Interviu cu inginerul Nicolaie Pitu - „Las Dobrogei un nivel maximal de cunoaștere a surselor de apă subterană din regiune“

 
Inginerul constănțean Nicolaie Pitu a acordat un interviu cotidianului ZIUA de Constanța, în care a împărtășit publicului o serie de informații prețioase prinvind subteranul de apă din Dobrogea, și nu numai.
 
Nicolaie Pitu s-a născut la 20 ianuarie 1934, în județul Durostor, pe atunci parte din România. Este unul dintre cei mai importanți geologi români, participând activ la o mulțime de cercetări de pe teritoriul țării.
 
Acesta a lucrat 47 de ani în cadrul Regiei Autonome Județene de Apă (RAJA), fiind cel care a proiectat și coordonat lucrările de construcție a alimentării cu apă din Dobrogea. Echipa coordonată de inginer a reușit să aducă debitul de apă de la 1000 litri/secundă la 10000 litri/secundă.
 
AICI puteți găsi informații specifice privind parcursul profesional al acestuia.
 
 
Domnule inginer, spuneți-ne câte ceva despre copilăria dumneavoastră și dacă aveți un loc de care v-ați atașat?
 
„Viața mea, de la începutul ei, este legată de apă. Eu am copilărit și crescut pe malul lacului Siutghiol la Palazu Mare. Acolo am învățat să înot, să îndrăgesc apa și multe altele. În legătură cu lacul Siutghiol, care este unul din puținele lacuri cu apă dulce de pe litoralul românesc, vă pot spune și o poveste foarte interesantă.

 
Lacul Siutghiol este alimentat cu apă dulce printr-o serie de puternice izvoare subacvatice, acesta fiind una din zonele de descărcare  a  unui important acvifer, care se dezvolta în toată Dobrogea de Sud. Aceste izvoare concentrate în trei sau patru puncte de pe fundul lacului Siutghiol, au fost evaluate prin studii hidrologice la cca. 1500 l/s.  Ei bine, un aspect pe care îl observasem de mic era că în punctele în care sunt aceste izvoare apa nu îngheța. Acest fenomen pe care oamenii loculului îl cunoșteau aproximativ, m-a urmârit mult timp după aceea, încât, după ce am terminat studiile, într-o colaborare cu cei de la Institutul Național de Hidrologie și gospodarire a apelor, am început niște cercetări acolo. Am lucrat cu scafandri pentru a putea vedea ce este mai exact în acele locuri. Aceștia au văzut niște gropi de 15-16 metri adâncime, în condițiile în care lacul are în medie 5-6 metri adâncimea. Și acum țin minte când a ieșit unul dintre scafandri și ne-a spus «În zonele acestea am văzut doar o „borboroseală“, altceva nimic». Erau locurile de izvorâre ale acviferului.“ 
 
Ce ne puteți spune despre cariera dumneavostră?
 
„Înainte să ajung la RAJA, mi-am început activitatea la o unitate de prospecțiune în domeniul mineritului, cu șantiere prin toată țara. Eu, ca hidrogeolog, am avut o primă acțiune la o exploatare minieră de cupru din Maramureș, la Handal, unde a apărut un aflux important de apă în galeriile subterane, care producea greutăți în continuarea lucrărilor de dezvoltare a fronturilor de exploatare. Am făcut o serie de prospecțiuni ale sursei de apă subterană din galerii, măsurători ale debitelor de apă, corelarea acestora cu debitele de apă ale unor pârâiașe de la suprafață din care se pierdea prin infiltrații apa în subteran și care ajungea la galeriile miniere.  În loc de o săptămână cât era planificată deplasarea mea, a trebuit să stau două luni pentru clarificarea situației și găsirea unei soluții, dar le-am rezolvat problema.
Au fost și alte lucrări la Rovinari la cariera de exploatare a lignitului, cu probleme legate de reducerea afluxului de apă subterană în cariera, la Teliuc la un zăcământ de fier, în zona Hunedoara și în alte zone, tot pe domeniul mineritului.
 
Ei bine în 1959, am început să lucrez la DZIF - ORIF, o întreprindere mare de indiguiri irigații și desecări în toată regiunea Dobrogea. Aveau șantiere peste tot, în lunca Dunării, în Delta Dunării și pe întreg teritoriul Dobrogei, într-o perioadă în care au început lucrările mari de irigații și desecări în această zonă. Aici m-am ocupat cu studiile geotehnice și cu studiile hidrogeologice pentru irigații, pentru desecări, îndiguiri. Am creat aici cel mai performant laborator de geotehnică din regiune.

Începând cu anul 1961, au fost demarate și ample lucrări de alimentare cu apă a CAP-urilor și a localităților rurale, lucrări care au fost transmise în sarcina acestei întreprinderi. La DZIF-ORIF era o echipă mare, cu mulți ingineri, dar cu puțini hidrogeologi, de fapt, era unul singur, adică eu. Cu toată echipa am început să lucrăm. A fost foarte greu, căci nu existau documentații, date, astfel că a trebuit să le găsim noi. Sursele de documentare erau localnicii care aveau fântâni, dar și executanții de fântâni (puțarii), care puteau oferi informații despre apa subterană, dacă zona are sau nu apă.  La început lucrările au constat în reamenajarea unor fântâni existente, a unor cișmele din zonă, apoi am început să facem foraje cu instalații manuale sau semimecanice de foraj  pe care le-am procurat în timp. Și am făcut o grămadă. Am reușit să creăm alimentarea cu apă în cel puțin 20 de localități cu CAP-uri.  

La RAJA (ICAS în acea vreme), am ajuns în 1964, pentru rezolvarea unor probleme personale legate de obținerea unei locuințe, dar și pentru că unitatea avea nevoie de ingineri și în mod deosebit, specialiști în domeniul alimentării cu apă.

Inițial am fost șef secție Năvodari cu probleme de exploatare a instalațiilor de alimentare cu apă, dar cei de la conducere, aflând de studiile mele, m-au însărcinat  și cu rezolvarea problemei alimentării cu apă a Constanței.  Am început prin a mă documenta cu privire la situația captărilor de apă existente, a zonelor deficitare în ce privește alimentarea cu apă din diverse zone. Am procurat două instalații de foraj cu două echipe de sondori și am început să executăm foraje pentru alimentarea cu apă. Primele foraje le-am făcut la Caragea Dermen. Multe dintre  ele funcționează și azi, având rezultate foarte bune.

Activitatea de extindere a captărior de apă subterană a început mai intens odată cu dezvoltarea generală a Constanței, turism, blocuri de locuințe noi care au format cartiere noi și tot așa. Problema aici era că nu aveau apă. Atât de disperată era situația încât s-a creat, în cadrul bugetului de la Consiliul Județean, un fond special pentru studiile și lucrările de execuție de foraje pentru alimentarea cu apă. Am început să adun date, să fac studii pentru a putea proiecta sistemul și începe lucrările. Cam vreo 15-20 de foraje făceam pe an cu unități specializate în execuția de foraje.

Având în vedere că datele existente privind condițiile de extindere a surselor de apă erau  reduse, am apelat și la intuitive pentru execuția forajelor de alimentare cu apă.

Am luat-o metodic, mai întâi cu foraje pe văi.  În zona Constanța, prima vale forată a fost Cișmea I, apoi a doua a fost cea dinspre Palazu, a treia vale, deja studiată, la Caragea Dermen și a patra, la intrare în Ovidiu. La Cișmea I la primul foraj, am dat de un debit de apă imens. Ei bine, atunci au venit primarul, oameni din partid.  «Gata, facem, aveți bani, dați-i bătaie» ne-au zis oficialii de acolo. Și așa a început campania propiu-zisă. Mai întâi era urgentă nevoie de alimentare cu apă pentru cartierul Tomis Nord. Apoi pentru Industrie și Port, căci era perioada în care acestea se dezvoltau incredibil. Așa s-au făcut extiderile de la Cișmea I, II și plus complexul Palas, cu rezervoare mari. Lucrările s-au făcut în ritm alert, construind și restul lucrărilor care țin de sistemul de alimentare cu apă: conducte de aducțiune, rezervoare, stații de repompare, rețele de distribuție. Ușor, ușor sistemul se dezvolta. Asta a fost prima etapă, până în 1972-1973. Aici s-a lucrat doar pentru ce era urgent.

Având în vedere că Dobrogea în general și județul Constanța în special, sunt zone aride, pentru o bună cunoaștere a structurii geologice și hidrogeologice și a posibilităților de extindere a surselor de apă subterană, am sugerat la mai marii conducerii județene, o intervenție la nivel guvernamental pentru executarea unor lucrări și studii mai ample pentru cunoașterea subsolului zonei din punct de vedere al surselor de apă.

A fost demarat  un program de execuție a unor foraje hidrogeologice de mare adâncime în toată Dobrogea de sud. Lucrările au fost executate printr-o unitate specializată (IFLGS Buc), cu fonduri de la ministerul Geologiei. Au fost executate astfel în perioada 1970 - 1976, peste 50 foraje cu adâncimea de 500 - 1200 m pe o rețea care a cuprins toată partea de sud a Județului Constanța și care a clarificat în mare măsură structura din subsolul acesteia și posibilitățile de găsire a apei subterane în fiecare zonă. La amplasarea forajelor din acest program am contribuit în mare măsură, inclusiv la urmărirea rezultatelor în perioada de execuție.       
 
Acum trecem la altă etapă, dezvoltarea incredibilă a litoralului. Iar ni s-a zis «E nevoie de apă». Prima dată au apărut ca zone turistice Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești și mai apoi Mangalia Nord.  Zonele erau complet lipsite de apă, sau cu resurse reduse de apă, zona Eforie fiind alimentată de la Constanța printr-o conductă de oțel îmbrăcată în beton.  Așa că ne-am întrebat dacă găsim apă în sistemul litoral. Așa am început un program de cercetare hidrogeologică în zona asta.
 
Spre exemplu la Biruința de la trei puțuri am ajuns la vreo 22. De aici am făcut aducțiuni către Eforie, Tuzla, Topraisar. Și în prezent tot de aici se alimentează aceste localități. Am lucrat și în Costinești care nu avea niciun fel de sistem de alimentare cu apă. Am avut vreo 14 foraje, dar pentru că aici este un alt acvifer de mai mică adâncime, iar dacă te apropii de mare începi să dai de apă sărată, ne-am mutat forajele spre Tuzla la șosea. Așa am rezolvat problema Costineștiului.
 
Ca și în cazul Costineștiului, Mangalia nu avea nicio sursă de alimentare cu apă, mai ales că se dezvolta stațiunea Mangalia Nord. Am început și aici cercetările. Eu auzisem că este un pădurar care are o crescătorie de nurci în zona Albești. Pentru crescătorie avea nevoie de multă apă și umbla zvonul că făcuse o fântână în pădure cu un debit foarte mare. Evident că m-am dus acolo și am rămas surpins. Cum am transmis veștile a venit o comisie mare cu directori, secretari, primari. Am făcut imediat un foraj, cu destul de multe dificultăți având în vedere amplasamentul, în padure, fără drum de acces, iar vremea nu foarte prietenoasă, lucrările desfășurându-se toamna și iarna. Rezultatele au fost deosebit de favorabile. Imediat s-au apucat de proiectarea tuturor lucrărilor inclusiv a conductelor de aducțiune de la Albești la Mangalia, fără ca lucrările de foraj să fie terminate. A fost o mobilizare deosebită a Întreprinderii de foraje București , care a venit cu trei instalații de foraj. Am umplut valea cu puțuri, cred că vreo 25. Chiar vreau să punctez că la toate forajele veneam și eu pe teren, deci nu stăteam la birou și dădeam directive prin telefon. 
 
Apoi, de la aceste foraje finalizate prin 1973, până în 1990 nevoia de apă a tot crescut. Am mai făcut și alte foraje, am proiectat și alte sisteme, alimentând cu apă astfel orașul Constanța si zonele limitrofe.

În perioada aceasta am făcut și un studiu foarte interesant privind resursele dinamice exploatabile ale acviferelor din Dobrogea de sud, pentru asigurarea unei exploatari durabile la toate sursele de alimentare cu apă. Printr-un program de monitorizare a exploatării surselor de apă - măsurători de nivele și debite de exploatare - impus și realizat de mine începând chiar din 1965, am putut stabili influența exploatării asupra resurselor de apă și am impus limitarea extinderii surselor de apă în zonele în care s-a constatat că debitul exploatat depășește afluxul dinamic, adică apa care poate fi dată de acvifer, efectul fiind o epuizare a resurselor de apă și o scădere continuă a nivelului apelor subterane.

 

O echipă coordonată de regretatul prof. Florian Zamfirescu cu care am colaborat și eu, a făcut o sinteză a tuturor forajelor executate în zonă pentru alimentare cu apă și pe baza unui program de măsurători a realizat hărțile hidrogeologice ale acviferelor principale din Dobrogea de sud care arată care este direcția de curgere a acestora. Mai exact arată unde este apă și la ce adâncime în toată Dobrogea. Acestă hartă este baza tututor studiilor hidrogeologice actuale.


 

Pe lângă asta, colegii de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), au făcut câteva testări cu izotopi de mediu din acvifer stabilind astfel care este vârsta acviferului principal de adâncime din Dobrogea de Sud, la intrare în țară și la descărcare. La intrare undeva la 2500 de ani și la descărcare undeva la 25 000 de ani, direcția de curgere fiind din Podișul Prebalcanic cu descărcare în lacul Siutghiol și în Mare, cu curgere mai înceată în zona Mangalia și cu apă mai sulfuroasă.“
 


 
Din toate studiile făcute, ne puteți spune care este cel mai important obiectiv hidrogeologic din Dobrogea?
 
„Cel mai important obiectiv hidrogeologic din Dobrogea este acviferul de adâncime , care este o avere, mai ales în zona asta aridă. El a rezolvat și va rezolva în continuare problema cu alimentarea cu apă.“
 
Domnule Pitu, ce moștenire lăsați Dobrogei?
 
„Pot să spun că știu ce e în subsolul Dobrogei, din punct de vedere al apelor, mai bine decât ce am în buzunarul meu.
 
Las Dobrogei un nivel aproape maximal de cunoaștere a surselor de apă subterană din regiune, prin sutele de studii pe care le-am făcut și pe care le voi lăsa urmașilor. În plus cred că este suficient să zic că dacă în anul 1965 debitul apei era 1000 de litri, în 2000 când am plecat eu de la RAJA adusesem debitul la 10000 de litri. Asta este moștenirea. Moștenire care trebuie păzită și pastrată, pentru că o deteriorare a acviferelor prin poluare este aproape iremediabilă.“
                      
Sursă foto: ZIUA de Constanța, fotografii puse la dispoziție de Nicolaie Pitu
 
Citește și:
 
Nicolaie Pitu - inginerul constănțean care a proiectat actualul sistem de alimentare cu apă din Dobrogea