„Am iubit fiecare rol!“ Interviu exclusiv cu soprana Aida Abagief. Amintiri nespuse din anii de glorie ai artistei (video)

Redactorii cotidianul ZIUA de Constanţa au vizitat-o acasă pe soprana Aida Abagief, care, ieri, a împlinit frumoasa vârstă de 80 de ani. I-au oferit un coş cu flori, un tort, un călduros „La mulţi ani!“ şi au ascultat amintirile artistei din anii săi de glorie.
 
„Eu am iubit marea de copil, şi când am terminat Conservatorul, am zis: «Mă duc la Constanţa!». Am avut repartiţie la Bucureşti, dar mi-a fost anulată, nu are importanţă din ce motive. Am venit la Constanţa. În prima zi când am venit, l-am cunoscut şi pe soţul meu. Un bărbat înalt şi frumos. Zic: «Acesta îmi trebuie, pentru că e bun de bodyguard şi o să mă păzească, că o să tabere pe mine». Eu nu am fost frumoasă, dar eram atractivă. Cum mergeam eu pe nişte toace mari şi cu mijlocelul mic, mi-a fost bine, nu se mai apropia nimeni de mine“, a spus Aida Abagief.   

Ce vă amintiţi din primele luni şi primul an din Constanţa?

Am venit aici pentru că în decembrie am fost la un spectacol de operă cu Ohanesian în sală şi el îmi spunea: „Aida, am să te prezint directorului şi primului dirijor de operă din Constanţa, că tu vrei să pleci la Constanţa şi are mare nevoie de o soprană“. M-a prezentat! Daminescu era. Când m-a văzut Daminescu, nu-şi mai putea lua ochii de la mine. Când i-am cântat şi aria Clopoţeilor, din „Lakme“, a zis: „Aoleu, ce bine că mă salvezi!“. Mi-a spus: „Din ianuarie, vii la Constanţa“. Am venit la Constanţa pe 10 ianuarie 1960. Cum arătam şi cum eram, Doamne! Toată lumea în teatru: „Cine e? Cine e? Ce face? E cântăreaţă la operă?“. Pe 16 februarie am debutat în „Bărbierul“, Rosina, pentru că eu am venit de la Conservator cu patru opere întregi, învăţate, cântate. Am avut foarte mare succes şi după asta au urmat alte spectacole.

Ce simţiţi astăzi, la 80 de ani? Cum priviţi înapoi la cariera dvs. artistică?

Cariera mea artistică... îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-a protejat şi m-a ajutat foarte mult să cânt frumos şi să am succes. Cu treaba asta, i-am împlinit visul tatălui meu, care a scris o poezie când m-am născut. Am cântat aproape toate premierele care se făceau. Eu nu eram interesată să mă duc, să umblu după premiere, să fac scandaluri. Nu! Ce hotăra conducerea, ce hotărau cei de sus, de la Cultură... eu am făcut până când am împlinit 50 de ani aproape toate premierele. Şi multe au fost.

E greu să fii artist pe scenă?

Este greu. Trebuie să fii exact ca un sportiv. Eu, dacă aveam „Traviata“ de cântat sâmbătă, de luni trebuia să mă plimb, trebuia să nu fac treabă, trebuie să te menajezi, pentru că ai o mare responsabilitate. Dacă eşti programat într-un spectacol şi nu are cine să te înlocuiască, e foarte urât şi foarte greu pentru teatrul respectiv. Mai ales când pleci în străinătate. Eu am cântat patru ani la rând câte două stagiuni - primăvară-iarnă -,  la Dublin. Nu puteam să mă duc nici să mă plimb, pentru că iarna era răcoare, îmi era frică să nu răcesc şi trebuia să fiu OK. Primul spectacol l-am dat cu „Traviata“ şi a fost un succes extraordinar. După Actul I, la spectacol a fost Éamon de Valera, care era preşedintele Irlandei, şi m-a chemat în foaierul în care stătea, în pauză, să ciocnim un pahar de şampanie. Am ciocnit, dar nu puteam să îmi permit să beau, pentru că mai aveam de cântat trei acte şi trebuia să fiu bine, deoarece fusesem avertizată că, „dacă ai succes şi cânţi frumos, vei veni în fiecare an“. Şi aşa a fost. Am avut în fiecare an succes şi m-a încântat treaba asta ca preşedintele unui stat să te cheme la un spectacol, ceea ce aici nu prea se întâmplă.          

Regretaţi ceva?

Nu regret nimic! Regret doar că sunt bolnavă acum, atât! Mai aveam în mine viaţă, că îmi dă Dumnezeu. Am fost o femeie cu foarte mult temperament şi cu viaţă şi îmi este foarte greu, fiind bolnavă cu piciorul, că nu pot să merg, că nu pot să mă mai duc nicăieri, să văd măcar marea asta, pe care o iubesc, nu pot să mă duc să o văd… Şi, bineînţeles, că sunt singură... regret că sunt singură. E foarte greu! Noroc că am această prietenă a mea de 40 de ani! Nu există zi de la Dumnezeu să nu vină să vadă ce fac, ce îmi trebuie, cum sunt! E mare lucru!

Povestiţi-ne şi despre activitatea de la Facultatea de Arte!

Două visuri am avut aici, în Constanţa. Înainte de Revoluţie, nu era şedinţă mare în care să nu iau cuvântul şi să spun că îmi doresc foarte mult să ne facă un teatru şi nouă, că au loc mare în parcul acela. Nu s-a îndeplinit treaba aceasta. În schimb, al doilea vis a fost să avem şi noi o facultate de muzică, şi într-adevăr am avut noroc cu doi colegi: Sărăcescu şi doamna Cristescu. Eu am făcut materialul pentru Canto şi ei au lucrat pentru Pedagogie. Aşa a luat fiinţă departamentul de Artă - Canto şi Pedagogie. Am avut mare succes, pentru că veneau copii din ţară, din toate oraşele. Am mers foarte bine, am mers frumos, însă după şase ani a trebuit să mă retrag. În 2006 m-am retras. Am fost o echipă foarte bună! Decan era Ibram, un om nemaipomenit. Îmi spunea: „Aida, tu să faci ce ştii, pentru că e copilul tău Facultatea de Arte“. După ce am plecat eu, lucrurile s-au mai schimbat.

Un gând bun pentru studenţii de astăzi de la Canto!

Aş dori din suflet ca cel puţin unul-doi care promovează această facultate să ajungă măcar în Constanţa. Mulţi care mi-au fost studenţi sunt la Teatrul de Operă, în Constanţa. Eu am iubit fiecare rol!
 

Citeşte şi

• ZIUA de Constanţa cinsteşte marii artişti. Soprana Aida Abagief împlineşte 80 de ani - A strălucit pe scena Constanţei, a promovat cultura României în lume. A lăsat un model studenţilor săi (galerie foto)

• Redactorii cotidianului ZIUA de Constanța au deschis primii ușa pentru a-i ura „La mulți ani!“ sopranei Aida Abagief

• ZIUA de Constanţa o omagiază pe soprana Aida Abagief, la împlinirea a 80 de ani