Comunităţi etnice stabilite în Dobrogea şi la Medgidia. Bulgarii (galerie foto)

O comunitate etnică stabilită în Dobrogea şi la Medgidia a fost reprezentată de bulgari. Aceştia au emigrat în Dobrogea începând cu anul 1800, acest fenomen durând până în 1877, imigranţii fiind originari din zona Provadia -Șumla, din Balcanii Răsăriteni, din Tracia şi Adrianopole. Mulţi dintre ei aveau preocupări pastorale.
 

 
Profesorul Miletici, citând ziarul „Jurnalul Constantinopolelui” din 1850, avansa cifra de 3.734 de familii de bulgari stabiliţi în Dobrogea, în timp ce Ion Ionescu de la Brad ne oferă o cifra cu mult inferioară, de numai 1.194 familii de bulgari. Prezenţa bulgarilor este semnalată şi în anul 1848 de misiunea franceză, îndeosebi la Poarta Albă.
 
În anul 1878, bulgarii reprezentau 25,84% din populaţia Dobrogei, la Tulcea trăiau 3.446 de familii, iar la Constanţa 8.000 familii, dintre care 5.000 se aflau în sud, către Silistra. Bulgarii deţineau proprietăţi în Dobrogea în anul 1903, fiind, după români, cei mai mari proprietari funciari, iar în anul 1904, la Medgidia trăiau 343 de bulgari.
 
Din punct de vedere demografic, situaţia bulgarilor stabiliţi în Dobrogea, în perioada 1880-1911, era următoarea: în 1880-24.915 etnici bulgari; 1885 -29.722; în 1890-33.747; în 1895-37.540; în 1900-39.282; în 1911 - 48.963, reprezentând 14,3% din totalul populaţiei. Bulgarii luau în arendă pământul românilor şi al musulmanilor, care deţineau loturi mici, lipsiţi de vite şi de inventar agricol, aceştia trebuind să plătească răscumpărarea la stat.
  
După cum se poate analiza situaţia din punct de vedere demografic, numărul bulgarilor din Dobrogea s-a aflat în continuă creştere în intervalul de timp avut în vedere, iar la Medgidia, numărul etnicilor bulgari a fost cu mult inferior, în comparaţie cu alte grupuri etnice din localitate (în anul 1881 – 4,18%, în anul 1900 – 3,96%, iar în anul 1913 – 3,29%), dar nu neglijabil.
 
În anul 1923, se înregistrau 92 de bulgari, iar în 1930 mai locuiau, la Medgidia, doar 51 de etnici bulgari. Numărul acestora a fost într-o continuă scădere, în prezent fiind puţini locuitori care îşi declară apartenenţa la această etnie.
 
În perioada interbelică, în Cadrilater, bulgarii se ocupau cu creşterea cămilelor bactriane (cu două cocoaşe). Acestea erau crescute la Duranlar, fiind proprietatea lui Zaharia Holevici, ce poseda câteva hectare de pământ arabil, pe care îl lucra în special cu aceste animale. Acesta era o persoană în vârstă, purtând o barbă ce îl asemăna cu fostul ţar bulgar, Ferdinand. Era un om cult, modest, muncitor şi plin de energie. Luptase la Mărăşeşti, în calitate de căpitan roman, în rezervă.

 
Acesta avea în total 5 cămile, un mascul tânăr, un pui de sex masculin şi trei femele, dintre care una bătrână şi chioară. Unele erau masive şi înalte, în timp ce altele erau scunde. Pe picioare aveau lână de culoare cenuşiu-gălbuie, iar gâtul lor era lung şi îndoit în sus.
 
La început a avut în proprietate 25 de exemplare. Ulterior, numărul lor a scăzut, fiind animale pretenţioase. Apă consumau puţin şi rar, mulţumindu-se cu roua de pe plante. Bactrianele trăgeau mai bine la plug decât o făceau bivolii, fiind mult mai răbdătoare şi mai rezistente la efort.
 
Carnea lor era fragedă şi comestibilă, dar proprietarul Holevici, nu a tăiat decât foarte rar dintre acestea. Un exemplar costa 40.000 de lei, nefiind rentabile pentru tăiere. Puii născuţi erau piperniciţi, mulţi mureau după 2-3 zile, din cauza consangvinităţii. Lâna era de calitate superioară, un exemplar oferind la tunsoarea din mai 20 de kg. Erau bune pentru lapte şi carne.
 
Dincolo de aceste aspecte, creşterea cămilelor în Dobrogea a reprezentat un punct de atracţie pentru vizitatori. Dobrogea era considerată o adevărată stepă, fiind asemănată cu Asia.

Surse bibliografice:

A.N.I.C., Fond D.G.S, dosar nr. 1872/1897
Apostol D. Culea, Dobrogea, Editura Casei Școalelor, Bucureşti, 1928.

Alexandru Ungureanu, O misiune franceză în Țara Românească, Moldova şi Dobrogea în anul 1848, în Revista Arhivelor, I, 1969
Nicolae Iorga, Drepturi naţionale şi politice ale românilor în Dobrogea, Editura Fundaţiei Regale Mihai I, f.a.
Idem, Proprietatea imobiliară rurală din Dobrogea, în Arhiva Dobrogei, vol. II, 1919
M.D.Ionescu, Dobrogea la începutul veacului XX, Bucureşti, 1904
N.P.Comnène, La Dobroudja, Librairie Payot & C-ie, Paris, 1918
*** Minorităţile naţionale din România. 1918-1925. Documente, Bucureşti, 1995
*** Date de la D.J.S. Constanţa
Adrian Ilie, Valea Kara-su în perioada secolelor XIV-XIX. Monografie istorică, Editura Succeed Publishing, Medgidia, 2008
Idem, Medgidia. Istoria oraşului de la 1918 până în prezent, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2012
 
Surse foto:
 
A. Magrin, Album de la Dobrudgea, Constanţa, 1898-1911
Analele Dobrogei, 15, 1934.
Adrian Ilie, Valea Kara-su în perioada secolelor XIV-XIX. Monografie istorică, Editura Succeed Publishing, Medgidia, 2008
 
Despre Adrian Ilie 
 
Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti. 
Director adj. - Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea. 
Autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie/Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice - Medgidia.
Realizator emisiune istorică - Repere Istorice - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obţinute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman“ pe anul 2017, conferit de Societatea de Ştiinţe Istorice din România. 

Citeşte şi:
 
#citeşteDobrogea Comunități etnice stabilite în Dobrogea și la Medgidia. Tătarii (III) (galerie foto)