Istoria Dobrogei - Geografie - Localități Capidava

Capidava (azi satul Capidava, com. Topalu, jud. Constanța) a fost o așezare dezvoltată în sec. II în jurul unui castru roman de pe limes-ul dunărean. Acesta era situat între Axiopolis/Cernavodă și Troesmis/Iglița (Tulcea), pe locul unei foste așezări getice, la o încrucișare de drumuri în fața unui punct de traversare spre Câmpia Munteniei.
 

 

Terminologie

 
Capidava (dacă/„așezarea de la cotitură”) = Traducerea aparține geografului orientalist Wilhelm Tomaschek (Die alten Thraker, II, 2, 83, Wien, 1893), care se referă la cotul făcut de fluviu între localitățile Dunărea și Topalu.
 
Castellum (latină/„cetățuie, loc de refugiu”) = Castru la scară mică apărat de un efectiv redus de soldați (numerus) și destinat apărării unei înălțimi, unui pod, vad. Cele temporare erau construite din pământ, iar cele permanente din piatră.
 
Castrum (latină/„fortăreață”) = Tabără fortificată romană construită la graniță de-a lungul căilor de comunicație și în puncte strategice din provincii. Avea o formă pătrată, cu dimensiuni variabile și patru porți, în centru aflându-se clădirea comandantului (praetorium). Zidul de piatră era dublat în exterior cu un șanț (fossa), iar în interior cu un val de pământ (agger), cele temporare din timpul campaniilor erau construite din pământ.
 
Cohors (latină/„cohortă”) = 1.Subunitate tactică a legiunii, care era compusă din 10 cohorte. 2.Unitate auxiliară de infanterie formată din provinciali fără cetățenie romană, înarmați conform tradiției. Cohortele de 500 de soldați (quingenariae) erau comandate de un praefectus, iar cele de 1000 de ostași (miliariae) de un tribunus. 3. Cohortele pretoriene, în număr de 10 a câte 500 de militari, constituiau garda imperială, fiind recrutate din Italia.
 
Canabae (latină) = Așezare civilă dezvoltată în jurul unui castrum și formată din veterani, negustori și meșteșugari necesari garnizoanei. Organizarea era asemănătoare vicus-ului.
 
Dava (dacă) = Centru tribal deseori întărit.

 
Legio (latină/„legiune, armată) = Unitate militară tactică și strategică formată din cetățeni romani, care, după un serviciu de 20-25 de ani, primeau recompense financiare și funciare, formând colonii de veterani. Împăratul Augustus (30 î. H. – 14 d. H.) a stabilit numărul lor la 28, iar Septimius Severus (193-211) a crescut numărul lor la 30. Până în sec. II era alcătuită din 5.600 de soldați, organizați în 10 cohorte împărțite în 6 centurii de câte 80 de oameni. Hadrianus (117-138) a crescut numărul infanteriștilor la 6800 și a adăugat 726 de călăreți. În epoca imperiului era condusă de un legatus augusti de rang senatorial.
 
Limes (latină) = Linie defensivă construită pe o frontieră naturală (ripa), ai cărei soldați se numeau ripenses, sau pe o frontieră artificială, ai cărei ostași se numeau limitanei. Era alcătuit dintr-un val de pământ (vallum), un șanț în fața valului, castre și castele (la distanțe de 5-10 km) și turnuri de observație (burgi, turris), toate legate printr-un drum militar (via). Zona din fața șanțului era defrișată, iar comunicațiile se făceau cu foc și fum.
 
Statio (latină) = Posturi vamale, fiscale și poștale așezate pe drumurile principale ale provinciilor și administrate de un beneficiarus.
 
Vexilatio (latină) = Detașament format din cei experimentați soldați (uneori veterani) și destinat unei misiuni.
 

Vicus (latină) = Comunitate rurală dezvoltată în jurul unui castellum și dependentă de o comunitate urbană (civitas, municipium, colonia), teritoriu militar sau domeniu imperial. Dispunea de teritoriu, magistrați și buget proprii.
 

Izvoare scrise

 
Sursele literare latine și grecești (bizantine) care menționează Capidava sub diferite forme sunt, în ordine cronologică: Itinerarium Antonini Augusti (224,3/Capidava), Tabula Peutingeriana (VIII,3/Calidava), Geograful din Ravenna (Italia)/sec. VII (179, 3/Cappidava; 186, 15/Capidapa), Notitia Dignitatum (Or., XXXIX, 12/Capidava), Synecdemos-ul lui Hierokles (473,10/ Καπίδαβαίη) și De thematibus (47,15, Καπίδαβαίη) al împăratului bizantin Constantin VII Porfirogenetul (913-919).
 

Cercetări arheologice

 
Ruinele militare romane au fost semnalate la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX de către căpitanul Mihai Ionescu-„Dobrogianu” (1866 București-1938) și Grigore Tocilescu (1850-1909/Muzeul Național de Antichități București/Universitatea București), care au găsit și diverse vestigii.
 
Cetatea a fost identificată în urma unei periegeze din 1912 a academicianului Vasile Pârvan (1882-1927/Universitatea București), fondatorul școlii românești de arheologie. El l-a însărcinat pe topograful Pamfil Polonic (1858-1945) să realizeze un plan al ruinelor.
 
Săpăturile sistematice au fost începute în 1924 de către Grigore Florescu (1892-1960/Muzeul de Antichități/Universitatea București). Arheolog specializat în epoca Daciei romane, el a condus cercetările până în anul morții sale, cu o întrerupere în perioada 1949-1954, când influența sovietică a impus curentul slavist în știința românească. Din echipă au făcut parte și medievistul Petre Diaconu (1924-2007/Institutul de Arheologie „V. Pârvan” București), Radu Florescu (1931-2003/Direcția Monumentelor Istorice) și Adrian Rădulescu (1932-2000/Muzeul de Istorie națională și Arheologie Constanța).
 
Șantierul a fost redeschis în 1965 de Radu Florescu și Mihai Bucovală (1939-2000/Muzeul de Istorie națională și Arheologie Constanța). În 1990 s-a alăturat echipei și Ioan Opriș (Muzeul de Istorie Națională a României/Universitatea București). În 2004 conducerea șantierului a fost preluată de I. Opriș, care în 2007 a lansat website-ul științific Capidava.
 

Periodizare

 
G. Florescu a stabilit 4 faze de construcție determinate de invaziile barbarilor de la granițele imperiale.
 
În faza I de la începutul sec. II, împăratul Traian (98-117) a construit un castellum rectangular cu turnuri interioare. Garnizoana era compusă dintr-o vexilatio a legio V Macedonica de la Troesmis și cohors I Germanorum. În aceeași perioadă aici se aflau o statio portorii și o statio beneficiarii. Vicus-ul, inițial o canabae locuită de familii ale militarilor și geților autohtoni, este menționat în inscripții ca reședința unui territorium Capidavense. A. Rădulescu considera (1998) că straturile de arsură din săpături corespund cu marele atac al costobocilor din Moldova din anul 170, când legiunile fuseră chemate pe alte fronturi.
 
În faza II, în timpul incursiunilor din 248-250 ale goților germanici așezați la nord de Dunăre, castellum a fost distrus și a fost ridicată o cetate dreptunghiulară. Noua fortificație avea dimensiunile 107 m x 127 m și era dotată cu turnuri exterioare, dreptunghiulare la porți și circulare la colțuri. În prima jumătate a sec. V cetatea a fost distrusă de huni, care reprezentau o mare putere cu centrul în Pannonia (Ungaria). Aici staționa o vexillatio Capidavensium, subordonată legio II Herculea cu reședința la Troesmis. În această perioadă localnicii au folosit zidurile romane pentru așezarea civilă din interiorul incintei.
 
În faza III de la sfârșitul sec. V a fost construit un fort care acoperea doar un sfert din suprafața vechii cetăți. Și așezarea civilă din jurul noii fortificații s-a limitat la suprafața fostei cetăți. Fortul a fost distrus după domnia împăratului Iustinian I (527-565) de avari, care reprezentau o mare putere cu centrul în Pannonia. Garnizoana este menționată în documentul Notitia Dignitatum (Or. XXIX, 3, 4).
 
În faza IV din a doua jumătate a sec. X , când Imperiul Bizantin a recucerit de la bulgari regiunea Dunării de Jos, cetatea a fost reconstruită, ultimul nivel datând din sec. XI. Din această epocă datează un vas de lut cu inscripția „Petre”.
 
Bibliografie cronologică
 
VASILE PÂRVAN, Descoperiri nouă în Scythia Minor, „Academia Română. Memoriile Secțiunii Istorice”, seria II, tom XXV, 1913, p. 467-473.
GRIGORE FLORESCU & PETRE DIACONU, Capidava. Monografie arheologică, I, București, 1958.
DIONISIE PIPPIDI (coord.), Dicționar de istorie veche a României. Paleolitic – sec. X., Ed. științifică și enciclopedică, București, 1976, p. 127, 127-128, 137, 138-139, 173-175, 225, 368-370, 373-374, 550, 611, 613. (Emilia DORUȚIU-BOILĂ, E.D.B., Cristian VLĂDESCU, C.V., E.D.B. & Dumitru TUDOR, Alexandru VULPE, E.D.B. & D.T., C.V., D.P., D.T., E.D.B)
ADRIAN RĂDULESCU & ION BITOLEANU, Istoria Dobrogei, ed. II rev., ed. Ex Ponto, Constanța, 1998, p. 93, 94. (cap. VII/A.R.)
MIRCEA PETRESCU-DÎMBOVIȚA & ALEXANDRU VULPE (coord.), Istoria românilor, vol I: Istoria timpurilor îndepărtate, Ed. Academiei Române, București, 2001, p. 428, 799. (Alexandru VULPE)
IOAN OPRIȘ, Capidava, www.capidava.ro
 
Despre Marius Teja  
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
 
Citește și: 
 
Colaborare ZIUA de Constanţa Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja

Istoria Dobrogei - Geografie - Localități Axiopolis