Interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanța Istoricul Tasin Gemil - „Societatea de astăzi se depersonalizează rapid, pentru că ignoră istoria proprie și pe cea generală“

• Istoricul Tasin Gemil a semnat 12 volume de autor, 8 volume de coautor, 8 volume ca editor, circa 100 de studii ştiinţifice în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate, peste 60 de recenzii, polemici şi note.
• Pe 11 mai, Tasin Gemil a lansat, la Medgidia, cel mai recent volum, „Un tătar din România“, despre care acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române îl descrie ca „vibrând de sentimente și de emoții, dar și de preocupare pentru dreptate și pentru adevăr“.

 
Tasin Gemil a semnat 12 volume de autor, 8 volume  de coautor, 8 volume ca editor, circa 100 de studii ştiinţifice în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate, peste 60 de recenzii, polemici şi note; a înființat și editat 2 reviste științifice; a susținut mai mult de 100 de comunicări ştiinţifice la manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale; a publicat câteva sute de articole şi interviuri în ziare româneşti şi străine; a fost protagonist la peste 200 de emisiuni radio şi TV în ţară şi străinătate, însumând mai mult de 60 ore de emisie; a luat cuvântul de peste 1000 ori la întruniri naționale și internaționale, cu caracter  științific, cultural, politic, diplomatic.
 
În calitate de ambasador român a elaborat aproximativ 1500 de documente diplomatice. 96 colegi de breaslă din țară și străinătate, inclusiv somități, au contribuit cu lucrări științifice la două volume omagiale, care au fost publicate cu ocazia împlinirii vârstei de 60 și, respectiv, de 70 de ani.
 
Cel mai recent volum, „Un tătar din România“, lansat la Medgidia, în 11 mai a.c., a fost descris de acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române ca „vibrând de sentimente și de emoții, dar și de preocupare pentru dreptate și pentru adevăr“.
 
Despre munca de redactare a unui volum, relația dintre istorie și memoria colectivă, digitalizarea arhivelor și a surselor istorice și multe altele am discutat cu istoricul Tasin Gemil în cadrul unui interviu, acordat cotidianului ZIUA de Constanța.
 

Cum reușiți să dați viață unor emoții complexe și să le transmiteți cititorilor prin cuvinte?

În cazul unui om de știință istoric nu sunt prevalente emoțiile, ci argumentele științifice, care se obțin însă nu ușor, ci prin trudă în arhive și biblioteci. Ca om, nu poți să faci desigur abstracție de emoții, sentimente, care în cazul unui istoric sunt mai vii, pentru că el lucrează cu fapte, evenimente la care au participat oameni reali, cu gândurile și trăirile lor, fie ei și din trecut, inclusiv proprii strămoși. Nicolae Iorga spunea că istoria se scrie și cu sufletul. Așa este! Dar, un istoric adevărat este obligat să se distanțeze de părtinire și să fie cât se poate de obiectiv. În orice caz, nu trebuie să ignore sursele istorice temeinice, chiar dacă acestea nu îi sunt pe plac. Din păcate, sunt încă mulți istorici „naționaliști”, în multe țări, care trec cu vederea sau chiar falsifică izvoarele istorice nefavorabile.

Există vreo experiență personală care a influențat profund una dintre cărțile dumneavoastră?


Propria experiență a unui om de știință este foarte importantă, mai ales în cazul unui istoric. De bună seamă, trebuie să te cunoști bine pe tine însuți, înainte de a-i judeca pe alții, chiar dacă aceștia au trăit în trecut. Nu pot să spun că una sau alta dintre cărțile mele a fost influențată profund de vreun fapt sau întâmplare din viața mea.


Desigur, întreaga mea activitate științifică a fost și este dependentă de pregătirea mea profesională și influențată de experiența mea personală. Căderea regimului comunist a marcat și o schimbare radicală  în preocupările mele. Până atunci am cercetat istoria relațiilor româno-otomane. După 1990, am avut libertatea, dar și datoria de a mă dedica nu numai istoriei tătarilor, prea puțin studiată până atunci, ci și problemelor curente ale comunității tătare din România, care era pe cale să-și piardă identitatea națională.
 

Care a fost cel mai dificil aspect al unei cărți pe care ați scris-o și cum ați depășit acea provocare?


Volumul masiv de documente vechi turco-osmane, pe care l-am publicat în anul 1984, cred că a fost examenul cel mai greu din întreaga mea carieră științifică. Pentru prima oară în istoriografia română de specialitate, cele 256 de documente turco-osmane și tătare crimeene (plus cele marginale) cuprinse în această carte au fost editate după criterii științifice la nivel mondial, adică cu transliterare, traducere, regeste într-o limbă străină, note, glosar, indice ș.a. Au fost și cazuri în care am stat zile și chiar nopți întregi pentru a descâlci un cuvânt sau o expresie. Acest volum a fost consultat în zece ani (2014-2024, de când există site-ul meu  la acad.edu.) de peste 10 000 (zecemii) de ori de către cercetători științifici din întreaga lume, fiind în top 5%.

Și tema tătară, în general, este complexă și dificilă, deoarece este cunoscută prea puțin și din ceea ce se știe o mare parte a fost denaturată, de-a lungul secolelor. Istoriografia rusă și cea sovietică, dar și cronicile medievale, mai ales cele din apus, aflate sub controlul Bisericii, au falsificat în mod voit, timp de 800 de ani, multe din datele și faptele legate de tătari. Am arătat în lucrările mele recente care au fost mobilurile acestor acțiuni și efectele lor grave asupra procesului de devenire istorică a tătarilor din epoca modernă. Dificultățile din activitatea științifică pot fi depășite doar prin străduință și perseverență. Toate lucrările mele au fost realizate în acest mod.


 

Ce impact au volumele dumneavoastră asupra cititorilor și asupra societății în general?

 

Din păcate, nu pot să cuantific impactul tuturor cărților mele asupra cititorilor. Lucrările mele însumează multe mii de pagini. Așa cum atestă datele din acad.edu., în ultimii 10 ani, lucrările mele au fost consultate de aproape 50.000(cincizecidemii) ori, desigur în lumea întreagă. Nu știu însă câți sunt tătari, pentru că în ultima perioadă mă adresez lor cu predilecție. Sper ca ceea ce am scris să contribuie la cunoașterea și înțelegerea istoriei reale a tătarilor. Acesta este obiectivul meu major.
 

Tasin Gemil: „Digitalizarea este viitorul și va avea un impact benefic extraordinar“
 

 

 Cum vă alegeți titlurile pentru cărți? Care este procesul din spatele acestui aspect crucial al unei lucrări științifice?

 
Cum este și firesc, titlurile cărților mele reflectă substanța volumelor respective. Prefer titluri cât mai scurte posibil. Uneori, titlul este stabilit dinainte, alteori titlul se modifică în funcție de evoluția studiului și ponderea unui anumit factor. Titlul celei mai recente cărți „Un tătar din România” a fost stabilit încă de la începutul acestui proiect, cu mulți ani în urmă. El este menit să-i îndemne pe tătari, mai ales pe cei tineri, să-și asume identitatea tătară, care se află în pericol acum. Și celelalte volume pe care le-am publicat în ultimii 4 ani conțin în titlu etnonimul „tătar”.
 

Cum selectați subiectele de cercetare și ce vă motivează să vă concentrați pe anumite teme?
 

Cum am mai spus și scris, subiectele mele de cercetare din ultima perioadă sunt focalizate pe tema tătară. Motivația este simplă: în primul rând, istoria tătarilor a fost ignorată, iar ceea ce s-a scris despre ei este fals în mare parte; în al doilea rând, tătarii înșiși nu își cunosc istoria adevărată.

Cum vedeți relația dintre istorie și memoria colectivă? Credeți  că există pericole în modul în care societatea își amintește trecutul?
 

Mulți învățați, din trecut și din epoci mai noi, au atras atenția asupra rostului actual al cunoașterii istoriei, dar puțini politicieni și conducători de state au ținut și țin seama de învățămintele istoriei. În vremuri de mult apuse, marii conducători de state, atât din Orient, cât și din Occident, prețuiau istoricii și recurgeau adeseori la sfaturile lor. Pildele din trecut erau folositoare de multe ori pentru evitarea sau soluționarea unor probleme curente. Acum, toți liderii, mari și mici, având acces la rețele de informații prin satelit, se cred mai deștepți decât toți înțelepții din trecut. Poate și de aceea sunt acum atât de multe măsuri proaste și decizii hazardate, care îl lovesc însă în primul rând pe omul de rând.

Societatea actuală nu prea știe de trecutul adevărat și de aceea nu are ce să-și amintească cum trebuie. După părerea mea, societatea de astăzi se depersonalizează rapid, tocmai pentru că ignoră istoria proprie și pe cea generală. Nu știu dacă în viitor va fi mai bine sau mai rău. Nu mă încumet să fac o predicție. Dar, îmi este teamă că omenirea se află acum într-un proces accelerat de schimbări radicale, în care sentimentele, emoțiile se pare că vor fi estompate dacă nu chiar eliminate, ceea ce ar putea duce la lipsă de omenie.


 

Cum abordați aspectele controversate sau sensibile ale istoriei în scrierile dumneavoastră?
 

Tema tătară începe abia acum să fie studiată profund, în primul rând în Occident. Se caută și aici resorturi pentru a înțelege mai bine evoluția omenirii, căci strămoșii tătarilor, kîpceacii (cumanii), au stapânit sute de ani aproape toată întinderea imensă a Eurasiei (Deșt-i Kıpçak/Stepa Kîpceacă), de la Irtîș la Dunăre. Cercetările în acest sens fiind încă la început, sunt desigur multe probleme controversate sau sensibile. În ceea ce mă privește, caut adevărul istoric și îl afirm fără reținere, deoarece istoria tătară a fost denaturată și demonizată de atât de mulți și de atât de multă vreme, încât adevărul din istoria tătară nu poate fi mai rău decât ce s-a spus și s-a scris până acuma despre tătari.
 

Ce impact credeți că are digitalizarea arhivelor și a surselor istorice asupra cercetării istorice?
 

Digitalizarea este viitorul și va avea un impact benefic extraordinar. Știu prea bine ce înseamnă arhive și căutarea documentului istoric. Procesul clasic de cercetare științifică în istorie este unul foarte anevoios și de durată. Foarte multă vreme se pierde cu depistarea documentelor necesare. Digitalizarea va ușura și scurta mult partea cea mai grea a investigației științifice.
 

Cum reușiți să echilibrați perspectiva macroistorică (evenimente majore, structuri sociale) cu microistoria (viețile cotidiane ale oamenilor)?
 

Nu cred că este nevoie de un efort suplimentar pentru o asemenea echilibrare, atâta vreme cât cauți să afirmi adevărul istoric. Doar când se urmărește falsificarea sau ascunderea adevărului este nevoie de o strădanie specială. Adevărul din istorie nu poate fi ascuns decât un timp. El iese la iveală, mai devreme sau mai târziu, și efectul lui ar putea fi apăsător asupra urmașilor celor care au procedat greșit.

 

Tasin Gemil, despre războiul Rusiei împotriva Ucrainei: „Opinia publică mondială nu mai percepe Rusia ca o mare putere militară“

 
La 24 februarie 2022, Rusia a invadat Ucraina, într-o escaladare a războiului ruso-ucrainean început în 2014. Invazia a fost cel mai mare atac asupra unei țări europene de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Se estimează că a provocat zeci de mii de victime civile ucrainene și sute de mii de victime militare.
 

Ce credeți că a motivat Rusia să inițieze conflictul cu Ucraina în 2022?
 

 Cei care cunosc istoria Rusiei știu că liderii acestei țări au reușit să salveze imperiul rus (fondat la jumătatea sec.XVI) atunci când acesta a ajuns la ananghie și chiar să-l mărească apoi. Cel mai elocvent exemplu este așa-zisa „Marea Revoluție din Octombrie 1917”, care nu a fost nimic altceva decât o operațiune sângeroasă menită salvării, cu orice preț și prin orice mijloace, a marelui imperiu rus, ceea ce a reușit sub forma URSS. Este singurul imperiu medieval care a supraviețuit după Primul Război Mondial.  Distrugerea (parțială) a acestui mare imperiu eurasiatic, odată cu încetarea Războiului Rece, nu a putut fi acceptată nici de liderii ruși și nici de marea masă a poporului rus.

Cred că se face o greșeală, voită sau nu, de a arunca toată vina pe Vladimir Putin. Acesta nu a făcut nimic altceva decât de a se conforma unei dorințe largi a rușilor, care au trăit și trăiesc cu mândria de a fi fiii și fiicele „Mamei Rusia” (Mat Rossija), numită și invincibila „Rusia Mare” (Velikaja Rossija), sentiment ce le-a fost inoculat sistematic, sute de ani, de biserică și de instituțiile de stat. După părerea mea, sfârșitul Războiului Rece a fost resimțit de ruși la fel cum au resimțit germanii sfârșitul Primului Război Mondial, când au fost cuprinși de deziluzie, frustrare și umilință națională. Era de așteptat să urmeze revanșa și în cazul rușilor. Germanii și-au legat speranțele de revanșă de Adolf Hitler, cu același scop rușii îl susțin pe Vladimir Putin. Începutul marelui război revan- șard al lui Hitler a fost anunțat de anexarea Austriei și a regiunii sudete în 1938. Iar marele război revanșard al lui Putin a fost anunțat de anexarea Crimeei și de susținerea militară a separatiștilor din Donbas și Luhansk, în 2014.

Atitudinea de expectativă îngăduitoare a marilor state occidentale l-a încurajat pe Hitler să cotropească Polonia, în septembrie 1939, și pe Putin să atace Ucraina, în februarie 2022. La 16 octombrie 2022 am publicat pe pagina mea de Facebook articolul Al III-lea Război Mondial, care cred că este actual, fiind confirmat și de evoluția evenimentelor.


 

Cât de eficiente au fost sancțiunile impuse Rusiei de comunitatea internațională? Ce rol joacă NATO și UE în sprijinirea Ucrainei și care sunt principalele provocări?
 

A existat și în vremea lui Hitler, există și acuma o vădită incompatibilitate între gândirea și acțiunile liderilor occidentali și cele ale liderilor de tipul lui Hitler și Putin. Nu poți să-l obligi pe unul ca Putin să renunțe la planurile sale agresive de mărire imperială refuzând doar să mai dai mâna cu el.  Sancțiunile economice nu au avut rezultatul scontat. Economia rusă nu a sucombat și nici poporul rus nu s-a răsculat. Era bine dacă liderii occidentali ar fi ținut seama de istoria Rusiei. Putin a găsit căile pentru alimentarea economiei sale, cât și parteneri interesați să profite de situație pentru a vinde mai scump și de a cumpăra mai ieftin.
 
Susținerea militară și politică a Ucrainei de NATO și UE este vitală pentru continuarea luptei eroice de apărare a poporului ucrainean. Dar, blocarea stupidă, timp îndelungat, a ajutorului american a avut și are consecințe grave pe câmpul de luptă. Pierderile în oameni și teren sunt mari pentru Ucraina. Lupta pentru recuperarea lor va fi grea și va duce la pierderi suplimentare de vieți tinere.

 

Tasin Gemil: „Rusia va pierde acest război“

 

Ce impact are propaganda și războiul informațional asupra percepției publice a conflictului atât în Rusia, cât și în Ucraina?


Războiul informațional acum este mult mai important decât înainte. Spre deosebire de cele două Războaie Mondiale, războiul actual se desfășoară în alți parametri informaționali. În primul rând, informațiile despre evoluția luptelor și posibilitățile economice, militare, politice, morale ale beligeranților sunt accesibile lumii întregi. În războaiele anterioare, asemenea informații erau socotite strict secrete și transmiterea lor la inamic sau în spațiul public erau pedepsite drastic.

Rusia, ca agresoare, a pierdut de la început acest război informațional și situația ei se agravează mereu din acest punct de vedere. Opinia publică mondială nu mai percepe Rusia ca o mare putere militară. Au ieșit la iveală slăbiciunile ei structurale și morale grave. Nu cred că Rusia poate să mai recupereze sau să-și repare imaginea profund negativă, oricât s-ar îndârji și în războiul informațional, pe care îl duce cu toate mijloacele posibile acuma. Ucraina a câștigat enorm în acest plan, dar și sacrificiile ei sunt imense. Dintr-o țară oarecare, cu probleme, a devenit peste noapte o țară eroică, susținută de cea mai mare parte a omenirii.
 

Care sunt perspectivele pentru o soluție diplomatică a conflictului? Există șanse reale pentru negocieri de pace?
 

 Fiind specializat în istoria relațiilor internaționale știu că în multe conflicte, îndeosebi în războaiele dintre state, se stabilesc, chiar de la început, legături secrete de negocieri între beligeranți, chiar și fără știrea comandanților supremi. Fără îndoială, există asemenea legături subterane și între Rusia și Ucraina, precum și între principalele state aflate într-o parte și alta. Desigur, aceste consultații sunt direct influențate de situația concretă de pe frontul de lupte. După părerea mea, în starea actuală sunt puține șanse de reușită în tentativele de a găsi o soluție diplomatică acestui război. Interesele puse în joc sunt prea mari și sunt încă departe de a fi atinse. Nu este vorba numai de obiectivele beligeranților, care sunt la vedere și categoric opuse. Rusia vrea să-și refacă imperiul medieval, iar Ucraina vrea să-și recupereze teritoriile pierdute. Interesele altora nu sunt cunoscute decât unor cercuri restrânse.

Noi, cei din afară, nu putem decât să le bănuim, în linii generale. Niciodată și nicăieri, nimeni nu a investit bani foarte mulți în ajutoare masive de armament, tehnică militară ș.a. fără a urmări  câștiguri concrete sau strategice. Cred că miza principală este noua ordine mondială, în care protagoniștii sunt deja pe scenă: SUA și China. De fapt, Rusia a început războiul pentru a le obliga pe cele două să o accepte și pe ea alături de ele. Se pare că nici China și, cu atât mai puțin, SUA, nu sunt dispuse să accepte Rusia la masa de joc. Dar, ambele doresc ca Rusia să existe ca putere, dar ca una secundară, pentru a fi folosită ca forță de manevră. Așadar, Rusia trebuie slăbită, dar nu distrusă. Pentru a se încheia pacea dintre Rusia și Ucraina este necesară mai întâi înțelegerea dintre SUA și China. Asta este părerea mea.
 
În cele din urmă, Rusia va pierde acest război. Nici Napoleon și nici Hitler nu au câștigat în fața coaliției mondiale. Napoleon era incomparabil mai dotat ca lider decât Putin, iar Germania hitleristă era incomparabil mai bine înzestrată și pregătită pentru război decât Rusia putinistă. Putin este de fapt singur în fața lumii întregi. Putin se poate bizui cel mult pe Belarus, Coreea de Nord și Iran. Alte câteva țări sunt doar colaboratoare oportuniste, mai ales pe plan economic.

Hitler a avut ca aliate ferme mari state ca Japonia și Italia, precum și o serie de state mai mici, care și-au trimis trupele pe front alături de armata germană. La sfârșitul războiului, Berlinul a fost ocupat de forțele aliate și împărțit. Nu cred că Moscova va avea aceeași soartă. Dar, este de așteptat ca Rusia să fie redusă teritorial, slăbită militar și subordonată economic. Astfel, se nasc și speranțe pentru ca Republica Tatarstan să devină intependentă, alături de alte republici autonome din Federația Rusă.


Ce lecții pot fi învățate din acest conflict pentru prevenirea și gestionarea viitoarelor conflicte similare?


Din acest război se pot învăța multe lecții, dar numai să se dorească. Aici este problema. Din păcate, liderii mari, dar și cei mici, nu acordă prea mare interes experienței istorice, iar cei care se raportează la istorie  - ca Putin, de exemplu - nu o fac decât cu scopul de a invoca dreptul lor imperial, negând dreptul adevăraților stăpâni ai acelor teritorii.
 

Care sunt implicațiile pe termen lung ale acestui război pentru securitatea europeană și globală?
 

Implicațiile sunt mari și de durată. Rezultatul acestui război este extrem de important. Securitatea europeană și chiar cea globală depind de cine câștigă. Rusia victorioasă va însemna nu numai succes pe front și extindere teritorială, ci și recunoașterea dreptului ei de a cotropi în continuare, pentru a-și realiza visul de mărire imperială, eventual de la Pacific la Atlantic. Rusia victorioasă va duce la un război continuu, care riscă să se transforme în cataclism global.
 

Cum a influențat războiul relațiile Rusiei cu alte puteri globale precum China și India?


Deși multă lume afirmă că marile state asiatice China și India susțin războiul lui Putin împotriva Ucrainei, eu cred că aceste state își afirmă doar interesele lor economice și strategice. De altminteri, aceste două mari țări au rivalități vechi și profunde între ele, care exclud colaborarea fie și pe terenul altui stat. În afară de marile avantaje economice pe care China (ca și India) le  obține din comerțul de necesitate al Rusiei, liderii de la Beijing cred că veghează îndeaproape ca Putin să nu ajungă în situația de a recurge la lovituri nucleare, ceea ce ar fi dezastruos și pentru China care are1,5 miliarde de locuitori.

Recenta vizită de stat a lui Putin în China, de care  Moscova și-a legat multe speranțe, s-a soldat doar cu promisiuni. China duce o politică de neutralitate activă, în care urmărește cu multă atenție și perseverență realizarea intereselor sale fundamentale, care nu sunt prea mult deosebite de cele ale lui Putin. Chinezii știu însă să calculeze cu înțelepciune și răbdare fiecare pas pe care îl fac. Cunosc istoria Chinei. Personal, sunt îngrijorat, desigur din perspectiva urmașilor, de eventuala dominație mondială a Chinei!
 

Tasin Gemil: „Parlamentul de la Kiev acordă, în sfârșit, atenția cuvenită tătarilor“

 

Cum a afectat războiul identitatea națională și coeziunea socială în Ucraina?
 

Nu aș vorbi aici de o afectare a identității naționale și a coeziunii sociale din Ucraina, dimpotrivă. Deși, înainte de acest război, am fost de câteva ori în Ucraina, nu sunt acum în măsură să evaluez identitatea și coeziunea națională din această țară, pentru că nu dispun de informațiile corespunzătoare.  În mod natural, pericolul extern întărește coeziunea internă. Poporul ucrainean dă dovadă de putere morală și eroism în luptă, demne de toată admirația.
 

Care sunt cele mai subestimate aspecte ale acestui conflict în mass-media internațională? Ce rol au jucat și continuă să joace organizațiile neguvernamentale și societatea civilă în ambele țări în contextul acestui război?
 

Mass-media internațională nu a fost, nu este și nu poate fi obiectivă. Ziarele și posturile de radio-tv reflectă diverse interese, nu neaparat ale statelor respective. Războaiele din din sec.XXI se poartă și pe paginile ziarelor, pe undele radio, pe internet și pe ecranele televizoarelor. De aceea, adevărul, și acela relativ, se poate discerne mai greu. Mass-media nu acordă atenția cuvenită suferinței umane, de zi cu zi, fie ei militari, tineri, fie ei civili, copii, femei și vârstnici. Văzând la tv bombardamentele cumplite de zi cu zi și noapte de noapte, îmi închipui prin ce trec acei oameni, la ei mă gândesc eu în primul rând.

Am impresia că organizațiile neguvernamentale și societatea civilă nu sunt prezente așa  cum ar trebui în Ucraina. Mai degrabă ele își manifestă grija față de cei care fug din fața urgiei, ceea ce este desigur necesar. Dar, eroi sunt cei care rămân în țară, chiar dacă nu luptă cu arma în mână.
 

Cum vedeți viitorul Crimeei și al tătarilor de acolo?
 

Este problema care mă preocupă în cea mai mare măsură. Am spus-o recent și în câteva adunări ale conaționalilor mei:  după cotropirea de către ruși, în 1783, a patriei strămoșești a tătarilor, care a fost și este Crimeea,  abia acum au apărut condiții politice și militare de natură să nască speranțe pentru ca tătarii crimeeni să-și redobândească statul istoric. Înfrângerea Rusiei în acest război sper să aducă  și eliberarea  Crimeei. Însemnătatea strategică a Peninsulei a cescut foarte mult în noile condiții, când lupta se duce și pentru dominația asupra Mării Negre, ceea ce înseamnă și controlul Peninsulei Balcanice, al regiunii Caucazului, Strâmtorilor și, prin extensie, al Mării Mediterane.

Declararea Crimeei ca stat independent tătar ar fi nerealist, deoarece, în prezent,  tătarii reprezintă doar 13% din populația Peninsulei. După victorie, prin retragerea unei părți a rușilor care au fost aduși de  ocupanți și stabilirea acolo a unei părți a tătarilor din Asia Centrală,  din Turcia si din multe alte locuri, inclusiv Dobrogea, proporția tătarilor ar putea crește acolo, probabil, la 25-30%, în cel mai bun caz. Insuficient totuși pentru un stat de sine stătător, chiar dacă mai sunt unele state independente în care populația definitorie se află în minoritate. Soluția înțeleaptă este proclamarea Republicii Autonome Tătare Crimeea în cadrul Republicii Ucraina. Acest proiect a fost promovat cu insistență de Parlamentul (Medjlis) Tătar din Crimeea, încă de la reînființarea sa, în 1991. Dar autoritățile ucrainene nu au agreat acest proiect, care nu este realizat nici măcar în condițiile actuale, când Guvernul și Parlamentul de la Kiev acordă, în sfârșit, atenția cuvenită tătarilor.
 
Fără a fi optimist peste măsură, cred că Peninsula  Crimeea, cu frumsețile ei naturale neasemuite, cu clima ei mediteraneeană și istoria ei multimilenară, ar putea deveni un adevărat paradis turistic. Să dea bunul Dumnezeu ca tinerii tătari și urmașii lor să se reîntoarcă ca stăpâni pe acele locuri, de unde strămoșii noștri au fost izgoniți de un vecin hapsân și samavolnic.
 
Citește și:
 
Volumul „Un tătar din România“, apreciat de cititori și istorici: Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române - „Cartea semnată de Tasin Gemil vibrează de sentimente, emoții și adevăr“
 
Profesorul Tasin Gemil, lecție de istorie despre războiul declanșat de ruși împotriva Ucrainei - „Ceea ce a făcut Putin, este lovitura finală pentru Rusia“ – VIDEO

LIVE TEXT și VIDEO: Profesorul Tasin Gemil își lansează volumul "Un tătar din România". Evenimentul, găzduit de Biblioteca I.N.Roman din Medgidia (FOTO)