#citeșteDobrogea Urbea Constanței de altădată (II). Edilitare (1924-1926)

 
S-a arătat, la 15 decemvrie trecut, cum în presa constănțeană - a anilor 1920-1923 - era conturată o imagine a edilității urbei noastre. Continuăm prezentarea unor asemănătoare mărturii de epocă, cetitorii – locuitori și/sau edili (salarizați sau aleși) - putând lua la cunoștință aspecte din trecutul edilitar al Tomisului interbelic (idealizat, de unele persoane, în nu puține ori în timpurile din urmă)...
_________________
 
 
Halul Spitalului Comunal din Constanța
Cel mai select personal medical, în neputinţă de a-şi îndeplini misiunea din cauza lipsurilor şi dezinteresului primăriei locale
 
Cu apă de puţ și la lumina de opaiţ se fac operaţiunile chirurgicale
Ne dăm cu toţii seama de importanţa pe care, într’un oraş de însemnătatea Constanţei, cu o populaţiune de peste 60.000 locuitori, o au aşezămintele sociale ca: spitalurile, dispensariile, şcolile etc.
 
Convinşi de acest adevăr, am căutat întotdeauna să stimulăm activitatea organelor administrative şi a publicului, spre a contribui laolaltă, pentru a da acestor instituţiuni prilejul să se manifeste în mod cât mai eficace, spre binele obştesc.
 
Graţie stăruinţelor selectului şi valorosului personal medical al spitalului comunal, al concetăţenilor noştri, precum şi a bunei voinţe a organelor superioare cărora le incubă datoria să vegheze la bunul mers al instituţiunilor pentru alinarea suferinzilor celor nevoiaşi, am avut plăcerea să înregistram la timp înzestrarea spitalului comunal din Constanţa cu tot ceiace se cerea pentru a fi pus pe acelaşi picior de egalitate cu instituţiunile similare din Capitală.
 

Ne-am bucurat cu toţii, când am văzut că spitalul din Constanţa a fost înzestrat cu aparatele şi instrumentele indispensabile unei astfel de instituţiuni.
 
Pe cât de mare însă ne-a fost bucuria atunci, pe atât de mare ne este astăzi surprinderea, aflând că spitalul se aprovizionează cu apă de puţ, care spre a putea fi întrebuinţată pentru bolnavi, atât în prepararea medicaţiunilor, cât şi ca element primordial la intervenţiuni chirurgicale, prin chlorura de calciu pe care o conţine abundent şi a substanţelor organice, deşi este distilată, totuşi este improprie în astfel de împrejurări.
 
În altă ordine de idei, trebue să rezolvăm faptul că de cum se înserează, spitalul comunal din localitate este învăluit de cel mai complet întuneric. Astfel, într’una din nopţile trecute, urmând a se face o grabnică intervenţie chirurgicală unui pacient, medicul a fost obligat să-l opereze la lumina slabă a unei lămpi cu petrol, deoarece sunt trei luni de zile de când primăria nu mai serveşte curentul electric necesar acestui aşezământ, care, în ori-ce caz, este o utilitate incontestabil mai mare decât toate şantanurile şi cluburile ce se răsfaţă toată noaptea în jocuri de lumini orbitoare, din îngăduinţa d-lui Hafenscher.
Iată o situaţiune care ar fi în stare să roşească obrazul unui sălbatec din Africa centrală, dar care nu are însă darul să mişte câtuşi de puţin inimile edililor noştri. /1924/
_________________
 
Chestiunea tramvaiului la Constanţa

 
Ne întoarcem iar la păcatele oraşului nostru. Sunt acestea atât de mari şi atât de dureroase, încât niciodată refrenul plângerilor celor ce suferă, nu poate supăra pe nimeni.
 
Dacă, fără îndoială, lipsa apei şi a iluminatului de care un oraş pretins modern şi civilizat cum e Constanţa pătimeşte, este o lacună şi o greşeală greu de iertat celor ce de ani conduc destinele oraşului nostru, nu e mai puţin adevărat că lipsa mijloacelor de locomoţie pe o întindere atât de mare acum şi pe artere de comunicaţie lipsite de pavaj ocrotitor, constitue încă unul din multiplele noastre neajunsuri.
Se apropie toamna cu ploile neîncetate, iarna cu zăpezile, cu viscolele, pe cari le cunoaştem. Cum copilaşii celor ce stau în jurul tăbăcăriilor, sau ai celor ce locuesc în dosul cazărmilor şi în Anadolchioi vor putea veni în oraş la şcoală? Cum muncitorii portului, cum funcţionarii atâtor instituţiuni vor putea fi regulat la serviciu, fără să întârzie, fără amenzi şi fără observaţii, fără atât de mult sacrificiu din partea lor s’au socotit pe vremuri cei ce conduceau comuna: cel dintâiu, marele Ion Bănescu, iluminat de perspectivele oraşului de viitor care avea să devie Constanţa, se gândeşte la soluţionarea problemei circulaţiunei şi însărcinează sub primariatul său dela 1905 pe inginerul Vasilescu Karpen cu studierea înfiinţărei tramvaiului electric. Consiliul comunal aprobă, ministerul de interne ca în totdeauna şovăe – şi ideia moare odată cu schimbarea regimului şi a lui Ion Bănescu din capul treburilor comunale.
 
Târziu de tot, tocmai în 1911, sub primariatul lui Titus Cănănău, ideia înfiinţărei tramvaiului revine şi în urma stăruinţelor depuse de omul occidental, care a fost Cănănău, la 19 aprilie 1912, s’a promulgat legea relativă la autorizarea comunei de a da în concesiune exploatarea iluminatului cu electricitate, precum şi construirea şi exploatarea de linii de tramvai electrice. (Vezi studiul d-lui In Focşa în „Buletinul Municipal al oraşului Constanţa” pg. 18-19). O „mişcare cetăţenească” însă pornită împotriva acestei concesionări, zădărniceşte odată mai mult înfăptuirea cu un  ceas mai devreme a unei lucrări de o atât de mare importanţă.
 
În 1916, actualul preşedinte al Comisiunei Interimare, pe atunci primar al oraşului d-l V. Andronescu, partizan al înfiinţărei unei societăţi româneşti de exploatare a tramvaiului comunal, însărcinează cu studiul chestiunei pe d. inginer C. Buşilă.
 
Războiul a oprit realizarea multor gânduri frumoase… Dar de când a fost, sunt mai bine de 6 ani de zile şi de când am reocupat Constanţa sunt mai bine de patru ani, pare-mi-se, de când tot autorul proiectului stă în fruntea gospodăriei comunale.
 
Sunt fără îndoială greutăţi multe de învins. Dar oricât de spinoasă ar fi calea, reprezentantul celei mai puternice organizaţiuni de partid (Partidul Național-Liberal – n.n.) din judeţul nostru, trebue să-şi lege numele de o lucrare de interes obştesc, greu de realizat o recunoaştem, dar neperitoare prin înseşi interesele nenumărate ce se leagă de ea. Partidul, din care fac parte cei ce conduc comuna, are datoria să grăbească înfăptuirea unei opere de care i se poate lega numele şi popularitatea în viitor. Dacă se găsesc 30 milioane „pentru acoperirea deficitelor comunei Bucureşti” şi dacă iar se găsesc în punga statului 114 milioane „pentru acoperirea deficitelor comunelor din Transilvania”, oricât de ferecate ar fi porţile guvernanţilor bucureşteni, din două una: sau partidul liberal local, reprezentat prin exponentul lui de seamă în fruntea Comunei, se mărgineşte la gloria împărţirei de locuri de casă, pe care şi trecuta guvernare de tragică amintire a „comunicatelor” o putea face, sau atunci dovedeşte ceva mai grav: o lipsă de coheziune, de solidaritate şi de autoritate aici şi la centru, de care el singur trebue să se îngrijească, în interesul său şi al celor ce gândesc în chip serios la binele comunei.
Horia P. Grigorescu (viitor primar al Constanței – n.n.) /1924/
_________________
 
Cartierul funcţionarilor şi meseriaşilor lăsat în părăsire
 
Începând din strada Mircea, Bulevardul Regina Maria, strada Moldovei, Valea Albă (azi: Nicolae Iorga – n.n.), str. Chiliei şi până în piaţa Chiliei se află un adevărat cartier funcţionăresc.
 
Aci s’au mutat mici funcţionari datorită chiriilor pe cări le plătesc mai mici, putându-şi astfel agonisi un ban mai mult pentru cheltuiala zilnică sau mai bine zis pentru coşniţă.
 
Toate bune până la locul lor.
 
O adevărată jale este însă pentru bieţii funcţionari, când pe timp de ploaie sunt nevoiţi a trece atâtea străzi desfundate cu încălţămintea lor, D-zeu ştie în ce stare. Şi nu sunt numai unul, doi, un cartier întreg. Plângerile lor ne-au făcut să scrim aceste rânduri şi să atragem binevoitoarea atenţiune a d-lui primar, dr. Pilescu şi asupra acestor stări de lucruri.
 
Ar fi necesar să se pietruiască şi aceste străzi, pe cari se scurg zilnic mii de slujbaşi nevoiaşi.
 
În timpul ploilor mari, oamenii mai cu dare de mână – cu funcţii mai mari – de îndrăznesc să ia vre-o trăsură sunt refuzaţi de birjari, sub motiv că noroiul trece de butucul roţilor sau în caz contrar sunt speculaţi de aceştia în mod neomenos.
 
Credem, că d. dr. Pilescu primarul oraşului, care este întotdeauna sprijinitorul celor nevoiaşi, va avea în vedere şi acestea pentru a îndrepta răul de care se plânge atâţea slujbaşi.
 
Venus /1926/
_________________
 
 
Oraşul fără apă
 
Este bine stabilit, că vara oraşul rămâne pe tot timpul sezonului lipsit de apă. Toate milioanele cheltuite – peste 500 milioane – cu toate comisiunile interimare schimbate la comună, de la răsboi şi până astăzi, nimeni din cei cari s’au perindat la comună, nu au putut să ne scutească de această neplăcere, iar populaţia veşnic a fost condamnată să îndure lipsa acestui lichid indispensabil.
 
Astăzi, apa, lipseşte aproape din toate casele. Bogătaşii consum ape minerale iar mărginaşii sunt forţaţi să se alimenteze de prin ghioluri, unde se depozitează murdăriile extrase de prin closetele oraşului.
 
Alţii cari îşi pot permite luxul de a plăti o saca cu apă 5-6 căldări cu 80-100 lei, nu o duc atât de greu. Cei de prin mahalale, de săptămâni întregi nu şi-au udat faţa cu apă, şi cei câţiva vizitatori cari au descălţat în „Perla Mărei Negre” s’au evaporat.
 
Scrisori de protestare şi vizita celor mulţi şi săraci, primim dese la redacţie cerându-ne să protestăm înpotriva celora din a căror vină, vulgul lipsit de mijloace care să le permită a consuma ape minerale, trebue să îndure chinurile setei.
 
Apa, fiind o chestiune de ordin general, ne miră mult faptul că edilii noştri au neglijat această chestiune, căreia din potrivă trebuia încă de la început să-i fi dat toată importanţa, pentru a asigura cetăţenilor apa, şi a nu ne fi dat ocazia de a înregistra astfel de fapte, cari orice s’ar zice, nu pledează în favoarea acelora cari conduc azi gospodăria târgului nostru!
 
D. dr. Al. Pilescu, care ni-a promis încă din primele zile ale primariatului d-sale că va soluţiona această chestiune, ar trebui să reacţioneze, căci şade ruşine ca un consiliu comunal care reprezintă elemente din toate organizaţiile politice, cu două uzini care înghite câteva sute de milioane pe an, populaţia să sufere lipsa apei.
 
Cunoaştem puterea de muncă a d-lui dr. Pilescu şi avem încă încredere că în curând chestiunea apei va fi rezolvată.
Nerone /1926/
_________________
 
 
Constanţa în plin sezon
Casinoul - Băile din oraş - Grandul Mamaia
- Aspectul general al oraşului -
 
Casinoul
Punctul de atracţie la Constanţa – nervul vital al oraşului nostru – a început din nou să atragă o seamă de sezonişti din toate unghiurile ţării. Pe lângă jocurile de noroc, d. Wartanoff eminentul director al casinoului, a amenajat terasa dinspre mare unde vizitatorii sunt serviţi cu tot ce le doreşte inima în timp ce o orchestră superbă sub conducerea neîntrecutei violoniste vieneze Frieda Lopez, delectează publicul cu ariile cele mai noi.
 
 
Pe bulevardul din faţa cazinoului, muzica militară a Regimentului 34 Infanterie de sub conducerea d-lui căpitan Lăzărescu, care este şi un eminent compositor, execută arii din operele clasice şi moderne.
 
Piaţa Ovidiu
Plecând din spre Casinou, în piaţa Ovidiu, dai de o afluenţă de sezonişti care inundă localurile Bristol, Parisiana, Bursa ş.a. şi aci muzica militară de la orele 8-12 din noapte distrează vizitatorii cu ariile cele mai noi.
 
Prin împrejurimi, mai ales în spre primărie, pe la întuneric tinere pereche „foxtrotează” cu asiduitate.
 
Grandul
Este în deobşte centrul de atracţie al oraşului, unde se mănâncă bine şi se plăteşte bine (pardon eftin). Datorită cunoscutului patron Daniel Constantinide, cu mari sacrificii a fost adusă muzica militară a Regimentului 4 Vânători din Cernăuţi cari delectează publicul cu arii streine din operile cele mai alese, precum şi cu arii româneşti.
 
Duduia
Este locul unde mic şi mare, tânăr şi bătrân aleargă cu plăcere să facă o bae pentru a se mai răcori puţin.
 
Baia fiind în apropierea oraşului, cabinele fiind construit în stil modern şi prevăzute cu tot confortul, bufetul bine asortat, fac preţurile moderate, natural că atrage o seamă de sezonişti şi băştinaşi.
 
Trei Papuci
Este plaja populară din faţa şcoalei normale de fete. Desigur că mulţi nu cunoşteau denumirea populară a acestor băi, unde nu se cere nici bani nici lux. De notat că între „Duduia” şi „Trei Papuci” se mai află plaja „La Leu şi Cârnatu”.
 
Mamaia
Bate recordul în toate. Cu o plaje splendidă, cu umbrare, cu cabine şi duşuri moderne, cu bufet bogat, cu două terase mari, cu orchestră şi muzică militară a rămas ca şi în trecut centrul de atracţie şi distracţie al tuturor vizitatorilor.
 
6 trenuri pe zi, tixite, transportă pe oamenii cari cu adevărat vor să petreacă spre Mamaia.
 
Aci, mai găsesc şi superbul Parc, prin ale cărui alei răcoroase te poţi plimba până la lacul Siut-Ghiol, pe ale cărui unde argintii poţi pluti ori când cu barca. /1926/
_________________
 
Citește și:
#citeșteDobrogea: Urbea Constanței de altădată