#citeșteDobrogea O călătorie în timp. Orașul Constanța în urmă cu 130 de ani (III). Sala de Cură, edificii și străzi

În 1879 începe realizarea bulevardului Elisabeta, arteră capitală creată aproape de țărmul mării și numită astfel în cinstea viitoarei regine a României (din 1881), soția lui Carol I. Lucrările de amenajare vor dura aproape doi ani, ele fiind încheiate la finalul lui 1880. În deceniile următoare bulevardul va cunoaște și alte modernizări și refaceri, fiind extins și prelungit.


În perioada 1885-1890 tot mai mulți turiști vin în sezonul estival la Constanța, acceptând cu inima deschisă drumul lung făcut cu trenul de două ori și cu vaporul, pe ruta București-Giurgiu - Cernavodă - Constanța. Odată ajunși însă în orașul de la țărmul mării, vilegiaturiștii se bucură de odihnă, băi și relaxare.


Există numeroase oportunități de petrecere a timpului liber. Există chiar și un Cazino, de fapt un Cazin, primul dintre cele trei care se vor construi succesiv la Constanța. Nu este vorba despre Cazinoul Comunal pe care îl cunoaștem bine astăzi, acesta fiind ultimul din serie, inaugurat în 1910.
 

Kursaal - loc de distracție pentru turiști

Primul cazinou al Constanței se numește Kursaal, nume nemțesc ce se traduce ca Sală de Cură sau de Relaxare. A fost construit în 1880 și a funcționat până în 1891, fiind amplasat în apropierea Farului Genovez construit de inginerul Artin Aslan cu banii englezilor de la DBSR și finalizat în 1860.


Kursaal era un încântător loc de întâlnire și ideal pentru petreceri. Nu era nici pe departe o construcție impozantă, era făcută din lemn și din paiantă, dar era vastă și își îndeplinea cu brio rolul de a-i face pe turiști să se simtă bine la Constanța. La Kursaal exista o sală de dans dar și trei săli de lectură unde doritorii puteau citi tot felul de gazete, de la cele locale, la cele naționale și chiar din străinătate.



În serile de vară, la Kursaal cânta mereu fanfara iar adesea primăria organiza baluri de binefacere. Era o desfătare să stai pe terasa generoasă a localului și să admiri apele Mării Negre în lumina amurgului. Aici, fără doar și poate, a stat în vara lui 1882 măcar un ceas sau două și poetul Mihai Eminescu, venit la Constanța pentru a-și trata "beteșugurile".


În acele vremuri nu exista faleza, cel puțin nu în forma pe care o știm astăzi, pentru că Saligny nu lărgise încă digurile și nu apăruse taluzul viitorului Cazinou Comunal. De la Kursaal, la câțiva metri distanță începea coasta abruptă. Jos, acolo unde apele Pontului spălau pietrele și nisipul țărmului erau legate bărci ce își așteptau mușterii dornici de o călătorie pe valuri. Tot aici, în diverse ocazii, aveau loc jocuri marinărești, inedite și spectaculoase pentru turiștii veniți din diverse colțuri ale României.


Viața Kursaalului s-a încheiat după 11 ani de existență. Fusese șubrezit de furtunile de toamnă și de crivățul iernii, despre care chiar și Ovidius scrisese îngrozit cu două milenii în urmă. Și de parcă intemperiile nu îi făcuseră destul rău, în iarna lui 1891, Sala de Cură și-a pierdut și acoperișul, smuls de vântul unei furtuni îngrozitoare.



Rolul Kursaalului a fost preluat din anul următor de cel de al doilea Cazin al Constanței, amplasat însă mai departe de Far și mai aproape de locul Cazinoului de astăzi.


Constanța nu era încă un oraș mare, dar fața sa se schimbase mult în doar câțiva ani. În fiecare an se construiau noi edificii, publice și private, tot mai mândre și mai sofisticate. Ele aparțineau unor localnici cu funcții importante, dornici să respecte moda europeană a marilor orașe, dornici să se laude cu poziția și proprietățile lor. Fiecare stradă se transformă și se înfrumusețează. Apar hoteluri, restaurante, sedii de instituții...
 

Străzi și bulevarde importante

În 1885, pe nou-creatul bulevard Elisabeta, chiar "în buza mării" și în vecinătatea Kursaalului, se ridicau șapte case impozante, patru dintre ele având câte două etaje. Aparțineau unor personalități, oameni cu funcții înalte în conducerea urbei.


Una dintre arterele căutate era și strada Romană, cea care ulterior avea să se numească D.A. Sturdza (în anii 20-30) și care astăzi se numește strada Revoluției din 22 decembrie 1989. Această stradă Romană pleca din Piața Ovidiu și ajunsă în fosta piață Basarab, făcea dreapta, trecea prin spatele bisericii bulgare (azi Biserica Sf. Nicolae) și continua până spre mare, încheindu-se în bulevardul Elisabeta. Strada Romană avea la 1885 un număr de 40 de case, din care 23 cu un etaj și 17 cu două etaje, precum și o "biserică română".


O arteră foarte importantă și atunci, și acum era strada Carol, cunoscută nouă bine azi ca și bulevardul Tomis. Avea 71 de case din care 40 cu un etaj și 31 cu două etaje, plus o grădină publică. Aproape la fel de importantă era strada Mircea cel Mare (azi Mircea cel Bătrân), unde existau 78 de case dintre care 49 cu un etaj și 29 cu două etaje...


(Va urma)


Bibliografie


"Raportul prefectului județului Constanța referitor la situația județului pe anul 1887-1888. Instrucțiunea publică, mișcarea populației, starea sanitară, căile de comunicație, arest preventiv, venituri înregistrate, cheltuieli efectuate" - document publicat în volumul Dobrogea în Arhivele Românești 1597-1989, coordonator Virgil Coman, "document nr.50 - Constanța 1889"
Doina Păuleanu - "Constanța 1878-1928 Spectacolul modernității târzii", vol.1 și 2, 2005
Colonel Ionescu M. Dobrogianu - "Tomi-Constanța", monografie 1931
Aurelia Lăpușan, Ștefan Lăpușan - "Constanța - memoria orașului 1878-1940", vol 1, 1997
Th.Ionescu, IN Duployen - "Constanța și Tekirghiolul, ghid ilustrat", 1924
Marian Moise - "Constanța veche - Restituiri necesare", 2001
Petru Vulcan - "Albumul național al Dobrogei 1866 - 1877 - 1906"
Maria Comăniţă Cica - "Poveştile Mamaiei"
"Analele Dobrogei", serie veche 1920-1938
Petre Covacef - „Povestea Farului Genovez”
Av. Scarlat Huhulescu - "Constanța -eri, astăzi, mâine; Tomis, Kiustendje, Constanța", 1934, raport prezentat la cel de al treilea congres al presei de provincie din România, din 28-30 septembrie 1934.
Valentin Ciorbea - "Barbu Ștefănescu Delavrancea: Toată lumea ovidionizează la Constanța - Despre statuia lui Ovidius, la bimilenara poetului", articol publicat în historia.ro


Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    


Citeşte şi:

 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 

#citeşteDobrogea O călătorie în timp. Orașul Constanța în urmă cu 130 de ani (II). Statuia, Delavrancea, plajele și primarii