75 ani de la moartea dr. Constantin I. Angelescu, longeviv ministru-reformator al Instrucțiunii Publice

• „Un model de devotament în serviciul neamului”, președinte-fondator (1935) al Academiei de Științe din România, patronul spiritual al Școlii Gimnaziale nr. 11 din Constanța

Profesorul dr. C. Angelescu
La şaptezeci şi cinci de ani

Profesorul dr. Constantin Angelescu, fostul ministru al instrucţiunii publice, împlineşte astăzi vârsta de şaptezeci şi cinci de ani.
Iată o aniversare care, în alte vremuri, cu mai puţine îngrijorări şi cu mai puţine pericole, ar fi adunat în jurul ei, în mod activ, întreaga intelectualitate românească şi în special întreaga lume didactică.

Într’adevăr, doctorul C. Angelescu, şi socotim că la aniversarea de astăzi acest lucru se poate mărturisi fără nici o şovăire sau rezervă, a reprezentat în ultimul sfert de veac tendinţa şi acţiunea cea mai stăruitoare pentru a lărgi cadrele acestei intelectualităţi, adăugându-i – prin opera şcolară înfăptuită – noui şi viguroase şiraguri. Cele trei treceri ale d-sale pe la conducerea ministerului instrucţiunii publice (1922-1926, 1927-1928, 1933-1937) au însemnat tot atâtea încordări fericite pentru intensificarea şi ridicarea nivelului învăţământului românesc, şi în special pentru crearea, pe seama fiilor de ţărani, a unor bogate şi ispititoare posibilităţi de frecventare a tuturor institutelor de învăţământ ale ţării. Niciodată, până la ministeriatele d-sale, ţărănimea n’a fost aşa de puternic şi de stăruitor solicitată pentru a beneficia de existenţa şcoalelor de toate gradele şi niciodată nu s’a înregistrat o mai vertiginoasă creştere a numărului de elevi recrutaţi din lumea satelor. N’a rămas comună şi n’a rămas cătun, fie el cât de neînsemnat, până unde să nu fi pătruns spiritul de creaţie şi chemările doctorului Angelescu şi de unde să nu se fi selecţionat cel puţin un elev normalist.

Mii şi zeci de mii de intelectuali s’au ridicat în această perioadă din mijlocul păturii rurale, ţărănimea, prin elementele sale de elită, pătrunzând astfel în toate straturile sociale româneşti ducând pretutindeni setea ei de muncă şi de dreptate.

Dacă în România de până la 1940 s’a aplicat într’adevăr o politică demofilă, apoi aceasta nicăeri n’a fost mai vizibilă, mai constantă şi mai fericită în rezultate decât în domeniul activităţii şcolare. Legile doctorului Angelescu, legi străbătute de cea mai accentuată dragoste pentru popor şi de cel mai lucid spirit pedagogic, unite cu acea neobosită şi fanatică pasiune pentru construcţiile şcolare, iniţiate pretutindeni, la sate întocmai ca şi la oraşe – incontestabil cea mai remarcabilă campanie creatoare deslănţuită în anii aceştia şi cea care a imprimat, mai ales în ţinuturile realipite la 1918, marca spiritului nostru creator – reprezintă un foarte înalt nivel de conştiinţă şi de comprehensiune românească.
De la învăţământul primar – şi se poate afirma cu toată convingerea că niciodată în România şi printre românii de pretutindeni, şcoala poporului n’a fost mai energic şi mai activ susţinută – şi până la Universitate, doctorul Angelescu a impus tuturor ramurilor şi tuturor institutelor de învăţământ acelaşi spirit creator şi aceeaşi sete de progres.

Nimeni nu va putea contesta că opera aceasta nu a fost profund folositoare neamului şi că la temeliile ei nu se află concepţiile şi energia înfăptuitoare ale unui bărbat de stat.

Evident că nu aceste câteva rânduri de aniversare sunt menite a înfăţişa în toată amploarea ei opera şcolară a Doctorului Angelescu.
Doctorul Angelescu, şi aceasta se cunoaşte şi se apreciază mai puţin, nu este însă numai un excepţional creator şi animator în ordinea şcolară românească, ci, în acelaş timp, un reprezentativ luptător naţional. D-sa a făcut astfel parte din guvernul care în 1918 a hotărît intrarea României în războiul pentru realizarea idealului naţional, iar în anii agitaţi ai neutralităţii, în calitate de ministru al lucrărilor publice, a fost un îndrăsneţ apărător al demnităţii şi al adevăratelor interese româneşti.

În 1918 apoi, în vremurile grele de la Iaşi, Doctorul Angelescu a plecat în America, însoţit de Tribunul Ardealului Vasile Lucaci şi de Ioan Moţa, pentru a înfăţişa acolo – împreună cu actualul ministru plenipotenţiar Vasile Stoica – dreptatea şi aspiraţiile României.

D-sa a fost cel dintâi ministru român la Washington. Misiunea aceasta cuprinde un important capitol al luptei năpraznice purtate pentru înfăptuirea României Mari – Românie pentru care d-sa a luptat şi la Paris în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Naţional Român, alături de Take Ionescu, de Octavian Goga şi de ceilalţi străluciţi exponenţi ai politicii instinctului naţional.

Cu mult înainte de război, însă, în calitate de tânăr profesor universitar şi de deputat. Doctorul Angelescu a fost un cutezător şi jertfelnic sprijinitor al Românilor de peste hotare, al celor din Ardeal şi din Basarabia îndeosebi, pentru presa şi pentru şcoala cărora a făcut numeroase şi însemnate sacrificii băneşti învăluite întotdeauna într’o perfectă discreţie.

Amintim astfel că d-sa a fost unul din susţinătorii ziarului basarabean „Cuvânt Moldovenesc”, iar în Ardeal, prin intermediul neuitatului Badea Cârţan şi prin alte persoane, cărţile şi bană trimişi de Doctorul Angelescu au mângâiat şi au satisfăcut multe inimi de preoţi şi de dascăli români.
La cei şaptezeci şi cinci de ani pe care îi împlineşte astăzi, fiind unul dintre cei mai bătrâni oameni politici ai ţării şi ultimul dintre foştii miniştri ai celui dintâi Rege al României, Doctorul Angelescu reprezintă o remarcabilă pildă de onestitate şi de abnegaţie politică, un model de devotament în serviciul neamului, un adevărat exemplu de virtute şi de muncă (Vasile Netea. „Universul”, 6 iunie 1944).
 

Sărbătorirea d-lui dr. C. Angelescu
 

Din iniţiativa „Asociaţiei învăţătorilor fără posturi” s-a organizat Duminică în Capitală sărbătorirea d-lui dr. C. Angelescu, ministrul instrucţiunii.

CUVÂNTAREA D-LUI PROF. SIMIONESCU

„Manifestaţia dv. pentru un ministru al instrucţiunii este un semn bun, pentru ministrul Angelescu este o chezăşie bună pentru viitor, pentru că d-sa şi-a luat ca ţintă promovarea culturei în massele populare, cu ajutorul dv. Membrii corpului didactic nu-şi îndeplinesc o datorie mulţumidu-se a face doar lecţiile cu elevii între cei patru pereţi ai casei; ei au mai presus de orice, menirea de a creia energii vii pe cari să se sprijine ridicarea ţării. Să deştepte conştiinţa naţională şi să trezească energiile adormite.
Iată de ce manifestaţia dv. de azi, a celor cari au trecut prin şcoala normală şi cari voiau să fie activi – faţă de ministrul instrucţiunii care şi-a pus în joc toate energiile pentru a vă utiliza, este o sărbătoare care vă face cinste. Clipa aceasta să fie apa vie a izvorului sfânt din care să absorbim energii noui pentru viaţa românească.
Să duceţi în satele d-voastră amintirea acestei clipe solemne şi să sădiţi în fiecare suflet mort o energie nouă, vie, pentru prosperitatea ţării”.  

Cuvântarea d-lui ministru dr. C. Angelescu

„Auzind de propunerea făcută pentru a fi sărbătorit, am ezitat. Dar s'a insistat, s’a perseverat.
Convins apoi că această manifestaţie este pornită din sufletul dv. curat, pentru un ministru care nu şi-a făcut decât datoria, am acceptat.
Vă exprim adânca mea mulţumire, pentru această manifestaţie atât de călduroasă, care pornită din suflete alese şi curate mă atinge profund şi va rămâne una din cele mai plăcute amintiri ale vieţei mele. Exprim adânca mea recunoştinţă tuturor antevorbitorilor pentru cuvintele — desigur exagerate – cât şi reprezentantului înaltului Patriarh.
Ce am făcut eu cât am avut cinstea să conduc ministerul instrucţiunii?
După marele răsboiu, după realizarea idealului naţional se punea o mare problemă: unitatea sufle- tească a neamului. Eram patru provincii separate, cu patru mentalităţi diferite, când era necesar o singură mentalitate românească.
Guvernul de atunci sub conducerea marelui Ion Brătianu, şi-a dat seama că acest sentiment naţional unic, nu se poate obţine decât prin şcoală, prin cultura poporului, prin ridicarea din întuneric a clasei unde există reale energii naţionale, a ţărănimei.
Şi atunci, am început campania de clădiri şcolare şi de organizare a învăţământului unitar. Nu pot să nu recunosc ajutorul preţios pe care mi l-au dat învăţătorii din această ţară. Am fost ajutat de dascălii mai bătrâni ca dv., după cum marele Haret a fost ajutat în opera sa tot de dascăli.
S’au putut construi în scurt timp şapte mii de localuri de şcoli primare răspândite în toate unghiurile ţării, cu scopul de a aduce lumina şi în cel mai îndepărtat cătun.
Au venit apoi timpuri grele; opera aceasta de construcţii a lâncezit câtva timp. Dar în această epocă, am căutat cu toate puterile noastre să stârpim analfabetismul înmulţind numărul învăţătorilor dela 20 de mii cât era în 1919 la 42 de mii.
Venind din nou în fruntea ministerului de instrucţiune publică, am găsit şapte mii de absolvenţi ai şcoalei normale, deci şapte mii de învăţători fără posturi, care aşteptau de câtva timp să-şi pună sufletul lor, să-şi dea obolul minţii lor pentru luminarea acestui popor.
Promisesem din opoziţie că voi face să introduc în învăţământ pe aceşti şapte mii de învăţători. Şi venind la instrucţia publică, am crezut că este o datorie de conştiinţă să-mi pun chiar situaţia mea în joc, dar să aduc la îndeplinire această cerinţă a corpului didactic şi să dăm astfel un nou avânt învăţământului primar.

În altă chestiune, am găsit deplină înţelegere din partea guvernului.
Desigur, că opera nu e terminată, pentru că dv., membrilor corpului didactic, trebue să vi se asigure şi situaţiunea morală dar şi situaţiunea materială. Vă cerem să faceţi un apostolat din înalta misiune ce aveţi de îndeplinit. Dacă de rândul acesta am făcut dreptate celor şapte mii de absolvenţi cari aşteptau să intre în învăţământ, mai avem datoria să facem ca corpul didactic să ocupe locul ce i se cuvine în ceea ce priveşte situaţia sa materială, gradul pe care i-l dă legea de armonizare a salariilor. Numai astfel vă puteţi îndeplini rolul înalt pe care îl jucaţi în luminarea ţării. Dv. sunteţi chemaţi să luminaţi poporul acesta, să duceţi făclia de lumină şi să arătaţi că această ţară a noastră este o ţară civilizată, nu una înapoiată din punct de vedere cultural. Am încredere în dv., şi deaceia vă rog să aveţi şi dv. în mine.
M’am identificat în trecut cu dăscălimea acestei ţări, vă rog să mă credeţi că mă voi identifica cu aspiraţiile dv. şi cu dv. înşivă şi de aci înainte”.

Sărbătorirea d-lui prof.dr. C. Angelescu cu ocazia împlinirii a 70 ani

Domnului profesor doctor CONSTANTIN ANGELESCU

Preşedinte al: Ateneului Român, Academiei de Medicină, Institutului de Știinţe al României (fost: Academia de Știinţe din România)

„Asociaţiile de cultură, care au cinstea să vă aibă ca preşedinte, se folosesc de prilejul celor şaptezeci de ani de viaţă pe care îi împliniţi astăzi, ca să vă aducă prinosul bucuriei lor curate şi al dragostei lor calde.
Noi preţuim şi cinstim, în preşedintele nostru, nu numai pe omul de ştiinţă eminent, pe marele cetăţean al ţării, dar mai ales personificarea cea mai desăvârşită a energiei creatoare. Sunteţi, domnule preşedinte, una din acele fiinţe rare, la care gândirea nu există decât ca ferment al faptei şi la care fecunditatea inspiraţiilor e urmată totdeauna de bogăţia realizărilor.
Opera săvârşită de d-voastră vă aşează printre cei mai aleşi fii ai ţării. În cea mai critică perioadă ce a urmat războiului de întregire, v-aţi asociat numele la reconstrucţia ţării, în partea cea mai delicată: consolidarea unităţii naţionale prin şcoală şi înălţarea sufletească a neamului prin cultură. Aţi dat şcoalei româneşti căminul care îi lipsea, şi din ceea ce adeseori era o ficţiune aţi făcut o realitate plină de viaţă. înfăptuirile dvs. pe acest teren au perspective atât de vaste incât ar putea să scape putinţelor de cuprindere ale contimporanilor. Prin ele, numele d-voastră a devenit un simbol al muncii creatoare şi al patriotismului românesc; el a pătruns adânc în masele populare, care îl pronunţă cu veneraţie. Viitorul vă va închina una din cele mai frumoase pagini din istoria năzuinţelor de aşezare statornică şi sănătoasă a neamului românesc, după marea convulsiune ce ne-a dat unitatea naţională.  
Peste fiinţa d-voastră anii au aşternut numai mireasma primăverilor şi au revărsat numai seva împrospătărilor de forţă. Sunteţi o pildă elocventă a adevărului că în munca închinată neamului, tinereţea nu se socoteşte după calendar, iar activitatea publică cu e ţărmurită de articole de regulament; şi una şi cealaltă sunt expresiuni ale puterilor creatoare ce zac în suflete. De aceea, în ziua împlinirii a şaptezeci de ani de viaţă rodnică, ne apăreţi nu numai ca o mărturie vie a meritelor unei generaţii trecute, dar ca o nădejde statornică a
zilelor de mâine care au nevoe, mai mult ca oricând, de întovărăşirea avântului cu reflexiunea, a spontaneităţii cu experienţa.
Colaboratori apropiaţi ai dv. pe ogorul creaţiunii ştiinţifice şi al răspândirii culturii, împărtăşindu-ne din reflexul dinamismului dvs. creator şi al optimismului dvs. fecund, noi prindem prilejul aşezării acestui jalon nou pe calea înflorită a unei vieţi de muncă, pentru ca să revărsăm asupra fiinţei dvs. scumpe belşugul simţimintelor pe care apropierea de ea le-a sădit în sufletele noastre.
Ale Tale dintru ale Tale.
Fie ca noul deceniu ce începe a-şi depăna şiragul anilor, să adauge flori noui la cununa recunoştinţei unei naţiuni întregi, iar domniei-voastre să vă aducă cât mai multe şi mai curate satisfacţii sufleteşti”.

Răspunsul sărbătoritului

„Vă mulţumesc și vă rămân recunoscător – spune d-sa – pentru această mărturie de adevărată prietenie.
Dacă am reuşit să fac ceva din cele ce arătaţi dv. aici, trebue să recunosc că aceasta se datoreşte numai sprijinului pe care colaboratorii mei mi l-au dat în toate ocaziile. Am găsit în omul de ştiinţă, în dascălul luminat şi emerit, d. Constantin Kiriţescu, o preţioasă colaborare.
Vorbiţi de crearea Academiei de Medicină. Eu n’am făcut decât am contribuit după modestele mele puteri, ca această operă să devină realitate. Iniţiatorul şi cel care s’a străduit mai mult pentru ea este savantul prof. D. Danielopol. Şi tot lui îşi datoreşte această instituţie prestigiul pe care l-a dobândit şi rolul pe care a ajuns să-l joace, alături de celelalte mari instituţii similare din străinătate.
La crearea Academiei de Știinţe, cei cari au lucrat mai mult sunt câţiva oameni de
ştiinţă cărora le mulţumesc şi cu această ocazie.
La Ateneul Român, tot ce s’a făcut de 15 ani încoace, se datoreşte d-lui vice-preşedinte prof. Ştefan C. Ioan şi comitetului Ateneului.
Iar marea frescă, operă admirabilă, nu s’ar fi putut realiza fără sprijinul preţios pe care ni l-a dat marele român, care este d. Stelian Popescu, şi căruia ţin să-i mulţumesc şi cu această ocazie.
În ce priveşte orga Ateneului, ea se datoreşte, în mare parte, străduinţii d-lui Mandrea.
Cât am condus ministerul instrucţiunii publice, ceea ce am putut face se datoreşte omului înţelegător al marilor probleme culturale ale neamului, care este tot d. Stelian Popescu, conducătorul celui mai mare ziar românesc, „Universul”.
Ţin, de aceea, să-i exprim toată recunoştinţa mea, pentru dragostea pe care mi-a arătat-o întotdeauna, cum şi într-un anumit moment, pe care nu-l pot uita niciodată.
Mulţumindu-vă din nou pentru simpatia pe care mi-o dovediţi, vă asigur că voi păstra toată viaţa o neştearsa amintire a acestei zile, în care-mi arătaţi prietenia şi-mi desvăluiţi căldura sufletului dv.”  

BANCHETUL

„Doctorul Angelescu nu cruţa nici sănătatea, nici odihna, nici banii lui, pentru cultura acestei ţări.
L-am văzut cu cât devotament a lucrat pentru ridicarea învăţământului, pentru propăşirea culturii naţionale.
Şi dacă el are detractori şi invidioşi, nu e de mirare. Şi soarele are invidioşi. Dar el continuă să le trimită căldura şi lumina sa.
La Ateneul Român, pe care-l conduce de 20 de ani, a făcut bibliotecă, ortă, sală de spectacole, de expoziţie, fresca, pinacoteca şi tot ce a fost necesar acestei instituţii.
Domnule doctor, ar trebui să te sărbătorească zeci de mii de învăţători, oameni de artă, cărora le-ai dat sprijin, sute de mii de copii cărora le-ai dat cultură. D-ta ai scris pagini măreţe în cartea neamului, pagini cari nu se pot uita. Şi îţi dorim să fii şi de acum înainte ce ai fost până acum.
D.prof. dr. DANIEIEOPOLU, secretarul general al Academiei de Medicină, începe arătând că d.dr. Angelescu trebuia sărbătorit mai de mult, de acum 5 ani pentru crearea Academiei de Medicină, instituţie de mare folos a ţării. Pentru aceea vă sărbătoresc eu astăzi, nu pentru vârsta dv.
Eu vă admir nu numai pentru opera dvs., dar şi pentru realele dvs. calităţi. Niciodată nu aţi fost cu orice preţ contra adversarului. Lucrurile bune pe care acesta le făcea, dv. le continuaţi, pătruns numai de dragostea pentru ţară.
Vă urez ani mulţi şi fericiţi, pentru ca şi de aci înainte să puteţi face pentru ţara aceasta ce aţi făcut până acum”.

D-voastră sunteţi una din figurile cele mai reprezentative ale unei generaţii de sacrificiu, spune d-sa. Aţi lucrat numai pentru alţii, pentru a da tineretului drumuri noui. Şi e unanim recunoscut că doctorul Angelescu e omul tuturor iniţiativelor culturale fericite.
 Noii vă facem promisiunea solemnă să ne închinăm activitatea noastră propăşirii neamului pe care l-aţi iuibit atâta.

Împlineşti azi 70 de ani şi eşti tot aşa de entusiast pentru ţară, ca şi la 20 de ani. Aci stă taina biruinţei d-tale.    Pentru că eşti un biruitor. Opera d-tale şcolară va dăinui cât Ţara Românească. D-ta ai transformat pe ţăranul român în cetăţean conştient.
Azi, când laurii recunoştinţei îţi încununează fruntea, dă-mi voe să-ţi amintesc unul din momentele operii d-tale constructive, cea mai mare din această ţară. Într’însul am găsit secretul trăinicie operii dumitale.
Ţi-aduci aminte, la inaugurarea acelei şcoli din Teleorman, când o bătrână ţi-a dat o sută de lei, din puţina ei avere, pentru şcoală? Aici e secretul operii d-tale: în entuziasmul mulţimii, care a fost cel mai preţios colaborator al acestei opere.

CUVÂNTAREA D.PROF.DR. C. ANGELESCU

„Cu ajutorul oamenilor de seamă cari conduceau atunci țara, s’a făcut ceeace s’a făcut.
S’a spus că suntem bătrâni. Dar e bine să se ştie că sunt tineri cari sunt bătrâni şi sunt alţii, bătrâni cari sunt tineri. Noi suntem bucuroşi să profite tineretul de munca noastră. Dar să nu se uite că nu se poate să existe o societate numai din tineri; ea se compune din tineri şi bătrâni.
Spuneam că ne-am gândit imediat după război, că avem datoria să întărim şi să consolidăm această ţară, să chemăm la lumină pe aceia pe cari vitregia vremii îi ţinuse departe de noi. Am început şi continuat cu stăruinţă această operă constructivă. Dar eu singur nu aş fi putut face nimic fără prieteni devotaţi, ca regretatul Valaori, d-nii C. Kiriţescu, Ştefan Ioan etc.
Aţi vorbit de Academia de Medicină şi de Institutul de Știinţe al României. Ceea ce s’a înfăptuit acolo se datoreşte d-lui dr. C. Danielopolu pentru cea dintâi şi unui grup de oameni de ştiinţă pentru cealaltă. Aceste instituţii de cultură erau necesare în ţara noastră, care nu are numai nevoia de culturalizare, dar are şi rolul de creatoare de ştiinţă.
Deasemenea am putut înzestra Ateneul Român cu bibliotecă, muzeu, cinematografe, etc., graţie concursului devotat al comitetului acestei instituţiuni, al cărei vicepreşedinte e neobositul Ştefan Ioan.

S’a vorbit aici şi de activitatea mea chirurgicală. Vă mulţumesc. Eu am făcut studii de chirurgie la Paris. Şi întors în ţară, chirurg am vrut să fiu. Dar la solicitările insistente ale lui Ion I.C. Brătianu, am primit să fac parte din „tinerimea generoasă” ce se înjgheba atunci şi am intrat astfel în viaţa politică. Am lucrat timp de 20 de ani la ministerul instrucţiunii, cu toată dragostea, cu tot entuziasmul, cu tot patriotismul. Cea dintâi lege pe care am făcut-o, acea a învăţământului primar, a fost studiată timp de cinci ani până ce am dat-o la iveală. Şi a fost elogios apreciată în statele mari din Apus.
Nu pot să închei fără să subliniez că înfăptuirile pe cari mi le atribuiţi au putut da rezultate graţie sprijinului ce mi-a dat d. Stelian Popescu şi ziarul „Universul”, în toată activitatea mea.
Ţin să mulţumesc deasemeni şi d-lui Al.G. Donescu, pentru sprijinul pe care l-a dat şcolii, cât timp a fost primar al Capitalei.
Iar dv., reprezentanţi autorizaţi ai celor trei instituţii de cultură, în numele cărora aţi vorbit, oameni luminaţi, vă sunt adânc recunoscător pentru sentimentele ce-mi manifestaţi şi pentru prietenia cu care mă înconjuraţi”.