Cetatea Tomisului în epoca romano-bizantină (II) - Episcopul Teotim, hunii, Mitropolia

La sfârșitul veacului al 4-lea după Hristos, Tomisul era o strălucită metropolă și capitala provinciei Scythia Minor. Erau însă vremuri tulburi, iar Imperiul Roman, divizat, se clătina deja, incapabil să mai mențină controlul asupra tuturor teritoriilor cucerite anterior. După dezastrul de la Adrianopole (378), când împăratul Valens moare în bătălia cu goții, decăderea Imperiului Roman devine tot mai clară, iar ritmul ei, tot mai rapid.
 
Noul împărat este Theodosius I, supranumit Cel Mare (379-395), pentru că pe 28 februarie 380, prin Edictul de la Tesalonic, el hotărăște ca singura religie oficială și obligatorie în Imperiu să fie creștinismul: „Toate popoarele trebuie să se ralieze credinței transmise romanilor de apostolul Petru...“. Practicile păgâne sunt interzise, la fel și sacrificiile efectuate împotriva zeilor. Tot în timpul său este condamnat definitiv arianismul (secta lui Arie), inamicul creștinismului de tip niceean acceptat de stat. Vremea prigoanei contra creștinilor este acum doar o amară amintire. Credința întru Hristos este majoritară în toate provinciile, și evident, în Scythia Minor...
 
La moartea lui Theodosius, pe 17 ianuarie 395, Imperiul Roman se împarte în două: fiul cel mare - Arcadius, primește Imperiul Roman de Răsărit cu capitala la Constantinopole, iar cel mic, Honorius, pe cel de Apus, cu capitala la Roma.
 
În timpul domniei sale, Theodosius a făcut însă o mare greșeală: în 382, el încheie un tratat de pace (foedus) cu goții, pe care îi acceptă oficial ca federați în provinciile imperiale, decizie care va grăbi mult sfârșitul Romei.
 
În următoarele secole, provinciile vor fi mereu atacate și de alți migratori care profită cât pot de mult de slăbiciunea romanilor. Pe interior, Imperiul se „barbarizează“ prin acceptarea ca cetățeni și mai ales ca soldați romani a cât mai multor străini.
 
Scythia Minor va suferi mult în aceste veacuri ale migrației, fiind o provincie de graniță la îndemâna războinicilor străini ce vin cu gândul de a se stabili în Imperiu. La sfârșitul veacului al IV-lea și în prima jumătate a secolului V, Dobrogea noastră devine adesea victima atacurilor declanșate de un popor mai sângeros decât cel al goților, și anume neamul hunilor...
 
Tomisul este în continuare capitala bogată a provinciei. Aici își are sediul guvernatorul (dux), care are și funcții militare, dar și civile. Inscripțiile descoperite de arheologi ne vorbesc și de existența unei cancelarii a guvernatorului (officium praesidis,) dar și de diverși alți înalți funcționari ce activau în metropola tomitană.
 
Încă din ultimii ani ai domniei lui Teodosius (din anii 385-390), orașul îl are ca episcop pe Teotim (Theothimos), zis Scitul, pentru că era băștinaș crescut și educat la o mănăstire din zonă. El a încercat să îi creștineze pe dușmanii huni, care l-au respectat mult, poreclindu-l Zeul Romanilor.

 
Teotim era adversar pe față al arianismului și era bun prieten cu arhiepiscopul de Constantinopol, Sfântul Ioan Gură de Aur (Christostomos), care îi trimite la un moment dat misionari, pentru a-l ajuta la creștinarea hunilor. Teotim ajunge de două ori la Constantinopole (în 399 și 403), prima oară la un sinod care condamnă învățăturile eretice, iar a doua oară - pentru a-l apăra pe prietenul său Chrisostomos împotriva unor acuzații aduse de un alt prelat.
 
Episcopul Teotim este un personaj foarte interesant. Este descris de autorii creștini ca „păstor strălucit, cu mare drag de Dumnezeu și de oameni“, care „vorbea despre liniștea minții și a inimii“. Era un poliglot, scriitor și, sub conducerea sa, în Scythia sunt create numeroase mănăstiri și schituri unde se studiază intens.
 
Teotim era părintele bisericii Scytiei, dar, în același timp, un om modest și cumpătat, care ducea o viață corectă. Era vindecător de boli (taumaturg) și cunoscut ca făcător de minuni. Purta mereu plete și iubea să meargă prin ținut, departe de orașe aglomerate precum Tomisul.
 
Pentru că le făcea adesea daruri, hunii au crezut că este foarte bogat și au vrut să îl răpească, pentru a cere apoi răscumpărare.
 

Legenda spune că mai mulți călăreți l-au împresurat pe episcop în afara orașului. Unul din ei a vrut să arunce un laț pentru a-l captura. Mâna hunului, ridicată în aer, a rămas însă nemișcată, iar lațul și-a ratat ținta. Brațul nu mai putea fi lăsat jos, de parcă o putere nemaivăzută îl ținea astfel. Războinicul paralizat a fost cuprins de o mare frică.
 
Tovarășii săi, înțelegând ce greșeală au făcut, s-au rugat de Theotim să le scape prietenul. Acesta a spus pe dată o rugăciune, iar hunul paralizat a început să își miște mâna. Hunii l-au lăsat pe episcop să plece, iar din acea clipă l-au respectat și s-au temut de el și mai mult.
 
Teotim a murit în anul 410, iubit de enoriași, temut și respectat de migratorii huni care atacau diverse zone ale provinciei.
 
Să ne concentrăm un pic atenția asupra hunilor. Puțini știu că celebrul Attila, Biciul lui Dumnezeu (flagellum dei), a fost prezent și în Dobrogea noastră. Povestea hunilor începe în 375, când vin în Europa din Asia Centrală, iar vreme de un secol vor ataca și devasta provinciile romane.
 
Chiar dacă își aveau capitala în pusta Pannoniei, ei au înființat tabere importante și în alte zone: în sudul Moldovei - zona Buzău, în Oltenia și Muntenia. Provincia Sciția era ușor accesibilă și avem un număr de orașe și cetăți prădate de către ei. Datorită unor oameni deosebiți precum episcopul Teotim, Tomisul nu s-a aflat însă printre ele.
 
Izvoarele antice ne povestesc că, în 386 și 390, hunii conduși de hanul Uldin atacau și prădau cetatea Halmyris (Murighiol), iar în 408 distrugeau Dinogeția (azi Garvăn) și Aegyssus (Tulcea). În 422, hanul Rua (Rugila) vine în Sciția pe la Noviodunum (Isaccea) și devastează mai multe cetăți din provincie, pentru a merge apoi spre sud, în Tracia.
 
Moștenitorii săi sunt Attila și Bleda, nepoți de frate. Singur stăpânitor al hunilor din 445, Attila îi bate pe romani, le cere tributuri uriașe și adesea rămâne de veghe în Sciția. Este semnalat într-un oraș numit Karssos (probabil Carsium - Hârșova), unde execută doi prinți huni, pretendenți la tron.
 
Attila distruge în Dobrogea cetățile Sacidava și Histria, apoi, după un an, se orientează spre vestul Imperiului. Asta îi va fi fatal, pentru că în 451 va fi învins de generalul Flavius Aetius la Campus Mauriacus, pe Câmpiile Catalunice (azi Chalons sur Mer - nord-estul Franței). Va invada în 452 Italia, dar se va retrage fără să atace Roma și moare un an mai târziu, otrăvit (sau înjunghiat - după alte surse), în noaptea nunții sale cu o frumoasă numită Ildico (altă variantă - Gudrun), presupusă autoare a asasinatului.
 
Sciția a scăpat de pericolul hun (definitiv în 474), dar alți migratori vânează provincia. Aceasta reușește să supraviețuiască, atât grație trupelor imperiale, cât mai ales credinței.
 
Dobrogea antică se află acum sub stăpânirea Imperiului Roman de Răsărit (Bizanțul), pentru că Cel de Apus nu mai există oficial din 476, când generalul romano-barbar germanicul Odoacru îl detronează la Roma pe Romulus Agustulus și trimite însemnele imperiale la Constantinopol.
 
În secolul V, Tomisul este centrul religios al provinciei mereu atacate de migratori. Numeroase descoperiri de la Constanța ne vorbesc despre episcopii tomitani. După Teotim Scitul (Zeul Romanilor) îl avem pe Timotheus, despre care știm că a fost prezent în 431 la Sinodul Ecumenic de la Efes. Urmează alți episcopi, precum „fericitul Timotei“, Ioannes, Alexander, Theotimus al II-lea. Acesta din urmă coresponda în 485 cu împăratul Bizanțului, Leon I.
 
Până în 520 nu mai avem informații privind episcopii de la Tomis. În acest an, din primele două decade ale veacului VI d.H, îl avem însă consemnat pe Paternus, și el băștinaș asemeni lui Theotim I. Episcop al Tomisului, Paternus merge la Constantinopol pentru alegerea unui nou patriarh ecumenic și se semnează într-un document ca mitropolit al Sciției (primul mitropolit cunoscut).
 
Tomisul era așadar sediul mitropoliei, iar în subordinea sa se găseau 14 episcopate, dintre care enumerăm doar câteva: Aegyssus (Tulcea), Noviodunum (Isaccea), Halmyris (Murighiol), Tropaeum Traiani (Adamclisi), Carsium (Hârșova) Axiopolis (azi Cernavodă), Histria, Callatis (Mangalia) etc.
 
Ultimul mitropolit cunoscut al Sciției Minor, de asemenea cu sediul la Tomis, este Valentinianus, despre care știm că între anii 550-553 coresponda cu papa de la Constantinopole, Vigilius, considerat primul papă al Papalității Bizantine (subordonată încă Romei, situație care a durat însă doar până în 752).
 
(Va urma)
 
 
Bibliografie
 
Livia Buzoianu, Maria Bărbulescu -Tomis Comentariu Istoric și Arheologic, Ex-Ponto 2012, pag 74-107 (Etapa a 4-a)
 
Enciclopedia Arheologiei și Istoriei Vechi a României vol 1, 2 și 3
 
Izvoarele istoriei României (II) (FONTES) „De la anul 300 până în anul 1000“ - Mihăescu, Ștefan, Hâncu, Iliescu, Popescu - Ed. Academiei RSR 1976
 
Alexandru Madgearu - Revista de Istorie Militară, Mihai Ovidiu Căţoi
 
Analele Dobrogei (1920-1938)
 
Rădulescu / Bitoleanu „Istoria Românilor dintre Dunăre și Mare - Dobrogea“
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.
 
Citeşte şi:
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Cetatea Tomisului, acum 17 veacuri (I) - Reformele, creştinarea, episcopii, eroii...