#citeşteDobrogea 162 de ani de atestare documentară a oraşului modern Medgidia

În perioada 1417-1420, a fost instaurată dominaţia otomană într-o anumită parte a Dobrogei, greu de precizat, dar după părerea noastră, ar putea fi în zonele sudice şi centrale. Stăpânirea teritoriului de către autorităţile otomane, s-a impus cu dificultate, datorită domnitorilor Ţării Româneşti care revendicau moştenirea lui Mircea cel Bătrân.
 

 
 
Între 1409-1413, aşezarea Karasu, a fost cucerită de Musa Celebi, fiul lui Baiazid I Ildirîm, iar mai apoi refăcută de Baiazid Veli. Este prima atestare documentară a aşezării Karasu. Graniţa cu Moldova era stabilită în 1486, în urma unui tratat încheiat cu Imperiul ottoman.
 
În anul 1582, negustori alături de care se găsea şi Martin Gruneweg, treceau prin Karasu şi se îndreaptau către Istanbul. Menţionările acestuia, demonstrează existenţa târgului. În registrul Evkâf defterleri livâ-i Silistra, datat în 1597, este menţionat ca vakuf instituit de Esmahan Sultan, târgul Karasu (Gönci Bazari), cu un venit anual de peste 35.000 de akcele, iar în registrele de recensământ Mufassal defterleri livâ-i Silstre, din kazaua Tekfürgölu , figurează târgul Karasu (nefs-i kasaba-i Gönci Bazari), cu şapte cartiere, având 2.500 de suflete şi un venit anual de 25.131 akcele.
 
Sultanul Mahmud II, în 1837 şi sultanul Abdul Medgid, în 1846, vor vizita Dobrogea, pentru a lua măsurile necesare repopulării acestei provincii şi reorganizării agriculturii, prin trimiterea expertului Ioan Ionescu de la Brad.
 
La jumătatea secolului al XIX-lea, între 16 aprilie - 10 august 1850, agronomul Ion Ionescu de la Brad a cunoscut realităţile Dobrogei centrale, deplângând decăderea oraşului Karasu şi amintind faptul că aici se ţineau de două ori pe an cele mai cunoscute târguri ale Dobrogei, din care nu mai rămăsese decât cimitirul şi 40 de case. Totodată, acesta constata că majoritatea populaţiei din provincie era reprezentată de români.
 
În anul 1853, turcii erau cantonaţi la Carasuea (Karasu), dovedind interesul autorităţilor pentru această zonă. Cu prilejul Războiului Crimeii (1853-1856), holera nu a scutit soldaţii din armatele aliate, anglo-franco-turce, înregistrându-se numeroase victime, dar cu toate acestea victoria a revenit aliaţilor. În aceste condiţii Rusia va duce o politică restrictivă, uneori chiar agresivă, împotriva tătarilor şi germanilor din Crimeea şi Basarabia.
 

Guvernatorul provinciei Sayd Mârza Paşa, a strâns laolaltă mai multe familii de tătari refugiaţi din această zonă conflictuală şi a fondat în apropierea ruinelor satului Karasu, un nou oraş pe care îl va numi Medgidia, în onoarea sultanului reformator Abdul Medgid (1839-1861). Acest dregător de origine tătară, aflat în serviciul sultanului, a construit peste balţi un pod de piatră care îi va purta numele, pentru a înlesni accesul la târgul situat în parte de nord a aşezării, dar şi pentru a realiza legătura cu satele din hinterland, aflate în zona de nord.
 
Întemeierea oficială a oraşului Medgidia, prin decretul imperial din 1856, a reprezentat un caz special de colonizare otomană. De la numele celui de-al XXXI-lea sultan al dinastiei osmanlâilor, ce iniţiase epoca de reforme a Tanzimatului, îşi va lua numele oraşul nou de pe Valea Kara-Su.
 
În anul 1855, „Gazeta austriacă”, consemna că negustorii ce se aflaseră în vizită la târgul de la Karasu, fuseseră impresionaţi de noul oraş Medgidia. Noul oraş a fost întemeiat prin decret imperial şi s-a dezvoltat pe baza unui plan urbanistic elaborat de departamentul tehnic al Ministerului Comerţului (Ticaret Nezareti) şi al Consiliului Construcţiilor (Ebriye Medesi), pentru a găzdui refugiaţii din Crimeea şi pentru a dezvolta din punct de vedere economic partea centrală a Dobrogei.
 
Sultanul a fost de acord cu întemeierea oraşului, a planului său urbanistic, iar cei ce urmau să desfăşoare activităţi economice, primeau autorizaţii din partea statului otoman.
 
Firmanul este datat în luna Muharem 1273 (2 septembrie 1856), fiind considerată data oficială a întemeierii oraşului Medgidia, pe document găsindu-se semnătura primului ministru otoman Mehmed Emin Ali Paşa. 

 
În momentul întemeierii oraşului, populaţia era scăzută, drept pentru care s-a dus o politică de colonizare, prin oferirea  unor condiţii favorabile tătarilor din Crimeea. La întemeiere, oraşul avea 15-20.000 de suflete şi o mie de case, prin stabilirea unor categorii de persoane defavorizate şi maltratate, de autorităţile ţariste din Crimeea.
 
Descoperirea datei întemeierii oficiale a oraşului este meritul exclusiv al prof. Kemal Haşim Karpat, care a petrecut timp însemnat în arhivele otomane de la Istanbul. Kerişii s-au aşezat în „stepa pleşuvă”, unde au întemeiat un fel de capitală, la Medgidia, în onoarea sultanului care le-a oferit privilegii. A fost formată aici o comunitate separată condusă de un khan, care nu era supus turcilor decât nominal.
 
Informaţia despre întemeierea noului oraş este menţionată într-o scrisoare adresată lui Camille Allard, de către călugărul E. Boré, aflat pe malurile Bosforului. Noul oraş era un important nod comercial, aflat la întretăierea drumurilor ce străbăteau provincia.
 
Medgidia a fost prima aşezare urbană concepută şi construită după sistemul muntazam, având străzi largi. Lăţimea pieţei (çarşi) şi a străzii principale era de 25 zira*, a străzilor paralele cu cea principală de 10 zira, iar a străzilor secundare de 8 zira.
 
Planul de urbanism cuprinde şi întemeierea unui atelier de întreţinere pentru calea de rulare a liniei ferate Cernavodă - Constanţa, ce fusese realizată de englezi, fiind prima cale ferată din Imperiul Otoman, iar locaţia gării a fost inaugurată la 4 octombrie 1860. Aceasta era situată la jumătatea drumului dintre Dunăre şi Marea Neagră. Rolul acestei căi ferate era acela de transporta cerealele şi animalele din spaţiul românesc, către vasele aflate în portul Constanţa.
 
Durata concesiunii căii ferate Cernavodă - Constanţa, era pe o perioadă de 99 de ani, începând cu data la care era dată în folosinţă în întregime. Lucrările au debutat în primăvara anului 1858 şi au durat doi ani şi jumătate, timp în care populaţia satelor, de la Hârşova până la Rasova, a fost obligată să lucreze la terasament cu braţele sau cu carele personale. Calea ferată a fost finalizată relativ repede, prin implicarea guvernatorului Sayd Mârza Paşa.
 
La Medgidia, calea ferată urma linia de nivel a văii Kara-Su, străbătând ţinutul de la est la vest. Răscumpărarea căii ferate de către statul român s-a făcut în 1882 la valoarea de 16.800 000 de franci, suma iniţială fiind de 112.761 de  lire sterline. Oraşul s-a construit repede, prin apariţia unor case şi prăvălii, iar la 26 octombrie 1856, sultanul a hotărât ridicarea unei moschei, datorită numărului mare de credincioşi musulmani stabiliţi aici, precum şi a unei şcoli pe locul vechii moschei, pentru satisfacerea necesităţilor religioase şi educative ale locuitorilor. Cheltuielile pentru construcţii se ridicau la 250.000 de kuruşi, fiind suportate de visteria statului otoman.
 
A fost întocmit un plan pentru construcţia unei băi publice (haman), având interiorul din marmură, precum şi a unei şcoli, la propunerea guvernatorului Sayd Paşa. Acesta a încurajat dezvoltarea economică prin orice mijloace, astfel încât oraşul să devină un centru comercial important.
 
După reintegrarea provinciei în cadrul statului român, populaţia aşezării va creşte la 14.000 de suflete, acesta având de suferit datorită  paludismului.  Guvernul otoman trimitea anual o cantitate de chinină, în perioada ocupaţiei, pentru tratarea populaţiei. Pentru a îmbunătăţi această situaţie, populaţia planta sălcii de-a lungul mlaştinii, la care îşi aduceau contribuţia musulmani şi creştini.
 A.S.R. Carol I, a fost întâmpinat pe peronul gării din Medgidia de populaţie şi aclamat printr-un imn intonat de elevii români şi tătari. Vizita era făcută în contextul preluării atribuţiilor administrative ale Dobrogei, după Congresul de pace de la Berlin, din 1878, prilej cu care specifica că: „ şi creştini şi musulmani, primiţi dară cu încredere autorităţile române”, dovadă a interesului autorităţilor române pentru provincia de curând redobândită.
 
Tot în acest an a fost numit ca primar al urbei, Dimitrie Antonescu, în noul Consiliu urban, decizia de numire aparţinându-i prefectului Scarlat Schelleti. În anul 1889, în vremea unui nou mandat al lui Abdul Cherim, parcelele vor fi delimitate începând de la sud către vest, având 400 de metri. Din cei 256 de proprietari de teren arabil, 163 erau musulmani, cei mai mulţi fiind tătari, ca urmare a colonizărilor făcute de autorităţile otomane.
 
Oraşul se va dezvolta dovadă fiind şi apariţia unor construcţii publice precum Geamia "Abdul Medgid", Seminarul musulman din Medgidia, Biserica ortodoxă cu hramul "Sf. Petru şi Pavel", Palatul Comunal ş.a.
 
Din punctul de vedere al dezvoltării industriale, oraşul se va dezvolta ca urmare a investiţiilor private şi a existenţei târgului Panair, la care luau parte mii de comercianţi din Dobrogea şi din zona Balcanilor.
 
Putem conchide prin a spune că Medgidia a reprezentat un pol al dezvoltării economice şi de concentrare a populaţiilor având etnii diverse.
 
Despre Adrian Ilie

Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti. 
Director adj. - Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea. 
Autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie/Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice - Medgidia.
Realizator emisiune istorică - Repere Istorice - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obţinute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman“ pe anul 2017, conferit de Societatea de Ştiinţe Istorice din România.
 
Citeşte şi:
 

#citeşteDobrogea Obiceiuri şi tradiții la musulmanii dobrogeni (galerie foto)