Călători străini prin Dobrogea (CLXXXI.9) - Henry Barkley (MB - Scoţia) (galerie foto)
Călători străini prin Dobrogea (CLXXXI.9) - Henry Barkley (MB - Scoţia) (galerie foto)
30 Mar, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
3518
Marime text
Henry Barkley (1837-1903) s-a născut în familia unui reverend scoţian. Într-o epocă de dezvoltare rapidă a căilor ferate, el a devenit inginer în acest domeniu, asemenea fraţilor săi mai mari John şi George. Din 1850, John a lucrat la exploatare de cărbuni din localitatea otomană Eregli.
În 1856, John a făcut parte dintr-o misiune tehnică britanică care a vizitat Dobrogea otomană pentru a evalua posibilităţile de stimulare a comerţului ţării sale în regiunea Mării Negre. Inginerii britanici au redactat un raport favorabil construirii unei căi ferate între Cernavodă şi Constanţa, datorită forţei de muncă şi materialelor de construcţie locale ieftine.
Ca urmare, în marile oraşe englezeşti s-a constituit consorţiul „Danube and Black Sea Railway and Kustendje Harbour Co.”. Tratativele cu guvernul otoman au dus la anularea proiectului iniţial de construire a unui canal şi la semnarea unei convenţii feroviare la 1 septembrie 1857.
Documentul prevedea terminarea liniei ferate în trei ani şi amenajarea porturilor Cernavodă şi Constanţa. Încheierea lucrărilor la portul maritim era prevăzută pentru o perioadă de cinci ani, după care societatea britanică urma să încaseze taxe de la vasele care ancorau aici, estimându-se un profit anual de 22-40%.
Ca urmare, în septembrie 1857 debarcau în portul Varna din Bulgaria otomană fraţii George, Henry şi Robert Barkley, care au rămas în Dobrogea până în 1876.
Construcţia căii ferate a început în primăvara lui 1858 şi a fost inaugurată în toamna lui 1860, cu costuri mai mari decât fusese estimat. Henry Barkley şi-a publicat amintirile dobrogene de-abia în 1876, în contextul în care se declanşase o nouă criză orientală prin revoltele antiotomane din Bosnia şi Bulgaria. Volumul a apărut la Londra, cu titlul Between the Danube and Black Sea, or Five Years in Bulgaria. Institutul „N. Iorga” a folosit această ediţie pentru traducerea românească din noua serie Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea.
Alături de cărturarul otoman Evlia Celebi din secolul XVII, agentul comercial german M. Gruneweg din secolul XVI, medicul francez C. Allard şi agronomul german W. Hamm, H. Barkely face parte din categoria călătorilor străini care au scris cel mai mult despre Dobrogea otomană.
Problema construirii unei căi ferate fusese discutată şi de: geograful francez A. Boue (1836-1838/CXXIX), scriitorul danez H. Andersen (/CXXX/1841), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.5), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX) şi contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX).
Capitolul XVIII este dedicat vestigiilor romane descoperite cu ocazia lucrărilor din zona Constanţei. La începutul primăverii lui 1859 au sosit în oraş din Marea Britanie un grup de funcţionari pentru serviciile administrativ-financiare şi un grup de fierari şi betonişti.
Dar „cea mai curioasă” categorie de muncitori era cea reprezentată de „terasierul englez rătăcitor”. Aceşti fii de muncitori căpătaseră experienţă lucrând la construirea vastului sistem feroviar britanic şi îşi urmau conaţionalii şefi în ţările europene care începeau să-şi dezvolte reţeaua de căi ferate. „Forţa” care-i punea în mişcare era băutura, pentru care primeau salarii „prea mari” şi, ca urmare, au fost desemnaţi şefi de sectoare de „câteva mile” (1 milă terestră anglo-saxonă = 1.609 m) pentru a-i supraveghea pe lucrătorii localnici.
Lucrările avansau cu rapiditate pentru că nu existau munci „grele” de tipul excavărilor adânci, tunelurilor şi viaductelor.
În schimb, a fost nevoie să se realizeze „o grămadă” de alte clădiri: birouri, ateliere şi case pentru personalul european pe o suprafaţă de 50 de acri (1 acru anglo-saxon = 4.047 mp) la baza promontoriului pe care era aşezat oraşul. Piatra necesară acestor construcţii a fost obţinută prin demolarea fortificaţiilor antice şi a fundaţiilor „numeroaselor” clădiri romane.
Referiri despre istoria antică a Dobrogei au mai făcut şi alţi călători străini în secolele XV - XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445/IV), nobilul poet polonez E. Otwinowski (1557/VII), cărturarul Iacob Paleologul (1573/IX), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584-1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XIV), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII; 1714/LIV), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), nobilul grec M. Katsaitis (Veneţia; 1742/LIX), iezuitul G. R. Boscovich (Republica Ragusa; 1762/LXIV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LIX), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1/s), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1830/CVIII), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), ofiţerul maritim britanic A. Slade (1838/CXXV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), diplomatul francez A. Billecocq (1846/CXLVI), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CLVIII), economistul francez T. Lefebvre (1853;1857/CLX), polonezul convertit la islam M. Czajkowski/Sadyk-paşa (1854/CLXIII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.2; 1858/CLXXXI.7).
O astfel de fortificaţie care apărase localitatea împotriva barbarilor acoperea distanţa de o milă de la faleză până la golf. Era alcătuită dintr-un zid gros de 12 picioare (1 picior anglo-saxon = 0,3 m) la vârf şi înalt de 6 picioare, format din blocuri de piatră de „trei - patru tone”, şi un şanţ exterior adânc de 12 picioare şi lat de 12 picioare. La capetele zidului şi la mijlocul său erau deschizături late de 8 picioare, formate din pietre de „cel puţin cinci tone”, care, probabil, fuseseră închise cu porţi de lemn. Pietrele erau prinse cu mortar „foarte finisat”, care în timp se întărise „atât de tare”, încât rezista mai mult decât piatra sub forţa răngilor şi a pârghiilor.
La străpungerea acestei fortificaţii s-a remarcat prin inventivitate şi volum de muncă muncitorul bulgar Ekmekji Georgey („brutarul Gheorghe”), care a reuşit să sape o galerie pe sub masa de beton. Ca răsplată, el a fost numit maistru general, adjunct al maistrului principal Jack Striver. Pentru a finaliza perforarea, s-a cumpărat tot praful de puşcă găsit în oraş, dar, în cele din urmă, ideea „strălucită” a lui Striver de a lăsa apa să îngheţe în timpul nopţii în gaura făcută de explozie a fost cea care a rezolvat problema.
Prezenţa bulgarilor în Dobrogea a fost semnalată şi de alţi călători străini în secolele XVI- XIX: călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), clericul rus I. Travelski (1651/XXXII), episcopul catolic F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), clericul creştin sirian Paul de Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), nobilul sol polonez J. Gninski (1677/XLI), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. Of Antermony (1738/LVII), diplomatul maghiar curut M. Kelemen (1738/LVIII), iezuitul ragusan G. Boscovich (Dubrovnik; 1762/LXIV), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), lt. col rus de origine finlandeză G. Ramsay (1830/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), englezul R. Snow (1831/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), anonim francez (1857?1858/CLXXV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.2).
În afara capătului vestic al fortificaţiei se afla un grup „mare” de tumuli, care puteau fi văzuţi „în număr nesfârşit” în Dobrogea şi erau folosiţi ca repere pe şantier. Săpând într-unul dintre ei, inginerul a găsit un mormânt „cu o piatră dreaptă sau o gresie mare aşezată la fiecare capăt”, ceea ce l-a condus la concluzia ca aceste morminte aparţineau unor „mari” conducători.
Prezenţa tumulilor în Dobrogea a fost amintită în secolul XIX de: agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), lordul W. Bentick (1801/CXCIX), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), inginerul francez X. de Hell (1846/CXLIV), consulul francez în Principate A. Billecocq (1846/CXLVI), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXXVII.2; CLXXVII.3), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.1).
Numele Dobrogea mai fusese folosit şi de alţi călători străini în secolele XVI-XVIII: cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), episcopul catolic bulgar F. Stanislavov (ante-1659/XXXVI), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653 şi 1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.A; 1652/XXXVIII.5.C; 1652/XXXVIII.5.E; 1652/XXXVIII.5.F; 1656/XXXVIII.6.A; 1663/XXXVIII.3; 1667/XXXVIII.4), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), diplomatul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), locotenentul francez A. de Lafitte (1784/LXXX), ofiţerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M Gruneweg (1582/XCIV.1/ s), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CXLVIII), ofiţerul francez C. Fay (1854/CLXII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), anonim englez (1857/CLXXIII), anonim francez (1857?1858/CLXXV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.3), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.2).
Originea romană a vechilor construcţii era dovedită de descoperirea a „numeroase” lămpi de pământ asemănătoare celor folosite în Anglia ca suport pentru lumânări şi de „o grămadă” de ceramică spartă cu o descriere „grosolană”.
Barkley a rămas cu o impresie proastă despre „reglementările sanitare” ale romanilor, deoarece săpăturile „mari” de la faleză au relevat că solul era alcătuit „în totalitate din haznale putrezite”. În schimb, a apreciat „gustul” bun al acestora, când a observat „mulţimea” de cochilii de stridii locale şi „delicatese” ca melci de mare, moluşte şi cochilii de melci „uriaşi”.
„În fiecare zi”, în haznale erau găsiţi bani de cupru, scoţianul conchizând că erau „o marfă fără căutare”. „Din când în când” erau descoperite figurine din bronz, din care autorul a păstrat una pentru el, reprezentând un bărbat „foarte frumos”.
De asemenea, lucrătorii scoteau la suprafaţă statui din calcar „grosolane” şi „sparte”.
Un caz aparte l-a reprezentat „o piatră mare”, a cărei inscripţie amintea de un „anume domn Tomi”, guvernator roman al oraşului pentru „mulţi ani” (mai probabil o formă coruptă a numelui oraşului Tomis). „Se bănuia” că demnitarul fusese „un tovarăş” al poetului Ovidiu (43 î. H. - 17 d. H.), exilat aici în ultimii ani ai vieţii de către împăratul Augustus.
Multe dintre aceste descoperiri fuseseră trimise în Anglia şi autorul presupunea că intraseră în posesia Muzeului Oxford.
Lângă mare a fost găsită o baie romană, alcătuită din două camere, cu pereţii şi tavanul acoperite cu dale subţiri din marmură albă, foarte bine lipite de pereţii de cărămidă. Fundaţiile camerelor erau făcute din bârne de stejar, care se păstraseră într-o stare „bună”.
Turcii „ignoranţi şi leneşi” credeau în „comori ascunse” şi, ca urmare, guvernatorul Issa Effendi avea datoria de a supraveghea personal lucrările în acest scop. Dar muncitorii erau „dezamăgiţi”, deoarece nu erau interesaţi de „gunoiul” reprezentat de antichităţile romane.
Prin Constanţa mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XIV - XIX: anonimul grec din secolul XIV (Călători II), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/XIII), negustorul italian P. Giorgi (ante-1595/XVIII), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.F), francezul J. Tavernier (1677/XLII), diplomatul suedez de origine franceză protestantă A. de la Motraye (1714/LIII.2), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul polonez K. Chrazanowski (1780/LXXVI), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), contele de Langeron (1809/CI), locotenentul francez H. de Béarn (1828/CVII), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829-1830/CIX), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusac K. Koch L), geologul francez X. de Hell (1846/CXLIV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), artistul (1843/CLVIII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.1; 1858/CLXXXI.5; 1858/CLXXXI.6; 1858/CLXXXI.7; 1859/CLXXXI.8).
Prin Constanţa mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XIV - XIX: anonimul grec din secolul XIV (Călători II), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/XIII), negustorul italian P. Giorgi (ante 1595/XVIII), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.F), francezul J. Tavernier (1677/XLII), diplomatul suedez de origine franceză protestantă A. de la Motraye (1714/LIII.2), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul polonez K. Chrazanowski (1780/LXXVI), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), contele de Langeron (1809/CI), locotenentul francez H. de Béarn (1828/CVII), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829-1830/CIX), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusac K. Koch L), geologul francez X. de Hell (1846/CXLIV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), artistul (1843/CLVIII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.1; 1858/CLXXXI.5; 1858/CLXXXI.6; 1858/CLXXXI.7; 1859/CLXXXI.8).
Predecesorii britanici ai lui Barkley din secolele XVI-XIX au fost englezi, cu excepţia scoţienilor J. B. of Antermony, James Fraser, A. Bonar şi R. McCheyne: negustorul J. Newberie (1582/XII), agentul diplomatic H. Austell (1585/Călători XIV), nobilul H. Cavendish (1589/Călători XVI), agentul comercial R. Bargrave (1652/XXXIV), ambasadorul lord W. Paget (1702/XLVI), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), lordul F. Calvert (1764/LXV), consulul W. Eton (1777/LXXIII), lady Craven (1786/LXXXIII), ofiţerul de marină W. Smith (1792/XC), cărturarul W. Hunter (1792/XCI), mineralogul E. Clarke (1800/XCVIII), lordul Bentinck (1801/XCIX), chirurgul W. Wittman (1802/C), scriitoarea J. Pardoe (1836/CXIV), preotul C. Elliot (1835/CXV), literatul J. Fraser (1836/CXVI), E. Spencer (1836/CXVII), preotul miliar N. Burton (1837/CXVIII), misionarii A. Bonar şi McCheyne (1839/CXXII), ofiţerul de marină A. Slade (1838/CXXV), marchiza de Londonderry (1840/CXXVIII), R. Snow (1841/CXXXI), reverendul G. Fisk (1842/CXXXIV), studentul în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul W. Smyth (1852/CLII), contele Carlisle (1853/CLV), căpitanul E. Spencer (1853/CLXVI), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), slt. Ch. Gordon (1856/CLXX) şi anonim englez (1857/CLXXIII).
Surse foto:
https://istoriiregasite.files.wordpress.com/2012/01/tarile-romane-in-secolele-xviii-xix.jpg
http://www.romanianmuseum.com/Romania/RomaniaEthnoTurci.html
//www.ziuaconstanta.ro/https://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2016/02/09/poze/primii-francezi/1853%20Constanta_thumb2.JPG
http://www.romanianmuseum.com/Romania/RomaniaEthnoSLAVSdobrogea.html
http://img.carpati.org/users/gi/gigi/gigicepoiu/editor/Tumuli/macin__tl._-col.jpg
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/e/ec/Ovidiu03.jpg/220px-Ovidiu03.jpg
http://www.blueskytraveler.com/wp-content/uploads/2015/01/Ashmolean.Exterior.jpg (Muzeu Oxford)
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ora%C8%99ul_antic_Tomis#/media/File:Constanta_Cetatea_Tomis.jpg
Documentare:
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Buşă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul VII, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2012.
//www.ziuaconstanta.ro/https://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2016/11/04/1_Pic/calatori_prin_dobrogea/logo_institut_istorie_nicolae_iorga.jpg
http://www.acad.ro/com2011/img1006Aman/DSCN0668.jpg
https://sites.google.com/site/barkleyfamilyhistory/home/henry-charles
https://www.google.ro/search?biw=1366&bih=588&tbm=isch&sa=1&ei=XbqiWtXhI8r6Ur7pryA&q=Between+the+Danube+and+Black+Sea%2C+or+Five+Years+in+Bulgaria&oq=Between+the+Danube+and+Black+Sea%2C+or+Five+Years+in+Bulgaria&gs_l=psy-ab.3...246770.246770.0.248252.1.1.0.0.0.0.108.108.0j1.1.0....0...1c.1.64.psy-ab..0.0.0....0.i9OeZ0j-HdE#imgrc=IIBHco1Ch2Ns0M
Despre Marius Teja
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
Citeşte şi:
Colaborare ZIUA de Constanţa Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja
Călători străini prin Dobrogea (CLXXXI.8) - Henry Barkley (MB - Scoţia) (galerie foto)
În 1856, John a făcut parte dintr-o misiune tehnică britanică care a vizitat Dobrogea otomană pentru a evalua posibilităţile de stimulare a comerţului ţării sale în regiunea Mării Negre. Inginerii britanici au redactat un raport favorabil construirii unei căi ferate între Cernavodă şi Constanţa, datorită forţei de muncă şi materialelor de construcţie locale ieftine.
Ca urmare, în marile oraşe englezeşti s-a constituit consorţiul „Danube and Black Sea Railway and Kustendje Harbour Co.”. Tratativele cu guvernul otoman au dus la anularea proiectului iniţial de construire a unui canal şi la semnarea unei convenţii feroviare la 1 septembrie 1857.
Documentul prevedea terminarea liniei ferate în trei ani şi amenajarea porturilor Cernavodă şi Constanţa. Încheierea lucrărilor la portul maritim era prevăzută pentru o perioadă de cinci ani, după care societatea britanică urma să încaseze taxe de la vasele care ancorau aici, estimându-se un profit anual de 22-40%.
Ca urmare, în septembrie 1857 debarcau în portul Varna din Bulgaria otomană fraţii George, Henry şi Robert Barkley, care au rămas în Dobrogea până în 1876.
Construcţia căii ferate a început în primăvara lui 1858 şi a fost inaugurată în toamna lui 1860, cu costuri mai mari decât fusese estimat. Henry Barkley şi-a publicat amintirile dobrogene de-abia în 1876, în contextul în care se declanşase o nouă criză orientală prin revoltele antiotomane din Bosnia şi Bulgaria. Volumul a apărut la Londra, cu titlul Between the Danube and Black Sea, or Five Years in Bulgaria. Institutul „N. Iorga” a folosit această ediţie pentru traducerea românească din noua serie Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea.
Alături de cărturarul otoman Evlia Celebi din secolul XVII, agentul comercial german M. Gruneweg din secolul XVI, medicul francez C. Allard şi agronomul german W. Hamm, H. Barkely face parte din categoria călătorilor străini care au scris cel mai mult despre Dobrogea otomană.
Problema construirii unei căi ferate fusese discutată şi de: geograful francez A. Boue (1836-1838/CXXIX), scriitorul danez H. Andersen (/CXXX/1841), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.5), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX) şi contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX).
Capitolul XVIII este dedicat vestigiilor romane descoperite cu ocazia lucrărilor din zona Constanţei. La începutul primăverii lui 1859 au sosit în oraş din Marea Britanie un grup de funcţionari pentru serviciile administrativ-financiare şi un grup de fierari şi betonişti.
Dar „cea mai curioasă” categorie de muncitori era cea reprezentată de „terasierul englez rătăcitor”. Aceşti fii de muncitori căpătaseră experienţă lucrând la construirea vastului sistem feroviar britanic şi îşi urmau conaţionalii şefi în ţările europene care începeau să-şi dezvolte reţeaua de căi ferate. „Forţa” care-i punea în mişcare era băutura, pentru care primeau salarii „prea mari” şi, ca urmare, au fost desemnaţi şefi de sectoare de „câteva mile” (1 milă terestră anglo-saxonă = 1.609 m) pentru a-i supraveghea pe lucrătorii localnici.
Lucrările avansau cu rapiditate pentru că nu existau munci „grele” de tipul excavărilor adânci, tunelurilor şi viaductelor.
În schimb, a fost nevoie să se realizeze „o grămadă” de alte clădiri: birouri, ateliere şi case pentru personalul european pe o suprafaţă de 50 de acri (1 acru anglo-saxon = 4.047 mp) la baza promontoriului pe care era aşezat oraşul. Piatra necesară acestor construcţii a fost obţinută prin demolarea fortificaţiilor antice şi a fundaţiilor „numeroaselor” clădiri romane.
Referiri despre istoria antică a Dobrogei au mai făcut şi alţi călători străini în secolele XV - XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445/IV), nobilul poet polonez E. Otwinowski (1557/VII), cărturarul Iacob Paleologul (1573/IX), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584-1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XIV), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII; 1714/LIV), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), nobilul grec M. Katsaitis (Veneţia; 1742/LIX), iezuitul G. R. Boscovich (Republica Ragusa; 1762/LXIV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LIX), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1/s), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1830/CVIII), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), ofiţerul maritim britanic A. Slade (1838/CXXV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), diplomatul francez A. Billecocq (1846/CXLVI), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CLVIII), economistul francez T. Lefebvre (1853;1857/CLX), polonezul convertit la islam M. Czajkowski/Sadyk-paşa (1854/CLXIII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.2; 1858/CLXXXI.7).
O astfel de fortificaţie care apărase localitatea împotriva barbarilor acoperea distanţa de o milă de la faleză până la golf. Era alcătuită dintr-un zid gros de 12 picioare (1 picior anglo-saxon = 0,3 m) la vârf şi înalt de 6 picioare, format din blocuri de piatră de „trei - patru tone”, şi un şanţ exterior adânc de 12 picioare şi lat de 12 picioare. La capetele zidului şi la mijlocul său erau deschizături late de 8 picioare, formate din pietre de „cel puţin cinci tone”, care, probabil, fuseseră închise cu porţi de lemn. Pietrele erau prinse cu mortar „foarte finisat”, care în timp se întărise „atât de tare”, încât rezista mai mult decât piatra sub forţa răngilor şi a pârghiilor.
La străpungerea acestei fortificaţii s-a remarcat prin inventivitate şi volum de muncă muncitorul bulgar Ekmekji Georgey („brutarul Gheorghe”), care a reuşit să sape o galerie pe sub masa de beton. Ca răsplată, el a fost numit maistru general, adjunct al maistrului principal Jack Striver. Pentru a finaliza perforarea, s-a cumpărat tot praful de puşcă găsit în oraş, dar, în cele din urmă, ideea „strălucită” a lui Striver de a lăsa apa să îngheţe în timpul nopţii în gaura făcută de explozie a fost cea care a rezolvat problema.
Prezenţa bulgarilor în Dobrogea a fost semnalată şi de alţi călători străini în secolele XVI- XIX: călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), clericul rus I. Travelski (1651/XXXII), episcopul catolic F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), clericul creştin sirian Paul de Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), nobilul sol polonez J. Gninski (1677/XLI), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. Of Antermony (1738/LVII), diplomatul maghiar curut M. Kelemen (1738/LVIII), iezuitul ragusan G. Boscovich (Dubrovnik; 1762/LXIV), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), lt. col rus de origine finlandeză G. Ramsay (1830/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), englezul R. Snow (1831/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), anonim francez (1857?1858/CLXXV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.2).
În afara capătului vestic al fortificaţiei se afla un grup „mare” de tumuli, care puteau fi văzuţi „în număr nesfârşit” în Dobrogea şi erau folosiţi ca repere pe şantier. Săpând într-unul dintre ei, inginerul a găsit un mormânt „cu o piatră dreaptă sau o gresie mare aşezată la fiecare capăt”, ceea ce l-a condus la concluzia ca aceste morminte aparţineau unor „mari” conducători.
Prezenţa tumulilor în Dobrogea a fost amintită în secolul XIX de: agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), lordul W. Bentick (1801/CXCIX), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), inginerul francez X. de Hell (1846/CXLIV), consulul francez în Principate A. Billecocq (1846/CXLVI), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXXVII.2; CLXXVII.3), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.1).
Numele Dobrogea mai fusese folosit şi de alţi călători străini în secolele XVI-XVIII: cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), episcopul catolic bulgar F. Stanislavov (ante-1659/XXXVI), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653 şi 1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.A; 1652/XXXVIII.5.C; 1652/XXXVIII.5.E; 1652/XXXVIII.5.F; 1656/XXXVIII.6.A; 1663/XXXVIII.3; 1667/XXXVIII.4), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), diplomatul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), locotenentul francez A. de Lafitte (1784/LXXX), ofiţerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M Gruneweg (1582/XCIV.1/ s), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CXLVIII), ofiţerul francez C. Fay (1854/CLXII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), anonim englez (1857/CLXXIII), anonim francez (1857?1858/CLXXV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.3), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.2).
Originea romană a vechilor construcţii era dovedită de descoperirea a „numeroase” lămpi de pământ asemănătoare celor folosite în Anglia ca suport pentru lumânări şi de „o grămadă” de ceramică spartă cu o descriere „grosolană”.
Barkley a rămas cu o impresie proastă despre „reglementările sanitare” ale romanilor, deoarece săpăturile „mari” de la faleză au relevat că solul era alcătuit „în totalitate din haznale putrezite”. În schimb, a apreciat „gustul” bun al acestora, când a observat „mulţimea” de cochilii de stridii locale şi „delicatese” ca melci de mare, moluşte şi cochilii de melci „uriaşi”.
„În fiecare zi”, în haznale erau găsiţi bani de cupru, scoţianul conchizând că erau „o marfă fără căutare”. „Din când în când” erau descoperite figurine din bronz, din care autorul a păstrat una pentru el, reprezentând un bărbat „foarte frumos”.
De asemenea, lucrătorii scoteau la suprafaţă statui din calcar „grosolane” şi „sparte”.
Un caz aparte l-a reprezentat „o piatră mare”, a cărei inscripţie amintea de un „anume domn Tomi”, guvernator roman al oraşului pentru „mulţi ani” (mai probabil o formă coruptă a numelui oraşului Tomis). „Se bănuia” că demnitarul fusese „un tovarăş” al poetului Ovidiu (43 î. H. - 17 d. H.), exilat aici în ultimii ani ai vieţii de către împăratul Augustus.
Multe dintre aceste descoperiri fuseseră trimise în Anglia şi autorul presupunea că intraseră în posesia Muzeului Oxford.
Lângă mare a fost găsită o baie romană, alcătuită din două camere, cu pereţii şi tavanul acoperite cu dale subţiri din marmură albă, foarte bine lipite de pereţii de cărămidă. Fundaţiile camerelor erau făcute din bârne de stejar, care se păstraseră într-o stare „bună”.
Turcii „ignoranţi şi leneşi” credeau în „comori ascunse” şi, ca urmare, guvernatorul Issa Effendi avea datoria de a supraveghea personal lucrările în acest scop. Dar muncitorii erau „dezamăgiţi”, deoarece nu erau interesaţi de „gunoiul” reprezentat de antichităţile romane.
Prin Constanţa mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XIV - XIX: anonimul grec din secolul XIV (Călători II), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/XIII), negustorul italian P. Giorgi (ante-1595/XVIII), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.F), francezul J. Tavernier (1677/XLII), diplomatul suedez de origine franceză protestantă A. de la Motraye (1714/LIII.2), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul polonez K. Chrazanowski (1780/LXXVI), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), contele de Langeron (1809/CI), locotenentul francez H. de Béarn (1828/CVII), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829-1830/CIX), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusac K. Koch L), geologul francez X. de Hell (1846/CXLIV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), artistul (1843/CLVIII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.1; 1858/CLXXXI.5; 1858/CLXXXI.6; 1858/CLXXXI.7; 1859/CLXXXI.8).
Prin Constanţa mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XIV - XIX: anonimul grec din secolul XIV (Călători II), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/XIII), negustorul italian P. Giorgi (ante 1595/XVIII), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.F), francezul J. Tavernier (1677/XLII), diplomatul suedez de origine franceză protestantă A. de la Motraye (1714/LIII.2), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul polonez K. Chrazanowski (1780/LXXVI), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), contele de Langeron (1809/CI), locotenentul francez H. de Béarn (1828/CVII), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829-1830/CIX), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusac K. Koch L), geologul francez X. de Hell (1846/CXLIV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), artistul (1843/CLVIII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX) şi inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.1; 1858/CLXXXI.5; 1858/CLXXXI.6; 1858/CLXXXI.7; 1859/CLXXXI.8).
Predecesorii britanici ai lui Barkley din secolele XVI-XIX au fost englezi, cu excepţia scoţienilor J. B. of Antermony, James Fraser, A. Bonar şi R. McCheyne: negustorul J. Newberie (1582/XII), agentul diplomatic H. Austell (1585/Călători XIV), nobilul H. Cavendish (1589/Călători XVI), agentul comercial R. Bargrave (1652/XXXIV), ambasadorul lord W. Paget (1702/XLVI), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), lordul F. Calvert (1764/LXV), consulul W. Eton (1777/LXXIII), lady Craven (1786/LXXXIII), ofiţerul de marină W. Smith (1792/XC), cărturarul W. Hunter (1792/XCI), mineralogul E. Clarke (1800/XCVIII), lordul Bentinck (1801/XCIX), chirurgul W. Wittman (1802/C), scriitoarea J. Pardoe (1836/CXIV), preotul C. Elliot (1835/CXV), literatul J. Fraser (1836/CXVI), E. Spencer (1836/CXVII), preotul miliar N. Burton (1837/CXVIII), misionarii A. Bonar şi McCheyne (1839/CXXII), ofiţerul de marină A. Slade (1838/CXXV), marchiza de Londonderry (1840/CXXVIII), R. Snow (1841/CXXXI), reverendul G. Fisk (1842/CXXXIV), studentul în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul W. Smyth (1852/CLII), contele Carlisle (1853/CLV), căpitanul E. Spencer (1853/CLXVI), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), slt. Ch. Gordon (1856/CLXX) şi anonim englez (1857/CLXXIII).
Surse foto:
https://istoriiregasite.files.wordpress.com/2012/01/tarile-romane-in-secolele-xviii-xix.jpg
http://www.romanianmuseum.com/Romania/RomaniaEthnoTurci.html
//www.ziuaconstanta.ro/https://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2016/02/09/poze/primii-francezi/1853%20Constanta_thumb2.JPG
http://www.romanianmuseum.com/Romania/RomaniaEthnoSLAVSdobrogea.html
http://img.carpati.org/users/gi/gigi/gigicepoiu/editor/Tumuli/macin__tl._-col.jpg
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/e/ec/Ovidiu03.jpg/220px-Ovidiu03.jpg
http://www.blueskytraveler.com/wp-content/uploads/2015/01/Ashmolean.Exterior.jpg (Muzeu Oxford)
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ora%C8%99ul_antic_Tomis#/media/File:Constanta_Cetatea_Tomis.jpg
Documentare:
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Buşă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul VII, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2012.
//www.ziuaconstanta.ro/https://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2016/11/04/1_Pic/calatori_prin_dobrogea/logo_institut_istorie_nicolae_iorga.jpg
http://www.acad.ro/com2011/img1006Aman/DSCN0668.jpg
https://sites.google.com/site/barkleyfamilyhistory/home/henry-charles
https://www.google.ro/search?biw=1366&bih=588&tbm=isch&sa=1&ei=XbqiWtXhI8r6Ur7pryA&q=Between+the+Danube+and+Black+Sea%2C+or+Five+Years+in+Bulgaria&oq=Between+the+Danube+and+Black+Sea%2C+or+Five+Years+in+Bulgaria&gs_l=psy-ab.3...246770.246770.0.248252.1.1.0.0.0.0.108.108.0j1.1.0....0...1c.1.64.psy-ab..0.0.0....0.i9OeZ0j-HdE#imgrc=IIBHco1Ch2Ns0M
Despre Marius Teja
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
Citeşte şi:
Colaborare ZIUA de Constanţa Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja
Călători străini prin Dobrogea (CLXXXI.8) - Henry Barkley (MB - Scoţia) (galerie foto)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii