Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:40 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Ion Apolozan și Dumitru Chiravola, eroi ai Primului Război Mondial

ro

17 Aug, 2018 00:00 2939 Marime text
 Un erou al Medgidiei participant la campaniile militare din timpul Primului Război Mondial a fost și caporalul Ion Apolozan. Acesta se născuse în 1883 și făcea parte din contingentul 1901, fiind încorporat în cadrul Regimentului 74 Infanterie Constanța.
 
Datorită calităților sale, va fi avansat la gradul de plutonier și decorat cu „Virtutea militară de război”, clasa a II-a, primind brevetul cu nr. 2740/1928.
 
A luptat  vitejește, cu un curaj deosebit, manifestat în luptele de la Mărășești și din pădurea Răzoare, din nopțile de 8-9 august, respectiv 2 septembrie 1917. A primit Brevetul  cu nr. 3245/1918.
 
A fost decorat cu medalia “Avântul Țării”, în anul 1913, pentru participarea la cel de-al doilea război balcanic, iar mai apoi cu “Crucea comemorativă a războiului 1916-1918”. Nu a fost împroprietărit cu pământ după război și a avut un copil.
 
Este un erou al orașului care a participat la luptele pentru apărarea patriei, iar memoria sa trebuie cinstită cum se cuvine, alături de alți eroi dobrogeni.
                         
Dumitru Chiravola s-a născut în Medgidia în anul 1895 și a ocupat funcția de ajutor și ulterior de secretar al Primăriei Medgidia. A luptat în Regimentul 9 Călărași, fiind mobilizat în anul 1913 cu prilejul campaniei de la sud de Dunăre, precum și în campaniile din anii 1916-1918. În anul 1906  primea o medalie jubiliară, iar în anul 1913 primea medalia „Avântul Țării”, prin Brevetul nr. 2531/1913. A fost decorat și cu medalia „Crucea comemorativă din război 1916-1918, cu barete. Dobrogea”, având Brevetul  cu nr.112/1925.
 
A fost decorat și cu „Crucea României în grad de cavaler”, având Brevetul cu nr. 2740/1928. A fost căsătorit cu Anastasia, având un fiu, Gheorghe. În urma războiului nu a beneficiat de împroprietărire cu pământ.
 
A deținut funcția de secretar al Primăriei din Medgidia, numele său fiind menționat pe diverse acte administrative aflate în arhivele primăriei. A fost fondator al Societății demobilizaților din Medgidia, realizând un registru cazier al acestora.

 
Este un document foarte important pentru comunitate, deoarece ne oferă informații despre combatanții din Primul Război Mondial și contribuția fiecăruia la campaniile militare. De asemenea, ne sunt oferite informații despre situația familială și statutul social al acestora.
 
Va face parte din Comitetul parohial al Bisericii „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Medgidia, luând parte la adoptarea celor mai importante măsuri pentru enoriașii creștini.
 
A murit în anul 1969 și poate fi considerat un adevărat erou al comunității, lucru dovedit și de distincțiile militare primite de-a lungul vremii.
 
Despre Adrian Ilie


Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti. 
Director adj. - Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea. 
Autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie/Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice - Medgidia.
Realizator emisiune istorică - Repere Istorice - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obţinute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman“ pe anul 2017, conferit de Societatea de Ştiinţe Istorice din România.

 
Citește și:
 
#citeșteDobrogea Alexandru Alecu, organizatorul școlii musulmane la Medgidia (galerie foto)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii