Istoria Dobrogei - oameni, popoare Geţii (galerie foto)

Geţii, ramura nordică a marelui neam indo-european al tracilor, au avut corespondent arheologic în Dobrogea cultura Babadag în prima etapă a epocii fierului, Hallstatt, şi în a doua etapă a epocii fierului, La Tene, au fost menţionaţi în izvoare scrise greceşti.
 
Sumar
 
Izvoarele scrise antice
Hecateu (cca 550 î. H. - cca 470 î. H.)
Hellanikos (sec. V î. H.)
Sofocle (497 î. H. - 405 î. H.)     
Herodot (484 î. H. - cca 425 î. H.)
Tucidide (460 î. H. - 396 î. H)
Strabon (cca 63 î. H. - cca 24 d. H.)

Izvoarele scrise antice 

Istoria Europei antice este scrisă pe baza izvoarelor literare greceşti şi romane, deoarece grecii şi romanii au fost singurele popoare europene care au dezvoltat o cultură scrisă care s-a transmis în epocile medievală şi modernă.
 
Geţii reprezentau ramura nordică a marelui neam indo-european al tracilor, fiind împărţiţi în mai multe triburi. Geţii au fost menţionaţi prima dată în izvoarele scrise greceşti, deoarece negustorii şi coloniştii greci din Marea Neagră i-au cunoscut primii începând cu sec. VII î. H.
Grecii îi numeau Getai, iar romanii Getae.

Istoriografia românească consideră că geţii şi dacii formau acelaşi popor şi vorbeau aceeaşi limbă, cu deosebiri locale.

 Hecateu (cca 550 î. H. - cca 470 î. H.) 

Hecateu s-a născut în oraşul grec Milet (pe coasta vestică a Turciei asiatice), aflat sub dominaţie persană, şi este autorul lucrării Descrierea pământului, din care s-au păstrat fragmente.
 
El este menţionat de compilatorul bizantin Stefanos (sec. VI d. H.) plasându-i pe crobizi şi trizi (tirizi) ca „neam la miazăzi de Istru”. În 1965, Dumitru Berciu (1907-1998) considera cele două popoare ca triburi getice. De asemenea, Hecateu este menţionat plasând localitatea Orgame ca o „cetate la Istru”. D. Berciu considera că era vorba de aceeaşi localitate cu oraşul-port Argamum din epoca romană, localizat de marele arheolog Vasile Pârvan în 1916 la capul Doloşman, pe teritoriul comunei Jurilovca din judeţul Tulcea.
 

Hellanikos (sec. V î. H.) 

Hellanikos s-a născut în oraşul-port Mitilene, capitala insulei greceşti Lesbos din nordul Mării Egee. Hellanikos este menţionat în enciclopedia bizantină Suda/Suidas (sec. X) cu lucrarea Obiceiuri barbare, din care s-au păstrat fragmente, în care scrie despre venirea lui Zamolxis la geţi: „(…) a fost un grec care a arătat geţilor din Tracia ritualul iniţierii religioase. El spunea că nici el, nici cei din tovărăşia lui nu vor muri, ci vor avea parte de toate bunurile. În vreme ce spunea acestea, şi-a construit o casă sub pământ, apoi - dispărând pe neaşteptate din ochii tracilor - a trăit într-însa. Iar geţii îi duceau dorul. În al patrulea an, a reapărut şi tracii credeau tot ce le spunea”.
 

Sofocle (497 î. H. - 405 î. H.)

 Marele dramaturg grec Sofocle s-a născut şi a trăit la Atena, unde a deţinut şi funcţia militară de strateg. Sofocle includea în tragedia Triptolem, cu care câştiga un premiu în 468 î. H. şi din care s-au păstrat fragmente, personajul negativ Charnobon, „care în timpurile de faţă domneşte peste geţi”. Războinicul Charnobon se opune introducerii agriculturii de către eroul Triptolem şi este pedepsit de protectoarea acestuia, zeiţa Demeter, să ducă „o viaţă mizeră”, iar după moarte este transformat de zeiţă în constelaţia Ophiucus (Purtătorul de şerpi).
 

Herodot (484 î. H. - cca 425 î. H.) 

Herodot s-a născut la Halicarnas (azi, Bodrum, pe coasta vestică a Turciei asiatice) şi a trăit în insula Samos şi la Atena, unde probabil că a şi murit. Rezultatul numeroaselor şi îndelungilor călătorii, inclusiv pe litoralul vestic al Pontului Euxin (Marea Neagră), a fost lucrarea Istorii în 9 cărţi, paragrafele 93-96 din cartea a IV a fiind consacrate geţilor. Printre sursele sale s-au numărat Hecateu şi Hellanikos.
 
Herodot a scris pe la jumătatea sec. V î. H. despre geţii dintre Haemus (Balcani) şi Dunăre, în contextul expediţiei regelui persan Darius I, din 514 î. H. împotriva sciţilor din ramura iraniană a familiei de popoare indo-europene. „Marele rege” a luptat cu geţii, „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci” şi „care se cred nemuritori” (IV, 93), în timp ce ceilalţi traci s-au supus fără luptă. După înfrângerea şi supunerea geţilor, Darius a trecut fluviul pe un pod de vase.
 

Datele culese de Herodot despre geţii de la Dunărea de Jos din colonia greacă Olbia (vărsarea Bugului în Marea Neagră), unde a făcut un popas în călătoria lui, au fost sumare. Informaţia principală este că geţii locuiau la sfârşitul sec. VI î. H. şi prima jumătate a sec. V î. H. între Balcani, Dunăre şi Marea Neagră, confirmată de documentaţia arheologică, mult mai bogată. De o parte şi de cealaltă a Dunării exista o unitate etnoculturală tracică, influenţată doar de elemente de cultură ale vecinilor sciţi nomazi. D. Berciu considera că „hotărârea nesăbuită” a geţilor (IV, 93) de a se opune puternicei armatei persane era consecinţa vechilor relaţii cu sciţii.
 

Tucidide (460 î. H. - 396 î. H) 

Tucidide s-a născut într-o familie aristocratică din Atena şi a ocupat funcţii politice şi militare în timpul guvernării lui Pericle. În lucrarea Istoria războiului peloponesiac, consacrată conflictului dintre alianţele conduse de Atena şi Sparta (431 î. H. - 404 î. H.), Tucidide îi menţionează şi pe geţii dintre Haemus şi Istros.
 
Ei sunt amintiţi în contextul participării la Războiul Peloponesiac alături de Atena a lui Sitalces, regele tracilor odrişi, al cărui stat se întindea „până la Pontul Euxin, până unde se varsă Istrul” (II, 97, 1): „[Sitalces] porneşte aşadar de la odrişi, punând în mişcare întâi pe tracii ce locuiesc între Haemus şi Rodope [munţi în Bulgaria] şi care se aflau sub stăpânirea sa până la mare (la Pontul Euxin şi Hellespont [strâmtoarea Dardanele]), după aceea pe geţii peste care dai dacă treci munţii Haemus, şi toate celelalte populaţii stabilite dincoace de Istru, mai ales în vecinătatea Pontului Euxin. Geţii şi populaţiile din acest ţinut se învecinează cu sciţii, au aceleaşi arme şi sunt toţi arcaşi călări…” (II, 96, 1).
 
D. Berciu observa deosebirea pe care Tucidide o face între geţii incluşi în regatul odris şi restul tracilor, precum şi asemănările lor militare cu sciţii. Documentaţia arheologică din sec. VI-V î. H. atestă existenţa unor raporturi traco-scitice în cultura materială, inclusiv artă.
 
Petre Alexandrescu (1930-2009) a lansat ipoteza existenţei unui alt popor cu obiceiuri scitice în Dobrogea, pe care D. Berciu o respingea în 1965, considerând că geţii erau „singuri locuitori” ai regiunii dintre Dunăre şi Mare Neagră.
 

Strabon (cca 63 î. H. - cca 24 d. H.) 

Strabon/„Saşiul” s-a născut şi a murit în oraşul grec Amasia (azi în nordul Turciei asiatice).
Rezultatul călătoriilor sale în Europa de sud, Asia Mică şi Africa de Nord a fost lucrarea în 17 cărţi Geografia, păstrată aproape în întregime.
În cartea VII, el a menţionat asemănările şi deosebirile dintre daci şi geţi: „Geţii sunt cei care se întind spre Pont şi spre răsărit, iar dacii cei care locuiesc în partea opusă, spre Germania şi spre izvoarele Istrului” (VII, 3, 12); „Partea inferioară a fluviului, până la Pont - de-a lungul căreia locuiesc geţii - ei o numesc Istru. Dacii au aceeaşi limbă ca şi geţii. Aceştia sunt mai bine cunoscuţi de elini deoarece se mută des de pe o parte a Istrului şi mulţumită faptului că s-au amestecat cu tracii şi cu misii [moesii, neam tracic de la care a derivate numele provinciei romane Moesia]” (VII, 3, 13).
 
Bibliografie cronologică
 
VLADIMIR ILIESCU & VIRGIL POPESCU & GHEORGHE ȘTEFAN, Izvoare privind istoria României, vol. I: De la Hesiod la Itinerarul lui Antoninus, Acad. RPR/Institutul de Arheologie, Ed. Acad. RPR, Bucureşti, 1964.
DIONISIE M. PIPPIDI & DUMITRU BERCIU, Din istoria Dobrogei, vol. I: Geţi şi greci la Dunărea de Jos, Ed. Acad. RPR, Bucureşti, 1965, p. 105-107 (Partea I - Băştinaşii / D.B. - 5. Populaţia băştinaşă în perioada târzie a Hallstattului (550-450 î. H.) - Geţii din Dobrogea în lumina primelor izvoare literare)
DIONISIE M. PIPPIDI, Dicţionar de istorie veche a României. Paleolitic - sec. X, Ed. ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1976, p.
ADRIAN RĂDULESCU & ION BITOLEANU, Istoria Dobrogei, ed II rev., Ex Ponto, Constanţa, 1998. (cap. 5 Dobrogea în a doua epocă a fierului: La Tene/A. R.)
MIRCEA PETRESCU-DÂMBOVIȚA & ALEXANDRU VULPE (coord.), Istoria românilor, vol. I: Moştenirea timpurilor îndepărtate, Acad. Română, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2001, p. 417-444. (Partea II La începuturile istoriei - cap. IV Dacia înainte de romani/A. V.)
 
Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.

Citeşte şi:

Colaborare ZIUA de ConstanţaCălătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja
 
Istoria Dobrogei - oameni, popoare Tracii (galerie foto)