ZIUA LIVE Alina Ilea, experiență plăcută la malul mării, în cadrul SEAS. „Este deja un brand. E minunat să vii aici!” (VIDEO)

 
Alina Ilea a fost prezentă în spectacolul „Adevărul” al Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, vineri seara, pe 16 august, în Grădina Tomis. Reprezentația a făcut parte din programul Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului – SEAS 2024.
 
Ieri, 17 august 2024, Alina Ilea ne-a acordat un interviu la ZIUA LIVE, în care a vorbit despre spectacol, despre publicul constănțean, despre cei 24 de ani de carieră la naționalul din Timișoara și planurile viitoare.
 
Alina Ilea a punctat încă de la început că publicul care a urmărit reprezentația a fost minunat și că a fost sold-out. De asemenea, a menționat că a fost pentru a doua oară când a participat la Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului.
 
Cu ce impresii ați rămas după spectacol vizavi de public?
 
Publocul este foarte deschis. Se vede că este un public obișnuit cu festivalul. E un public care întâlnește la fiecare ediție actori noi, trupe noi, spectacole foarte diferite și ăsta e un lucru minunat. Se obișnuiește cu foarte multe oferte. Noi am jucat o comedie, ceea ce sigur, e mai atractiv pentru public, dar e o comedie deloc superficială. Vorbește mult mai adânc de relațiile de cuplu, de adevăr, de minciună, de felul în care ne menținem relația sau căutăm libertate în relație.
 
V-ați format o altă părere acum după a doua participare la SEAS?
 
Mi s-a confrmat faptul că este un festival foarte puternic și felicit managerul Teatrului din Constanța pentru acest festival care începe să capete din ce în ce mai multă amploare. E un fenomen foarte tare aici pe malul mării. Și fiindcă e pe malul mării e și mai frumos.
 

Credeți că pe viitor SEAS poate deveni un brand în lumea evenimentelor culturale?
 
Cred că este deja un brand. Toți actorii știu de acest festival și toți își doresc, cred, să participe. E minunat să vii aici!.
 
Cum este să te naști într-un oraș, care să fie totodată și locul care să-ți ofere consacrarea profesională?
 
Cred că este un mare noroc. Eu am și terminat Facultatea de Teatru la Timișoara. Am intrat în teatru imediat după ce am terminat. A fost un concurs. Asta e o șansă extraordinară pe care tinerii din ziua de azi nu o mai au atât de ușor. Teatrele nu mai sunt atât de deschise să anhajeze actori tineri. Nu prea mai sunt locuri.
 
Am avut și norocul ca acest teatru să se dezvolte foarte bine în timp. Avem o trupă minunată. Am colegi pe care îi iubesc și cu care am crescut împreună.

 
Teatrul Național din Timișoara angajează tineri și are mulți colaboratori tineri. Studenții de la Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara au această șansă să colaboreze cu Teatrul Național din Timișoara. Eu sunt și asistent la facultate și văd cât de important este pentru ei să știe că au această șansă. Dacă sunt buni, muncitori, disciplinați au șansa să intre în teatru și să lucreze cu noi și cu regizorii.
 
Cum este colaborarea cu tinerii actori?
 
Întotdeauna mi-au plăcut actorii tineri. Învăț foarte multe de la ei. Prospețimea lor, creativitatea lor, curajul lor pe mine m-au inspirat întotdeauna. Plus că mie îmi place să lucrez cu oameni tineri.
 
Ce simțiți când vă recunosc timișorenii pe stradă?
 
E minunat când te recunoaște lumea. Asta înseamnă că vine la teatru. Singurul lucru pe care mi-l doresc este să avem public și Teatrul din Timișoara are deja un public format, un public fidel.
 
V-ați gândit vreodată să schimbați teatrul, poate chiar orașul și să  încercați în altă parte?
 
La început am avut gândul de a pleca spre București, pentru că acum 20 de ani părea orașul tuturor posibilităților. Eu am fost legată de Timișoara și pentru că îmi formasem o familie și aveam copii și mi-a fost mai greu să iau decizia asta. Nu o regret, pentru că de mult nu mai cred că doar Bucureștiul face treabă bună. În toată țara sunt teatre și trupe de actori și actori minunați care fac spectacole excelente. Teatru bun se poate face oriunde și se face.
 
Cum mențineți vie pasiunea pentru teatru după aproape 25 de ani de carieră?
 
Probabil e structura mea. Eu mă consider privilegiată. Faptul că fac artă, teatru în particular, mă ține curioasă, interesată se descopăr tot timpul lucruri noi. În pandemie am realizat cât de dor îmi este de scenă și cât de important este să fiu pe scenă. Pandemia pe mine m-a remontat. Mi-am regăsit pasiunea și bucuria de la început de când am intrat în teatru.
 
Ați simțit după pandemie o deschidere mai mare a publicului să vină la teatru?
 
Da! Erau ahtiați să se întoarcă în sala de teatru, mai ales cei care erau obișnuiți să vină aproape zilnic. Noi, în afară de ziua de luni, avem zilnic un spectacol la Teatrul Național Timișoara. Oamenii s-au întors cu foarte multă bucurie.
 
Ce mai țineți minte de la debutul pe scenă?
 
Debutul pe scenă a fost chiar spectacolul de licență, unde am făcut „Casa Bernardei Alba”. A fost un succes și a fost primul meu rol de compoziție. A fost un rol greu, dar pe care cred că l-am dus bine. Am avut o bucurie cu acest debut.
 
Aveți peste 50 de roluri interpretate în spectacole diferite ca gen. După atâția ani, ați rămas atașată în mod special de un gen anume?
 
Niciodată nu am avut lucrul ăsta. Sunt foarte deschisă spre orice direcție și sunt foarte curioasă în general.
 
Până sa lucrați în teatru și să aveți și diplomă în acest domeniu, ați terminat, în 1996, Facultatea de Psihologie, tot la la Universitatea de Vest din Timișoara. Ce v-a determinat să aplicați acolo în primul rând?
 
Inițial am vrut să mă duc spre dans contemporan, pentru că voiam coregrafie. La vremea respectivă, o astfel de facultate exista doar la București. Pentru că tatăl meu a fost total împotriva oricărei forme de artă, am avut foarte multe obstacole în a face lucrul ăsta. Am ales să fac psihologie pentru că tot timpul am fost interesată de psihicul uman, de ce se întâmplă cu mine. În ultimul an de facultate de la psiho am dat la teatru și am făcut un an în paralel. Cumva le-am terminat pe amândouă.
 
V-au ajutat în cariera de actriță cunoștințele dobândite la Facultatea de Psihologie?
 
În primii ani nu m-au ajutat, pentru că psihologia înseamnă foarte multă introspecție, ori pe scenă nu gândești, pe scenă faci. La început mă încurca treaba asta, pentru că eram foarte rațională. Am înțeles că Facultatea de Pshihologie mă ajută acasă, când mă uit pe text, când descopăr ce motivație au personajele, ce personalitate au. Acum mă ajută foarte mult. Chiar imi este spijin în multe privințe când descopăr un rol.
 
Fiind cadru didactic, simțiți că s-a schimbat percepția asupra sustenabilității unei cariere în teatru?
 
În continuare actoria este o profesie din care nu e ușor de trăit. Cei care sunt angajați într-un teatru sunt privilegiați în acel moment, pentru că au o siguranță. Ceilalți trebuie să tragă foarte mult, să caute proiecte. Le spun studenților că este o meserie grea. Trebuie să te zbați foarte mult, să fii perseverent și dacă o iubești foate tare să nu renunți. Pe lângă talent și disciplină, îți trebuie și șansă. Știu actori foarte talentați, dar care nu au avut șansă.Din cauza asta, nu au ajuns atât de departe pe cât și-ar fi dorit. Trăim și vremuri în care arta, cel puțin în România, nu este pusă la rang de regină. E mai greu pentru artiști, nu doar pentru actori. Eu îi încurajez pe cei care își doresc foarte mult să facă meseria, să nu renunțe. Cred că oamenii talentați, disciplinați și cu credință în artă găsesc calea de a reuși.
 
În viitorul apropiat urmează alte proiecte?
 
Din septembrie începe stagiunea la Teatrul Național din Timișoara. Tot în septembrie am două călătorii la București la festivaluri cu spectacolul „Foamea”. În octombrie urmează un nou proiect la Teatrul Național din Timișoara.
 
Interviul integral cu Alina Ilea poate fi urmărit mai jos:
 

 
Citește și: