Evaluare Națională 2024 Proba scrisă la Limba maternă nu se va desfășura în județul Constanța. Iată de ce!
Evaluare Națională 2024: Proba scrisă la Limba maternă nu se va desfășura în județul Constanța. Iată
27 Jun, 2024 14:34
ZIUA de Constanta
1123
Marime text
- Probele Evaluării Naționale au loc în perioada 25-28 iunie 2024.
- Primele rezultate vor fi afișate pe 3 iulie, până la ora 14:00.
- Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 3 iulie și 4 iulie.
Pe data de 28 iunie 2024, se desfășoară proba scrisă la Limba maternă. În județul Constanța, proba scrisă la Limba maternă nu va avea loc, deoarece, la nivel gimnazial, nu există predare în limba maternă, explică Sorin Mihai, șeful ISJ Constanța.
Reamintim că probele Evaluării Naționale 2024 au loc în perioada 25-28 iunie 2024. Primele rezultate vor fi afișate pe 3 iulie, până la ora 14:00.
Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 4 iulie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).
Elevii care depun/transmit contestaţiile completează, semnează şi depun/transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai elevilor minori.
Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie. O noutate în acest an o reprezintă faptul că lucrările vor fi scanate în clasă și ulterior corectate pe o platformă digitală.
Comunicarea rezultatelor obţinute se face anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele, atât în centrele de examen, cât şi pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Codurile individuale vor fi distribuite elevilor pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.
Cum se calculează media de admitere
Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, este media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute la probele din cadrul Evaluării Naţionale.
Citește și.
Învățământ Constanța Evaluarea Națională 2024 la Limba română. Iată ce subiecte au primit elevii la examen
Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la proba de matematică din cadrul Evaluării Naționale 2024 (GALERIE FOTO)
Oficial de la Ministerul Educației: Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la proba de Limba și Literatura română și care era rezolvarea acestora (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii