#citeşteDobrogea Cernavodă - Bogazchioi, aşezarea de la revărsarea Dunării (I) (galerie foto)

Aşezare străveche situată la intrarea pe Valea Kara-Su, la contactul fluviului Dunărea cu bălţile Karasu, Gurgalâc şi Taşaul, situată la 32 de kilometri de localitatea Medgidia.


Suprafaţa localităţii este de 4.935 de hectare, fiind cunoscută drept „satul de la vărsare” sau Bogazchioi (din tc. bogaz - gură; kioi - sat), aflându-se la o altitudine de 24 de metri. Denumirea actuală de Cernavodă reprezintă o traducere în slavonă a denumirii turceşti de „apă neagră” (kara-su).
În perioada 5500 - 2500 î.Hr., cultura Hamangia s-a manifestat şi pe teritoriul actualei localităţi Cernavodă, de la care s-a transmis generaţiilor următoare celebrele statuete de lut, „Gânditorul de la Cernavodă” şi perechea sa. Bine apărată spre est de o vale adâncă, spre vest de malul înalt al Dunării, iar spre sud de două valuri mai mici, aşezarea asigura securitatea locuitorilor săi. De la traci a fost împrumutată de greci, sub numele de Axiopolis, tradus de slavi prin Cernavodă, iar de turco-tătari, prin Karasu. În traducere liberă această denumire înseamnă „apă neagră” iar în timpul dominaţiei otomane aşezarea s-a mutat mai spre nord.

Prima atestare a numelui localităţii o avem la Ptolomeu, în „Tabula Peutingeriană” şi „Itinerariul lui Antoninian”, iar în „Notitia Dignitatum”, este amintit faptul că detaşamentul Legiunii a II-a Herculeea, se afla cantonat la Axiopolis, în timp ce în secolul I d.Hr., flota romană dunăreană, Classis Flavia Moesica, avea sediul în aceiaşi localitate.
La 20 noiembrie 304, are loc martiriul Sfântului mucenic din Axiopolis, Tasius (Tasios, Dasius), soldat în armata romană. Moaştele sale au fost duse la Durostorum (Silistra), iar în 579, la Ancona, fiind depuse la biserica Sfântului Cyriacus.

După cel de-al patrulea edict de persecuţie promulgat în februarie 304, au fost martirizaţi la Axiopolis, sfinţii Chiril şi Chindeas, ce sunt amintiţi în „Moryrologium Hieronymianum”, cel de-al doilea sub forma Quindeus, (Cindeus). Kyrillos, martirul cel mai popular de aici, era un localnic ca şi Chindeas, al cărui nume a fost asociat de Petre Ş. Năsturel cu românescul Cândea. Tasius este pomenit şi el, fiind probabil martirizat în acelaşi timp cu cei doi.

În memoria celor trei martiri de la Axiopolis, creştinii au construit un sanctuar comun în afara zidurilor cetăţii, numit „martyrium”, ce va fi transformat ulterior într-o „basilica coemeterialis”, ale cărei ruine au fost descoperite la începutul secolului XX. În anul 1947, a fost descoperită o inscripţie cu numele celor trei martiri: „Kυρίλλω κυνδαία Τασέίω π αρατίδομ- αι Eυφράσιν” (Martirilor Chiril, Chindeas şi Tasius le încredinţez pe Eufrasius).

În secolul al VI-lea, Hieropoles şi istoricul bizantin Procopius, aminteşte de Axiopolis, iar pentru perioada 976-1025, au fost realizate trei valuri de pământ între Cernavodă şi Constanţa. Cel de-al treilea val de pământ pornea de la sud de cetatea Hinog - Axiopolis şi ajungea la Mare. Valul de piatră bizantin, construit după 971 şi terminat în vremea lui Vasile al II-lea Bulgaroctonul, în anul 1025. Se dubla astfel obstacolul natural al Văii Kara-Su, împotriva duşmanilor din nord, în primul rând împotriva pecenegilor.


Între anii 1898-1899, Grigore Tocilescu şi Pamfil Polonic au realizat săpături arheologice care au dus la identificarea ruinelor a trei aşezări. Cea de la sud, socotită a fi târzie, este datată în secolele X-XII. Sunt aşezate una în prelungirea alteia, fiind situate pe punctul culminant al platoului. Are o formă poligonală înconjurată pe toate laturile de un zid uşor de observat, de doi metri, fortificat de turnurile exterioare. Latura de nord a cetăţii medievale timpurii are o lungime de 161 de metri. Această latură are şapte turnuri pătrate, iar în faţa zidurilor se găsea un şanţ de apărare, ce avea o lungime de 230 de metri, iar cea de sud de 200 de metri. Pe fiecare latură este vizibilă existenţa unui şanţ de apărare. Latura de răsărit are 210 metri lungime, iar zidul avea o grosime de doi metri. Turnurile au o formă pătrată, iar unele au cinci colţuri, având un acoperiş uşor din trestii. Zidurile au fost realizate din blocuri de piatră nefasonată, ce aveau dimensiuni impresionante. Blocurile de mari dimensiuni au fost aşezate peste cele de mici dimensiuni, lucru ce demonstrează fie că acestea au fost realizate în grabă, fie că cei care le-au realizat nu aveau prea multe cunoştinţe în domeniul construcţiilor.

Bazilica, prevăzută cu o singură navă, adăpostea mormintele martirilor Quindis şi Zenonis, iar pe latura de sud a acesteia este anexată o capelă funerară(dimensiunile fiind de 4m/2m), probabil destinată înmormântării comitelui Gibastes şi fiicei sale Anthusa, botezată cu nume grecesc, tatăl său fiind „comes foederatorum”.


În secolul al XII-lea denumirea aşezării pare să fi fost Mighali Thermae, fiind o cetate apărată de ziduri. În lucrarea „Geographia”, ce aparţinea arabului Edrisi, din 1154, localitatea este menţionată cu numele Anixoboli, sau Aksunboli, ce reproduce numele vechiului oraş antic Axiopolis. Acesta se afla la sud de locul actualei localităţi Cernavodă, în locul numit cetatea Pătulului sau Hinog. Pe harta lui Edrisi, localitatea se află poziţionată în centrul provinciei. Dunărea este reprezentată ca fiind un braţ ce intră pe Valea Kara-Su, către centrul provinciei, iar odată cu ea şi corăbiile, mai cu seamă în timpul marilor inundaţii, ajungând până la Karasu şi mai departe.


În anul 1183, are loc primul transport pe apele interioare de la Cernavodă către Karasu, pentru ca în vremea despotatului lui Balica, aflat la conducere până în anul 1347, relaţiile cu bizantinii au fost de colaborare, acordând sprijin lui Ioan V Paleologul, prin intermediul celor 1.000 de soldaţi conduşi de Dobrotici şi Teodor, fraţii săi.



Urmându-i fratelui său, la tronul despotatului dobrogean, Dobrotici (1347-1386) va întreţine aceleaşi tradiţionale relaţii cu bizantinii, fiindu-i recunoscută titulatura de despot şi primind drept soţie pe fiica demnitarului bizantin Appokaukos.


Urmaşul său Ioanco (Terter), ce a condus doar doi ani până în 1388, a încheiat prin Costea şi Jolpan, Tratatul de la Pera, din 27 mai 1387 cu genovezii, reglementându-se accesul acestora pe litoralul pontic.


Punctele comerciale folosite de italici în Dobrogea aveau o dublă funcţionalitate, şi anume aceea de centre de schimb sau de porturi unde corăbiile puteau acosta. Lista localităţilor indicate de hărţile medievale, portulane şi mapamonduri dovedeşte clar faptul că genovezii cunoşteau porturile Licostomo, Vicina, Solinae, Costanza, Pangalia, Caliacra, Cavarna, Carbona, Craneea, Varna, Sancty - Gyorgyi, Donavici, Groseea(Hârşova) şi Zanavarda (Zanuvarda - probabil Cernavodă).


Referitor la ultima localitate menţionată, în portulanul lui Dimitrie Tagias, din anul 1559, ce conţine informaţii privind secolul al XVI-lea, este menţionată Zavarna, ca fiind o gură a Dunării. În portulanul grecesc de la Leyda, text ce este conservat în manuscrisul din anul 1553, apare denumirea Tzanavarda. Aflăm că este un port bun şi că de la intrarea sa aflată spre sud se văd movile rotunjite. Fundul apei este „bun, curat şi adânc de patru braţe”.
Există mai multe localizări ale Zanavardei, dar la Cernavodă este plasată de F.K. Bruun, K. Kretschmer (în anul 1909), Marin Popescu - Spineni (1938) şi de marele istoric Nicolae Iorga.


Nicolae Grămadă şi Petre S. Năsturel au căzut de acord că localizarea se poate face şi la Karaharman (Vadu), ce fusese vizitat în anul 1652 de Evliya Celebi şi era considerat un port în vechime. În portulanul lui Mario Sanudo, localitatea Zanavarda este plasată pe litoral, neputând fi Cernavodă.


Din frecvenţa cu care apar numele aşezărilor folosite de genovezi în actele timpului şi în portulane, din cifrele de afaceri, se poate observa poziţia pe care o au localităţile amintite faţă de drumurile medievale. Nu toate localităţile aveau aceiaşi însemnătate, doar trei dintre ele se situau în frunte şi anume Constanţa, Mangalia şi Cernavodă. Genovezii practicau comerţul şi organizau coloniile. De asemenea, se ocupau de organizarea teritoriului arabil din jurul localităţilor după sistemul „mezzadrei”, folosită în secolul al XIV-lea în Liguria şi Toscana.

Prin prezenţa lor, nu au adus modificări în ceea ce priveşte organizarea administrativă, politică, militară şi religioasă sau juridică a Dobrogei, dar putem spune că au contribuit cu unele influenţe occidentale.

Comerţul foarte intens din zonă este demonstrat de existenţa emisiunilor monetare de la Vicina, precum şi de emisiunile monetare tătăreşti, de la Isaccea, Tulcea, Cernavodă şi Mangalia, datate în vremea hanului Toktai. Negustorii locali au acumulat ca urmare a practicării comerţului importante averi sau tezaure, cum este cazul celui de la Enisala, compus din emisiuni monetare genoveze şi cel de la Cernavodă.


O descoperire de dirhemi tătăreşti, inclusiv emisiuni de la Nogai şi Čaka, provin din atelierele din zona Cernavodă, iar o altă descoperire provine de la Dunăreni. În perioada 1417-1420, turcii au anexat teritoriul Dobrogei sau Podunaviei(Terrarum Dobrotici).


În timpul lui Mircea cel Bătrân acesta era „stăpân peste malurile Podunaviei până la Marea cea mare şi a cetăţii Dârstor”. Se poate spune că voievodul muntean stăpânea şi teritoriile din zona de astăzi a Cernavodei. În anul 1444, satele din Dobrogea primeau nume turceşti, se construiau geamii, iar în oraşe se instalase noua administraţie. Se poate considera că, cu acest prilej, localitatea a primit denumirea de Bogazchioi.

Expediţia cruciată a lui Walerend de Wawrin, din 1445, a trecut foarte probabil şi pe la Bogazchioi, având în vedere faptul că aceasta s-a desfăşurat pe Dunăre. Domnitorul muntean Vlad Ţepeş, a organizat mai multe atacuri în iarna anului 1461-1462, asupra cetăţilor turceşti de la Dunăre, distrugându-le sistemul defensiv.


Acţiunea domnitorului a avut drept consecinţă reîntregirea Ţării Româneşti, prin cucerirea cetăţilor Yeni Sale, Isaccea, Dârstor, Cernavodă, reunindu-se teritoriul dintre Dunăre şi Mare şi obţinându-se ieşirea la acesta.


Un important izvor al campaniei lui Vlad Ţepeş din Dobrogea îl reprezintă relatările ienicerului de origine sârbă, Constantin Mihailovici de Ostroviţa, care nota că „pe rând se prefăceau într-un pustiu grozav, unele bălţi de sânge îngheţat lângă ruinele negre de la gurile Dunării, Cartalul, Rasova, Turtucaia şi Nicopolul. Paşii vecini fugiseră şi groaza pătrunsese se zice, până la Constantinopol”.


Această situaţie nu s-a putut menţine vreme îndelungată deoarece sultanul Mehmed II Fatih(1451-1481), va organiza o campanie de pedepsire în vara anului 1462, dar şi de intimidare a celor supuşi care ar fi putut să se răzvrătească.


Este foarte puţin probabil ca întregul teritoriu dintre Dunăre şi Mare să fi fost controlat de Vlad Ţepeş, în condiţiile în care existau cantonate numeroase trupe, iar zona cunoscuse o organizare după model otoman.

Pe harta nautică a cartografului evreu Iehuda Ben Zara, desenată în Egipt, în 1497, ce are text italian, se află conturată pe pergament imaginea litoralului pontic, fiind marcate nouă toponime dintre care Zanuarda, se află mult mai departe de Dunăre, lucru care i-a determinat pe unii autori să considere că poate fi vorba chiar de Karasu.

Alte toponime menţionate sunt Groxeea, Constansa, Pangaleao, Laspera, Solinat, cu două steaguri roşii pe hartă ce arată apariţia stăpânirii otomane în zonă.
După cum s-a demonstrat ulterior localizarea Zanuvardei, pe litoralul pontic este mult mai sigură decât pe malul Dunării.


Mihai Viteazul, în 1595, a ocupat de două ori localitatea Bogazchioi, iar cronicarul Ravdat ül Ebrar, menţiona că „Mihai a distrus toate schelele, oraşele şi cetăţile de pe malul Dunării şi Mării Negre, prigonind în toate felurile locuitorii de acolo”.

În registrul Evkâf defterleri livâ-i Silistra, datat în anul 1597, în nahiye Tekfurgölü (Techirghiol), ce aparţinea de livâ-ua Silistra, se menţionează ca vakuf-uri instituite de Esmahan - sultan, printre altele satul Bogazchioi (Bogas) cu 10 cartiere, ce avea 301 suflete, dintre care 283 erau giberan (capi de familie nemusulmani) şi un venit de 13.147 de akcele. La sfârşitul secolului al XVI-lea bulgarii s-au aşezat la Cernavodă.

Pentru a dovedi faptul că satul Bogazchioi era la începutul secolului al XVII-lea, un sat turcesc, am apelat la mărturia unui călător străin şi anume a lui Mihai Thodalagi. Acesta era un nobil ardelean, emisar al lui Gabriel Bethlen şi Gheorghe Rakoczi I, ce a trecut prin localitate, în anul 1613 , menţionând „unde am prânzit şi am cinat apoi într-un sat turcesc”.

Bagazchioi a fost o importantă localitate aflată la intrarea pe culoarul Kara-su, având importanță strategică și economică.

Sursa foto: Arhiva personală a autorului

Despre Adrian Ilie

Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti. 
Director adj. - Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea. 
Autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie/Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice - Medgidia.
Realizator emisiune istorică - Repere Istorice - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obţinute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman“ pe anul 2017, conferit de Societatea de Ştiinţe Istorice din România.
 
Citeşte şi:
 
#citeşteDobrogea 162 de ani de atestare documentară a oraşului modern Medgidia