#citeşteDobrogea Comunismul, din literatură în viaţă. Dezbaterea elevilor Colegiului Naţional Militar „Al. I. Cuza“ (galerie foto)

Pentru un adolescent reprezentant al generaţiei Z, poveştile despre comunism par interesante în măsura în care părinţii au avut şansa unui trecut mai puţin marcat de vitregiile unei perioade negre din istoria României. Eventual, comparaţiile ajung să se rezume la... traiul zilnic, şi nu la concept.
 
Aceasta a fost şi tema celei de-a treia întâlniri din cadrul proiectului educaţional derulat de Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa în parteneriat cu cotidianul ZIUA de Constanţa, sugestiv intitulat Cercul de lectură „#citeşteDobrogea. Critica de la margine la centru. Pericle Martinescu”.
 
Dezbaterea despre comunism a plecat de la un fragment din cartea lui Pericle Martinescu „Jurnal intermitent 1945-1947. 1964-1984”, din debutul capitolului „Intermezzo - 2000”, dar şi de la un citat - sarcastic - aparţinând lui Gabriel Liiceanu - „Comunismul a întrebat seducător: nu vreţi să trăim cu toţii în paradis. Nu vedeţi? Veniţi să construim o societate în care toţi să fim egali, drepţi şi îndestulaţi. Fiecare va avea după pofta şi nevoia inimii sale, promisiunea paradisului aici, pe pământ. În această singură viaţă pe care o avem”.
 
Ei ştiau că cenzura era cel mai mare duşman al vieţii în comunism, cei mai slabi fiind promovaţi pentru a nu exista diferenţieri vizibile cu intelectualii. Din perspectiva elevului Luca, care trăit o perioadă în Italia, România se vede acum traversând o perioadă controversată. „La momentul instaurării comunismului, nu părea atât de grav pe cât avea să devină. Chiar dacă avea acest slogan paradisiac, oamenii erau suficient de deştepţi să-şi dea seama că nu avea cum un singur partid să ofere paradisul. Promisiunile le-au oferit însă suficientă speranţă să meargă mai departe. Întrebând-o pe mama cum a fost în comunism, mi-a povestit că lumea nu se gândea că poate exista o Românie diferită. Chiar dacă la radio Vocea Americii sau Europa Liberă se vorbea mult despre libertate, nu se gândea nimeni că poate fi îndepărtat comunismul”.
 
Întrebaţi care a fost cea mai mare oroare a comunismului, Georgiana a răspuns: mentalitatea. „Pentru că toţi erau transformaţi în executanţi şi nu erau lăsaţi să-şi dezvolte independent aptitudinile”.
 
Şi, cu toate acestea, sunt colegi de-ai lor care consideră că în comunism românii au avut asigurată ziua de mâine, pentru că li se oferea stabilitatea unui loc de muncă, a unei locuinţe de la stat şi... „ne-a scăpat de datorii. La ce folos libertatea, dacă nu mai avem respect, morală...”.
 
În completare, acelaşi Luca a concluzionat: „Nimănui nu-i place să muncească până la extenuare pentru a atinge un anumit ţel. Iar comunismul îţi oferea o oarecare stabilitate, ceea ce nu te mai forţa să te autodepăşeşti. Poate că atunci românii aveau bani mai mulţi ca acum, dar nu aveau ce să facă cu ei”.