitent donatii din partea unor societati comerciale sau macar “cate un leu” din partea tuturor cetatenilor, sigur direct proportional cu posibilitatile.
5. Aţi avansat varianta concesiunii, în concesiune au avut clădirea Cazino-ului şi după cum se vede şi-au cam bătut joc. E drept că au plătit o redevenţă anuală dar nu au făcut nicio lucrare de reabilitare aşa cum se angajaseră. Aşadar concesiunea fără un contract ferm nu salvează în niciun fel clădirea?
G.D.: Mi-e greu sa cred ca cineva care nu e proprietar al cladirii va investi in acea cladire. Eventual o va face doar de spoiala. Este prea costisitor obiectivul. Cert este ca nu poate fi lasat in aceasta stare. Oricare varianta poate sa fie un castig, dar vanzarea este ultima din punctul meu de vedere. Ganditi-va ce frumos ar fi ca primaria sa se mute acolo, sa se oficieze casatorii.
6. Sincer mi-a plăcut ideea pe care aţi avansat-o ca Primăria Constanţa să se mute în clădirea Cazionului, evident Consiliul Local şi de ce nu şi o serie de birouri ale regiilor şi serviciilor locale care au îşi desfăşoară activitatea în cel mai mare mall din oraş. În ce condiţii vedeţi realizabilă această variantă?
G.D.: Mi-am adus aminte ca in toate excursiile facute in Europa, una dintre obiective era primaria orasului. Ar fi interesant ca turistul care vine cu nava in Port, sa faca prima vizita la primaria Constanta, legat evident si de tranformarea zonei portului si poate fi redata orasului. E nevoie in primul rand de bani si evident de vointa. Ma gandesc la campania electorala de anul viitor, propun sa nu se mai cheltuie banii pentru campanie si sa-l dam la Primaria pentru Cazino. Decat sa umplem orasul cu bannere si afise, mai bine donam banii si asa se stie deja rezultatul alegerilor.
7. Presedintele PDL Constanta, Gigi Chiru a anunţat că va initia o campanie de strangere de semnaturi pentru organizarea unui referendum privind demiterea primarului municipiului Constanta, Radu Mazare, deoarece edilul vrea sa vanda Cazinoul. Gasiti întemeiată această propunere, aţi sprijini-o?
G.D.: Face parte din precampania electorala a autopropusului candidat.
8. Intenţia primăriei Constanţa de a vinde Cazinoul de pe malul mării a dat naştere unui conflict între prefectul Claudiu Palaz şi primarul Radu Mazăre. A urmat declaraţia lui Gigi Chiru şi nu în ultimul rând reacţia liberalilor. A devenit Cazioul o temă de campanie electorală?
G.D.: Din cate am observat si din campania electorala, cred ca pe cetatean nu-l intereseaza aceasta cladire. Daca le vom supune mai multe teme dezbaterii, Cazinoul ar fi printre ultimele teme. Constanteanul are in acest moment cu totul alte probleme legate de traiul de zi cu zi, de sanatate, educatie. Cei care care vorbesc despre Cazino fac parte dintr-un electorat care stiu exact cu cine voteaza.
9.Viceprimarul Decebal Făgădău a declarat că în proiectul de hotărâre există o prevedere conform căreia "statul are drept de preempţiune asupra cumpărării Cazinoului", explicând astfel că "dacă statul are bani si vrea să îl achiziţioneze, o poate face". Ministrul Culturii Kelemen Hunor a declarat însă că până acum nu a primit o solicitare oficială în acest sens de la Primăria Constanţa.
(declaraţie Hunor:"Atâta pot să vă spun: în cazul în care vom avea o astfel de solicitare, vom discuta în Guvern - avem o destinaţie precisă, avem bani, putem apela la fondul de rezervă - şi vom da un răspuns în termenul stabilit de lege", a adăugat ministrul)! Dacă Primăria evită să discute cu Ministerul Culturii, vă puteţi implica în calitate de parlamentar de Constanţa în a intermedia dialogul între Consiliul Local şi Ministerul Culturii?
G.D.: Eu la sfarsitul lunii sunt in Bucuresti si ma voi intalni cu ministrul Hunor. Nu va ascund ca mai am un alt proiect in care i-am solicitat sprijin. - Teatrul Antic de la Histria. I-am cerut sa ne bugeteze planul proiectului, care nu este foarte scump si va insemna enorm pentru turism. La capitolul vorbe, cei care sunt la guvernare in aceasta perioada sunt artisti. Mai greu cu faptele. In locul primarului i-as face hartie scrisa ministrului Culturii. Nu cred ca statul il va cumpara. Daca se va ajunge la vanzare, atunci cu cei mai buni juristi trebuie sa se gaseasca solutii juridice, ca proprietarul sa-l tina in picioare.
10. A doua parte a discuţiei noastre este legată de USL şi de ultimele sondaje apărute pe piaţă. Liderii USL susţin că, în urma sondajelor din teritoriu în baza cărora urmează să fie stabiliţi candidaţii celor două partide, Uniunea ar avea "între 60% şi 66%". Am înţeles că termenul până la care filialele USL trebuie să trimită sondajele la centru fiind 15 iulie. În ce stadiu este sondajul de la Constanţa?
G.D.: Sondajele se fac la Constanta, sunt platite de filiale, este inca in lucru. Ce stiu de PNL este ca am scazut in jur de 21% si nu ma mira pentru ca intrarea in USL ne-a facut sa pierdem din electorat dar ne-am asumat acest risc. Ma rog, dupa ce ne vom lamuri, vom mai avea de lucru sa-i convingem pe cei care nu cred inca in USL, se pot reintoarce catre PNL. USL stiu ca are la Constanta undeva la 63%.
11. În condiţiile în care sondajele din fiecare judeţ au fost impuse filialelor locale de la centru pentru a se măsura candidaţii pentru Consiliul Judeţean, Primărie, dar şi opţiunea de vot pentru PSD şi ACD (PNL-PC), cum va proceda organizaţia PNL Constanţa la desemnarea sau susţinerea unuo candidaţ?
G.D.: Se vor face negocieri impreuna cu conducerile celor trei partide. Acolo unde candidatii sunt in functie ei raman in continuare candidati, asa scrie in protocol, adica Radu Mazare si Nicusor Constantinescu. Si noi suntem pregatiti sa dati un candidat, dar nu-l avem desemnat. Si PNL si PC si PSD au obligatia sa sustine pe cei care sunt in functiile actuale.
12. Se vorbeşte despre faptul că la Constanţa, PSD e dispus să renunţe la promovarea unor candidaţi proprii în favoarea liberalilor în municipii precum Mangalia, Medgidia şi chiar şi în câteva comune importante cu condiţia să susţineţi candidaţii PSD la primăria, respectiv Consiliul Judeţean Constanţa... există o înţelegere?
G.D.: Sustinerea este conform protocolului USL, nu ne jucam de-a candidatii iar in celelalte administratii din judet, fiecare partid hotaraste cum este mai bine. Sigur acolo unde constatam si consideram ca este bine sa mergem impreuna, face asa, daca sunt probleme si din cauza neintelegerile sau orgoliilor din echipe, acolo au libertatea sa-si desemneze candidati proprii.
13. Că tot vorbeam de USL, nici acum nu au fost finalizate câteva protocoale în localităţile în care au existat probleme de adaptare şi acceptare de ambele părţi. Se vor mai semna sau automat veţi merge pe liste separate în alegerile locale?
G.D.: Noi am dorim sa facem un eveniment politic, dar fiind vara nu mergea, asa ca o vom lasa pentru la toamna. Asta la Constanta. In Tuzla, Navodari, Mangalia, Cernavoda recunosc ca sunt probleme si il mai lasam sa discute.
14. Revenind ca sondaje, ele par fără tocmai pentru justificarea parităţii, pentru împărţirea zonelor de influenţă între PSD şi PNL aşa cum a fost agreată la vârful celor două partide în decembrie 2010, atunci când s-a decis atât formarea alianţei. Ne interesează în mod special cum va fi pus în practică acest protocol în municipiul Constanţa, dat fiind faptul că până acum protocolul nu a fost semnat?
G.D.: Vom avea un viceprimar si un vicepresedinte de Consiliu Judetean, probabil vor fi si desemnati. Discutiile se vor purta din timp. Candidatii pentru CL si CJ vor fi oameni deosebiti, vor fi oameni cu notorietate, unii poate mai noi in politica, dar oameni de nadejde care vor sti sa reprezinte interesele constantenilor si ale judetului si municipiului. Nu neaparat presedintii de filiale municipal si judetean vor fi cap de lista.
15. La începutul lunii mai, în PSD s-a mai consumat un scandal cu privire la sondajele de opinie. Liderii judeţeni ai PSD au reclamat faptul că sunt obligaţi să lucreze cu firme decise de la "centru". Conform unei circulare prezentate de "Evenimentul zilei", trimisă filialelor de secretarul general al PSD Liviu Dragnea, acestora li se impunea să facă sondaje cu doar două firme: CSCI şi CSS. Avangarde, ambele aparţinând unor apropiaţi ai conducerii PSD, Dan Sultănescu, respectiv Marius Pieleanu. Liderii de filiale au fost deranjaţi nu atât de faptul că li s-a impus un preţ standard de 13 mii de euro plus TVA, dar şi că datele sondajelor vor fi raportate de institute întâi la conducerea PSD, şi abia apoi lor. Cu alte cuvinte, situaţia în judeţe va arăta exact aşa cum s-a decis la centru. La liberali care a fost situaţia? Fimele au fost decise din rândul celor controlate de secretarul general Eduard Helvig? Cifrele s-au centralizat la Bucureşti şi retransmis apoi în terioriu?
G.D.: Am mai multa incredere in sondajele noastre decat in cele facute la Bucuresti. Sumele au fost mult mai mici decat la PSD.
16. Situaţia de la Mangalia rămâne una delicată pentru PNL chiar şi după excluderea domnului Oleniuc. Până la urmă de ce a fost dat afară din partid acest om care a fost sincer si a declarat că :" Nu voi face parte dintr-un PNL condus de PSD Tusac sau PSD Constanta. Sunt mai mult decat impacat cu decizia fostilor colegi. Afirm acest lucru deoarece nu voi mai fi obligat sa votez proiectele propuse de USL Constanta pe care nu le consideram favorabile orasului nostru. Nu as fi plecat din PNL daca nu s-ar fi infiintat USL". La Mangalia aţi anunţat că viitorul primar va fi cu siguranţă din partea PNL, vă păstraţi afirmaţia?
G.D.: PNL nu va fi condus nici de Tusac, nici de PSD si nici de Zanfir Iorgus. Asa cum stau lucrurile politic avem sansa sa avem primar. Noi la Mangalia nu ne batem cu Tusac ci cu Iorgus. Cand se va apropia alegerile si disputa va fi intre noi, atunci e in regula, cine e mai bun castiga, dar va fi intre reprezentanti ai USL si PDL, atunci colegii din USL se vor bate cu candidatul PDL.
17. Şi colegul dvs, domnul Victor Manea a avut o poziţie interesantă în legătură cu excluderea lui Oleniuc : "Am crezut că Viorel Oleniuc este motivul neînţelegerilor de la Mangalia, dar deja cred că primarul în funcţie este motivul acestor neînţelegeri. Acesta nu înţelege ce înseamnă o echipă, o alianţă". (din comunicatul PNL Constanta). Luaţi în calcul reprirea lui Viorel Oleniuc în PNL?
G.D.: Da, vom discuta. Nu numai pentru dumnealui este valabil, cu pentru toti cei care au plecat. Nimic nu este batut in cuie, dar nu cred ca poate deveni candidatul PNL la Mangalia. De aceea ce a-m inceput la Mangalia, acea consultare cu orasul continua, vom vedea cine este mai bine clasat si pe acela il vom sustine. La Navodari, vom avea candidat, pentru ca domnul Matei a refuzat sprijinul nostru. Un candidat supriza, nu este domnul Tucan, dar este un domn foarte bne vazut in Navodari. Poate il va avea chiar pe Florin Chelaru.!
18. În legătură cu primăria Constanţa, cui i-a aparţinut ideea cooptării fostului viceprimar Nicolae Nemirschi în posibila echipă de campanie electorală pentru 2012? S-a renunţat definitiv la varianta Sorin Greavu? Ce alte variante luaţi în calcul pentru primăria Constanţa?
G.D.: Domnul Nemirschi nu s-a inscris in PNL, dar are usa deschisa. Nermirschi nu fusese trimis de nimeni. S-a gandit mult pana a spus, da, poate vin. Pentru ca ii cunoastem capacitatea din adminstratie, il pregateam pentru o candidatura. Este luata in calcul chiar si o doamna pentru postul de viceprimar.
19. Cum vi se pare acest mandat de parlamentar? Ce aţi reuşit în acestă ultimă sesiune parlamentară, ce aşteptări aveţi de la următoarea? Intenţionaţi să candidaţi pentru un nou mandat de parlamentar? De ce v-ar vota oamenii din nou?
G.D.: Am reusit sa observ ca avem un parlament decorativ, la cheremul Guvernului si a presedintelui si nu face decat sa treaca la foc automat totul, fara sa mai existe un rol de dezbatere. Din pacate si cauza greselilor facute de unii parlamentari , perdanti suntem cu toţii. Eu sper ca viitorul parlament sa-si recapete greutate si importanta si sa putem repara si modifica legile prost facute. Pentru Colegiul meu am avut doua proiecte: acel centru de sanatate pe care vroiam sa-l construim si am primit un refuz categoric de la Ministerul Sanatatii. Cel de-al doilea proiect, cel cu deseurile, a picat, dupa retrimiterea presedintelui a legii in Parlament.
20. Dacă nu va mai exista USL, ce şanse are PNLConstanţa la alegerile din 2012?
G.D.: Nu este posibil. Acest USL nu a fost creat pentru PNL Constanta sau PNL Satu Mare ci pentru Romania. Liderii USL sunt decisi sa-l duca mai departe. Suntem de acord de modificarea Constitutiei dupa 10 ani, dar cu o larga majoritate si sa mergem pe un consens politic si sa se tina cont de parerea tuturor partidelor parlamentare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Traiasca clasa muncitoare! 13 Jul, 2011 21:36 Iar o sa apara comentarii cu hoti.... vor sa fure cazinoul poporului..... Realitatea este ca de peste 20 de ani, acest imobil SUPERB este in paragina ! Cu ce ma ajuta pe mine ca roman daca e casinoul statului, dar e lasat in paragina ? Din pacate in Romania comunismul a invins la orase si sate ! Toti se cred liberali, iar in realitate au mentalitate STALINISTA ! Traiasca clasa muncitoare !
- Alius 13 Jul, 2011 21:34 parca vad ca cel care o sa cumpere cazinoul o sa fie ori Mazare. ori un prieten de-al lui.. Ca ei au bani sa-l renoveze.. Primaria nu...
- Chirule tine-o tot asa! 13 Jul, 2011 21:33 Ai dorinta, vointa si sustinerea constantenilor>>>>>>trimite-l pe Mazare in 2012 in Papua si tine minte CONSTANTA ESTE ALATURI DE CHIRU>>>>>>>>Sa plece Mazare oriunde vrea numai sa lase Constanta libera. Si pentru domnul deputat ar face bine sa-l sustina pe Chiru si sa lase alianta cu Pastaie Mazare.
- Catalin Matei 13 Jul, 2011 21:30 Vom vedea la vot cine a avut dreptate. Sondajele n-au aratat niciodata realitatea. Manipulare,manipulare,manipulare.............. Se pot schimba multe intr-un an jumate. Dar USL se imbata cu apa rece,deocamdata. Mai e mult pana departe,ha,ha,ha
- DaniEl 13 Jul, 2011 21:28 Zicea Petre Ţuţea o dată ceva de genul că democraţia nu are cum să fie performantă deoarece este vorba doar de cantitate nu şi de calitate. Multe s-ar mai putea spune dar ar fi vorbe goale ...
- Florentin 13 Jul, 2011 21:28 romanii isi merita soarta. USL nu a venit cu o alternativa pana acum. au spus doar ca anuleaza legi dar nu au zis ce pun in loc. si cand au spus... te iei cu mainile de cap!(vezi legea cu confiscarile, cu reorganizarea). Acum ii drept ca nici PDL nu lasi mai vota... de ceilaltzi nu prea stiu multe dar se pune atunci intrebarea: DAR EU CU CINE VOTEZ? eu cred ca pana la urma o sa votez cu FDGR (Forumul Democrat al Germanilor din România) . de ce nu? chiar pot sa fie mai rai decat Putere/Opozitia de astazi? miar place sa intre in parlament si sa faca guvern minoritar cu UDMR ;) ce zicetzi de asta?
- Laura 13 Jul, 2011 19:17 de ce nu ai luat atitudine cand s-au vandut intreprinderi de interes local si national ?!S-a vindut flota, s-au concesionat terenuri cu resurse naturale si a fost...tacere si pentru ruina asta...sau sint interese electorale ?!
- ion periegeticul 12 Jul, 2011 20:35 Si colegii tai de partid lungu si hasotti ce zic? Ca doar au pus umarul la concesionarea catre teparii de la Queen Investment. Cat de dezinteresat poate sa spuna avocatul Corin Danescu? Iti cam miroase a starv electoral Dragomire.