Școala Altfel Ofițeri ai Poliției Constanța, întâmpinați de inimioare curioase, la Școala Gimnazială nr. 37
Școala Altfel: Ofițeri ai Poliției Constanța, întâmpinați de inimioare curioase, la Școala Gimnazială
29 Mar, 2023 00:00
ZIUA de Constanta
1481
Marime text
- Micuții Clasei Pregătitoare A „Micii Exploratori“, din cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 37 Constanța, sub îndrumarea prof.înv. primar Laura Dinescu, au primit vizita subcomisarului Irina Manolache, șeful Biroului Analiză și Prevenirea Criminalității al IPJ Constanța.
Așa au fost întâmpinați ofițerii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța de elevii mai mici ai Școlii Gimnaziale Nr. 37 Constanța, cu ocazia activităților dedicate programului Școala Altfel.
Micuții Clasei Pregătitoare A „Micii Exploratori“, din cadrul instituției de învățământ, sub îndrumarea prof.înv. primar Laura Dinescu, au primit vizita subcomisarului Irina Manolache, șeful Biroului Analiză și Prevenirea Criminalității al IPJ Constanța.
Încă din primele momente, cei mai mici dintre elevi și-au arătat bucuria cu privire la vizita primită, uniforma de polițist fiind ca un magnet pentru atenția școlarilor.
Pentru acest moment, elevii s-au pregătit din timp cu semne de circulație confecționate din materiale reciclabile, dar, mai ales, cu o mare nevoie de informație și lucruri noi de descoperit.
Pe parcursul discuțiilor, scms. Irina Manolache le-a explicat elevilor regulile de circulație, le-a vorbit despre cât de important este să se asigure înainte de a traversa un drum, să fie întotdeauna însoțiți de un adult și despre faptul că niciodată nu trebuie să traverseze în fugă.
Degețelele micuțe și vioaie țâșneau rapid în aer cu fiecare informație pe care subcomisarul le-o împărtășea elevilor, aproape pentru fiecare moment existând câte o povestioară în completare din partea școlarilor, fie din experiența proprie sau a cunoscuților, așa încât informațiile aflate cu ocazia vizitei să poată fi fixate cu mai multă ușurință.
Spre bucuria celor mici, șeful Biroului Analiză și Prevenirea Criminalității din cadrul IPJ Constanța a avut și surprize pentru ei, fiecare dintre aceștia primind câte o Legitimație de polițist rutier pentru o zi, eliberate în cadrul unei campanii a Poliției Rutiere Române, dar și orare școlare.
În plus, elevii au aflat de la scms. Irina Manolache că, pentru a deveni polițiști, la rândul lor, au nevoie să aibă o conduită ireproșabilă, să fie buni la sport și să învețe mult.
La finalul vizitei, o mare parte dintre băieți, dar și fetițe, își stabiliseră deja viitoarea carieră pe care o vor alege în viață!
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Constanța
Programul „Școala altfel”, desfășurat de polițiști. Despre ce au discutat cu elevii
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii