Călători străini prin Dobrogea (CL) - Francesco Nardi (Italia) - galerie foto

Francesco Nardi (1808 Vardo - 1877) a fost un teolog italian care a predat la universitatea din Padova şi a scris 62 de cărţi despre istoria catolicismului, păstrate la biblioteca Vaticanului.
În 1852, el a călătorit pe Dunăre şi Marea Neagră spre Constantinopol/Istanbul.
 
Călătoria pe Dunăre devenise posibilă în urma victoriei Rusiei ţariste împotriva Imperiului Otoman în războiul din 1828-1829, când ţarul a anexat şi Delta Dunării. Chiar în 1829, s-a înfiinţat la Viena compania de transport fluvial cu nave cu aburi „Donau–Dampfschiffahrt Gesellschaft“.
 
Rezultatul literar al acestui voiaj a fost publicat în 1866, la Roma, cu titlul Ricordi di un viaggio in Oriente di Monsegnor Francesco Nardi. Institutul „N. Iorga“ a folosit această ediţie pentru traducerea românească din noua serie Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea.
 
Nardi a menţionat următoarea rută dobrogeană a călătoriei sale: Turtucaia - Rassova/Rasova (jud. Constanţa) - Hirsova/Hârşova - Isakcia/Isaccea - insula Czatal/Ceatal - Tulcea - Sulina.
 
Turtucaia a făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, care a aparţinut României de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
 
Alţi călători străini care au trecut prin Turtucaia în secolele XV-XIX: cavalerul burgund (Franţa) W. de Wavrin (1445/Călători IV), ambasadorul englez W. Paget (1702/XLVI), solul otoman Resmi Ahmed (1765/LXVI), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), abatele italian L. Spallanzani (1786/LXXXVI), călugărul grec Mitrofan (1610-1611/XCVII; s), chirurgul englez W. Wittman (1802/C), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829/CVIII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitorul danez H. Andersen (/CXXX) ), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX).
 
În ceea ce priveşte Rasova, Nardi aminteşte că societatea de transport fluvial iniţiase o cursă cu diligenţa pentru a acoperi cele 40 de mile (1 milă terestră = 1.609 m) până la Küstendje/Constanţa. De fapt, cursa, care fusese anulată după puţin timp, avusese ca punct de plecare Cernavodă şi scurtase foarte mult distanţa fluvio-maritimă de 250 de mile până la Constanţa.
 

Prin Rasova au trecut şi alţi călători străini în secolele XVIII - XIX: căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), lordul Bentinck (1801/XCIX), medicul englez W. Wittman (1802/C), preotul englez C. Eliot (1815/CXV), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), geograful francez A. Boue (1840/CXXIX), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX) şi arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX).
 
Italianul considera că „mult mai bun“ ar fi fost un canal de la Rasova la Marea Neagră, deoarece ar fi măsurat maximum 70 de km şi s-ar fi putut folosi „o serie“ de lacuri numite de turci kara su (apa neagră) şi de bulgari cerna voda, precum şi „faimosul“ val al lui Traian, care trecea printr-un teren „întins“. Avantajele ar fi constat în evitarea gurilor Dunării şi scurtarea distanţei Viena - Constantinopol cu două zile. Pe de altă parte, nici un stat şi „nici măcar“ o persoană particulară nu ar fi iniţiat o lucrare „atât de costisitoare“ într-o zonă de graniţă „atât de frământată“.
 
Proiectul construirii unui canal Dunăre - Marea Neagră a fost menţionat şi de alţi călători europeni din deceniile patru şi cinci ale secolului XIX: botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), ofiţerul de marina britanic A. Slade (1838/CXXV), geograful francez A. Boue (1838/CXXIX), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), botanistul prusian K. Koch (1843/CXL), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), diplomatul francez A. Billecocq (1846/CXLVI), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII) şi arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX).
 
Referiri despre istoria antică a Dobrogei au mai făcut şi alţi călători străini în secolele XV - XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445/IV), nobilul poet polonez E. Otwinowski (1557/VII), cărturarul Iacob Paleologul (1573/IX), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584-1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XIV), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII; 1714/LIV), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), nobilul grec M. Katsaitis (Veneţia; 1742/LIX), iezuitul G. R. Boscovich (Republica Ragusa; 1762/LXIV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LIX), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1/s), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1830/CVIII), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), ofiţerul maritim britanic A. Slade (1838/CXXV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), diplomatul francez A. Billecocq (1846/CXLVI), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII) şi preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII).
 
După Rasova şi după Hârşova, Dunărea se ramifica în două braţe care înconjurau insule „mari“ acoperite de alge şi de papură, formând mlaştini „fără limite“. Ca urmare, aerul „rău“ devenea sursa febrelor „intermitente şi nu rareori mortale“. În această „vastă şi tristă singurătate“ veneau pentru a se hrăni şi a-şi face cuibul doar păsări de la ţărmul Mării Negre.

 
Prin Hârşova trecuseră în secolele XVI - XIX şi alţi călători străini: sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul turc Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F), nobilul sol polonez F. Wysocki (1667/XXXIX), nobilul sol polonez F. Orlik (1722/LV), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV) şi căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), M. Gruneweg (1584/XCIV.3; 1586/XCIV.4), medicul britanic W. Witmann (C/1802), contele de Langeron (1809/CI), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1829-1830/CVIII), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitoarea engleză J. Pardoe (1836/CXIV) şi preotul englez C. Elliot (1835/CXV), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), ofiţerul maritim englez A. Slade (1838/CXXV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI) şi preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII).
 
La Galaţi, Nardi s-a îmbarcat pe vaporul „Schild“ al companiei austriece Lloyd, cu sediul în portul adriatic Trieste (azi, în Italia). Firma fusese fondată în 1833 de baronul Karl von Bruck, după modelul firmei britanice cu acelaşi nume, fiind cunoscută de aceea şi sub numele de „Lloyd-ul austriac“ şi apreciată chiar şi de „exclusiviştii“ pasageri britanici. În 1852, societatea îşi crescuse capitalul de la 1 la 10 milioane de florini şi dispunea de 52 de nave cu un deplasament total de 26.775 t, care operau pe Dunăre, în Marea Neagră şi în estul Mării Mediterane. Echipajul lui „Schild“ era format în majoritate din veneţieni şi era comandat de căpitanul Anderlich, un ofiţer „cult şi nobil“.
 
Deoarece Dunărea se bifurca la Isaccea, al cărei nume antic fusese Noviodunum, localitatea reprezenta „punctul strategic al marelui fluviu“, fiind apărată în consecinţă de o cetate. În timpul războiului din 1828-1829, ţarul Nicolae I traversase pe aici Dunărea sub focul otoman, obţinând astfel crucea „Sf. Gheorghe“, care se acorda numai pe câmpul de luptă.
 
Isaccea mai fusese tranzitată în secolele XVI -XVIII şi de alţi călători străini: sultanul Soliman Magnificul (1538/Călători VI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), diplomatul englez H. Austell (1585/XIV), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), olandezul J. van der Doris (1597/XX), călugărul rus A. Suhanov (1651 /XXXI), clericul creştin sirian Paul din Alep (1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), diplomatul francez de la Croix (1672/XL), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Nicodim şi Silvestru (1722/LVI), solul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), contele francez de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1830/CIX), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII) şi arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX).
 
La două mile de Isaccea se afla insula Ceatal, unde Dunărea se ramifica în două braţe, braţul nordic numindu-se Chilia. Mai departe, la Tulcea, braţul sudic se ramifica în braţul Sulina şi braţul Sf. Gheorghe, prelatul italian amintind că poeţii antici descriau Delta Dunării cu şapte braţe. Cum adâncimea braţelor Chilia şi Sf. Gheorghe era de „cinci sau şase picioare“ (1 picior = 0,3 m), doar braţul din mijloc, braţul Sulina, era navigabil. De acest braţ depindea comerţul Germaniei de sud, Ungariei, Țării Româneşti, Moldovei, Bosniei, Serbiei şi Bulgariei.
 
Nardi compara adâncimea braţului Sulina în timpul stăpânirii otomane cu cea din timpul stăpânirii ruseşti, constatând un raport de 13 picioare la 6,5 picioare. Deşi otomanii menţinuseră curăţenia canalului cu o metodă „simplă“, Rusia folosea o dragă englezească, care însă se defecta des şi era dusă la lungi reparaţii în porturile maritime Nikolaev (azi, în Ucraina) sau Sevastopol (azi, în Ucraina). Ca urmare, pentru a trece de bancul de nisip acumulat la gura Sulina, navele erau obligate fie să aştepte 10-15 săptămâni, fie să achite administraţiei ruseşti „o trecere costisitoare şi periculoasă“. Deşi Nardi nu credea „în răutate“, el concluziona, ca şi alţi predecesori ai săi, că Moscova dorea ca vasele comerciale europene să folosească porturile sale de la Marea Neagră şi Marea de Azov şi să ocolească Dunărea şi porturile fluviale ale Principatelor Române (Galaţi şi Brăila), „pe care încă nu le poate considera ale sale“.
 
La Tulcea, al cărei nume antic fusese Aegyssus, s-au urcat „noi“ călători turci şi bulgari, oraşul fiind „ultimul tărâm turcesc“.
 
Prin Tulcea mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVI - XIX: nobilul sol polonez A. Taranowski (1569/Călători VIII), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), negustorul italian P. Giorgi (ante-1595/XVIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1667/XXXVIII.4; 1657/XXXVIII.6.D; 1657/XXXVIII.6.E; 1659/XXXVIII.7.A; 1659/XXXVIII.7.B), stareţul rus Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), baronul franco-maghiar F. de Tott (1769/LXVIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), contele francez A. de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus M. Kutuzov (1791/LXXXIX), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), scriitoarea englezoaică J. Pardoe (1836/CXIV), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoţieni A. Bonar şi R. Mc Cheyne (1839/CXII), prinţul prusian H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII) şi arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX).
 
Prezenţa comunităţilor turce în Dobrogea fusese semnalată şi de: abatele italian L. Spallanzano (1786/LXXXVI), englezul W. Hunter (1792/XCI), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), ofiţerul rus de origine estonă F. Nyberg (1826/CV), ofiţerul rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1839;1841/CXXIX), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXLVII) şi preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII).
Prezenţa bulgarilor în Dobrogea a fost semnalată şi de alţi călători străini în secolele XVI- XIX: călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), clericul rus I. Travelski (1651/XXXII), episcopul catolic F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), clericul creştin sirian Paul de Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), nobilul sol polonez J. Gninski (1677/XLI), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. Of Antermony (1738/LVII), diplomatul maghiar curut M. Kelemen (1738/LVIII), iezuitul ragusan G. Boscovich (Dubrovnik; 1762/LXIV), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), lt. col rus de origine finlandeză G. Ramsay (1830/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), englezul R. Snow (1831/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII) şi preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII).
 
De altfel, jumătate dintre pasageri proveneau din Germania, Ungaria, Ţara Românească şi Moldova, iar cealaltă jumătate era formată din călugăriţe bulgare pelerine la Ierusalim, tovarăşii greci ai acestora, soldaţi otomani în drum spre capitală şi doi dervişi (călugări musulmani). Clericul italian observa dihotomia ritualului religios la musulmani şi vest-europeni: „La ore fixe, musulmanii, neţinând cont de zgomot şi de lume, îşi făceau rugăciunile. Mă întrebam dacă un occidental ar fi în stare să-şi facă rugăciunile în public; dar ceea ce un occidental face în ascuns, aproape ruşinat, orientalul face la lumina soarelui şi cu ştiinţa tuturor“.
 
În continuare, era vizibilă localitatea Beg-Tepek/Beştepe, „care închide aşa-numita Dobroge tătară“.
 
Numele Dobrogea mai fusese folosit şi de alţi călători străini în secolele XVI-XVIII: cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), episcopul catolic bulgar F. Stanislavov (ante-1659/XXXVI), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653 şi 1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.A; 1652/XXXVIII.5.C; 1652/XXXVIII.5.E; 1652/XXXVIII.5.F; 1656/XXXVIII.6.A; 1663/XXXVIII.3; 1667/XXXVIII.4), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), diplomatul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), locotenentul francez A. de Lafitte (1784/LXXX), ofiţerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M Gruneweg (1582/XCIV.1/ s), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII) şi preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII).
 
Prezenţa tătarilor în Dobrogea mai fusese semnalată şi de alţi călători străini în secolele XIV-XIX: arabul Ibn Battuta (1330/Călători I), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), probabil baronul francez F. de Pavie (1585/XV), agentul diplomatic habsburgic A. Radibrat (1603/XXI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.A), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV) şi diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), ofiţerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1; 1583/XCIV.2; 1584/XCIV.3; 1585-1586/XCIV.4/s), nobilul sol austriac G. von Egenberg (1593/XCV/s), ofiţerul rus de origine estonă F. Nyberg (1826/CV), scriitorul danez H. Andersen (/CXXX), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV) şi preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII).
 
Apoi, doar „pustietăţi“ unde creşteau doar stuf şi trestii, bordeiele grănicerilor cazaci neputând fi încadrate în categoria locuinţelor de către călător.
 
În apropierea gurii Sulina, Dunărea avea o lăţime de „20 de paşi“ şi „ape galbene, aproape stătute şi pline de nisip şi alge“. În orăşelul Sulina, „patria“ pescarilor şi a piloţilor, se afla un far şi o cazarmă rusească. O şalupă rusească a adus pilotul, a încasat taxa şi a comunicat o adâncime de 9,5 picioare. Cum „Schild“ avea nevoie de o adâncime de 8,75 picioare, Anderlich a considerat prudent să ordone echipajului să o măsoare permanent.
 
De altfel, în momentul în care adâncimea ajunsese la 8,30 picioare, devenise vizibil „cimitirul de nave“ naufragiate! Apoi, nivelul apei a început să crească, iar la 32 de picioare măsurătoarea adâncimii a fost abandonată.
 
Prin Sulina mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVIII-XIX: căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), nobilul diplomat austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), caretaşul german E. Döbel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), misionarii scoţieni A. Bonar şi McCheyne (1839/CXXII), ofiţerul britanic A. Slade (1838/CXXV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), colonelul rus I. Botianov (1846/CXLII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII) şi preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII).
 
Când nava a intrat în Marea Neagră, Nardi a observat un fenomen cunoscut din scrierile predecesorilor săi: apele „galbene“ ale Dunării pătrundeau în mare pe o distanţă de 4 mile (1 milă marină = 1852 m)! Apoi, îşi făcea apariţia apa „albastră, limpede“ a Mării Negre, determinându-l pe italian să se întrebe de ce totuşi marea era denumită „Neagră“ şi să-şi amintească că numele ei antic era Pontus Euxinus, adică „Marea Fericită“.
 
Alţi călători italieni care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XVIII: prizonierul italian G. Angiolello (1476/V), preotul Mancinelli (1584?1585/XIII), negustorul P. Giorgi (ante-1595/XVIII), agentul comercial T. Alberti (1612-1613/XXIV), iezuitul ragusan (sârbo-italian) G. Boscovici (1762/LXIV), abatele L. Spallanzani (1786/LXXXVI), solul veneţian V. de Alessandri (1572/XCIII/s) şi G. Smancini (1843/CXXXIX).
Alţi clerici catolici care au străbătut Dobrogea în secolele XVI-XVIII: călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), preotul Mancinelli (1584?1585/XIII), episcopul P. Baksic (1640-1641/XXX), episcopul F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), călugărul iezuit francez P. Avril (1689/XLIII), călugărul iezuit polonez F. Gosciecki (1712/LIV), iezuitul ragusan G. Boscovici (1762/LXIV) şi preotul elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII).
 
Alţi călători străini care au străbătut Dobrogea pe cale fluvio-maritimă în secolele XIV-XIX: anonimul grec de la sfârşitul secolului XIV (Călători II), germanul J. Schiltberger (1425?1427/Călători III), cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/Călători IV), negustorul englez J. Newberie (1582/Călători XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/Călători XIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/Călători XIV), baronul francez F. de Pavie (1585/Călători XV), olandezul J. Van der Doris (1597/Călători XX), călugărul rus A. Suhanov (1651/Călători XXX), clericul creştin Paul din Alep (1653/XXXVII), stareţul Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), consulul britanic W. Eton (1777/LXXIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), solul veneţian V. di Alessandri (1572/XCIII; s), mineralologul englez E. Clarke (1800/XCVIII), medicul englez W. Wittman (1802/C), caretaşul E. Dobel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitoarea englezoiacă J. Pardoe (1836/CXIV), preotul englez C. Elliot (1835/CXV), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), literatul francez A. Labatut (1837/CXX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoţieni A. Bonar şi R. Mc Cheyne (1839/CXII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), ofiţerul britanic A. Slade (1838/CXXV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), negustorul american V. Nolte (1840/CXXVII), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), gentlemanul englez R. Snow (1841/CXXXI), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), jurnalistul francez A. Joanne (1846/CXLV), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII) şi arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX).
 
Surse foto: 
https://istoriiregasite.files.wordpress.com/2012/01/tarile-romane-in-secolele-xviii-xix.jpg
https://www.balcanii.ro/wp-content/uploads/2016/08/2-2.jpg
http://www.artnet.com/WebServices/images/ll00035lld174GFgBybR3CfDrCWvaHBOcCJ5D/constantin-artachino-geamia-din-turtucaia.jpg
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/e/e2/Rasova_judetul_Constanta.jpg/290px-Rasova_judetul_Constanta.jpg
http://www.xplorio.ro/wp-content/2009/02/valul_lui_traian_001.jpg
https://destepti.ro/wp-content/uploads/2016/08/imagine-cu-geamia-din-harsova-judetul-constanta.jpg
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/a9/Moske_Isaccea.jpg
http://www.profudegeogra.eu/wp-content/uploads/2012/10/Harta-delta-Dunarii..jpg
http://www.romaniapozitiva.ro/wp-content/uploads/2011/08/moschee-in-Tulcea.jpg
http://blog.noviodunum.ro/wp-content/uploads/2012/04/Sulina_Geamia.jpg
https://en.wikipedia.org/wiki/%C3%96sterreichischer_Lloyd#/media/File:Geb%C3%A4ude_des_Lloyd_Triestino_in_Triest_2.JPG
 
Documentare:
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Buşă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul VI, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2009.
http://p.calameoassets.com
http://www.acad.ro
https://images-eu.ssl-images-amazon.com

Despre Marius Teja
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
 
Citeşte şi: 
 
Colaborare ZIUA de Constanţa
Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja

Călători străini prin Dobrogea (CXLIX) - Félix Pigeory (Franţa) - galerie foto