ZIUA LIVE. Emoții intense, momente epice și mărturii peste timp, cuprinse în aniversarea celor 125 de ani de excelență ai Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“ Constanța
ZIUA LIVE. Emoții intense, momente epice și mărturii peste timp, cuprinse în aniversarea celor 125 de ani de
03 Jun, 2021 00:00
ZIUA de Constanta
2529
Marime text
- Prof.dr. Vasile Nicoară, directorul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“ din Constanța, a fost invitat al emisiunii ZIUA LIVE de miercuri, 2 iunie, de la ora 14.00.
- În cadrul interviului, profesorul a vorbit despre momentele emoționante trăite în cadrul acestor zile de sărbătoare de către mirciști, dar și de către toți cei ce admiră performanțele incontestabile ale Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“.
- „Nu aș fi putut face nimic, dacă nu era o școală mare. O școală cu profesori de înaltă talie, cu elevi motivați, cu tradiție, cu interes, cu valori care s-au redescoperit“, a afirmat directorul colegiului, în cadrul emisiunii.
- „Extrem de emoționant, poate că este momentul care va marca istoric aniversarea, a fost dezvelirea marmurei pe care am înscris aniversarea celor 125 de ani și crearea unui design de templu antic pentru basorelieful lui Ion Jalea. În felul acesta, am dat o dimensiune epică și culturală impresionantă unui simbol al liceului“, a povestit prof.dr. Vasile Nicoară.
Invitat al emisiunii ZIUA LIVE de miercuri, 2 iunie, de la ora 14.00, prof. dr. Vasile Nicoară, directorul prestigioasei unități de învățământ, a relatat pe larg despre momentele emoționante trăite în cadrul acestor zile de sărbătoare de către mirciști, dar și de către toți cei ce admiră performanțele incontestabile ale Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“.
„Nu aș fi putut face nimic, dacă nu era o școală mare. O școală cu profesori de înaltă talie, cu elevi motivați, cu tradiție, cu interes, cu valori care s-au redescoperit multe dintre ele. Mi-aduc aminte cum academicianul Frangopol, coleg de clasă cu directorul pe care l-am secondat la momentul centenarului, domnul Dumitru Țifrea, i-a spus acestuia: «Mitică, trebuie să reluăm tradițiile interbelice! Haideți să facem publicarea anuarelor, să constituim o fundație de tip alumni, care să adune absolvenții în jurul instituției, pentru susținerea ei». Acest program inițiat atunci, urmărit de mulți dintre absolvenții de marcă și care ne-au și sprijinit, l-am continuat cu oameni foarte valoroși“, a povestit directorul colegiului, în cadrul emisiunii.
„Sunt vreo 11 colegi de cancelarie care sunt foști elevi în «Mircea». Este atât de impresionant și emoționant să-i vezi discutând despre generațiile de profesori din anii ‘70-‘80, când erau ei profesori, aducând din comportamentul didactic și, mai ales, din relația cu elevii cultivată atunci și exigență și dăruire“, a povestit prof.dr. Vasile Nicoară.
Materiale ce pot face obiectul cercetării indiferent de moment
„Așa s-a întâmplat și cu realizarea unui film despre liceu în care unii dintre colegi, la rândul lor foști elevi, au intervenit să-și precizeze memoriile. Ne-am pregătit din timp și consideram că sunt neprimitoare timpurile acestea cu pandemia, așa că ne-am orientat spre materiale ce pot fi difuzate și pot face obiectul cercetării indiferent de moment“, mai precizat directorul.
„Au fost momente importante, și din punct de vedere științific, pedagogic, cum este cazul conferinței «Excelență prin educație», cu care am deschis manifestările dedicate celor 125 de ani“.
„Extrem de emoționant, poate că este momentul care va marca istoric aniversarea, a fost dezvelirea marmurei pe care am înscris aniversarea celor 125 de ani și crearea unui design de templu antic pentru basorelieful lui Ion Jalea. În felul acesta, am dat o dimensiune epică și culturală impresionantă unui simbol al liceului. M-a impresionat să aflu ulterior că foarte mulți foști elevi au trecut apoi și și-au făcut fotografii cu acest nou monument al liceului“, a relatat directorul, în timpul emisiunii.
Citește și:
125 de ani de excelență în învățământ „Zări Alb Astre” – pasiune și profesionalism
125 de ani de existență a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“:
Dans, muzică, literatură, premii - în cea de-a treia zi de celebrare a prestigioasei instituții de învățământ
LIVE TEXT Sărbătoare la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân" din Constanţa!
„A fi mircist este o stare de spirit!“:
Film omagial de excepție lansat de Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ din Constanța, cu ocazia celebrării celor 125 de ani de existență
125 de ani de excelență în învățământ:
Elevii mai mici sau mai mari ai Colegiului Național „Mircea cel Bătrân“ sărbătoresc împreună aniversarea școlii lor
Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța. Momente emoționante, la dezvelirea plăcii memoriale!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii