#citeşteDobrogea Comunități etnice stabilite în Dobrogea și la Medgidia. Tătarii (III) (galerie foto)

Din punct de vedere demografic, au fost înregistrate după 1880 un număr de 29.500 de suflete în întreaga provincie, iar în „Darea de seamă” a Consiliului judeţean Tulcea, prezentată de prefectul Remus Opreanu, la 18 ianuarie 1881, tătarii reprezentau 35% din totalul populaţiei, adică 22.584 de locuitori, pentru ca peste un an, într-o statistică medicală să se înregistreze 27.700 de suflete, reprezentând 36% din totalul populaţiei.


 
În ceea ce privește numărul tătarilor din Dobrogea, s-au înregistrat: în 1880 - 29.476 , reprezentând 21% din populație, în 1885- 34.325, reprezentând 20% din populație; în 1890-29.540, reprezentând 15,5% din populație; în 1895 - 27.685, reprezentând 11,7% din populație, iar în 1900 - 28.475, reprezentând 10,9% din totalul populației.
 
Se constată o scădere a numărului tătarilor din Dobrogea într-un interval de două decenii, dar nu semnificativ. Procentul din totalul populaţiei va scădea la jumătate, în condiţiile în care va creşte procentul altor grupuri etnice, în special al românilor.
 
În cazul Medgidiei se înregistrau: în 1880 - 5517; în 1890 - 6473; în 1900 - 6461; în 1902 - 1349; iar în 1913 -1574.
 
 În anul 1902 trăiau în Medgidia 1349 tătari, iar în anul 1913 se înregistrau în oraş 1574 de tătari, pentru ca în statisticile germane din 1918 să nu apară înregistraţi, fiind trecuţi alături de turci.
 
Prin legea din 1882 care reglementa proprietatea imobiliară în Dobrogea, ţăranii de origine tătară erau obligaţi să-şi îndeplinească datoria de proprietari. În cazul în care nu realizau acest lucru, erau deposedaţi de proprietate de către statul român.
 
În primii ani ai secolului trecut, populaţia Medgidiei se cifra la 3.300 de suflete, care aveau în proprietate 4266 ha. În anul 1905, tătarii din Dobrogea mai deţineau doar 7% din totalul suprafeţelor arabile, fenomen datorat emigrării, în mare parte.

 
După cum se poate observa, în perioada cuprinsă între anii 1880-1902, numărul etnicilor tătari din Dobrogea a scăzut, în condiţiile unui flux migratoriu sporit, cu aproape 10%, iar în ceea ce priveşte Medgidia, numărul lor a fost în creştere şi datorită faptului că aici era un „fief al tătarilor”.
 
Stăpânirea otomană reuşise „să creeze în acea parte a continentului cea mai compactă masă de elemente musulmane din întreaga Turcie europeană”.
 
În intervalul cuprins între 1878 - 1900, o parte a tătarilor, alături de cea a turcilor, au emigrat în Turcia, iar numărul lor este apreciat a fi între 90-100.000 de suflete.
 
La recensământul din anul 1923 nu apar menţionaţi tătarii, ci doar elementul de origine turcă, numărul acestora fiind de 484 de suflete. Foarte probabil, tătarii au fost trecuţi alături de elementul etnic turc.
 

La recensământul din 1930, erau înregistraţi 934 tătari din totalul de 6.466 de locuitori, tătarii reprezentând 14,44% din totalul populaţiei. Din punct de vedere confesional, se înregistrau 1.574 mahomedani. În anul 1930 au emigrat în Turcia circa 150 de familii din oraş. Procentul etnicilor tătari era cu aproximativ 5% mai mare decât cel al turcilor din oraş.
 
Tătarii au fost recenzaţi după cum urmează: la recensământul din 1948, au fost laolaltă cu turcii, fiind în număr de 28.782, în 1956 - 20.460, în 1966 - 22.151, în 1977 - 23.369, în 1992 - 24.956, în 2002 - 23.935, iar în 2011 - 20.464. Există ideea potrivit căreia tătarii nu şi-au declarat adevărata origine datorită lipsei identificării „statului mamă”. Mulţi vor considera Turcia statul mamă, declarându-se turci. Numărul tătarilor va scădea în mediul rural şi va creşte în mediul urban ca urmare a colectivizării şi industrializării din perioada regimului comunist. Ne vom întâlni astăzi cu situaţia ca în unele aşezări rurale numărul tătarilor să scadă semnificativ (mai cu seamă în localitățile Remus Opreanu și Valea Dacilor) sau să nu mai existe în unele localităţi rurale, de altfel cunoscute pentru numărul însemnat al etnicilor tătari (Mahmut Cuiusu/Izvorul mare şi Idris Cuiusu/ Veteranu).
 
La recensământul din 1977 erau înregistraţi 3.977 tătari, iar în 1992, au fost înregistraţi la Medgidia 4.140 tătari, iar la Valea Dacilor 326 turci şi tătari.
La recensământul din 2002 numărul tătarilor era de 3.987 (9,09%), din cei 43.841 locuitori ai oraşului, iar în anul 2011 numărul etnicilor tătari a fost de 3.211 suflete, reprezentând 8,07% din populaţia localităţii.
 
Numărul musulmanilor a scăzut în anumite perioade, după pierderea Dobrogei de către otomani în 1878, dar în special în perioada interbelică. După proclamarea Republicii Turcia, anumiţi etnici tătari din Medgidia vor emigra în condiţiile promisiunilor făcute de guvernul turc.
 
Cauzele emigrării au fost multiple, începând cu modificarea regimului proprietăţii funciare, prin legea din anul 1882, abuzurile administraţiei locale, unele cauze de ordin psihologic (nu doreau să se supună unui suveran creştin), teama de a fi recrutaţi în Armata Română, sentimente de frustrare politică şi profesională, propaganda otomană de a părăsi provincia şi efectele catastrofale ale secetei din anul 1899. La 1882, aproape jumătate din suprafaţa de teren din Dobrogea, aparţinea turcilor şi tătarilor. Situaţia se va schimba ulterior, datorită migraţiei elementelor turce şi tătare. În anii '30 a existat un amplu fenomen migratoriu datorat unor cauze multiple:
- percepţia în rândul comunităţii că se încerca o asimilare culturală prin învăţământ şi biserică;
- modificările aduse legislaţiei proprietăţii funciare;
- schimbarea statutului social şi profesional (vor deveni mici comercianţi, meşteşugari, muncitori portuari, argaţi, mai cu seamă după 1880);
- sprijinul acordat de statul turc după 1923 celor care doreau să emigreze în Turcia, după rezolvarea în prealabil a relaţiilor fiscale cu statul român şi a vânzării pământului pe care îl deţineau ca proprietari.
                
La începutul secolului XX, în anul 1904, comunitatea musulmană beneficia de 75 de şcoli primare, din care una se afla la Medgidia, unde trăiau 1.825 de tătari.
 
În anul 1913, în judeţul Constanţa trăiau 20.209 tătari, dintre care 2.050 în mediul urban şi 18.159 în mediul rural, un număr însemnat fiind la Medgidia.
                
Pregătirea copiilor tătari se făcea în cadrul Seminarului musulman de la Medgidia, transferat în anul 1901 de la Babadag, ce avea opt clase, 15 profesori şi 136 de elevi.
 
Tinerii musulmani mai urmau şcoli normale sau militare. Printre ofiţerii turci s-au făcut remarcaţi Izzet Ali Kadîr, colonelul Refik Kadîr, colonelul Murtaza Ali, precum şi deputatul Selim Abdulachim.
 
Tătarii stabiliţi în târguri au acaparat la începutul secolului al XX-lea micul comerţ. Nu erau preocupaţi peste măsură de agricultură. În vremea în care destinele urbei Medgidia erau conduse de primarul Costică Golea, secondat de secretarul Traian Petricu, se punea un accent deosebit pe activitatea comercială. Tătarii se implicau activ în aceste activităţi, iar preocupările lor erau din cele mai diverse. Îi putem aminti pe băcanul Iafet, Ismail Ali - comerciant de cherestea, Hagi Amet Iuzeir - băcan, Ben Ali Kalil - băcan şi proprietar de hotel, Gemil Abdul Cherim - băcan, Omer Abdul Malce - comisioner, Abdul Cherim Ablai - băcan, Gemil Isleam - lipscan ş.a.
 
Tătarii au reprezentat un element etnic implicat în activitățile economice și politice în localitățile dobrogene și la Medgidia.
 

Situaţia etnică a Medgidiei la 1900

 
 
Populaţia de origine tătară a colaborat cu cea turcă, a convieţuit paşnic cu cea românească, implicându-se activ în dezvoltarea economică a Medgidiei, dar şi în viaţa politică destul de tumultuoasă a urbei de pe valea Kara-Su.
 
Surse bibliografice:
 
A.N.I.C., Fond D.G.S., Dosar nr. 1564/1890;
Constantin Brătescu, Două statistici etnografice germane în Dobrogea, în Arh. D., II, 1919, Tipografia Curţii Regale F. Göbl şi Fiii, 1920;
Idem,Populaţia Cadrilaterului între anii 1878-1938, în A.D., XIX, vol. II,1938;
Adriana Cupcea, Construcţia identitară la comunităţile turcă şi tătară din Dobrogea, în Studii de atelier. Cercetarea minorităţilor naţionale din România, ISPMN, nr.49, Cluj-Napoca, 2013;
Idem, Turcii şi tătarii din Dobrogea, în Qaradeniz, ianuarie 2015;
*** Albumul dobrogean, 1911;
*** Recensământul din 1930, Institutul de Statistică, Bucureşti, 1931;
***Recensământ din 2002, vol . IV;
***Recensământul din 2011;
Adrian Ilie, Medgidia. Istoria oraşului de la 1918 până în prezent, Editura Ex Ponto, Constanța, 2012;
Idem, Comunitățile turcă și tătară din Medgidia, Editura Ex Ponto, Constanța, 2015;
Ekrem Menlibaz, Situaţia demografică a tătarilor şi turcilor din Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea) după 1878, în vol. Originea tătarilor, coordonator Tahsin Gemil, Editura Kriterion, Bucureşti, 1997;
Nuredin Ibram, Şcoli confesionale şi ale comunităţilor din Dobrogea până la 1878, în volumul Colegiului Pedagogic „Constantin Brătescu" Constanța, 1997;
Stoica Lascu, Prezenţe ale turco-tătarilor în viaţa spirituală a Dobrogei (1913-1915). Seminarul musulman de la Medgidia, în volumul Tătarii în istoria românilor, I, Editura Muntenia, Constanța, 2004;
M.O. nr. 111/17 august 1904, modificat cu Decretul Regal nr. 832/1925 şi nr. 699/1928;
***Minorităţile naţionale din România.1918-1925. Documente, coordonatori Ioan Scurtu, Liviu Boar, Editat de Arhivele Statului din România, Bucureşti, 1995;
„Dobrogea jună”, X, , 9, din 16 martie 1914, nr. 10, din 23 martie 1914, f.1;
www.constanţa.iisse.ro;
www.ro.wikipedia.org;
 
 
Surse foto:
Colectia Gabriel O. Nicolae
A.Magrin, Album de la Dobrudgea, Constanţa, 1898-1911
Colecția Adrian Ilie
 
Despre Adrian Ilie 
 
Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti. 
Director adj. - Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea. 
Autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie/Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice - Medgidia.
Realizator emisiune istorică - Repere Istorice - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obţinute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman“ pe anul 2017, conferit de Societatea de Ştiinţe Istorice din România. 

Citeşte şi:
Comunități etnice alogene stabilite în Dobrogea și la Medgidia. Tătarii (I)
 
#CiteşteDobrogea Comunităţi etnice stabilite în Dobrogea şi la Medgidia. Tătarii (II) (galerie foto)