Interviu cu Bogdan Apostol, profesor la Liceul Tehnologic Cogealac „Îmi place să predau și sunt mereu entuziast în privința lecțiilor pe care le pregătesc”
Interviu cu Bogdan Apostol, profesor la Liceul Tehnologic Cogealac: „Îmi place să predau și sunt mereu entuziast
31 Jul, 2024 17:00
ZIUA de Constanta
5438
Marime text
- Bogdan urmează să împlinească luna viitoare 25 de ani, dar are deja cinci ani de experiență la catedră
- Bogdan Apostol predă educația tehnologică la clasele V-VIII și agricultura elevilor din clasele IX-XII
- Tânăr, entuziast și dornic să învețe cât mai mult, Bogdan face parte din generația nouă de profesori care vrea să impacteze pozitiv educația
Meseria de profesor presupune, precum altele, implicare, pasiune, determinare, devotament etc., dar se deosebește prin faptul că persoanele ajunse la catedră au un rol important în formarea caracterelor școlarilor, în sprijinirea lor spre a-și atinge potențialul, spre a-și îndeplini visele și obiectivele, în a-i sfătui cum se cuvine când situația o cere.
În orele petrecute la școală, profesorii devin pentru elevi părinții pe care se pot bizui.
Profesorul Bogdan Apostol, chiar dacă este tânăr, reprezintă un exemplu al dedicării față de meserie și față de elevi. Bogdan urmează să împlinească luna viitoare 25 de ani, dar are deja cinci ani de experiență la catedră. S-a născut în comuna Cogealac, județul Constanța, unde a terminat Liceul Tehnologic Cogealac, în anul 2019. Atunci și-a început cariera de profesor, la aceeași unitate de învățământ la care activează și în prezent, iar pe deasupra, s-a înscris la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole din cadrul Universității „Ovidius” Constanța, pe care a absolvit-o în 2023, obținând diploma de inginer agronom.
Bogdan Apostol predă educația tehnologică la clasele V-VIII și agricultura elevilor din clasele IX-XII.
Tânăr, entuziast și dornic să învețe cât mai mult, Bogdan face parte din generația nouă de profesori care vrea să impacteze pozitiv educația. Mai multe detalii despre el, aflați în interviul de mai jos:
Bogdan, până să ajungem la momentul startului tău în cariera didactică, spune-ne cum erai ca elev? Cum te considerau profesorii?
Înainte de a începe cariera mea didactică, eram un elev destul de curios și dornic de a învăța. Îmi plăcea să explorez diverse subiecte și să-mi extind cunoștințele dincolo de ceea ce era predat în clasă. Am fost mereu interesat de toate disciplinele, iar acest lucru m-a determinat să particip la unele concursuri și olimpiade școlare.
Profesorii mei mă considerau un elev dedicat și muncitor. Cred că apreciam cel mai mult faptul că eram mereu pregătit și că aveam o atitudine pozitivă față de învățare. În plus, îmi plăcea să ajut colegii care aveau dificultăți, ceea ce probabil a sugerat încă de atunci o inclinație către cariera didactică. Liceul Tehnologic Cogealac, pe care l-am absolvit, a avut încă de atunci o amprentă asupra viitoarei mele cariere, fiind un loc în care mă regăsesc și mă simt foarte bine și acum.
Desigur, nu eram perfect - ca orice elev, aveam și momentele mele de dificultate și provocări, eram mai timid, dar am avut norocul de a avea profesori care m-au încurajat și mi-au oferit sprijinul de care aveam nevoie. Cred că acele experiențe m-au format și m-au inspirat să devin la rândul meu profesor, dorind să ofer elevilor mei același tip de suport și îndrumare pe care l-am primit.
Ce materii îți plăceau cel mai mult?
Încă din școală, am fost un elev curios și interesat de toate disciplinele. Totuși, cel mai mult mi-a plăcut biologia, unde am avut privilegiul de a învăța de la doamna director Beregoi Mirela și doamna Cadîr Aurelia. Fascinația mea pentru biologie venea din dorința de a înțelege cum funcționează lumea vie din jurul nostru. Limba și literatura română a fost o altă materie care mi-a captat interesul, datorită doamnei profesor Sapte Corina, care mi-a fost și învățătoare încă din clasa I, și doamnei Donea Ecaterina. Ele mi-au insuflat dragostea pentru lectură și scris, ajutându-mă să descopăr frumusețea limbii române și puterea cuvintelor.
De asemenea, fizica a fost o materie care m-a fascinat, în special datorită doamnei director adjunct Jichitu Cristina și doamnei Menagi Miriam, care au făcut concepte complexe să pară accesibile și interesante. Învățând de la ele, am înțeles importanța experimentării și a aplicării teoriei în practică.
Istoria a fost și ea o materie care mi-a plăcut foarte mult, grație doamnei Bulai Daniela, care avea un talent deosebit în a aduce evenimentele istorice la viață, făcând orele interactive și captivante.
Orele de sport cu domnul Presa Dumitru au fost mereu un prilej de bucurie și mișcare, contribuind la formarea unui stil de viață sănătos și activ.
Matematica a fost o altă pasiune a mea, datorită doamnelor Bicu Marilena și Ștefan Adriana, care au reușit să facă matematica accesibilă și interesantă. Ele mi-au arătat că logica și structura matematicii pot fi aplicate în multe aspecte ale vieții de zi cu zi. Limba engleză a fost o altă materie dragă mie, învățată cu ajutorul doamnelor Zelca Corina și Ion Iulia Lucreția, diriginta mea din anii de liceu. Ele au reușit să transforme orele de engleză într-o experiență captivantă și plăcută, încurajându-mă să comunic și să explorez noi culturi prin limbă.
Acești profesori nu doar că mi-au oferit cunoștințe valoroase, dar m-au și inspirat să urmez o carieră în educație, dorind să ofer elevilor mei același tip de suport și îndrumare pe care l-am primit.
S-a decis să devină profesor imediat după BAC
Care a fost momentul în care te-ai decis că vrei să urmezi o carieră în învățământ?
Decizia de a urma o carieră în învățământ a venit după examenul de bacalaureat. La scurt timp după, am decis să particip la concursul județean organizat de Inspectoratul Școlar Județean Constanța. Deși aveam emoții, fiind la nici o lună după bac, am vrut să încerc și am reușit să obțin un rezultat foarte bun la Disciplina Educație Tehnologică, o disciplină foarte agreată de copii și foarte interactivă. Acest succes m-a ambiționat și m-a propulsat spre a preda.
Consider că este foarte bine că Ministerul Educației oferă elevilor absolvenți șansa de a participa la aceste concursuri județene, deoarece le dă încredere și le deschide noi oportunități, până la urmarea Concursului Național. De asemenea, Inspectoratul Școlar Județean Constanța mi-a oferit ocazia de a cunoaște profesori inspectori pe care îi consider modele, cum ar fi domnul Mihai Stere, doamna inspector Popa Mariana și doamna Frangopol Daniela.
Părinții nu știau că va alege această carieră
Cum au reacționat apropiații la aflarea planului acesta? Părinții, prietenii, profesorii?
Atunci când am decis să urmez o carieră în învățământ, am ales să nu împărtășesc planul meu cu nimeni din jurul meu înainte de a încerca și de a vedea cum se va derula. Astfel, părinții mei, oamenii pe care îi iubesc și care m-au sprijinit mereu, au fost foarte surprinși atunci când le-am spus despre decizia mea de a urma această cale. Ei nu aveau cunoștință despre planul meu și, inițial, au fost uimiți de alegerea mea, fiind foarte încântați să vadă că am găsit o carieră care mă pasionează și care mi se potrivește.
Prietenii mei au avut, de asemenea, reacții pozitive și au fost plăcut surprinși să afle despre alegerea mea. Mulți dintre ei au fost impresionați de determinarea și curajul meu și m-au încurajat să continui pe acest drum. Profesorii mei, în special cei care m-au influențat profund, au fost extrem de susținători.
Îmbrățișare de grup la finalul primei ore
În septembrie 2019 ți-ai început cariera. Descrie-ne cum a fost prima oră?
În septembrie 2019, când am început cariera de profesor, am avut emoții mari, în special pentru că prima oră a fost cu clasa a VI-a, unde majoritatea elevilor erau cunoscuți din perioada în care eram Președintele Consiliului Școlar al Elevilor. A fost foarte special să ne revedem într-o altă postură. Lecția a început cu entuziasm și curiozitate, și am reușit să stabilesc o legătură bună cu elevii. Un moment deosebit a fost la finalul orei, când am avut parte de o îmbrățișare de grup din partea elevilor. Acest gest a fost culminarea unei ore care a început cu emoții și incertitudini, dar care s-a încheiat cu o senzație profundă de împlinire și bucurie. A fost un impact foarte pozitiv și m-a ajutat să îmi confirm că am făcut alegerea corectă în cariera mea.
Cum se desfășoară o oră de-a ta în mod regulat?
În mod regulat, îmi desfășor orele încercând să îmbin utilul cu plăcutul. La Liceul Tehnologic Cogealac, beneficiem de dotări digitale excelente, iar eu folosesc aceste resurse pentru a face lecțiile cât mai interactive și relevante pentru elevi. Încep fiecare oră cu o scurtă recapitulare și o introducere a materialului nou, folosind tehnologia disponibilă pentru a susține explicațiile și a stimula interesul elevilor.
În plus, integrez activități practice în cadrul lecțiilor. De exemplu, în cadrul câmpului didactic agricol din curtea școlii, aplicăm conceptele teoretice în practică. Aceste activități nu doar că ajută la consolidarea cunoștințelor, dar le oferă elevilor și o experiență practică valoroasă. Este important pentru copii să folosească resursele digitale disponibile, deoarece le dezvoltă abilități utile și le poate deschide perspective pentru viitor, transformând unele dintre ele într-o potențială carieră.
Cum se comportă elevii, având în vedere că ești un profesor tânăr? Te văd mai mult ca pe un prieten, ca pe un frate sau văr mai mare?
Încerc să mențin un echilibru între a fi accesibil și a respecta limitele autorității. Îmi place să fiu prietenos și să construiesc o relație bazată pe respect reciproc, dar întotdeauna păstrez un cadru clar pentru disciplină și învățare. Elevii apreciază abordarea mea deschisă și empatică, dar înțeleg și așteptările și standardele pe care le am pentru comportamentul și performanța lor. În plus, această relație mai apropiată și familiară le permite să se simtă confortabil să își exprime opiniile și să ceară ajutor atunci când au nevoie. În general, cred că această dinamică ajută la crearea unui mediu de învățare pozitiv și productiv, în care elevii se simt bineveniți și motivați să învețe.
Cum te consideri ca profesor? Care crezi că sunt plusurile și minusurile tale?
Ca profesor, mă consider dedicat și pasionat de munca mea. Îmi place să cred că sunt un om care reușește să îmbine utilul cu plăcutul și să creeze un mediu de învățare stimulativ și accesibil pentru elevi. Printre plusurile mele se numără entuziasmul și pasiunea - Îmi place să predau și sunt mereu entuziast în privința lecțiilor pe care le pregătesc. Acest entuziasm este adesea contagios și îi motivează pe elevi să fie mai implicați, iar printre minusurile mele, aș menționa gestionarea timpului - uneori, jonglarea între pregătirea lecțiilor, evaluarea elevilor și alte responsabilități poate fi provocatoare. Lucrez constant la îmbunătățirea abilităților de gestionare a timpului și organizare.
„Foștii mei profesori m-au întâmpinat cu deschidere și prietenie”
Cum ai fost primit în cancelarie de cei care în urmă cu câteva luni îți erau dascăli, iar acum ți-au devenit colegi?
Când am început să lucrez ca profesor în prima zi de școală și am ajuns în cancelarie, am avut emoții mixte privind întâlnirea cu foștii mei dascăli, care acum îmi deveniseră colegi. Am fost plăcut surprins de primirea caldă și de sprijinul pe care l-am primit din partea lor.
Foștii mei profesori m-au întâmpinat cu deschidere și prietenie, demonstrând un interes real în a mă ajuta să mă integrez și să mă familiarizez cu noul mediu de lucru. Am apreciat foarte mult că au fost dispuși să îmi ofere sfaturi și să împărtășească din experiența lor, ceea ce m-a ajutat să mă adaptez mai ușor la noile responsabilități.
Această schimbare de rol a fost, fără îndoială, interesantă și provocatoare. Este întotdeauna un pic ciudat să treci de la rolul de elev la cel de coleg al profesorilor tăi, dar sprijinul și disponibilitatea lor m-au făcut să mă simt binevenit și încurajat.
Care a fost cea mai plăcută experiență de la catedră de până acum? Dar cea mai puțin plăcută?
Una dintre cele mai plăcute experiențe de până acum a fost organizarea concursului „Jocul cuvintelor”, inspirat din emisiunea TV a domnului Dan Negru. Am adaptat acest joc pentru lecția de la clasa a XI-a despre „Surse de poluare a solului”. Elevii au avut ocazia să folosească literele pentru a crea noi cuvinte și concepte legate de tema lecției. A fost extrem de satisfăcător să văd cum elevii s-au implicat activ și au găsit modalități creative de a explora subiectul. Entuziasmul lor și energia pozitivă au transformat lecția într-o experiență de învățare memorabilă și plăcută.
O altă experiență pozitivă a fost colaborarea cu colegul meu, domnul profesor Bonciu Liviu, inginer agronom, care a fost repartizat la Cogealac in 2021. Domnul Bonciu m-a ajutat foarte mult cu diverse întrebări legate de domeniul agricol și m-a stimulat în pregătirea pentru Concursul Național. Sprijinul și sfaturile lui au fost prețuite și au avut un impact semnificativ asupra dezvoltării mele profesionale. Eu îi mulțumesc și îi doresc multă sănătate. În ceea ce privește experiențe mai puțin plăcute, pot spune că eu nu am întâlnit asemenea situații. De asemenea, este foarte plăcut să știi că te trezești dimineața, mergi la serviciu, și ești primit într-o atmosferă deschisă, de prietenie, de iubire, lucruri care contează foarte mult mai ales pentru un tânăr la început de drum.
Anul de debut la catedră a coincis cu pandemia de COVID
Primul tău an școlar ca profesor coincide cu apariția pandemiei de COVID. Cum te-ai simțit în momentul în care ai fost nevoit să ții orele în regim online?
Primul meu an școlar ca profesor a coincis cu începutul pandemiei de COVID-19, ceea ce a adus provocări neașteptate și o tranziție rapidă către predarea în regim online. La început, am simțit un amestec de incertitudine și anxietate, deoarece trecerea de la lecțiile față în față la predarea online a implicat o adaptare rapidă la noi tehnologii și metode de predare.
Îmi aduc aminte că a fost o perioadă stresantă, dar și plină de oportunități de învățare. Am fost nevoit să învăț rapid cum să utilizez platformele de învățare online și să găsesc modalități eficiente de a menține interacțiunea și angajamentul elevilor într-un mediu virtual. Am investit timp în dezvoltarea lecțiilor interactive și în crearea unor resurse digitale care să fie accesibile și utile pentru elevi.
Pe de altă parte, această experiență m-a învățat multe despre flexibilitate și adaptabilitate. Am descoperit că, chiar și în condiții dificile, putem găsi modalități inovative de a educa și de a susține elevii. Am fost impresionat de modul în care elevii s-au adaptat și au continuat să fie implicați în procesul educațional, chiar și în mediul online.
„Unul dintre cele mai frumoase aspecte ale carierei de profesor este oportunitatea de a trăi printre copii și de a fi martor la dezvoltarea și creșterea lor”
Care crezi că sunt oportunitățile, dar și impedimentele, mai ales pentru un tânăr profesor, în momentul actual?
Ca oportunități aș putea menționa interacțiunea cu elevii - unul dintre cele mai frumoase aspecte ale carierei de profesor este oportunitatea de a trăi printre copii și de a fi martor la dezvoltarea și creșterea lor. Este extrem de satisfăcător să vezi cum elevii îți arată afecțiune și recunoștință prin atitudinea din ochii lor, prin îmbrățișări și prin entuziasmul cu care se implică în lecții. Această conexiune emoțională face ca munca de profesor să fie extrem de plăcută și motivantă. O altă oportunitate este rolul de model și influență pozitivă - prin interacțiunile zilnice, ai oportunitatea de a influența și de a modela viețile elevilor. Este frumos să știi că ai un impact pozitiv asupra lor și că îi ajuți să se dezvolte și să devină persoane mai bune. Copiii trebuie să fie întotdeauna pe primul plan, deoarece prin educație și îndrumare, putem contribui la schimbarea și îmbunătățirea lumii în care trăim.
Ca impedimente, aș cataloga provocările de adaptare: tinerii profesori pot întâmpina dificultăți în gestionarea diverselor provocări de disciplină și organizare a clasei care poate fi complicată, mai ales fără experiență prealabilă.
Vizitele la ferma unchiului l-au făcut pasionat de agricultură
Predai agricultura și educația tehnologică și ai terminat o facultate de profil, la ciclul licență. De unde pasiunea pentru agricultură?
Pasiunea mea pentru agricultură a început încă din copilărie. Îmi plăcea foarte mult să fiu înconjurat de tractoare și utilaje agricole, iar vizitele la ferma unchiului meu, domnul Vasile Lungoci, fermier din satul Movilița, au fost extrem de formative. În acele momente, am început să înțeleg și să apreciez procesele agricole și importanța lor. Unchiul meu îmi explica diferitele aspecte ale muncii de pe câmp, iar eu eram fascinat de tot ce ținea de agricultură.
Pe parcursul facultății, am avut ocazia să îmi aprofundez cunoștințele și să interacționez cu colegi care aveau ferme în diferite zone ale județului Constanța. Am fost curios să pun întrebări și să aflu mai multe despre diversele tehnici și practici agricole. De asemenea, am realizat un album cu fotografii ale solurilor din zone precum Pardina (Tulcea), Dunăreni și Grădina, ceea ce mi-a oferit o perspectivă valoroasă asupra diversității terenurilor agricole.
Chiar dacă acum nu desfășor activități directe în câmp, ci mă concentrez pe predarea educației tehnologice și agricole, această pasiune continuă să mă motiveze. Cercetările și experiențele acumulate m-au ajutat să înțeleg profund importanța practicii în agricultură și să apreciez complexitatea domeniului. Este fascinant să pot împărtăși această cunoștință și pasiune cu elevii mei, contribuind astfel la educarea unei noi generații de agricultori și specialiști în domeniu.
„Împărțirea timpului între locul de muncă și studiile de masterat este, fără îndoială, o provocare”
Tu ți-ai continuat studiile. În momentul de față ești masterand în anul II la Universitatea Ovidius Constanța. Cum este să te împarți între locul de muncă și facultate?
Am devenit inginer agronom după absolvirea Facultății de Agricultură din cadrul Facultății de Științe ale Naturii și Științe Agricole de la Universitatea Ovidius din Constanța, precum și a programului de formare psiho-pedagogică organizat de Facultatea de Psihologie și Științele Educației. După finalizarea studiilor de licență, am decis să continui pe calea pe care am început-o și să aprofundez cunoștințele mele în domeniu. Astfel, m-am înscris imediat la programul de master „Controlul și monitorizarea calității produselor agricole”, tot în cadrul aceleiași facultăți.
Împărțirea timpului între locul de muncă și studiile de masterat este, fără îndoială, o provocare, dar și o experiență extrem de îmbogățitoare. În prezent, sunt masterand în anul II și găsesc că această dublă activitate îmi oferă oportunitatea de a aplica cunoștințele teoretice acumulate în studiile de masterat în practica zilnică de la catedră și viceversa. Acest schimb constant de cunoștințe și experiențe îmi permite să îmbunătățesc atât predarea, cât și înțelegerea domeniului agricol. La facultate, am întâlnit o atmosferă foarte frumoasă și deschisă, iar acest lucru a contribuit semnificativ la experiența mea academică. Îmi exprim recunoștința față de doamna profesor universitar doctor Simionescu Violeta pentru îndrumarea exemplară în întocmirea proiectului pentru diploma de licență. De asemenea, doamnele profesor Panaitescu Liliana și Miron Liliana mi-au oferit un sprijin constant, pentru care sunt profund recunoscător.
Va urma și altceva după masterat?
După finalizarea masteratului, mi-aș dori să urmez studiile de doctorat. Consider că obținerea unui titlu de doctor ar fi o oportunitate excelentă pentru a aprofunda cunoștințele în domeniul agricol și pentru a contribui semnificativ la cercetarea și dezvoltarea acestui sector. De asemenea, mă voi concentra pe formarea continuă și pe actualizarea constantă a cunoștințelor prin participarea la cursuri, conferințe și alte activități educaționale relevante. Acest lucru mă va ajuta să rămân la curent cu evoluțiile din domeniu și să îmi îmbunătățesc competențele.
Vrea să își obțină definitivatul în învățământul preuniversitar
Pe termen lung, care este cel mai măreț obiectiv al tău? Ai vreun Everest pe plan profesional pe care vrei să-l atingi?
Pe termen lung, cel mai măreț obiectiv al meu este să îmi consolidez poziția și impactul în domeniul educațional. Unul dintre primele și cele mai importante etape în acest sens este promovarea examenului de definitivat în învățământul preuniversitar, iar după obținerea definitivatului, îmi doresc să continui să avansez în cariera didactică prin promovarea tuturor gradelor didactice în ordine succesivă. În drumul meu profesional, am întâlnit și oameni din domeniul agriculturii cum este domnul Radu George, un inginer cu o experiență foarte vastă în domeniul de marketing agricol, dar și din afara domeniului agriculturii care mi-au fost inspirație. Printre aceștia se numără verișoara mea primară, doamna doctor Uzun Andreea Bianca, precum și doamnele doctor Orodel Ionescu-Cristiana și Petrovici Elena. Aceste persoane au reușit să își consolideze poziția în meseriile lor și au demonstrat o dedicare exemplară, care m-a motivat și m-a inspirat în propriul parcurs profesional.
Pregătește elevii pentru olimpiada de agricultură
Spuneai că ai anumite proiecte pe care îți dorești să le derulezi cu copiii pasionați de agricultură. Spune-ne mai multe despre acestea!
Pentru realizarea proiectelor educaționale legate de agricultură, ne bucurăm de sprijinul constant din partea Inspectoratului Școlar Județean Constanța, autorităților locale reprezentate prin domnul primar Cati Hristu, precum și al doamnelor director de la Liceul Tehnologic Cogealac. În colaborare cu colegul meu, domnul Bonciu Liviu, ne pregătim să ghidăm elevii pentru participarea la olimpiada de agricultură de anul viitor. Vom organiza sesiuni de pregătire și vom dezvolta materiale didactice care să îi ajute pe elevi să își consolideze cunoștințele și abilitățile în domeniu. Ne propunem să integrăm atât resursele tehnologice din laboratorul de agricultură, cât și cunoștințele practice dobândite în câmpul didactic.
Îi place să citească și să cânte la orgă în timpul liber
Spune-ne și ce faci în timpul liber. Cum arată o zi în care vrei să te relaxezi?
În timpul liber, îmi place să citesc cărți variate, să ies la plimbare cu colegii de facultate pentru a socializa și a discuta despre diverse subiecte. De asemenea, merg regulat la biserică, unde îmi face plăcere să cânt alături de corul bisericesc și de preoți. În plus, urmez cursuri de orgă și fac repetiții cu o colegă, ceea ce îmi permite să îmi dezvolt abilitățile muzicale și să îmi umplu timpul liber cu activități care mă relaxează și mă inspiră.
La final, ai vreun sfat pentru cei care vor să devină profesori la rândul lor?
Pentru cei care vor dori să urmeze această carieră, le-aș sugera să fie pasionați, să-și urmeze propriul destin cu bune și cu rele, cu greșeli asumate și uneori îndreptate, să nu ofere nimănui posibilitatea de a spune că este imposibil pentru că fiecare pasiune în sufletul nostru ne ajută și ne modelează drumul spre succes.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii