George Secăreanu de la Universitatea „Ovidius” Constanța a câștigat premiul „Simion Mehedinți” al Academiei Române (GALERIE FOTO)
George Secăreanu de la Universitatea „Ovidius” Constanța a câștigat premiul „Simion Mehedinți” al
16 Dec, 2024 13:28
ZIUA de Constanta
189
Marime text
Universitatea „Ovidius” Constanța a anunțat că George Secăreanu de la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole a câștigat premiul „Simion Mehedinți” al Academiei Române.
„Prestigiosul premiu, care poartă numele geografului și geopoliticianului român Simion Mehedinți, a fost decernat anul acesta asist. univ. dr. George Secăreanu, membru al colectivului de cadre didactice al specializărilor Geografie și Geografia Turismului din cadrul Facultății de Științe ale Naturii și Științe Agricole (FSNSA) a Universității Ovidius din Constanța (UOC)”, menționează comunicatul instituției de învățământ.
În cadrul ceremoniei care a avut loc la Academia Română, la începutul acestei luni, premiul i-a fost acordat asist. univ. dr. George Secăreanu, în semn de recunoaștere pentru valoarea lucrării cu titlul „Dezvoltarea inteligentă a ariilor profund dezavantajate din România”, pe care a publicat-o, ca unic autor, în 2022.
Anul acesta Academia Română a acordat 61 de premii pentru lucrări din 14 ramuri ale științelor.
Premiul acordat asist. univ. dr. George Secăreanu este al treilea obținut la această ediție, de un cadru didactic al Universității Ovidius din Constanța.
Amintim faptul că, în acest an, prof. univ. dr. Liliana-Ana Tuță, de la Facultatea de Medicină a UOC și prorector al instituției pentru strategia de internaţionalizare, rețele universitare și relația cu instituțiile europene i-a fost acordat Premiul „Iuliu Hațieganu”, în timp ce Premiul „Timotei Cipariu” i-a fost decernat prof. univ. dr. habil. Florentina Nicolae, de la Facultatea de Litere a UOC.
Citește și:
Universitatea Ovidius din Constanța Bilanțul proiectelor și realizărilor anului 2024, prezentat în cadrul întâlnirii Forumului Oamenilor de Afaceri
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii