23 august 1944 la Constanța. Din memoriile avocatului Dan Alecu, secretar general al PNȚ (galerie foto)

Dan Alecu s-a născut pe 7 februarie 1900 la Babadag, judeţul Tulcea. A urmat Facultatea de Drept din Bucureşti, între 1919-1922 şi Şcoala de ofiţeri de rezervă (1922-1923). Doctor în Drept, între 1923-1948, a profesat în avocatură.
 
Între iunie-septembrie 1930 a fost ales ajutor de primar.
 
Secretar general al PNŢ, a candidat pe listele de deputaţi la alegerile din 1946. În timpul procesului Maniu-Mihalache, a fost arestat la Bucureşti şi, apoi, eliberat. Este arestat, din nou, în 1949 şi, apoi, în 1958. Încarcerat în  penitenciarele Galaţi, Botoşani, Jilava, Constanţa şi Aiud, a fost eliberat în 1964.

 
A făcut parte din comitetul de redacţie al suplimentului cultural al ziarului „Dobrogea Jună”, intitulat „Dobrogea literară”, şi al revistei culturale „Viaţa dobrogeană”. A mai colaborat la „Secera. Organ al Partidului Ţărănesc din Constanţa şi al Federaţiei Democraţiei Naţional-Sociale”, „Marea Neagră. Organ naţional dobrogean” şi „Dacia”. 
 
După ieșirea din detenție, Dan Alecu a locuit la București, unde a fost încadrat ca zilier la Aprozar, apoi casier la şcoala de ucenici şi de coafură.  În 1968, a fost pensionat ca avocat. A murit pe 1 august 1985.
 
Dan Alecu începe depănarea amintirilor despre ceea ce a trăit la 23 august 1944 cu întâlnirea, de la începutul lunii august 1944, la Techirghiol, cu Nicu Petru - vicepreşedintele organizaţiei PNŢ Constanţa - şi  cu Alexandru Şteflea. Cei doi fuseseră la Bucureşti, unde se întâlniseră cu Maniu (mai târziu, autorul acestor rânduri a aflat că avuseseră discuţii şi cu Pătrăşcanu), care dorea să-l vadă pe Dan Alecu. Răspunzând solicitării, acesta s-a întâlnit, împreună cu Nicu Petre, pe 9 august, cu Iuliu Maniu, care „m-a informat că va fi armistiţiu, că România iese din război şi că să luăm măsuri ca imediat după căderea guvernului Antonescu să se instaleze conducătorii organizaţiilor noastre la primării pentru a stăpâni situaţia şi a preveni tulburări posibile.” Maniu a mai specificat că misiunea era una secretă, pentru a nu afla nemţii, iar când Dan Alecu i-a adus aminte că, la Constanţa, funcţionează Comandamentul Serviciului de informaţii german pentru întreaga Peninsulă Balcanică, Maniu, „prompt, a revenit asupra dispoziţiilor date şi mi-a spus că comunicăm din om în om”. Nu a fost specificată o dată, ci doar lansate cuvintele „în curând”.
 
Întors în Constanţa, Dan Alecu a „început să lucreze din om în om”, trimiţându-i pe unii membri ai Comitetului Judeţean ai partidului său şi pe şefii de sectoare să-i informeze pe preşedinţii organizaţiilor locale ale PNŢ. Din câte ştie, niciunul nu s-a deplasat înainte de 23 august.
 

Următorul moment este 13 august, la o serbare câmpenească la Murfatlar, la care participau generalul Costin Ionaşcu cu soţia, locotenentul colonelul Leonin - şeful Marelui Stat Major al Diviziei 9 - cu soţia etc. În cuvântarea sa, Dan Alecu a vorbit despre pacea „care va veni în curând”, despre solidaritate şi sentiment naţional în perioade de pace, „Să nu ne tulbure libertatea păcii, fiindcă liniştea şi tăria ţării stă în calmul şi solidaritatea noastră.” Tema, îndrăzneaţă pentru evenimentele care se desfăşurau în România, a stârnit rumoare între ascultători. Între aceştia se afla şi generalul comandant al Dobrogei, care, „în loc să dispună arestarea mea ca defendist, mă privea senin şi indiferent”. Dan Alecu a fost mirat că autorităţile prezente nu au luat măsuri împotriva lui. Dar explicaţia a venit mai târziu: „De unde să ştiu eu că generalul luase contact cu Şteflea şi Duşa, că era în grupul favorabil comuniştilor şi că peste puţin va fi şeful Marelui Stat Major al acestora? Eram novice. S-ar putea spune că trebuia să ştiu, pentru că eram secretarul partidului, însă partidul nu funcţiona...”
 
Evenimentele de la 23 august 1944 l-au surprins la Medgidia, împreună cu prietenul său, colonelul în retragere Mircea Boboc. Nu cunoştea când urma să aibă loc armistiţiul. Vestea întoarcerii armelor i-a fost dată de fiul unuia dintre prizonierii ruşi. Ştirile ascultate la radio l-au bucurat pe rus - că se întoarce acasă - şi pe toată lumea. De la Mircea Boboc, Dan Alecu s-a dus la primarul Medgidiei, Gheorghiu, unde s-a întâlnit şi cu Romeo Frumuşanu - consilier la Curtea de Apel - şi încă cineva („poate Bujoreanu”), care ciocneau în cinstea păcii. Optimismul lor în ceea ce va urma nu a fost împărtăşit de autorul memoriilor.
 
A treia zi de la întoarcerea armelor, la Constanţa, Dan Alecu a luat legătura cu Vasile Lepădatu - preşedintele PNŢ Constanţa - , de la care a aflat că atât Şteflea, cât şi Duşa, sunt comunişti, ei înşişi mărturisind, cu mândrie, acest lucru. PNŢ Constanţa a început imediat reorganizarea.
 
Dan Alecu se opreşte asupra unui moment care, până la data la care-şi scrie memoriile, nu fusese elucidat. Marele Stat Major avea, la Constanţa, un Centru de informaţii (nr. 9), comandat de căpitanul N. Niculescu, „un om extraordinar în meseria asta”. Acesta i-a comunicat că a primit o telegramă conform căreia flota engleză urma să intre în Marea Neagră şi că acesta trebuia să ţină la curent Marele Stat Major cu tot ceea ce se întâmpla. Evenimentele au demonstrat că informaţia a fost greşită şi, mai mult decât atât, Marele Stat Major a declarat că nu ştia nimic despre această telegramă care... n-a existat.
 
Pe 27 august, Dan Alecu a fost chemat de amiralul  Horia Măcelaru, care i-a şi trimis, urgent, maşina să-l aducă de la Techirghiol. Motivul: înmânarea unei decoraţii. Pe drumul spre Constanţa, a auzit focuri de armă şi a văzut oameni cărând lucruri în grabă. Se devastau depozitele germane. Ajuns la Amiralitate, amiralul i-a înmânat decoraţia marinărească şi brevetul. Motivul chemării sale urgente era însă altul: analizarea situaţiei existente în Dobrogea. Dan Alecu a fost informat că Horia Măcelaru fusese numit, „de aseară”, comandant al Dobrogei - deoarece generalul Ionaşcu a fost trimis pe front cu Divizia a IX-a -, „că ruşii au luat, la Ismail, 2 monitoare româneşti, că avangarda rusească a ajuns la Babadag, unde, în momentul de faţă, face un chef monstru cu trupele române din garnizoană, că populaţia rămasă de capul ei a atacat depozitele nemţeşti şi fură cantităţi mari de alimente şi îmbrăcăminte, că a atacat (împreună şi cu militarii) depozitele de armament şi trag în neştire cu armele pe străzi, că această «nebunie» trebue domolită pentru însăş averea care se risipeşte, cât şi pentru ca ruşii să nu găsească o stare de alarmă necontrolată de autorităţi, că el caută fără întrerupere să ia contact cu Marele Stat Major, dar nu izbuteşte, că el se însărcinează cu disciplinarea militarilor, dar pentru populaţia civilă mă roagă pe mine să iau măsuri, întrucât el nu cunoaşte personal niciun alt om politic din Constanţa. I-am vorbit atunci de Radu Roşculeţ  şi Vasile Belu (liberali), cari însă lipseau din localitate, i-am vorbit de Al. Şteflea şi V. Duşa, care, atunci am aflat, erau plecaţi la Tulcea în întâmpinarea ruşilor (nu i-a primit nimeni) şi în sfârşit i-am spus că părerea mea este ca să dăm un manifest către populaţie, din partea Partidului Naţional Ţărănesc, care să fie tipărit în noaptea asta şi mâine, prin mijloacele sale sau prin avioane, să fie împrăştiat în tot judeţul”. Propunerea a fost acceptată şi Dan Alecu a plecat, cu maşina Amiralităţii, la Valul lui Traian, la via lui Alexandru Lepădatu, pentru a-i prezenta situaţia, a întocmi şi semna manifestul. Pe un colţ de masă a fost scris manifestul care începea cu „După 6 ani...”, „adică după 6 ani de suspendare a vieţii politice (1938-1944) reîncepem activitatea”. Urmau, după cum declară Dan Alecu, „fraze din astea liniştitoare pentru spiritul populaţiei”. Manifestul se intitula „Partidul Naţional Ţărănesc. Organizaţia judeţului Constanţa” şi începea cu cuvântul „Cetăţeni...”, „prin urmare nu ne adresam numai membrilor PNŢ. Era semnat: Preşedinte Vasile Lepădatu şi secretar general Dan Alecu”.

 
Autorul memoriilor s-a întors seara, după orele 20. „Pe cerul Constanţei mii de cartuşe colorate şi împuşcături permanente. Parcă erau la un atac aerian, atât de multe erau trosoarele”. De aici s-a deplasat în localitatea 10 Mai, unde se afla amiralul. Fiind de acord cu manifestul, acesta l-a trimis direct la tipărit. A intrat căpitanul de marină Nicolae Gheţă, care a raportat că totul este în regulă şi că a pus pază la fiecare depozit. Observând zâmbetul lui Dan Alecu, după plecarea căpitanului, amiralul l-a întrebat de ce a zâmbit. Acesta a răspuns că  „nu se poate ca Gheţă să intervină în orice împrejurare, indiferent care, fără să facă o afacere”. Mai târziu, s-a aflat că Gheţă dăduse arme comuniştilor. Dan Alecu recunoaşte însă că nu are nicio dovadă care să susţină această afirmaţia, afară de declaraţia „inculpatului”.
 
A doua zi, l-a cunoscut pe Dumitru Mihai, secretarul organizaţiei orăşeneşti a P.C.R. - prin V. Duşa, probabil -. Era „un om cumsecade, cumpătat, foarte conştient de rolul lui şi de aceea măsurat dar ferm în atitudine”. I l-a prezentat amiralului, apoi chestorului Şaghiu şi au avut numeroase convorbiri - nu pe teme politice, ci referitoare la ordinea din oraş.
 
Importante sunt şi „culisele” militare ale momentului pe care le-a surprins în relaţia sa cu amiralul Horia Măcelaru. De altfel, acestea sunt, în linii mari cunoscute, inclusiv din memoriile acestuia. De exemplu, a surprins discuţia telefonică cu un căpitan rus - care vorbea româneşte -, trimis de amiralul sovietic, cu somaţia de a preda, până la  orele 14 (era 10,30 -11), flota românească la Sulina, ameninţând cu bombardarea Constanţei. Amiralul, nervos, a precizat că „la toate vasele româneşti focurile sunt stinse, ca să facă presiune i-ar trebui 4 ore, iar drumul până la Sulina ar fi de cel puţin 2 ore, timp care trece peste orele 14... Navele române sunt moarte, nu pot manevra. De altfel, în orice situaţie, flota română n-ar trage pentru că are ordinul regal că se află în armistiţiu cu URSS. Şi a terminat cu cuvintele: «Domnule căpitan, arată situaţia domnului amiral... şi roagă-l din partea mea ca la orele 14 să nu tragă asupra Constanţei, căci va omorî inutil copii, femei şi bătrâni cari n-au nici o vină. Populaţia civilă e liniştită şi aşteaptă sosirea armatei sovietice - armata română se găseşte în armistiţiu şi nu poate activa››”. Dan Alecu a plecat repede la 10 Mai, cu gândul să-şi ia familia şi să părăsească  oraşul. La 13.30 l-a sunat pe amiral pentru a-l întreba de situaţie, iar acesta i-a răspuns, calm, că flota sovietică a comunicat că nu va bombarda Constanţa la orele 14.
 
Probabil că Dan Alecu a fost profund dezamăgit de trecerea lui Victor Duşa şi a soţiei sale în rândul comuniştilor, de vreme ce acesta încheie capitolul cu scena în care cei doi soţi recunosc apartenenţa lor la P.C.R. şi la doctrina sa.
 
 SURSĂ FOTO: MINAC
 
Despre Lavinia Dumitraşcu

Lavinia Dacia Dumitraşcu s-a născut la Constanţa pe data de 9.12.1966. A fost atrasă, în clasele generale, de gimnastică, a scris poezie, a frecventat cenaclurile constănţene, a publicat în reviste literare şi a luat premii. A ales însă istoria pentru că era fascinată de modul în care scotocea tatăl său, regretatul Gheorghe Dumitraşcu, prin arhive şi biblioteci pentru a „dezgropa“ ceea ce era îngropat şi uitat. A activat ca lector asociat la Universitatea „Ovidius“ Constanţa - Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, iar anterior, ca preparator/lector univ. în cadrul Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa. Din 2005 şi până în prezent este muzeograf 1 A în cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. 

Citeşte şi:

Colaborare ZIUA de Constanţa Istoricul Lavinia Dumitraşcu vă invită să descoperiţi Dobrogea după momentul Unirii cu Ţara (document)

Interviu online Lavinia Dumitraşcu a rememorat revolta pe care a simţit-o când lui Gheorghe Dumitraşcu i-a fost refuzat de penelişti titlul de cetăţean de onoare al Constanţei

Mihail Kogălniceanu - apărător al dreptului românilor bănățeni de a se stabili în Dobrogea revenită la Țară